Tu treci…
Tu treci, și vântul nu mai bate,
O toamnă rece îți doarme sub picior,
Iar ochii-mi hulpavi te străbate,
Și de mirare, și de amor...
Cu grație din coapse miști duios,
Pământul geme închis sub iarbă,
Copacii-și pleacă ramurile-n jos,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă.
Pe trupul tău se-ascunde seara,
Ca-ntr-un potir cu vis și scrum,
Iar gându-mi îți sărută ceara,
Topită-n dulcele-ți parfum.
Mi-e inima o frunză răvășită,
Dusă de vânturi în abis,
Și-n ochii tăi, ca-ntr-o ispită,
Se zbate cerul necuprins.
Trec zorii reci prin neguri dese,
Și-n urma ta, poteci rămân,
Pământul reavăn nu-nțelese,
De ce subit respiră cu-n plămân.
Ești dor, ești vifor, ești chemare,
Și-n tine luna-și pierde glasul,
Iar eu sunt lacrimile amare,
Ce îți inundă în urmă pasul.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 22 февраля
Added in favorites: 1
Views: 75
Poems in the same category
Poate apari...
Visez adeseori,
Că ploaia,
Mi te aduce înapoi
Și-atunci aștept cu-nfrigurare
Să plouă iar,
Poate apari…
Uneori, visez
Că ești o stea-ntre stele,
Însuși Luceafărul
Pe cerul vieții mele,
Și-aștept să vină noaptea iar,
Tu să apari.
Alteori, visez c-aștept
Pe-un țărm de mare,
Din valuri să răsari
Precum măretul Soare
Să mă mângâie razele tale,,
Dacă apari…
CB
Nervi
nu știu ce mă enervează mai mult
fake news-urile pe care liberalii
și „salvatoriii” României
mi le bagă pe gât
de la tejgheaua cu ștevie a opoziției
sau correct news-urile marilor zilei
încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive
de la prânzul cu bucate alese al Puterii
habar n-am
cert e că mă enervează bucătăria moleculară
a neamțului
răspopit
pe cârca și sângele inepuizabil al poporului
în fapt
o banală „spumă” de castraveciori murați
în oțet
introdusă într-un tub „spray”
care devine pufoasă
datorită presiunii care o împinge în afară
IMAGINEA IUBITEI
Îmi imaginez ochii tăi iubire chiar dacă anii au trecut ceva vreme tot mi-au rămas în minte.
Cât de mult a suferit și suferă inima mea după a ta .
Îți simt suspinul și după atâția ani inima ta suferă și ea
Într-adevăr depinde de tine fosta mea iubire dacă ai mai vrea să te întorci la mine.
Știu îți vine greu să iei acea decizie
Dorul Sufletul
Când seara cade, totul e tăcere,
Un dor mă prinde-n mreje de durere.
Din zări îndepărtate vin chemări,
Sufletu-mi plânge, prins între cărări.
Te caut printre umbrele târzii,
În amintiri ce dor și-s vii.
Ești ca un cântec ce nu-l pot uita,
Ca o lumină-n noaptea grea.
În visuri blânde chipul tău răsare,
Ca o speranță vie, călătoare.
Te simt aproape, dar ești prea departe,
Iar dorul meu se-nalță peste moarte.
Purtat de vântul rece dintre munți,
Sufletul meu te strigă din adânci.
Ești parte vie-n gândul ce-l păstrez,
Un dor ce niciodată nu-l șterg.
Prin ploi și nori, prin timpuri fără rost,
Îți simt prezența, chiar dacă n-ai fost.
Pe drumuri lungi și străzi fără lumină,
Îți caut urma, inima-mi suspină.
Fiecare zi e ca o întrebare,
Când vei veni din depărtări amare?
Te chem cu glasul tainic al iubirii,
Și te aștept la marginea privirii.
Sub cerul plin de stele tremurânde,
Dorul meu arde-n clipele profunde.
E ca un foc ce nu se stinge-n vânt,
Un cântec mut, dar veșnic și profund.
Nici florile din câmp nu pot să-mi spună,
De ce e dorul rana mea cea bună.
Căci doare, dar mă ține viu și treaz,
În fiecare zi și-n orice ceas.
Aș scrie dorul meu pe frunze verzi,
Să-l simți când sufletu-ți începi să-l pierzi.
Și când va fi să mă găsești pe mine,
Să știi că dorul meu duce spre tine.
Și astfel, dorul sufletului meu
Va fi povestea unui vis mereu.
Un legământ de gânduri și simțire,
O șoaptă-n veșnicie, o iubire.
Ghiveciul cu mușcată!
Am fost pe-atunci atât de tineri,
Când pasul l-am făcut spre tine,
M-ai acceptat, nu m-ai respins,
Și ai pornit la drum cu mine,
Greu m-am decis să cumpăr flori,
Că nu știiam culoarea preferată,
Nici care dintre ele ți-ar plăcea,
Așa că am optat pentr-o mușcată
Mintea atunci, ghiveci mi-a spus,
Că florile tăiate, în timp se ofilesc,
Doar cele în pământ sădite și udate,
Nu se usucă, de mine-ți amintesc
La întâlnire am venit c-o pungă,
Să nu se vadă cadoul cumpărat,
Când l-a zărit, nu i-a venit să creadă,
Și am simțit-o cum s-a-ntristat
Curaj am încercat pe loc să-mi fac,
Să trec peste acel moment penibil,
Am invitat-o la o plimbare pe alei,
Și să-i arăt că sunt un tip sensibil
N-am îndrăznit s-o țin de mână,
Și doar cuvinte seci eu am rostit,
Ne-am despărțit, dar ne-am promis,
Să mergem pe la mănăstiri în circuit
Și chiar așa s-a întâmplat cu noi,
Să vizităm frumoase locuri sfinte,
Și uite-așa am început pasul în doi,
Simțind iubirea, cuprinsă-n jurăminte
.................................
Peste ani am făcut legământ,
Cu fata ce soție mi-a devenit,
Pe lume un fecior ea mi-a adus,
Sunt fericit, iubit și împlinit!
Prinde-mă de mână…
Între noi iubito se aștern tăceri,
Un noian de frunze pe poteci pierdute,
Prinde-mă de mână, du-mă nicăieri,
Crivățul din mine strașnic se ascute.
Glasul tău iubito, freamăt al pădurii,
Ochiul trist al lunii eclipsat de nori,
Prinde-mă de mână, dezvelește-ți nurii,
Și-ai să poți deodată spre iubiri să zbori.
Între noi iubito lacrima se așterne,
Visuri neîmplinite care strig și curg,
Prinde-mă de mână fără a te teme,
Şi vom fi lumina stelei din amurg.
Timpul se răsfiră în umbre și clipe,
Dorul ne rămâne un foc nesfârșit,
Prinde-mă de mână, inima să-mi ţipe,
În brațele tale să mă sting iubit.
Other poems by the author
Noi, n-am știut!
Intră-n pământ amurgul tău,
Sfârșind sub brazdele de lut,
Ai plâns iubito atât de rău,
Și n-am știut!
De dor îmi arde inima mocnit,
Și-am învățat profund a suferi,
Cât mi-am dorit să fiu iubit...
Tu nu vei ști!
Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,
C-al meu amor e prefăcut,
Ai plâns întruna şi-ai jelit,
Şi n-am știut!
Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,
Și-am învățat răbdarea a trăi,
Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,
Tu nu vei ști!
Intră-n pământ amoru' încins,
Sub flori și ierburi s-a pierdut,
Ce a născut ori ce a stins,
Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!
Caut totul dar în acelaşi timp altceva… glosă
Caut totul, dar în acelaşi timp altceva,
Încercând să alung întunericul din întuneric,
Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca,
Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric.
Iubirea mea slabă vede peste tot mari greşeli,
Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă,
Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri,
Să distrugă pesimismul care mă apasă.
Sunt o fiinţă de la începutul lumii rămasă,
Plutesc peste o moarte de vis,
Mă înghite noaptea şi nici că îmi pasă,
Căci infinite tragedii în mine s-au închis.
Trăiesc printr-o ironie tragică şi agonică,
Boabe de lacrimi pe obraji încep a se juca,
Şi printr-o iubire viciată, aproape comică,
Caut totul dar în acelaşi timp altceva.
Sub cerul brăzdat de falşi meteoriţi,
Torturat de viziuni, preţuiesc tăcerea,
Aproape de mine fac amor doi îndrăgostiţi,
Vrând parcă să-mi trezească plăcerea.
In zadar, căci sunt un iremediabil abandonat,
Iar singurătăţi glaciale mă năpădesc homeric,
Vreau ca de pesimismul demonic să scap,
Încercând să alung întunericul din întuneric.
Sub luna ce s-a ascuns de plictiseală,
Eternităţi de lumini şi umbre mă înghit,
Misterioase chemări mă atrag cu sfială,
În foc şi smoală sufletu-mi este topit.
Din cauza ideilor mă prăbuşesc,
În vârtejuri demonice încep a mă-nălţa,
Cu un râs negru, tragedii răspândesc,
Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca.
Graţia lumii temperează a mea tragedie,
Se destramă azurul sub privirile-mi triste,
Un avânt dezinteresat mă aruncă-n agonie,
Încep să mă caut pe a morţilor liste.
Iubirea nu o pot cumpăra, tristeţea gratis este,
Dar eu nu ajung decât acolo unde îi întuneric,
Unde sunt venerat şi îndrăgit ca o poveste,
Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric.
Farmecul maladiv al neliniştii îl simt,
Atunci când trecutul ca o tornadă mă năpădeşte,
Încep să plâng, să râd, să distrug şi să mint,
Orice sau pe oricine mă iubeşte,
Căci sentimentele nu le mai stăpânesc,
Mă chinuie în groaznice torturi şi dureri,
Iar când încep din nou să iubesc,
Iubirea mea slabă, vede peste tot greşeli.
Nu mai suport, nu mai vreau să fiu minţit,
Vreau să explodeze mica bucurie din mine,
Să simt pentru o clipă că sunt iubit,
Iar voluptăţile negative să sfârşească ruine.
În zadar căci pasiunea haotică mă aruncă-n decor,
Chipul mi-e trist, nu schiţează nici o grimasă,
Încercând Domnului să implor puţin ajutor,
Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă:
- Ce eşti fără iubire… tu, fiinţă ciudată,
Iar dacă n-o vrei la ce mai poţi spera?
Răspunsul e tăcerea din vocea-mi sugrumată,
Şi trist cobor în noapte cu întuneric să mă pot mângâia.
Profunde resemnări îmi umbresc orice gândire,
Mă judec prea aspru, mă închid în dureri,
Iubiri şi nuanţe de viaţă trec fără oprire,
Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri.
Raze de o claritate amară mă orbesc,
O idee simplă, devine dorinţă de viaţă,
Refuz chiar la această idee să mă gândesc,
Căci o pasivitate supremă fiinţa-mi îngheaţă.
Pentru lumea aceasta sunt o calamitate,
Destinul mă chinuie, să mor nu mă lasă,
Visez să vină o zână plină de bunătate,
Să distrugă pesimismul care mă apasă.
Să distrugă pesimismul care mă apasă,
Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri,
Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă,
Iubirea mea slabă vede peste tot greşeli,
Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric,
Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca,
Încercând să alung întunericul din întuneric,
Caut totul, dar în acelaşi timp altceva.
Sunt singur...
Sunt singur iar în goala casă,
Iar liniștea se-ascunde sub podea,
Și noaptea pleoapa mi-o apasă,
Dar ochiul treaz privește înspre ea.
Și îmi atârn de grindă ștreangul,
Călău fiindu-mi chiar absența sa,
O ploaie rece îmi susține hangul,
Iar ușa scârțâie plângând pe cineva.
Exact ca urșii nu-mi văd umbra,
Și simt că sufletul mi-e mort demult,
Iar demonii se dau de-a tumba,
Și-n urma lor doar vaiete se-aud.
Ți-am scris scrisori cu multe pagini,
Dar mesagerii îmi pare că-s ologi,
Și trist mai caut pierdutele imagini,
Cu lungi lunete ca vechii astrologi.
Dar asta a fost dorința cea mai mare,
Ca pasul tău să-l simt în urma mea,
Cât mersul meu trăi-va sub picioare,
Și pasul tău să calce veșnic dâra sa.
Dar singur merg și urma-n spate-i goală,
Și nu mai am nici cale, nici destin,
Pășesc agonic cu pasul plin de boală,
Și nu mai știu dacă mă duc ori dacă vin.
Absența ta-mi întunecă treptat privirea,
Nici nu mai știu de-i ziuă sau e noapte,
Și pipăi zorii și amurgul să-ți simt firea,
Și simt mirosu-ți crud de mere coapte.
Nici nu mai știu de-s tânăr ori bătrân,
La câtă așteptare mi s-a scurs prin vene,
Sub ștreang un gând mă paște să amân,
Iar viața-mi plânge-n hohote sub gene.
Sunt singur iar în goala casă,
Iar liniștea se-ascunde sub podea,
Și noaptea pleoapa mi-o apasă,
Iar ochiu-mi doarme liniștit sub ea.
Primăvara
Gheaţa crapă ca o coajă,
Soarele râde iară,
Iese ursul din găboajă,
Va fi iarăşi primăvară.
Iarba luptă în pământ,
Să poată ieşi afară,
Peste tot oameni săpând,
Pe ogor se ară iară.
Iese puiul din găoace,
Câmpu-i plin de ghiocei,
Sosesc păsările încoace,
Iar la stână primii miei.
Mugurele crapă-n ram,
În ecou se-aude cucul,
Grădinarul tam-nesam,
Curăţă acuma nucul.
Codrul prinde iar verdeaţă,
Musca zboară amorţită,
Un batal cu lână creaţă,
Umblă să îşi ia iubită.
Hornul nu mai scoate fum,
S-a ieşit din hibernare,
Toate s-au trezit acum,
Soba, merge la culcare.
Un broscoi pe cap cu gheaţă,
A ieşit acum din mâl,
Se holbează la albeaţă,
- Încă nu-i topit destul.
Curg pâraiele la vale,
Râul stă să se revarsă,
Strânge tot ce-i iese-n cale,
Cară tot, nimic nu lasă.
Se aud triluri în văzduh,
Păsări, stoluri mari, sosesc,
Raţa îşi cată cuibu-n stuf,
Totul e prea pitoresc.
Se trezeşte iar natura,
Lin se metamorfozează,
Iar îşi va schimba alura,
Totu-n jur vibrează.
Epigrame XXX
Botez
Am fost la o întrunire de atei,
Şi m-am simțit ușor stresat,
Că într-un poloboc de tei,
Doar vinul era... botezat!
Profesorii azi - nu mai predau corect la școală
și forțează elevii să facă meditații
Uitând de etică și onoare,
Voi ați adus hoția în scoală,
Vă dau un patru la purtare,
Şi meditații gratis la morală.
Lumea azi
Totul s-a schimbat din rădăcină,
Iar prostul are acuma bodyguard,
Și nu mai dă cu oiștea în gard,
Ci cu Ferrari-ul în piscină.
Guvernului
Carul țării s-a oprit,
Rămânând iar în impas,
Căci armăsarii au murit,
Şi-acum trag, boi de pripas.
Dispută
Ca în orice căsnicie,
Există și bătălie...
În lupta dintre eu și ea,
Câștigă soacră-mea.
Practică
Venii stresat de undeva,
Iar a mea soață exersa,
Şi rău mai chinuia pianul,
C-a trebuit să-mi mut timpanul.
Defect profesional
Un miner intră în baie,
Să se spele pe țesuturi,
Dar văzând că e bălaie,
A-nceput s-o ia la șuturi.
Lui Dan Spătaru
Tot a sperat sărmanul Dan,
Ca drumurile să ni se-ntâlnească,
Eu, am ajuns pe un maidan,
Iar el s-a rătăcit cu o Fetească.
Amicului – îmi zice vulturul
Stai pe pace dragă amice,
Căci toţi încearcă să mă muşte,
Dar un proverb latin vă zice,
Vulturul nu prinde muşte.
Ceartă
Ieri în toiul unei conversații,
O gafă mare am făcut,
Că i-am adus aminte soaței,
Anul în care s-a născut.
Ședință de spiritism
Un spirit vechi am invocat,
Să aflu de ce sunt tulburat,
Și, m-am trezit cu soacră-mea,
Deși trăia...!
Unor fete
Când le vezi, privind din curte,
Îți vine aprig să le împungi,
Cu cât fustițele-s mai scurte,
Cu atât privirile-s mai lungi.
Unui poet nepublicat
În fața focului din sobă,
Simțind că viața-i în picaj,
Din volum citea o odă,
Că doar așa să aibă și tiraj.
Evaziune fiscală
La toate nunțile-i ca floarea,
Şi cântă ca privighetoarea,
Dar veni cei de la fisc,
Şi-i de-te una peste plisc.
Evaziune fiscală - 2
La toate nunțile-i ca floarea,
Şi cântă ca privighetoarea,
Dar neplătind pe melodie,
Fiscul o închise în colivie.
O ştire…
Mi-e seacă inima de bine,
Mi-e sec şi sufletul de dor,
S-a estompat iubirea-n mine,
Şi măruntaiele mă dor.
Simt răutate în locuri luminate,
Şi val de bunătate-n întuneric,
Trăiri haotic adunate,
Mă sfâşie himeric.
Mă doare gândul către frate,
Mi-s faptele mai neumane,
Mereu mă paşte-un dor de moarte,
Iar carnea-mi putrezeşte pe ciolane.
Ascult armatele de îngeri,
Cum cântă într-un cer îndepărtat,
Mi-e judecata numai plângeri,
Iar lacrima din ochi a îngheţat.
Mă doare a mamei amintire,
Mă poartă-n braţe ai mei copii,
Sfârşitul meu e doar o ştire,
Rostită într-o adunare de stihii.