Un fir de iarbă...
Mi-e sete de tăcerea ce-ți tremură pe buze,
De taina ce tresaltă în trupul tău aprins,
În tine curg izvoare iar ochii-ţi sunt ecluze,
Ce-opresc păcate mute cu lacrimi de nestins.
În ochii tăi de jar sclipesc chemări divine,
Și-n irisul adânc se frâng lumi de mister,
Se naște nemurirea din visurile-ți pline,
Iar eu mă pierd în tine ca nourii prin cer.
Pe buzele-ți de foc se-așterne rugăciunea,
Un cântec fără glas ce suie către zări,
Și-n mângâierea ta își pleacă fruntea luna,
Topind în al meu sânge eterne depărtări.
În palma ta, furtuna, se stinge în lumină,
Și focuri ancestrale îmi ard tăcut în piept,
Tu ești o rugă moartă, dar dulce și divină,
Un dor ce-l port pe buze, și taina ce-o aștept.
Din glasul tău răsare o toamnă-ntreagă-n mine,
Cu frunze de-ntuneric ce cad încet pe trup,
Și-n tine se adună păcate și destine,
În care se revoltă, același pătimaș sărut.
Un cer ce-și pierde norii mi-e sufletul de-acum,
Pe care-l mistui lin, ca jarul într-un vânt,
Tu ești ispita veche ce-mi arde orice drum,
Și-aș vrea să fiu o clipă din timpul tău mărunt.
Dar sunt un fir de iarbă uitat într-o pădure,
Ce-și scrie-n umbra lunii un ultim jurământ,
Că te-oi iubi o viață... iar inima să-ndure,
Tot focul tău, iubito, până voi fi mormânt.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin 
Date of posting: 27 декабря 2024
Added in favorites: 1
Views: 197
