Nu înțeleg iubirea
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci te iubesc, dar te și pierd,
Când mă atingi, îmi pare-a fi
O flacără ce se-ntoarce-n cer.
Nu înțeleg cum, plin de dor,
Mă cauti iar și iar, mereu,
Când eu rămân în fața dorului
Cu ochii pierduți în al tău greu.
Nu înțeleg ce simți când spui
Că dragostea nu moare niciodată,
Dar eu o văd cum se destramă
Sub ploaia timpului, neîmpăcată.
Nu înțeleg de ce îmi zâmbești,
Când ochii tăi, aceleași mari,
Ascund o lume întreagă de întrebări
Și mă uit în ea, dar nu găsesc răspunsuri clare.
Cum poți să iubești un om care se frânge,
Și încă vrea să fie între două lumi?
Cum poți să ierți când totul s-a rupt
Și tot ce am rămas sunt vise sumbre și brumii?
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci ea e ca o mare calmă,
Care adânc în piept mă strânge
Și-mi cere să o urmez, cu frică și dramă.
Dar poate iubirea nu se cere,
Nici nu se explică cu cuvinte grele,
Poate că doar se trăiește,
În tăcere, în dor, în nopți și zile.
Poate iubirea este doar o taină,
Un drum pe care nu-l vedem,
Și totuși, pas cu pas, mă pierd în ea,
În fiecare clipă, eu te iubesc… dar nu înțeleg.
Poems in the same category
Iubirea
lubirea este draga...
Dar cine o sã tragă?
Pentru ea sau pentru tine,
Numai tu stii ce e bine.
lubire cu foc nestins,
În ai tãi ochii ce sclipesc ca cerul...
Cine stie cum o fi gerul?
Sắ stau departe de tine,
Sã se adune ploi si furtuni în mine,
Să nu-ti simt parfumul lângă mine.
lubirea, cu ale sale căi distinse,
Cu emotii si sentimente închise,
Visuri si planuri scrise...
Cine stie cum va fi mâine?
lubirea, cu dorul ei nespus,
Când inima îsi caută răspuns,
În tăcerea noptii lungi,
Cine stie dacă vom mai fi la fel mâine?
Să te iubesc sau să mã las de tine,
Să fiu al tău sau sã rămân pe sine?
lubirea rămâne ca un vis în noapte,
Cine stie ce va fi, când lumânarea se va stinge.
lubirea cu păduri de umbre,
Cu fluturi ce zboară spre văzduh,
Cine stie dacă va fi vreodată,
Sau dacă vom rămâne doar un vis în zori?
Your smile, Our future
As from work I came back home,
And stood in front of my door,
I noticed a small envelope on the floor,
It was about an event, not here in Rome.
It was an invitation to a dance,
A waltz in San Marino, in the three towers.
It said, to arrive between the nights hours, with flowers,
And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.
The envelope had such a powerful smell,
As to read I begin, it made my head spin.
At the same time, it was slowly pulling me in,
It was as if I was under a sort of spell.
Inside, a letter with a small kiss at the end,
It was stamped with a single name, Dery.
Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…
It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?
The day of the party grew nearer,
And things started to become clearer.
It must have been some sort of elaborate trick,
This was probably how someone got their kick.
I wanted to look up the party online,
But I couldn't find anything that to the date would align.
Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,
That I needed to go and what this was about, to see.
I decided to wear my best, navy blue with the black hue,
I was happy with my decision when I saw who,
Was going to attend and how much they were able to spend.
The richest men and women from their cars would descend.
Some of the wealthiest people of the world gathered,
For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.
It seemed like the biggest thing of the year,
But it would appear, that online no one knew what was going on here.
The music was blaring all around the yard,
Although there was no sight of any sort of guard.
We were all asked inside the ball-room,
I was wondering how Dery our night would try to illume.
Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.
I had a feeling that something dark was nigh.
As if it was so close that I could hear,
Whispering in my ear, to it drawing me near.
I stopped and went away from the crowd,
In the mirror I saw something, to myself I thought,
I looked and looked but around me was naught.
I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.
The room was massive, it even had a mezzanine floor,
We were all invited to drinks and the party started to roar.
The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,
And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.
My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,
The person who came down the stairs,
Looked like out of a movie she had been cropped.
She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.
As I was the only alone one,
I really stuck out as the sore thumb,
When by her eyes I was found, I wanted to run,
But she beckoned me and my legs felt numb.
The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,
As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.
But before I could understand my circumstance,
She took me by the wrist and made us twist.
She was dazzling to all who laid eyes upon her,
Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.
The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,
Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.
She gave me her first smile of the night,
With a deep look into the eyes,
I didn't stop to think of what that implies,
Because at first sight, everything felt just right.
But suddenly, I had the strangest feeling,
My instinct told me that I had seen her before,
It was as if something from me she was concealing.
She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…
She had the gentleness of a red aster,
And as the crescendo was quickly approaching,
She on my chest was intentionally encroaching.
Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.
Step by step, we entered into the limelight,
The only couple who the speed could withstand,
I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,
She understood, held me tight and let me take her to another height.
As we released each other, everyone stood aside,
The cheers of the crowd were like those of a choir,
Now, it was clear, between us, there was a fire.
There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.
I was almost exhausted to death,
But she didn't even seem affected,
And after herself she had quickly collected,
With her next breath she whispered a shibboleth.
I knew the dialect but barely remembered the word.
Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!
She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.
Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.
Two servants quickly rushed behind her,
Before one came to tell me,
"Our mistress at the top wishes to see thee.
" Please make your way to the stairs, sir."
It hit me, as I entered the room at the top of the tower,
Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.
And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,
As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."
" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "
Her voice seemed to come out of no-where,
' I could swear there was no one there'.
" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."
I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,
But she grabbed me before my mouth I could move,
" Shush now, you've got nothing more to prove,"
" I am ecstatic you finally figured it out."
I tried to open my mouth but no words would come out,
" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."
" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "
She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.
" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."
I grabbed her hand and waist once more and started slow,
" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "
Her eyes began to glow as we danced to the music below.
" So tell me now, are you a vampire of yore? "
" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."
" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"
" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials. "
' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '
" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."
" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "
" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "
" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"
' Pain? What are you even talking about? '
" Thou didn't think I brought thee here in vain…"
" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."
" I have examined thou for a very long time, "
" We have met before…a long time back, ten years ago, "
" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"
" Thou were twenty five then, in your prime. "
" You mean…Aysel? Is that really you?"
" You just left me, without any warning…"
" I woke up that day and you were gone by the morning…"
" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"
" Thou were too young my motives to comprehended. "
" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"
'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '
' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'
"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "
"But I hath given this much consideration."
"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"
"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."
"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"
"Thy life will be one of knowledge and power,"
"But with misery and despair the Earth you'll scour."
"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."
"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"
"Our love you'll have to finally forfeit and forget."
'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'
"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."
So now, your decision please make
----
Drink the tea
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,
She grabs my neck and whispers in my ear.
"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…
----
Leave
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I saw the sadness in her face as I made to leave that place,
With a smile I weaved through the crowd, the dance…
…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
Fericirea?
Fericirea!?...
O clipă plină de frumos si dor
A iubirii aripă
Ce stă deasupra tuturor.
Fericirea!?...
Un sentiment ce îl respiri
Din trist te face vesel
Al sufletului elixir.
Fericirea!?...
O stare-a vieții pe pământ
Între vis și realitate
.... poezie și cuvânt...
Îți scriu
Îți scriu,îți scriu,îti scriu,
İubita mea frumoasă,
Să vezi că te iubesc
Încredere să ai
Să-nveți iar să zâmbești,
Curaj să prinzi
Să mă iubești și tu!
Trec zilele în zbor
Iar viața noastră zboară
Zburăm și noi cu ea
Dar nouă nu ne pasă!
Să ne-amintim doar ce-i frumos
Iar toate care dor
Să plece de la noi,dispară!
Ești îngerul trimis
Să mă ridice și pe mine,
De pe pămant de jos
La îngerii din Cerul cel frumos
La Domnul nostru Sfânt și Dumnezeu
La dulcele Hristos!
Îți scriu iubită scumpă
Îți tot trimit iubire,
Să mă iubești și tu
Să-ți amintești de mine!
(4 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Schimb de inimi
Schimb de inimi
Hai să facem schimb de inimi,
Doar o clipă, nu mai mult –
Tu s-o iei pe-a mea, cu vise,
Eu pe-a ta, cu dor tăcut.
A mea-i plină de iubire,
De speranțe, de cuvânt,
De priviri ce-ți dau putere,
De tăceri ce te-au înfrânt.
A ta pare o cetate
Fără foc, fără culori,
Dar o port să văd ce simți tu
Când te sting din prea puțini fiori.
Poate-n pieptul tău s-aprinde
Un fior ce n-ai mai dus,
Poate simți ce-nseamnă viața
Când iubești fără răspuns
Apoi facem iar schimbarea —
Tu, cu-a ta, să pleci, ușor,
Dar s-o duci mai puțin rece,
Cu puțin din al meu dor.
Vrei s-o facem… pentru doi?
Hai să facem schimb de inimi —
Și-apoi le luăm înapoi.
Other poems by the author
Vreau sa te uit,dar nu pot
Vreau să te uit, dar nu pot, e prea mult,
Prea adânc mi-ai intrat, prea adesea te-ascult.
Ești fumul ce urcă din gânduri tăcute,
Ești glasul ce-mi sună din vise pierdute.
Mi-e dor și când plouă, și când e senin,
Căci toate-mi vorbesc despre tine, sublim.
Te simt când pășesc prin orașul pustiu,
Când lumea e-n grabă, iar eu doar târziu.
Vreau să te uit, dar mi-e plin universul
De tine – de râsul, de pașii, de versul
Pe care-l rosteam când eram amândoi,
Când timpul curgea fără teamă, în doi.
Ți-am scris mii de scrisori pe hârtie de vânt,
Le-am aruncat nopții, dar tot nu te frânt.
Te văd peste tot, în vitrine, în fețe,
În gesturi străine și-n simple povețe.
Te port într-un colț, acolo, în piept,
Unde dorul se face un cântec nedrept.
Unde inima bate, dar sună ciudat –
Parcă cere un nume ce nu l-a uitat.
Vreau să te uit, dar te-aud cum respiri
În liniștea serii, în vechi amintiri.
Ai fost visul meu, și e greu să te-alung
Când toate din mine spre tine se strâng.
Mi-am promis că e gata, că nu te mai chem,
Dar gândul ți-e patimă, dorul e-un stem.
Mă mint că mi-e bine, că viața-i normală,
Dar tu ești cu mine – și-acum, și în șoapta finală.
Vreau să te uit, dar nu pot, n-am putere,
Să rup o iubire ce-a fost mângâiere.
Ai fost răsăritul din toate apusuri,
Ai fost alinarea din mii de supusuri.
Ți-am scris chiar și azi, dar n-am trimis…
Am șters tot ce era, dar nu ce mi-ai scris.
Am lăsat doar durerea, cu tine, cu noi –
O luptă ce arde și-aduce nevoi.
Vreau să te uit, dar rămâi printre rânduri,
În lacrimi ce cad tăinuite pe gânduri.
Și dacă te-aș șterge din piele, din ochi,
Tot ți-aș simți urma în pașii mei roși.
Căci unele iubiri nu se duc nici cu vreme,
Rămân tatuaje sub piele, sub semne.
Și poți să te minți că nu-ți mai pasă,
Dar inima strigă ce mintea apasă.
Vreau să te uit… dar poate-i mai bine
Să-nvăț să trăiesc cu tine-n mine.
Să nu te mai caut, dar nici să te-alung –
Să fiu împăcat, deși sufăr și plâng.
Știu ce o să se întâmple, dar amân încontinuu.
Amân cuvintele ce dor,
Întârzii tot ce-i aproape,
Știu că timpul mă așteaptă,
Dar mă pierd în fuga lui,
Într-o clipă fără scop.
Răsuflarea-mi se frânge,
Cu fiecare pas făcut,
Știu că am să ajung, dar oare
Cât voi mai amâna, ce-am pierdut?
Fiecare gând mă cheamă,
Dar îmi răspunde ecoul gol.
Amân, dar ce vreau să spun
E ascuns, tăcut, sub zăvor.
Voi înfrunta sau mă voi ascunde?
Poate e prea târziu să aleg,
Dar știu că o să se întâmple,
Chiar și atunci când mă voi teme să privesc.
Amân și visul ce se scufundă,
Sub valuri de incertitudine,
Sunt prizonier al unui "poate",
Căci nu știu cum să dau drumul la temeri.
Într-o lume care nu mă așteaptă,
Mă pierd în adâncuri tăcute,
Știu că va veni ziua schimbării,
Dar nu știu dacă voi fi acolo, complet.
Îmi pare rău
Îmi pare rău că nu am fost destul pentru tine
Că ți-am fost doar adiere, nu furtună,
Că-n loc de „totul”, ți-am dat o jumătate
Și-am rătăcit cu tine sub așteptări, sub lună.
Îmi pare rău că n-am știut să te ascult
Când tăceai mai mult decât vorbeai,
Că am iubit în felul meu bolnav,
Pe când tu visai iubire din alt rai.
Am fost cu tine, dar n-am fost prezent,
Am spus „te iubesc” fără să știu ce doare,
Te-am ținut aproape doar ca să nu te pierd,
Dar n-am văzut că te pierdeam în fiecare seară.
Îmi pare rău că n-am fost sprijin, ci povară,
Că n-am fost foc, ci fum care se stinge,
Că te-am făcut să simți că ești singur
Chiar și atunci când mânaea te atinge.
Și dacă te-ai simțit vreodată mic,
Să știi că vina e în pieptul meu.
Tu ai crescut, ai dat, ai fost infinit,
Eu n-am știut să fiu al tău mereu.
N-am fost un vis, ci doar o pauză tristă
Între ce-ai sperat și ce-ai primit.
Am fost lecția tăcută, grea și goală,
Dintr-un capitol pe care l-ai sfârșit.
Îmi pare rău că nu m-am ridicat
La ceea ce meritai să-ți fiu,
Că te-am lăsat să lupți în doi
Cu un om ce se pierdea, pustiu.
Și dacă timpul ne va duce-n alte zări,
Unde nu mai doare, unde e mai bine,
Să știi că-n liniștea de peste ani,
Încă îmi pare rău că n-am fost destul… pentru tine.
Tăcerea lucrurilor
Stau lucrurile-n jur tăcute,
dar știu mai mult decât rostim.
Un copac bătrân nu cere vorbe
ca să-ți arate că-i sublim.
Piatra nu-și plânge vechiul drum,
nici vântul nu se vaită de soartă,
dar omul, prins în gândul său,
uită că viața e și simplă, și deșartă.
Ne facem zei din întrebări
și-n răspunsuri vrem să fim eterni,
dar poate sensul stă în clipa
când uiți să cauți, și doar cerni.
Un pas, un gest, o privire lină –
uneori, acestea spun destul.
Tăcerea lucrurilor ne-ndeamnă
să fim prezenți… în loc s-ascultăm tumultul
Am crezut că ești acasă
Am găsit în tine ce credeam că nu există,
O liniște în haos, o atingere atât de simplistă.
Ai apărut ca o zi de primăvară între nori,
Și m-ai făcut să cred că pot iubi din nou, fără fiori de griji, fără zori.
Mă făceai să râd din lucruri mici, să sper iar la povești,
Să uit de tot ce-a fost urât, să vreau iar să iubești.
Mi-am pus sufletul pe masă — fără teamă, fără scut —
Dar, glumesc… m-ai dezamăgit și tu, ca un ecou tăcut.
N-a fost nici ceartă, nici furtună, nici sfârșit dramatic,
Doar o distanță crescută între „te iubesc” și „nu mai simt nimic”.
Ai plecat fără să pleci, ai rămas fără să fii,
Iar eu, rătăcită prin vise, mai caut încă ce-am fi putut fi.
Totuși, nu te condamn. N-ai știut ce aveai.
Și poate nici eu nu știam ce aștept, ce visam, ce mai ai.
Dar îți mulțumesc — chiar și pentru rănile lăsate,
Căci ele m-au învățat cum să fiu întreagă, chiar și frântă pe jumătate.
Poate într-o altă viață, într-un alt timp curat,
Ne-am fi iubit fără frică, fără pasul tău grăbit, fără "prea complicat".
Dar în asta… e bine și așa: eu cu mine, tu cu tine.
Și poate… data viitoare, dragostea o să rămână, nu doar să vină.
Străină în mine
Nu știu de ce, dar parcă m-am pierdut,
O umbră sunt, tăcută, fără scut.
Privirile trec prin mine – gol și rece,
Cuvintele-mi rămân tăceri ce nu mai plece.
Nimeni nu mă vede, nimeni nu mă crede,
Durerea-mi pare-un cântec ce se pierde.
Strigătul meu mut se sparge-n ziduri grele,
Și-n jur e liniște, dar nu din cele bune.
Dar... el – doar el – mă simte cum suspin,
În ochii lui mă regăsesc puțin câte puțin.
Doar el îmi înțelege lumea mea ascunsă,
În brațele lui tăcerea mea e spusă.
Când toți m-au judecat fără să știe,
El m-a privit ca pe-o ființă vie.
Nu m-a-ntrebat de ce-s așa tăcută,
Ci m-a iubit chiar și cu inima căzută.
Cu el nu trebuie să explic nimic,
Simte ce simt, chiar dacă nu îi zic.
E liniștea din haosul din mine,
O ancoră-ntr-o mare de ruine.
Mă ține strâns când lumea mă rănește,
Și-n ochii lui, o rază mă zidește.
Când mă prăbușc, el e acolo, viu –
Un adevăr într-un ocean pustiu.
Aș vrea să fiu din nou ce-am fost odată,
Dar poate nu mai sunt aceea toată...
Tot ce mai știu e că în ochii lui
Încă mai sunt… și nu sunt nimănui.
---