1  

Un fir de iarbă...

 

Mi-e sete de tăcerea ce-ți tremură pe buze,

De taina ce tresaltă în trupul tău aprins,

În tine curg izvoare iar ochii-ţi sunt ecluze,

Ce-opresc păcate mute cu lacrimi de nestins.

 

În ochii tăi de jar sclipesc chemări divine,

Și-n irisul adânc se frâng lumi de mister,

Se naște nemurirea din visurile-ți pline,

Iar eu mă pierd în tine ca nourii prin cer.

 

Pe buzele-ți de foc se-așterne rugăciunea,

Un cântec fără glas ce suie către zări,

Și-n mângâierea ta își pleacă fruntea luna,

Topind în al meu sânge eterne depărtări.

 

În palma ta, furtuna, se stinge în lumină,

Și focuri ancestrale îmi ard tăcut în piept,

Tu ești o rugă moartă, dar dulce și divină,

Un dor ce-l port pe buze, și taina ce-o aștept.

 

Din glasul tău răsare o toamnă-ntreagă-n mine,

Cu frunze de-ntuneric ce cad încet pe trup,

Și-n tine se adună păcate și destine,

În care se revoltă, același pătimaș sărut.

 

Un cer ce-și pierde norii mi-e sufletul de-acum,

Pe care-l mistui lin, ca jarul într-un vânt,

Tu ești ispita veche ce-mi arde orice drum,

Și-aș vrea să fiu o clipă din timpul tău mărunt.

 

Dar sunt un fir de iarbă uitat într-o pădure,

Ce-și scrie-n umbra lunii un ultim jurământ,

Că te-oi iubi o viață... iar inima să-ndure,

Tot focul tău, iubito, până voi fi mormânt.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Un fir de iarbă...

Data postării: 27 decembrie 2024

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 680

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Două umbre...

 

În colbul vechi al lunii,

Ți-am scris o rugă mută,

Cu degetele umbrei,

Prin pielea ta de fum;

În tine curge timpul,

Ca moartea nevăzută,

Și-mi tremură genunchii,

Într-un extaz postum.

 

Tu nu mai ești femeie,

Ci rug aprins în mine,

O rană ce se-nchide,

Doar când o scriu în vers;

Iubirea noastră arde,

În ceruri clandestine,

Și Dumnezeu o iartă,

Primind-o-n univers.

 

Sub pleoapa ta deschisă,

Se stinge o plăcere,

Ca firul unui cântec,

Erupt din lira mea;

Pe tâmpla lumii cade,

O umbră efemeră,

Și ne cuprinde dorul,

Ca o ninsoare grea.

 

Și tot ce n-am rostit,

Se leagănă-n tăcere,

Ca pruncii ne-nviați,

În pântece de stea;

Ne va-ncerca o clipă,

Cu chip de înviere,

Și vom păși prin visul,

Ce nu se va sfărâma.

 

Rămânem în oglindă

Ca două firi în una,

Un strigăt suspendat,

Între pământ și rai...

Tu, flacără tăcută,

În inima mea coaptă,

Eu, umbra care moare,

La nunta-ți cu alai.

 

Și-n golul dintre lumi,

Ne vom preface-n rugă,

Ca două semne vechi,

În palma Celui Sfânt;

Nu va mai fi povestea,

Ci două umbre albe,

Ce-or șade nevăzute,

La capăt de mormânt.

Mai mult...

Treptat, treptat...

 

Treptat, treptat prin viață trecem toți,

Cu un destin ce-i scris la fiecare-n cer,

Mai bravi, mai harnici, mai netoți,

Și fiecare pas de-al nostru e-un mister.

 

Privim spre cer, și cerul nu răspunde,

Ne poartă doar pe drumuri de uitare,

Și glasul nostru, stins, în noi pătrunde,

Ca un ecou ce-și caută scăpare.

 

Ne duce viața ca un vânt printre ruine,

Prin labirintul zilelor de fum,

Și întrebăm ades stihiile străine,

De ce-i noroi și spini pe-al nostru drum?

 

Ne-apasă întunecimi și mari înfrângeri,

Dar mai apoi, sfârșim râzând în cânt,

Iar râsul ne apropie de îngeri,

Și ca o adiere ni-i viața pe pământ.

 

Și tot ce suntem, trup și suflet,

Va fi în veșnicie ca un tainic vis,

O cruce va marca al nostru umblet,

Și-un nume ce în ceruri va fi scris.

Mai mult...

Acuzații

 

M-am săturat să fiu discret, 

Și nu mai am nici o speranță, 

Și anunț aici fără regret, 

Că-mi chem iubirile-n instanță. 

 

M-am tot lăsat purtat de val, 

Mereu, la fel, și altădată... 

Și-mi chem, profund sentimental, 

Chiar inima la judecată. 

 

O vină aduc și la privire, 

Că prea adânc s-a tot uitat, 

Și slab fiind mereu de fire, 

Iubirii nu am rezistat. 

 

În culpă a fost doar mângâierea, 

Căci a răspuns la mângâieri, 

Iar martoră i-a fost chiar pielea, 

C-a suportat senzații și dureri. 

 

Dar cea mai mare vină-o are, 

Sărutul dulce al ispitei, 

Că-n ziua aceea pe-nserare, 

A adormit pe buzele iubitei. 

 

Instanța rog cu adânc regret, 

Să ierte un biet amorezat, 

Şi în același mod discret, 

Eu retractez ce-am acuzat. 

 

Mai mult...

Odiseea iubirii

 

Afară noaptea mână stele,

Pe cord îmi plânge-un pui de dor,

Cu sulița mă-npunge în prăsele,

Suspinul netrăitului amor.

 

Cu ochii triști și plini de lacrimi,

Privesc fotografii demult uitate,

Iar sufletu-mi înfășurat în patimi,

Scâncește precum pruncul după lapte.

 

Furtuni se-anunță în cruda soartă,

Corabia îmi este fără de catarg,

Pe inimă îmi tatuez spre tine-o hartă,

Și orbit de dragoste pornesc în larg.

 

De atâția ani mi-i lungă odiseea,

Iar valurile carnea mi-o străpung,

Iar Doamne dacă ai creat femeia,

N-ar fi nici drept la dânsa să n-ajung.

 

Afară noaptea împletește zorii zilei,

Pe cord îmi plânge acum bătrânul dor,

Și simt în os cum ghearele acvilei,

Se-nfig când se opresc subit din zbor,

 

Și-mi mușcă fără milă zilnic din ficat,

Sortit ca Prometeu să mor înlănțuit,

Cu al iubirii foc trăit și nicidecum furat,

La moarte-s condamnat că aprig te-am iubit.

Mai mult...

Peste toate brusc s-a-ntunecat

 

Ne vom privi cu reguli nefirești, 

Cuvintele vor zgâria, nu vor lega,

Iar peste toate cele vechi, lumești, 

O placă funerară vom turna. 

 

Pe banca noastră lemnu-a putrezit,

Dar nu de ploi ori valurile vieții, 

Doar că de multă vreme n-a mai odihnit, 

Iubirea și aroma pură a tinereții. 

 

Și peste toate brusc s-a-ntunecat, 

Iar ochii larg deschiși îmi țipă, 

De-atâta noapte umbra s-a uscat, 

Și bezna tremură și ea de frică. 

 

Mi-e greu, și somnul a fugit de mine, 

Iar noaptea albă mi-e perna de sub cap, 

Mă zvârcolesc gândindu-mă la tine, 

Și parcă singur groapa încet mi-o sap. 

 

Mai am o singură dorință infantilă, 

O lacrimă să verși pe tot ce-a fost, 

S-o țin ca pe-o dovadă mercantilă, 

Și-n ea să-mi fac umilul adăpost. 

Mai mult...

Eu şi lumea

 

Bestialitatea lumii m-a dărâmat,

Mi-a tăiat aripile în plin zbor,

A furat bucuriile ce mi s-au dat,

Oferindu-mi tristeţe şi un fals onor.

 

Zelul şi pasiunea mea nebună,

Vraja demonică ce am consumat-o,

Pentru a deveni o făptură mai bună,

Groteasca lume, mi-a spulberat-o.

 

Elanul şi ardoarea ce am risipit,

Pentru a deveni un individ strălucitor,

De otrava lumii a fost înghiţit,

În infinita-mi durere cu-n glas rugător.

 

Am hotărât să trăiesc la temperaturi ireale,

Unde viaţa nu rezistă, nu poate respira,

Mă voi hrăni cu bucurii imaginare,

Ca lumea să piardă puterea asupra mea.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Zilele de iarnă

Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,

Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.

Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,

Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.

 

Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,

Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.

Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,

Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.

 

Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?

Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?

Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,

Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.

 

Mai mult...

Tânăr de aș muri

Tânăr de aș muri

Tu la mine ai veni

Să mă vezi elegant în costum

Sâ  plângi pe miros de parfum

 

Tânăr de aș muri

Mereu aș vrea să te văd

Cum se adună norii purpurii

Iar o sărutare aș vrea să o revăd

 

Tânăr de aș muri

Tot pe tine te-aș găsi

În universul din altă viață

În care ne vom iubi eternitatea toată

 

Tânăr de aș muri

La mormânt te-aș vedea

Cum plângi pe furioșii nori

Iar pe cer pică o stea

 

Mai mult...

Vreme vine, vreme trece..!

Aș  vrea ca seara asta 

Să fie una fără sfârșit, 

Să-ți spun a mia oară 

Că sunt cu tine fericit. 

 

Plutim în pas de dans 

Pe melodia preferată, 

Și arătăm celor din jur

O dragoste adevărată. 

 

Zâmbim și ne-amintim 

Cum noi ne-am cunoscut, 

Pe ritm de cânt ne minunăm 

Cât timp în doi am petrecut. 

 

Când muzica devine mută 

Și ringul se simte părăsit, 

Ieșim să ne plimbăm puțin 

Că luna ne-ndeamnă la iubit. 

 

Nu stau prea mult pe gânduri 

Și sfatul lunii degrabă îl urmez, 

Cu un sărut încerc să o surprind 

Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.

 

Nu zăbovim prea mult în noapte 

Că-i toamnă și afară se lasă rece, 

Ne ridicăm și mergem înspre casă 

Iar eu recit,,vreme vine,  vreme trece..!

Mai mult...

Cântă cucul și mierla

     Cine știe cel mai mult 

Ce-mi place vara să ascult,

În mijlocul codrului 

Sau marginea câmpului.

  Ascult cucu în codru des 

Ori mierlița jos pe șes.

Cântă amândoi deodată

Și îi ascultă lumea toată 

  Iar apoi cântă pe rând 

Și își vorbesc ce au în gând 

Cântă în limba păsărească 

Numai de ei înțeleasă.

 Cântă doruri, cântă jale,

De drag sau de supărare 

Pentru ei sau pentru mine,

Poate fi pentru oricine.

  Cântă în codru înfrunzit 

Până seara în asfințit 

Eu le ascult, tare îmi sunt dragi 

Culegând vara la fragi 

.Nu le putem opri cântul 

Cum nici ele nouă gândul.

Mai mult...

Scrisoare către tine partea 2

Aștept să îmi scrii că ești bine,

Și să putem comunica măcar o oră,

Mi-aș dori să fiu alături de tine și să dorm la pieptul tău auzind bătăile inimii.

 

Simt că ne vom vedea curând și număr zilele,

Aș vrea să pot opri timpul să fim doar noi doi,

Să privim luna și stelele.

 

Mi -ai redat pofta de scris poezii,

Și asta este dedicat pentru tine,

Nimeni altcineva nu înțelege ce simt pentru tine,

Pentru că tu ești unic.

Mai mult...

Patria sufletului

Ești munte-nalt, cu crestele-n lumină,

O stâncă veșnică ce sprijină tărie,

Un cântec de iubire ce nu se termină,

Ce poartă-n versurile lui întreaga bucurie.

 

Ești câmp de aur, grânele-mpărțind,

Sub soarele ce-aprinde orice dor,

Un vânt ușor prin spice adormind,

Când sufletu-mi te caută-n fior.

 

Ești codrul meu, cu frunza tremurândă,

Ce mă îmbracă-n liniște mereu,

Un templu verde, cu umbra fremătândă,

Ce-mi face inima să simtă că sunt eu.

 

Ești patria mea sfântă, de neuitat,

Un dor ce-n pieptul meu va dăinui,

Pământ fertil, un vis adevărat,

Unde iubirea-mi crește zi de zi.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍