Tu

Din inima muntelui cazi, albă și vie,

Ca un văl lăsat din cer pe stâncă grea,

Nu ești doar apă — ești glas și curăție,

O rugă spusă lumii, fără a cere ceva.

Curgi neîncetat, speli piatra și tăcerea,

Porți doruri vechi și pași de om oprit,

În vuietul tău se-adună liniștirea,

Și muntele rămâne mai sfințit.

Vălul Miresei, cădere de lumină,

Putere blândă, adevăr curat,

La tine sufletul se pleacă singur,

Și pleacă mai ușor, mai împăcat.

O scrisoare de dragoste intarziata , asta vrea sa fie acest text..Nu uitata ci doar amanata, ca zapada pe care tot o asteptam dar nu apare.

 Sa nu crezi ca am uitat de "perfectul" compus de noi,

 Si ca mi am setat sa am o relatie cu 3 ecrane mari si un caiet cu foi.

 Ele sunt doar unelte, scule ce aduc speranta si succes in timp, daca nu le las jos; 

 Le tin in mana stanga iar in dreapta te cuibaresti tu frumos. 

 Gabriela, stiu ca pe sfoara timpului imi tin greu echilibrul si "trag spre stanga" uneori,

 As vrea sa am un mers "drept" prin viata, ghidat de surasul tau inganat de privighetori.

  Prietena mea, ma bucur ca ne distram, radem si alergam in timp ce pisicile sar pe masa;

  Ne simtim atat de comozi ca oriunde in lume ne am odihnii s ar numi "casa".

 Iubirea mea eterna, in acest spatiu lasat de atingeri care nu si au mai avut locul... 

sarutari amanate si zguduiri carnale rare, triumfator mocneste focul.

 Te sarut mereu in minte cand corpul meu alearga in cerc , iar in fiecare seara strang lumea toata in brate cand te cuprind la piept.. 

In casa imi canta pasari cand te pui pe vorbit, Imi e doar mie mai greu sa fac fata acestui ciripit. Iar cand trupurile noastre se impletesc nu mai e nevoie de curent, lumina, apa..nu mai depindem de necesitatile umane.. ne dezbracam de corpuri si supravietuim doar in acel moment etern apasat de timp. Sarutarile pasionale ne aduc apa care alunga seceta din noi, carnea ta pe carnea mea produce energie cat pentru doi sori,  

lasam cu ochii inchisi trupurile animalice sa ravaseasca patul, in timp ce Noi privim dintr un colt de rai pacatul.

Am fost la mare,

Așteptând o schimbare,

A fost doar o imprimare,

O simt ca pe o separare,

Este ca o repetare,

Pare doar o ocupare,

Dar este o modificare.

Stau și îți spun ale mele gânduri,

Dar totu’ parcă-i în zadar...

Iar tu, în loc să spui ceva,

Doar amplifici cu tăcerea ta.

Stau cu gândul neîncetat,

Că poate iubirea ta s-a evaporat...

Dar totuși sper să mă fi înșelat,

Pentru că ar fi o durere de nesuportat.

Pare că ești neinteresat...

Dar dacă totu-i în mintea mea?

Tu îmi spui că mă iubești,

Iar eu cred că mă amăgești.

Acum spune tu...

Așa-i sau nu?

Doar nu mă lăsa să mă scufund

În gânduri care dor mult.

Nu am crezut că sunt în stare

Să privesc din nou la mare

Unde valuri se izbesc

De stâncile ce-mi amintesc

Cum tu te-ai împotrivit

La ce simțeam numai privind

În stelele ce-mi puneau sfârșit

Un căprui la infinit.

Poate și tu ai înțelege

Lumina mea,dar nu și raza

În mâinile celor fără de lege,

Să îmi spulbere și marea.

Ai avut dreptate, știu

Dar eram prea mic să fiu,

Al luminii purtător

În ascunsul nopții lor.

Ce vie e scena vieții,

Cu râsete, vise,speranțe,

Omagiu nescris dimineții,

Dar, prinși în vâltoare, noi,bieții,

Uitam că odată, pe scena,

Lumina se stinge, și ceții 

Ramane-i-va clipa boema,

Cortina cadea-va, eternă...

Tăcerea doar fi-va...

O lacrimă-n ochi e,căci vieții

Îi suntem datori cu o moarte,

Cad stele, și valuri se zbat,

In zare, departe, e noapte..

Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire

De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin

Rămase două palme și-o inimă pe ele

Ținute de un suflet întemnițat în chin

Ascunde cu blândețe durerile amare

Prin zilele-norate aprinde soare viu

Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate

Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu

Caietul sângerează din rănile-nsemnate

Stiloul mă refuză să zgârie anonim

Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte

Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim

Deschide o scrioare lipsită de cerneală

Pictează două inimi și-un zâmbet de senin

Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează

Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin

Am trecut si eu prin ploaie, vint ,si furtuna.

Am invatat ce este sentimentul veti.

Sperndu-ma de toate am reusit sa devin ceva in viata.

Nici cind nu am dat nimanui cu piciorul.

Mi-am obtinut ceia ce am dorit.

Scopul meu a fost o simpla privire.

Am iubit ceia ce a fost al meu.    

Iar acum sunt ceia ce am o inima de aur.

Ceia ce stie ce este o mikuta de fata.

Te voi iubi mereu ,

Chiar si atunci ,când va fi greu

Chiar si atunci când vor fi nori,

Într-un ocean de sărutări, 

Te voi iubi ,

Chiar de voi suferi,

În lumea asta asa mare,

Te-astept pentru o sărutare,

Te voi iubi ,

Și atunci când, 

Nu voi mai fi ,nu voi zări,

Pe tine încet la geam sa vii mereu,mereu ,te voi iubi

Oamenii se întreabă în cugetul lor,

Sunt stresați și nu pot înțelege...

Ce-i așa de greu ,de înțeles?

Ne trebuie un nou președinte...

Unul din cei mai buni

Nu avem de unde?

Sau nu vedem?

Societatea e înțesată de hoți,de profitori.                                

Atât de grav am decăzut?

Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?

Atunci ne poate bate Dumnezeu!

Pe Călin nu-l cunosc bine,  

Dar îl aud ce spun și îmi convine.

Ascultând-o pe Elena,e doar venin

E susținută de cei ce au dosare

Nu  renunță la ciolan ,nici dacă moare.

Oameni buni vă mai gândiți?

Atât de grav am decăzut?

Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?

Aș vrea să-ți fie dor de mine,

Aș vrea șă pot să îți fiu umbră,

Aș vrea să pot să-ți fiu poveste,

Și să lăsăm destinul să o spună.

Poveste unde, iubirea este sensul vieții 

Și unde un spiriduș se îndrăgostește deo zână. 

Ei nu își spun adio până în târziul dimineții 

Și își unesc destinele, ținându-se de mână. 

Fericirea nu au căutat-o, dar ea a venit 

Și le-a transformat povestea într-un infinit.

In nopțile senine, cu luna cât un glob,

Mai depan amintiri si mi-amintesc de tot..

As vrea sa vin spre tine,

Sa vin sa te gãsesc

Sa te imbratisez străine,

Şi..vin sa-mi daruiesti.

Știu..n-ai fi bucuros,

Decât atunci o clipa,

Și m-ai abandona,

De mine ar fi risipă.

Sunt tot aceeași blondă tristă

Cu-aceiași ochi, același glas...

Sunt tot sensibilă...naivă

Si imi e dor la fiecare pas.

Imi curg subtil stările triste,

Cum curge vinul in pahar,

După o folie de sedative,

După un dor stupefiant.

Si-mi vine- o stare de-amorțeală,

Și somnolenţă..în sfârșit...

Atâția nervi si oboseală,

Atâta stres înghesuit.

Încă mai am stări sufocante,

Si scriu ades cu ochii grei..

O fi ok ca-n miez de noapte

In loc să dormi..să vrei ...să bei???