E păcatul tău

E păcatul tău că ai făcut să plângă

Ochii care te priveau cu drag,

C-ai stins lumina-n inimi fără rugă

Și-ai dat iubirea veșnică-n praf și trag.

 

Ai spus cuvinte ce tăiau ca lama,

În loc de mângâieri, ai dat venin,

Și-ai ars în suflet ceea ce-ntr-o dramă

Se pierde încet, dar doare-n veci deplin.

 

Ți-am pus în palme inima întreagă,

Și tu-ai lăsat-o-n frig, să tremure,

Când tot ce-ți cerea era o dragă

Privire caldă, nu umbre sumbre.

 

Dar timpul, vezi, nu iartă și nu tace —

Îți va aduce-n gânduri plânsul meu,

Când alții vor iubi și fi-vor pace,

Tu vei vedea doar golul tău mereu.

 

Când nopțile te-or strânge fără milă,

Și liniștea va deveni blestem,

Să-ți amintești de mâna mea umilă

Ce te-a iubit fără vreun alt sistem.

 

Să nu cauți în alți ochi alinare,

Căci n-o s-o găsești nicicând la fel —

Iubirea mea a fost ca o visare

Pe care-ai rupt-o singur, crud și rebel.

 

Acum rămâi cu ce-ai lăsat în urmă,

Un dor amar și-un drum ce nu mai e,

Căci dragostea când pleacă... nu se curmă,

Se schimbă-n foc ce mistuie-n tăcere.

 

 


Category: Love poems

All author's poems: Maria Spulber poezii.online E păcatul tău

Date of posting: 20 апреля

Views: 54

Log in and comment!

Poems in the same category

O iubești

Ochii tăi îmi par de ceară,

Vor genunchii să te doară

Când spre dânsa te pornești;

Spune-mi, spune-mi - o iubești?

 

Chiar și-n zilele senine

Pari cu ploaie peste tine

Când te ia cu mângâiere,

Spune-mi, spune-mi - din plăcere?

More ...

ce aș face?

și aș face palate

doar să ți văd fericirea cum sclipește,

puterea convingerii 

se străduia adesea,

acum totul e altfel,

tu faci parte din aer,

tu mi ești aer.

More ...

EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin

O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;

buze pietrificate, sărutări uitate,

precum și stări de fericire iluzorie.

Această lumină devine o culoare

ce împodobește urechea stângă a unei femei și

poate fi chiar auzită.

Ea devine cântec atunci când

inima palpită pentru un sentiment

în ascunzișul sânului~

frunze pentru a acoperi răni vechi;

 

 

dureri după dureri ;goliciune.

 

 

Această femeie știe că ceea ce strălucește

nu este aur în universul ei paralel.

Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr

și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;

apoi mestecă pentru a se hrăni;

 

lapte, creștere și toamnă în fruct;

 

Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;

reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;

un timp al tăcerii.

Subconștientul ei este o cameră funerară

în care zace o puritate primară.

Viața ei este un zbucium pentru nimic;

o ramură care nu va înmuguri niciodată;

o ramură din pomul cunoașterii ;

încă existentă sub cerul înnorat,

trist la apus, îndepărtat și apatic.

 

Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru

galaxia ei de sentimente.

 

Aude sâsâitul verde al șarpelui și

freamătul frunzelor.

Viața ei este întunecare.

Ea nu vrea să fie dezumanizată-

 

Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.

 

Ea înțelege semnificația fructului interzis

pe care îl păstrează în în căușul iubirii.

More ...

Peste chipul tău... Sau în afara timpului...

În viscolul acestei vieți... Cu păduri străine...

Sufletu-mi tot cată... Al liniște-i coline...

Câți ochi reci de piatră... În lume am văzut...

Toți au rătăcit... Cu suflete-n tumult...

 

Și inima-mi tot bântuie... Prin negrul meu necaz...

Fără tine Doamne... Caut lung extaz...

Spune-mi Doamne care... Este calea mea...?

Din câte sunt pe cer... De ce iubesc o stea...?

=============

Reci și lungi iubito... Fost-au anii fără tine...

Nesfârșite nopți... De-o pustietate pline...

Am umblat prin lumea... Dusă de al lumii vis...

Suflet pierdut în lume... O lume în abis...

 

Al codrilor frunze însă... Încă totuși cântă...

Și păsările prin valuri... Încă se mai plimbă...

Prin întunecimea-mi... Sper că te iubesc...

Căci spre lumea fără stele... Mereu eu privesc...

=============

În această lume... De rele obsedată...

Sufletu-mi tot cântă... Prin al picturii artă...

Să tot rup din mine... Al meu trecut smintit...

Ce-n moartă judecată... Lumei cată un sfârșit...

 

Așa nebunia-mi... Rău mă otrăvește...

Iar ochii mei în tine... Flama liniștește...

Căci în lumea neagră... O flamă te-am găsit...

Să-mi fii ascultătoare... Căci sunt al tău iubit...

 

Căci inima-mi ca smoala... De secetă-i crăpată...

Și fosta îmblânzită... Cu palma-ți fermecată...

Și am uitat c-am fost... Rege mort și năcăjit...

Și că văzusem umbra... A întunericului cumplit...

 

Cât păsările cântă... Și calea spre cer ne-o arată...

Cât florile se plâng... Căci lumea e deșartă...

Sunt un simplu om... Și Cerului mă-nchin...

Cât încă mai trăiesc... Voi fi mereu creștin...

 

Și cât există lumea-n... Gânduri rele și introvertite...

Puterile vor fi... Cu suflete perfide...

Mie-mi viața pe pământ... Se stinge în culoare...

Căci pentru timp sunt fluture... Și iubesc o floare...

 

Și tot aștept din ochii tăi... Culoare ca din floare...

Și uneori eu chiar o văd... Și crești ca sub un soare...

Iar raza când te va bate... Și ochii ți se vor deschide...

Atunci să îmi șoptești în liniște... "Eu te iubesc iubite..."

 

Să-mi șoptești cu cîntec viu... De împreunare...

“Tu-mi ești rază de lumină... Pe-o lacrimă de floare...

Să-mi fii tărie pe pământ... Cât moare lumea-n chin...

Sub Cer ție regină... Sub Cer mie stăpân”

 

Cât eu pe tine te iubesc... Sorbește-a mea gândire...

Și vezi că pe pământ... Nu e fericire...

Vezi că lumea și-a pierdut... Toată a sa onoare...

Ceru-i mort pentru cei morți... E hău fără culoare...

 

Și vreau să vad în al tău plâns... Cum mor idei deșarte...

Când o să-ți cadă lacrima... Pe buzele-mi uscate...

Când timpul meu va trece... Pleca-voi în mormânt...

Privește spre eter... Urăște al morții gând...

=============

În vremelnică dansare... Sub Împăratului Cel Ceresc...

Două suflete-n culoare... Împreună cresc...

Prin sclipiri din ochii tăi... Văd că ești suflet al meu...

Din lumea fără stele... Noi spre Dumnezeu…

 

Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.

 

Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...

Alte detalii mai tîrziu...

More ...

ideile

ideile se diminueaza

cand seara iar se lasa,

norii negrii tot coboara

in lumea cea pacatoasa.

 

unde oare fuge vremea

timpul, ora si secunda 

inainte stateai aici

dar acum esti departe iar.

 

exact ca la inceput

cand te-am vazut prima oara

erai distant si rece

dar m am lasat pacalita de razele ce te-ncalzeau.

 

puteam sta sa ma holbez

ore-n sir, ani si poate chiar mileni

 caci fata ta e cel mai frumos peisaj

iar eu ador pictura.

 

este anotimpul in crare 

copacii raman fara frunze

iar eu raman fara tine 

cu durerea asta grea.

 

sufletul ma doare

iar absenta ta-i un chin

ce ma doare atat de tare

de ma aduce la disperare.

 

 

More ...

Ușa

Am stat și am privit la uşa închisă 

Cu gîndul ca se va deschide ...înzadar

Am stat şi-am asteptat cu mîna întinsă 

Si nu-mi venea sa cred ...sfîrsitul este clar...

 

A fost o perioada minunată 

Aveam si inima si suflet si speranță 

Dar cei cu soarta asta bleatemată

Cînd crezi...ai tot...ea scuipa în a ta viață 

 

Dar iata a iesit si a trecut incet pe lîngă mine

Mergeam din urma ei dezamagit

Știind ca ia deja nu-mi aparține 

Si nu mai este tot ce am iubit 

 

La semafor e rouşu ea trecuse

Eu am ramas să aştept ca întotdeauna 

Si utima nadejde se pierduse 

Dar eu mergeam mergeam din urmă într-una 

 

In urma nu se intoarece si ma doare

De parca nu a fost nimic nici cînd 

Rugzacul ma apasa in spinare

Nu vreau sa cred ca-i despre tine gind

 

Mai e un semafor din nou semanul stop

Dar de aceasta data ea nu a trecut

Rugzacul meu m-apasa chear nonstop

Nu ma apropii... dar dorul e acut 

 

Am mers eu tot asa vrio ciţiva metri

Pîn a intrat într-un butic de linga drum

Am alergat neitrerup si kilometri

Dar nu ma obiseam asa ca acum

 

Am continuat privind spre geamul mare

De la spinare s-o mai vad odata

Dar n-am vazut....ma doare tot mai tare

Acum chear am pierdut aceasta fata

 

Doar inainte! ...nu mai da inapoi

Î-mi spune raţiune mea într-una 

Dar inima î-mi spune cred in voi

Si nu mai stiu deci unde e minciuna

 

Scriu totul in momentul de acum

Nu e poveste ...muza...inventare

Eu stau pe un sacunul de linga drum

In citeva secunde de al ei suflare

 

Stau tot aştept ...scriind i-am pierdut urma

Nu a ieșit... sau poate a ieșit cît va scriu vouă 

Aceste gânduri mă frămînta acuma

A dispărut ca după dimineață o rouă

 

Mă duc să beau pentru a uita de toate

Și știu că în alcool nu e scaparea

Am fel de fel de gîndiri chear și moarte 

Așa că cred mai bine e uitarea...

 

Nu pot sa spun că voi mai scri poezii 

Și apropo la semafor e verde

Sunt înecat de gînduri...mii și mii

Am mai simțit odată ce înseamnă a pierde

More ...

Other poems by the author

Cum sa te scot din mintea mea

Cum să te scot din mintea mea,

Când amintirile tale sunt ca un râu,

Care curge neîntrerupt, adânc și tăcut,

Și fiecare gând îmi poartă chipul tău,

Cum să te scot din mintea mea?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când numele tău răsună în fiecare silabă,

Ca un ecou ce se îndepărtează,

Dar mereu revine, în fiecare noapte,

În fiecare zi, în fiecare vis?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când umbrele tale dansează pe pereți,

Când pasul tău încă răsună în inima mea,

Chiar și atunci când încerc să-l ascund,

Când mă pierd în zgomotele lumii?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când fiecare loc îmi amintește de tine,

Când parfumul tău plutește în aer,

Și în fiecare respirație te simt prezent,

Cu un zâmbet tăcut, dar atotputernic?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când tu ești acolo, în toate culorile,

În fiecare rază de soare, în fiecare ploaie,

În fiecare pas pe care îl fac,

În fiecare clipă când mă gândesc la noi?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când dorul de tine devine un amestec de dorință

Și renunțare, o luptă între ce-a fost

Și ce nu va mai fi niciodată,

Un gol pe care nu știu cum să-l umplu?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când tu ești parte din mine, ca o cicatrice,

Care nu se vindecă, dar se adaptează,

În fiecare zi, mă învăț să trăiesc cu ea,

Fără să o pot ignora sau șterge?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când chiar și uitarea are chipul tău,

Și mi-e greu să mă desprind, să te las,

Chiar și atunci când simt că nu mai pot,

Când am învățat, într-un fel sau altul,

Că tu vei rămâne aici, în adâncul meu.

 

Cum să te scot din mintea mea?

Poate că nu trebuie.

Poate că tu vei fi mereu acolo,

Nu ca o povară, ci ca o amintire vie,

Pe care o voi purta cu mine,

Până când voi învăța să trăiesc cu tine,

Chiar și când nu te voi mai căuta.

More ...

Nu înțeleg iubirea

Nu înțeleg iubirea ta,

Căci te iubesc, dar te și pierd,

Când mă atingi, îmi pare-a fi

O flacără ce se-ntoarce-n cer.

 

Nu înțeleg cum, plin de dor,

Mă cauti iar și iar, mereu,

Când eu rămân în fața dorului

Cu ochii pierduți în al tău greu.

 

Nu înțeleg ce simți când spui

Că dragostea nu moare niciodată,

Dar eu o văd cum se destramă

Sub ploaia timpului, neîmpăcată.

 

Nu înțeleg de ce îmi zâmbești,

Când ochii tăi, aceleași mari,

Ascund o lume întreagă de întrebări

Și mă uit în ea, dar nu găsesc răspunsuri clare.

 

Cum poți să iubești un om care se frânge,

Și încă vrea să fie între două lumi?

Cum poți să ierți când totul s-a rupt

Și tot ce am rămas sunt vise sumbre și brumii?

 

Nu înțeleg iubirea ta,

Căci ea e ca o mare calmă,

Care adânc în piept mă strânge

Și-mi cere să o urmez, cu frică și dramă.

 

Dar poate iubirea nu se cere,

Nici nu se explică cu cuvinte grele,

Poate că doar se trăiește,

În tăcere, în dor, în nopți și zile.

 

Poate iubirea este doar o taină,

Un drum pe care nu-l vedem,

Și totuși, pas cu pas, mă pierd în ea,

În fiecare clipă, eu te iubesc… dar nu înțeleg.

More ...

Știu ce o să se întâmple, dar amân încontinuu.

Amân cuvintele ce dor,

Întârzii tot ce-i aproape,

Știu că timpul mă așteaptă,

Dar mă pierd în fuga lui,

Într-o clipă fără scop.

 

Răsuflarea-mi se frânge,

Cu fiecare pas făcut,

Știu că am să ajung, dar oare

Cât voi mai amâna, ce-am pierdut?

 

Fiecare gând mă cheamă,

Dar îmi răspunde ecoul gol.

Amân, dar ce vreau să spun

E ascuns, tăcut, sub zăvor.

 

Voi înfrunta sau mă voi ascunde?

Poate e prea târziu să aleg,

Dar știu că o să se întâmple,

Chiar și atunci când mă voi teme să privesc.

 

Amân și visul ce se scufundă,

Sub valuri de incertitudine,

Sunt prizonier al unui "poate",

Căci nu știu cum să dau drumul la temeri.

 

Într-o lume care nu mă așteaptă,

Mă pierd în adâncuri tăcute,

Știu că va veni ziua schimbării,

Dar nu știu dacă voi fi acolo, complet.

 

More ...

Timpul, ecou al veșniciei

Timpul, un râu ce nu se oprește,

Curge din trecut și-n viitor se pierde,

Fiecare clipă, o adiere ușoară,

Ce dispare repede, lăsând doar amintirea.

 

Ne naștem în zori de zi, ca un vis,

Fără să știm cum și când vom sfârși,

În brațele lui, suntem doar niște frunze

Ce plutesc pe ape, fără destinație.

 

Cu fiecare pas, ne pierdem,

Nu în sensul morții, ci al deveniri,

Căci timpul nu te ucide, ci te modelează,

Îți șlefuiește ființa, până devii altcineva.

 

Ne uităm în oglindă și nu mai știm

Cine eram ieri și cine suntem azi,

Timpul ne adâncește în această enigmă,

Un labirint fără ieșire, fără răspunsuri clare.

 

Dar ce este timpul, cu adevărat?

O minciună, un vis, o simplă iluzie?

Sau poate un dar pe care-l pierdem fără milă,

Căci nu știm să-l prețuim până nu-l vedem sfârșind.

 

Timpul nu iartă, nu așteaptă,

Nu ține cont de dorințele noastre,

El ne curge prin vene ca un foc nemilos,

Arzându-ne clipele, făcându-le cenușă.

 

Totuși, în adâncul nostru, simțim

Că timpul nu este dușmanul nostru,

Ci un acompaniament tăcut al existenței,

Un partener de drum, chiar dacă ne este străin.

 

Căci poate că nu suntem doar niște trupuri

Ce se pierd în fața timpului,

Poate suntem ecouri ale veșniciei,

Și timpul doar ne ajută să înțelegem adevărul.

 

Cum putem măsura o viață întreagă,

Când timpul nu are măsură, nu are margini?

Fiecare moment este un infinit,

Iar noi suntem doar o adiere în vastitatea sa.

 

În fața timpului, nu suntem mici sau mari,

Nu suntem nici buni, nici răi,

Suntem doar trecători pe această planetă,

Căutând să înțelegem cum să trăim.

 

Și poate, în final, nu este important

Cât timp avem, ci cum îl trăim,

Căci timpul se măsoară nu în clipe,

Ci în iubirea pe care o lăsăm în urma noastră.

 

 

More ...

Vreau sa te uit,dar nu pot

Vreau să te uit, dar nu pot, e prea mult,

Prea adânc mi-ai intrat, prea adesea te-ascult.

Ești fumul ce urcă din gânduri tăcute,

Ești glasul ce-mi sună din vise pierdute.

 

Mi-e dor și când plouă, și când e senin,

Căci toate-mi vorbesc despre tine, sublim.

Te simt când pășesc prin orașul pustiu,

Când lumea e-n grabă, iar eu doar târziu.

 

Vreau să te uit, dar mi-e plin universul

De tine – de râsul, de pașii, de versul

Pe care-l rosteam când eram amândoi,

Când timpul curgea fără teamă, în doi.

 

Ți-am scris mii de scrisori pe hârtie de vânt,

Le-am aruncat nopții, dar tot nu te frânt.

Te văd peste tot, în vitrine, în fețe,

În gesturi străine și-n simple povețe.

 

Te port într-un colț, acolo, în piept,

Unde dorul se face un cântec nedrept.

Unde inima bate, dar sună ciudat –

Parcă cere un nume ce nu l-a uitat.

 

Vreau să te uit, dar te-aud cum respiri

În liniștea serii, în vechi amintiri.

Ai fost visul meu, și e greu să te-alung

Când toate din mine spre tine se strâng.

 

Mi-am promis că e gata, că nu te mai chem,

Dar gândul ți-e patimă, dorul e-un stem.

Mă mint că mi-e bine, că viața-i normală,

Dar tu ești cu mine – și-acum, și în șoapta finală.

 

Vreau să te uit, dar nu pot, n-am putere,

Să rup o iubire ce-a fost mângâiere.

Ai fost răsăritul din toate apusuri,

Ai fost alinarea din mii de supusuri.

 

Ți-am scris chiar și azi, dar n-am trimis…

Am șters tot ce era, dar nu ce mi-ai scris.

Am lăsat doar durerea, cu tine, cu noi –

O luptă ce arde și-aduce nevoi.

 

Vreau să te uit, dar rămâi printre rânduri,

În lacrimi ce cad tăinuite pe gânduri.

Și dacă te-aș șterge din piele, din ochi,

Tot ți-aș simți urma în pașii mei roși.

 

Căci unele iubiri nu se duc nici cu vreme,

Rămân tatuaje sub piele, sub semne.

Și poți să te minți că nu-ți mai pasă,

Dar inima strigă ce mintea apasă.

 

Vreau să te uit… dar poate-i mai bine

Să-nvăț să trăiesc cu tine-n mine.

Să nu te mai caut, dar nici să te-alung –

Să fiu împăcat, deși sufăr și plâng.

 

More ...

Toți cred că sunt bine

Toți cred că sunt bine,

Cu zâmbetul pe buze,

Dar în adâncul meu e o mare de umbre,

Pe care nu o vede nimeni.

 

În fața lumii mă fac puternic,

Dar în interior mă clatin,

Toți cred că sunt bine,

Căci nu arată nimeni ce-i din spate.

 

Tăcerea mea e vocea care strigă,

Frica mea e mascată de curaj,

Toți cred că sunt bine,

Dar doar eu știu cât de adânc e visul meu fragil.

 

Toți cred că sunt bine,

În spatele fiecărui pas,

Mă ascund în spatele unui zâmbet,

Fără să-i las să vadă ce mă apasă.

 

În jurul meu e zgomotul vieții,

Dar în sufletul meu e liniște,

O liniște grea, plină de neînțeles,

Care mă ține în loc, ca o fereastră închisă.

 

Toți cred că sunt bine,

Căci ochii mei spun altceva,

Dar nu pot să arăt ce e înăuntru,

Fiecare privire mă adâncește mai mult.

 

Când mă uit în oglindă,

Văd o față străină,

Cine e cu adevărat „eu”?

Un chip sau o mască purtată în fiecare zi?

 

Seara, când totul se calmează,

Mă simt gol, fără forme,

Toți cred că sunt bine,

Dar nimeni nu știe cât de adânc am ajuns să cad.

 

În fiecare zi mă joc cu cuvintele,

Le dau forme, le fac să strălucească,

Dar în spatele lor se ascunde o durere,

O durere pe care nimeni nu o poate atinge.

 

Toți cred că sunt bine,

Pentru că am învățat să ascund,

Dar în spatele fiecărei bătăi de inimă,

Se află un întreg univers de neliniște.

 

Și mă întreabă lumea ce fac,

Eu doar răspund „bine”,

Dar în liniștea nopții,

Mă pierd într-o mare de gânduri tăcute.

 

Toți cred că sunt bine,

Dar eu sunt doar o umbră,

O umbră care aleargă după o lumină,

Ce pare mereu prea departe.

 

Mă tot ascund în spatele unui zâmbet,

Cu gândul că într-o zi voi fi vindecat,

Dar până atunci, toți cred că sunt bine,

Chiar dacă eu mă simt neîntregit și spart.

 

Toți cred că sunt bine,

Căci nimeni nu vede ploaia,

Care cade peste sufletul meu,

Și mă face să mă pierd tot mai mult.

 

More ...