Voi spune pas…
Voi spune pas în seara asta,
Și-n fața casei o să m-ascund,
Să mă vâneze de la geam nevasta,
Din tălpi și până în străfund.
Să mă despoaie luna de pe cer,
Să-mi sară nasturii în stele,
Și-apoi nevestei să-i ofer,
Vânatul adormit sub piele.
Voi spune pas iar întunericul să tacă,
Căci sângele în cai s-a subțiat,
Îi dau cu prafuri să le treacă,
Și-i las să pască o vreme pe sub pat.
Poems in the same category
În trecere prin Iași!
Stau pe bancă în Copou
Și privesc în jos și-n sus,
Greu ceva mai recunosc
Și mă simt ca un intrus
Sunt în trecere prin Iași
Și vreau să îmi amintesc,
Locul unde-am întâlnit-o
Pe Maria, azi soția ce o iubesc
Gându-mi fuge-n studenție
Când te-am cunoscut pe tine,
Atunci inima eu ți-am furat
Și-o păstrez și-acum la mine
Cum aș putea să uit vreodată
Plimbările în pas ușor pe-alei,
Și vinul dulce de la Bolta Rece
Plătit din bursa mică cu doi lei
Banca părăsesc cu nostalgie
Și mă-ndrept spre facultate,
Simt emoția ce mă cuprinde
Și cum inima în piept îmi bate
Dar cine oare n-ar fi emotiv
Când tinerețea o are-n față,
Și locul unde ieri s-a format
Ca Om și specialist în viață
Aici am studiat din greu
S-ajung medic veterinar,
Să știu să vindec animale
Să am un ban cinstit în buzunar
Pașii mi-i îndrept spre clinici
Trec prin holuri, săli de cursuri,
Fac un mic popas în amfiteatru
Lăcrimez și scriu aceste versuri
Încărcat de multe sentimente
Ies și-o apelez pe-a mea soție,
Vorbă-i spun că vin spre casă
Și-i recit și ei din astă..poezie!
Pentru o ultimă dată...
Îmi doresc să plec undeva departe de tot,
Nu vreau să rămân în viață cu sufletul mort,
Vreau să-mi demonstrez mie că și singur pot
Să fiu fericit chiar dacă-n viață n-am niciun scop
Nu tânjesc după succes sau după lucruri materiale
Toate astea sunt ca un trandafir rămas fără petale
N-au pic de frumusețe pentru mine, ști destul de bine...
Tot ce-mi doresc în viață e legat cumva de tine,
Tu ești tot ce-mi doresc, ești "totul" după care tânjesc
Tu ești tot ce visez, de asta delirez, de asta greșesc.
În fiecare zi, în fiecare clipă doar la tine mă gândesc,
Am s-o fac mereu, n-am să m-opresc nici dacă-nebunesc.
În prima strofă am mințit, tu ești al meu scop,
Fără tine nu pot fi fericit, fără tine-s pe deplin mort
Oferă-mi din râul iubiri tale măcar un singur strop
Ș-am să-ți ofel din al meu un întreg potop.....
Oferă-mi din timpul tău măcar câteva clipe,
Măcar o dată să fac parte din ale tale vise
Măcar o dată să mai aud că-mi zici că mă dorești
Pentru o ultimă dată să simt că mă iubești.....
Și eu fac rugi câteodată
Doamne Bunul meu Părinte
Tare mult mă mai iubești
Văd aceasta c-a Ta milă
De la mine n-o oprești
Èști Preabun și mă rabzi veșnic
De ce, nu știu ca nu fac
Fapte bune, rugi cu lacrimi
Cât ar fi bun să Te-mpac
Fac , când îmi aduc aminte
Fac când am vreo supărare
Și mai fac de frică Doamne
Că mă tem de-a Ta certare
Mai fac chear și de rușine
Când văd iat-a Ta iubire
Aș vrea și eu să pot zice
Că-Ți aduc vreo răsplătire
Mai fac, că mă simt datoare
După câte îmi mai dai
Mai fac când gândesc că iată
Și eu aș dori-al Tău rai
Mai fac c-ale mele lacrimi
Nu pot ca să le opresc
Când văd mila-Ți infinită
Și-aș voi să-Ți mulțumesc
Mai fac dimineața seara
Peste zi câteodată
Că Preabun mai ești cu mine
Cât milă-mi arăți Bun Tată
Mai fac că văd ale Tale daruri
Cum îmi tot trimiți mereu
Fac când mă mai simt mâhnită
Că Te-am neglijat, știu eu
Și-Ți voi zice-n veci de veacuri
Slavă slavă Domnul meu
Nu voiesc a da uitării
Mila ce-Ți reverși mereu
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Christos a înviat !
L-am văzut în firul ierbii,
În flori de măr,de cais și în magnolii,
L-am văzut în zborul lin de vrăbii
Și în trilul duios al privighetorii.
L-am văzut în adieri blânde de vânt,
În dimineți și-n boabele de rouă,
În grânele ieșite din pământ
Și-n raza de soare ce trece prin ziuă.
L-am văzut pe Isus în zâmbet de copil
Și-n bucuria pură din ochii lui,
L-am văzut în culoarea unui flutur fragil
Și în căușuri de inimi în trăirea viului.
L-am văzut pe Isus în toată splendoarea,
Stropea pământul cu iubire,
Cu dragoste mângâia toată suflarea
Îmbrăcând-o în strălucire.
Cândva în sat!
E seară iar în satul meu natal,
Și umbra e din ce în ce mai lungă,
Iar soarele se duce după deal,
Să-apună, ca mâine să-neajungă
Pe drum trec istoviți țaranii,
Venind pe jos de pe ogoare,
Ei sub căciuli își ascund anii,
Și fețele ridate, arse de soare
În fața lor agale merg vitele,
Sătule, târându-și greu ugerele,
La muls ele vor umple donițele,
La schimb primindu-și tainurile
La porți pe bănci stau babele,
Cu mâna-n vânt semne făcând,
Chemându-și către curte vitele,
Ce se găsesc amestecate-n cârd
Pe ulițe copiii joacă-o miuță,
Cu-o minge din cârpe cusută,
Din când în când câte-o căruță,
Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță
E ora când în sat se simt mirosuri,
Venite din casa gospodinelor,
Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,
Ce vor fi servite cu drag la cină soților
Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,
Rostită de cei ce au ajuns acasă,
Ei mulțumesc și fac o plecăciune,
Și rând pe rând se pun la masă
Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,
Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,
Dacă la școala noi lecția-am știut,
Și cum el ne-ndemna să învățăm carte
Din sat la studii, departe am plecat,
Armata am făcut-o sub tricolor,
Prin școli m-am pregătit și educat,
Iar în armată am învățat, cuvântul dor
Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'
Pe drum nu-i recunosc pe tineri,
Necunoscut am devenit în sat,
Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!
Other poems by the author
Epigrame IX
Unui fumător
De copil el a fumat,
Pentru noi a fost mister,
Dar de azi ne-a anunţat,
Că se simte exact ca-ncer.
Nedumerire
Vă întreb, fără să supăr,
Să-mi răspundă-un omolog,
De stomac, eu dacă sufăr,
De ce nu merg la stomatolog?
Fanatism
Cu Poşta Română, eu nu lucrez,
Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…
Ei bine, vă divulg acest mister,
Eu sunt de mic: Fan – Courier.
Halterofil
Halterofil cu foarte mare palmares,
Dar pentru sine poartă o mare ură,
A încercat mereu dar fără de succes,
Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.
Obezitate
E supraponderală a mea vecină,
M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,
Şi pare genul de femeie fină,
La care nu prea merge cu ocolişuri.
Vânătorul
Am drept vecin un vânător,
Dar nu găseşti trofeu în casa sa,
Şi nu-i un lucru întâmplător,
Fiindcă trage numai la măsea.
Uleiul
La suprafaţă a ieşit,
Uleiul foarte supărat,
Spunând că e năpăstuit,
Căci prea la icre e frecat.
Unuia cu multe minusuri
Face socoteli ce-i dă cu plus,
Și analizele la sinusuri,
Căci cineva deştept i-a spus,
Că are multe minusuri.
Unei grase
A aşteptat grăsuna rezultatul,
Şi da, va fi angajată mâine…
A terminat-o cu oftatul,
Căci va putea mânca o pâine.
Vorbă din popor
S-a dovedit a fi real,
Acea vorbă ce la ea socot,
Am văzut aseară în bar,
Cum doi ciungi beau cot la cot.
Gafez mereu
Gafez mereu la orice întâlnire,
De parcă cineva o piedică îmi pune,
Și țin la inimă comprese cu iubire,
Și sunt bolnav de nu știu ce anume.
Mă-ngrijorez de orice gest pe care-l fac,
Privirea de priviri îmi e ucisă,
Dezamăgiri în fiecare noapte îmbrac,
Și-mi scriu pe cord: Iubirea interzisă!
Îmi injectez în zori adrenalină,
În plumb topit nestingherit mă scald,
Mă smulg din trup cu tot cu rădăcină,
Dar brațele din umăr jos îmi cad.
Se vaită mângâieri pământul zgâriind,
Că n-au ajuns pe trup de fată,
Un demon simt în inimă zâmbind,
Iar eu gafez mai mult ca niciodată.
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.
Însingurare
Şi totul a pornit atunci,
Când căutam însingurarea,
Exodul fiindu-mi pe stânci,
Iar lumea mea...doar marea.
Vedeam dezastru-n orice pas,
Şi îmi trăiam nedumerirea,
Iar valurile mării într-un glas,
Îmi rătăceau spre orizont privirea.
Mi-era şi jenă că sunt om,
M-aş fi dorit o scoică seacă,
Secat să fiu de traiul meu bonom,
Şi de trufia ce mă îmbracă.
Păcatele mi le scriam spăşit pe ţărm,
Iar marea mă ierta ştergându-le-nspumată,
Durerea, teama în valuri eu la sfărm,
Iar marea o sărez cu lacrima-mi sărată.
Şi-am scris apoi pe-un colt de stâncă,
Memoriile unui biet mirean,
Ca valul, cu forţa sa profund adâncă,
Cuvintele să mi le poarte în ocean,
Sirenele să le reînvie-n cântec,
Pe mateloţi să îi cuprindă acerb visarea,
Să fie peste veci ca un descântec,
A celor care caută însingurarea.
Trăiri contorsionate
Strigătul mi-e plânset,
Plânsul mi-e rânjet,
Rânjetul mi-e zâmbet,
Zâmbetul mi-e grimasă,
Iar grimasa mi-e urlet.
Urletul mi-e geamăt,
Geamătul mi-e suspin.
Suspinul mi-e mângâiere,
Iar mângâierea, strigătul meu,
Cufundat atemporal în tăcere.
Seara de Crăciun
E teroare pe pământ,
Nu mai e nimica sfânt,
Doar în case de creștini,
Astăzi se aprind lumini.
Focu-n sobă surd trosnește,
Marea taină îi unește,
Sus în colț, lângă icoană,
Arde-n candelă o rană,
Este rana lumii toată,
Rana sfântă, vindecată,
Azi, în ieslea de pe jos,
Prin nașterea lui Hristos.
Azi în noaptea de Crăciun,
Noaptea sufletului bun,
Sus în cer și aicea jos,
S-a născut Iisus Hristos!
Cântă-n rai îngeri duios,
Astăzi s-a născut Hristos,
Cântă cerul bucuria,
Astăzi s-a născut Mesia!
Însă aicea pe pământ,
Nu mai e nimica sfânt,
Numai la creștin în casă,
Pruncul stă cu ei la masă.
Nu mai ești binevenit,
Tu Iisuse, Tu Hristoase,
Omul te-a înlocuit,
Cu petreceri zgomotoase.
Stă bisericuța goală,
Nici afară nu mai ninge,
Sufletul e plin de boală,
Candela încet se stinge.
Cântă un colind nebun,
Azi, în seara de Crăciun,
Linu-i lin și iară lin...
Alungați-l pe creștin,
Linu-i lin și e frumos...
Alungați-L pe Hristos!