Poems in the same category
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Dezolare
Îmi fluier tristețea râzând,
Și-mi rumeg din suflet răcoarea,
Preumblu cu moartea în gând,
Și aștept resemnat condamnarea.
Prin sânge îmi curg lacrimi de jale,
Și atât de amară mi-e viața,
Încât mă plimb descărnat și agale,
Sărutând înzorit dimineața.
Mai privesc spre pustiul din Lună,
Și mă văd împărat peste ea,
Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună,
Vino sus, căci sunt toată a ta.
Mă dezic de pământ și de lume,
De atâtea tristeți în iubiri,
Însă vreau ca-n decade postume,
Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,
Să nu fiu recunoscut după nume,
Ci confundat c-un verset din psaltiri.
Fără gust
Legume și fructe care,
Cu-o frumoasă-nfatisare,
Ba chiar cu mândră culoare
Te îmbie a cumpăra.
Și când uite ajuns acasă,
Să le folosești la masă...
Fără gust adevărat,
Nici nu sti ce ai mâncat
Nu știu controlate.. oare?
Au avut verificare?
De le-ar fi verificat...
Poate nu ne-ar fi-nselat.
Spun multi sunt deosebite...
Vor să vândă marfa lor..
Dar care e vina noastră!?
Că din puținul venit,
Adunat cu mare trudă,
Iară am fost păcălit.
Icoana
O icoană de-i primită,
Viața ta este sfințită.
Ți-a aduce aminte mereu,
Căci ești doar cu Dumnezeu .
De te rogi privind la ea,
Domnul te va ajuta.
Este o minune care,
Ajută la fiecare.
Când icoana lăcrimează,
E semn că ea te veghează.
Maica sfântă e cu noi,
Plânge, știe de nevoi ,..
Ea ne ajută tot mereu,
Se roagă la Dumnezeu.
Tot ce face pentru noi,
E să scăpăm de nevoi.
Sfârşit
Taie-mi din Lună o felie,
Şi fă-mi o lunadă,
S-o beau pe banca pustie,
Acolo în colțul de stradă.
Pune în ea și-ntuneric,
Înmoaie și vârful la coasă,
Şi râde întruna isteric,
Şi fă-te frumoasă.
Rupe și-o bucată de stea,
Şi pune-mi pe frunte,
Şi lasă-mă aici undeva,
Apoi fugi de te-ascunde.
Mai lasă, înainte de fugă,
Pe banca cea rece de fier,
O oră, s-o am pentru rugă,
Că poate-o s-ajungă la cer.
Mi-e cald, și banca-i ferbinte,
Hai du-te tu moarte înainte,
Așteaptă-mă acasă cuminte,
Frumoasă și fără veșminte.
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Dezolare
Îmi fluier tristețea râzând,
Și-mi rumeg din suflet răcoarea,
Preumblu cu moartea în gând,
Și aștept resemnat condamnarea.
Prin sânge îmi curg lacrimi de jale,
Și atât de amară mi-e viața,
Încât mă plimb descărnat și agale,
Sărutând înzorit dimineața.
Mai privesc spre pustiul din Lună,
Și mă văd împărat peste ea,
Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună,
Vino sus, căci sunt toată a ta.
Mă dezic de pământ și de lume,
De atâtea tristeți în iubiri,
Însă vreau ca-n decade postume,
Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,
Să nu fiu recunoscut după nume,
Ci confundat c-un verset din psaltiri.
Fără gust
Legume și fructe care,
Cu-o frumoasă-nfatisare,
Ba chiar cu mândră culoare
Te îmbie a cumpăra.
Și când uite ajuns acasă,
Să le folosești la masă...
Fără gust adevărat,
Nici nu sti ce ai mâncat
Nu știu controlate.. oare?
Au avut verificare?
De le-ar fi verificat...
Poate nu ne-ar fi-nselat.
Spun multi sunt deosebite...
Vor să vândă marfa lor..
Dar care e vina noastră!?
Că din puținul venit,
Adunat cu mare trudă,
Iară am fost păcălit.
Icoana
O icoană de-i primită,
Viața ta este sfințită.
Ți-a aduce aminte mereu,
Căci ești doar cu Dumnezeu .
De te rogi privind la ea,
Domnul te va ajuta.
Este o minune care,
Ajută la fiecare.
Când icoana lăcrimează,
E semn că ea te veghează.
Maica sfântă e cu noi,
Plânge, știe de nevoi ,..
Ea ne ajută tot mereu,
Se roagă la Dumnezeu.
Tot ce face pentru noi,
E să scăpăm de nevoi.
Sfârşit
Taie-mi din Lună o felie,
Şi fă-mi o lunadă,
S-o beau pe banca pustie,
Acolo în colțul de stradă.
Pune în ea și-ntuneric,
Înmoaie și vârful la coasă,
Şi râde întruna isteric,
Şi fă-te frumoasă.
Rupe și-o bucată de stea,
Şi pune-mi pe frunte,
Şi lasă-mă aici undeva,
Apoi fugi de te-ascunde.
Mai lasă, înainte de fugă,
Pe banca cea rece de fier,
O oră, s-o am pentru rugă,
Că poate-o s-ajungă la cer.
Mi-e cald, și banca-i ferbinte,
Hai du-te tu moarte înainte,
Așteaptă-mă acasă cuminte,
Frumoasă și fără veșminte.
Other poems by the author
Amintire
Atât timp cât va mai fi,
Universu'-şi va aminti
De orice floare neînsemnată,
Ce a existat vreodată.
Nu o va uita nicicând
Că a fost pe acest Pământ,
Chiar dacă numai şi-o seară
A-nflorit până să piară.
Cu atât mai mult pe tine
Veşnic te va ţine minte
Iubito, ce-n al meu gând
Ai înflorit ani la rând.
Aş vrea...
Aş vrea o picătură
De ploaie ca să fiu,
Să pot cădea fecioară
Pe sânul tău zglobiu.
Cu mâna-ţi delicată
Să mă opreşti uşor,
Atunci când de acolo
Mai jos vreau să cobor.
Aş vrea cumva o rază
De soare să devin,
Să pot cădea fecioară
Pe gâtul tău cel fin.
Să te retragi sfioasă
În umbra de sub nuc,
Atunci când de acolo
Pe buze vreau să-ţi urc.
Aş vrea să fiu o floare,
Într-un salcâm să fiu,
Să pot cădea fecioară
În păru-ţi castaniu.
Tu să mă prinzi în bucle
Cu mâna, graţios,
Atunci când de acolo
Vreau să mă las mai jos.
Aş vrea un vânt de vară
Să fiu, ce adie uşor,
Să pot cădea fecioară
Peste al tău picior.
Tu să-ţi fereşti piciorul
Sub rochia de satin,
Atunci când de acolo
Vreau să mai urc puţin...
Când scriu
Nu vreau să fiu o pană,
Să zbor preţ de o clipă,
Eu vreau să zbor tot timpul,
Eu vreau să fiu aripă.
Să ard aşa cum sorii
Ard în Calea Lactee,
Eu vreau să ard o viaţă,
Nu vreau să fiu scânteie.
Şi nu vreau ca briceagul,
Doar să rănesc -când scriu-
Eu vreau să ajung la inimi,
Ca un pumnal să fiu.
Mesagerul
Tot ce e poem pe lume,
Din vreo carte ce-ai deschis,
A parcurs mii şi mii bune
De ani, de când a fost scris.
Fiindcă versurile toate,
Încă de la început,
De Cuvânt au fost create,
Când poemele a făcut.
Iar noi cei ce azi le aducem,
Peste timp, de unde sunt,
Nişte mesageri doar suntem,
De poeme, pe Pământ.
Chiar şi astă poezie,
Pe care o citeşti acuma,
Deşi-mi aparţine mie,
Scrisă a fost dintotdeauna.
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.
Mi-ar fi plăcut...
Mi-ar fi plăcut să te-ntâlnesc
Când eram tânăr, să-ţi vorbesc,
Cât te iubesc de mult să-ţi spun,
Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.
Să ne plimbăm îndrăgostiţi
Pe sub salcâmii înfloriţi,
Să ne-mbătăm cu al lor parfum,
Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.
Şi albe flori în păr să-ţi prind,
În al meu braţ să te cuprind,
Să te sărut ca un nebun,
Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.
Mereu să fiu al tău iubit
Şi tu a mea pân' la sfârşit,
O viaţă-n doi pe acelaşi drum,
Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.
Poate nici azi nu e târziu,
Să te-ntâlnesc prin Cişmigiu
Sau poate totul e doar fum,
Cum a fost şi atunci...şi acum.
Amintire
Atât timp cât va mai fi,
Universu'-şi va aminti
De orice floare neînsemnată,
Ce a existat vreodată.
Nu o va uita nicicând
Că a fost pe acest Pământ,
Chiar dacă numai şi-o seară
A-nflorit până să piară.
Cu atât mai mult pe tine
Veşnic te va ţine minte
Iubito, ce-n al meu gând
Ai înflorit ani la rând.
Aş vrea...
Aş vrea o picătură
De ploaie ca să fiu,
Să pot cădea fecioară
Pe sânul tău zglobiu.
Cu mâna-ţi delicată
Să mă opreşti uşor,
Atunci când de acolo
Mai jos vreau să cobor.
Aş vrea cumva o rază
De soare să devin,
Să pot cădea fecioară
Pe gâtul tău cel fin.
Să te retragi sfioasă
În umbra de sub nuc,
Atunci când de acolo
Pe buze vreau să-ţi urc.
Aş vrea să fiu o floare,
Într-un salcâm să fiu,
Să pot cădea fecioară
În păru-ţi castaniu.
Tu să mă prinzi în bucle
Cu mâna, graţios,
Atunci când de acolo
Vreau să mă las mai jos.
Aş vrea un vânt de vară
Să fiu, ce adie uşor,
Să pot cădea fecioară
Peste al tău picior.
Tu să-ţi fereşti piciorul
Sub rochia de satin,
Atunci când de acolo
Vreau să mai urc puţin...
Când scriu
Nu vreau să fiu o pană,
Să zbor preţ de o clipă,
Eu vreau să zbor tot timpul,
Eu vreau să fiu aripă.
Să ard aşa cum sorii
Ard în Calea Lactee,
Eu vreau să ard o viaţă,
Nu vreau să fiu scânteie.
Şi nu vreau ca briceagul,
Doar să rănesc -când scriu-
Eu vreau să ajung la inimi,
Ca un pumnal să fiu.
Mesagerul
Tot ce e poem pe lume,
Din vreo carte ce-ai deschis,
A parcurs mii şi mii bune
De ani, de când a fost scris.
Fiindcă versurile toate,
Încă de la început,
De Cuvânt au fost create,
Când poemele a făcut.
Iar noi cei ce azi le aducem,
Peste timp, de unde sunt,
Nişte mesageri doar suntem,
De poeme, pe Pământ.
Chiar şi astă poezie,
Pe care o citeşti acuma,
Deşi-mi aparţine mie,
Scrisă a fost dintotdeauna.
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.
Mi-ar fi plăcut...
Mi-ar fi plăcut să te-ntâlnesc
Când eram tânăr, să-ţi vorbesc,
Cât te iubesc de mult să-ţi spun,
Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.
Să ne plimbăm îndrăgostiţi
Pe sub salcâmii înfloriţi,
Să ne-mbătăm cu al lor parfum,
Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.
Şi albe flori în păr să-ţi prind,
În al meu braţ să te cuprind,
Să te sărut ca un nebun,
Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.
Mereu să fiu al tău iubit
Şi tu a mea pân' la sfârşit,
O viaţă-n doi pe acelaşi drum,
Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.
Poate nici azi nu e târziu,
Să te-ntâlnesc prin Cişmigiu
Sau poate totul e doar fum,
Cum a fost şi atunci...şi acum.