Ochii tăi
Ochii tăi poartă în ei frumusețe,
Dar din ei curge tristețe.
Ascunzi asta destul de bine
Dar doar pentru prezențe străine.
Eu îi citesc fără pic de efort,
Gasesc in ei așa de mult confort...
Repetitiv și de zi i-am admirat,
Și să creez ei m-au inspirat.
Pentru al meu suflet ochii tăi sunt ca o muză
Însă să îi înțeleagă pe ai mei refuză.
Refuza să vadă felul în care îi privesc
Și cat de mult îi doresc.
Doresc ca atunci când nu sunt atentă să mă urmărească,
Si când îi observ să continue să mă privească.
Doua perechi de ochi rătăcindu-se,
Întâlnindu-se și regăsindu-se.
Insa ochii tăi nu se îndreaptă spre a mea privire
Dar tot continuă să mă inspire,
Fiindca transmit atât de multe sentimente
Chiar și în cele mai irelevante momente.
Poems in the same category
Urlet în cosmos
Decât o sută discutând în delung
Ea iarna miroase a vară,
Iar când toți merg - ea zboară
Ea în moarte va vedea frumosul,
Doar cel destoinic îi va simte mirosul
Pe ea n-o pot defini filozofii,
Trupul ei imediat vrăjește ochii
Da Vinci n-a reușit s-o plaseze pe filă,
Eminescu și azi doar din ea se inspiră
Te-ai ascuns printre norii din cer?
Iubito, ivește-te, am obosit de infern
ȚARĂ FURATĂ
Ce-a mai rămas de valoare în lume?
Dacă valoare au,minciuna,hoția și crima?
Toate au înflorit ca într-o oază
Când conștiința-i bolnavă
Din cercuri înalte și mai departe
Se fură, se minte.
Și-zace în mizerii o țară
Fără școli și spitale
Nu ai nici o șansă și mori.
Copii părăsiți ,păcatele cad pe bunici.
În ziua ce vine ,pe cer nu văd ,nici o stea
Pentru sărmana țara mea.
ș
Floarea fericirii!
Ne-am strecurat prin timp
Și am ajuns în doi până aici,
Iar dacă-n drum am rătăcit
Doar tu iubito poți să-mi zici
Când noi ne-am cunoscut
Erau cu totul alte vremuri,
Și când de tine m-am atins
Ai început ușor să tremuri
Nu spaima ne-a emoționat
Și că eram atât de-aproape,
Puteam să ne privim în ochi
Simțind iubire după pleoape
Apropierea s-a produs în timp
Prin multe tatonări și încercări,
Iar să mă mint, n-am mai putut
Când inima a izbucnit în flăcări
Venise timpul fața să-mi arăt
Și sentimentele ce mă cuprind,
S-arunc pe jos cu a mea mască
Iar de trecut să mă desprind
Timid dar cu speranță-n suflet
I-am spus dorința mea interioară,
Și curajos cum n-am mai fost vreodată
I-am zis să-mi prindă inima ce zboară
Prea mult pe gânduri n-a mai stat
Și pasul l-a făcut rapid spre mine,
Cu patos și iubire ne-am îmbrățișat
Pereche am format ca să ne fie bine
Cu multă hotărâre am pornit în viață
Ca două jumătăți unite într-un întreg,
Acum eu mulțumiri trimit Divinității
Că floarea fericirii mi-a dat..să o culeg!
Dragoste
Gândul ca am scris ,
gândul meu într-un timp ai fost.tu .
Gândul meu erai seara
Gândul meu erai ziua și mereu
Gândul meu nu îmi era.ca.ma vei părăsi când îmi era greu
Gândul meu vroiam sa îmi fi zi de zi ,dar ai ales ce e pustiu
Gândul meu as fi vrut sa îmi mai fi ,dar teai întors întors în
Gândul meu când totul a fost prea târziu
Câte simt
Dacă ai ști câte simt
Sincer îți spun, nu te mint
Sa fiu in brațele tale
Sa știu ca nimic nu doare
Vreau sa mergem mai departe
După viața, vine moarte
După viața , vine viața
Vreau sa te văd iar la fața
Uneori i așa de greu
Nu știu ce i in capul meu
Dar știu ca totul va fi bine
Cât timp eu te am pe tine
Despre dragoste
Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,
Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.
Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.
De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.
De ochii pentru care ai așteptat o viață,
Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.
Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,
Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.
De cel ce te-nvelește când se face seară,
Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.
Cel ce îți face viața mai ușoară,
De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.
De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,
Și cel cu care ți ai băut cafeaua.
Cel ce a reușit să te scoată din stare,
Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.
Iar spre final când liniștea se apropie,
Și nu știi care din voi va trage cortina.
Lași doar stările să îți bântuie retina,
Căci doar iubind poți face din toate utopie.
Urlet în cosmos
Decât o sută discutând în delung
Ea iarna miroase a vară,
Iar când toți merg - ea zboară
Ea în moarte va vedea frumosul,
Doar cel destoinic îi va simte mirosul
Pe ea n-o pot defini filozofii,
Trupul ei imediat vrăjește ochii
Da Vinci n-a reușit s-o plaseze pe filă,
Eminescu și azi doar din ea se inspiră
Te-ai ascuns printre norii din cer?
Iubito, ivește-te, am obosit de infern
ȚARĂ FURATĂ
Ce-a mai rămas de valoare în lume?
Dacă valoare au,minciuna,hoția și crima?
Toate au înflorit ca într-o oază
Când conștiința-i bolnavă
Din cercuri înalte și mai departe
Se fură, se minte.
Și-zace în mizerii o țară
Fără școli și spitale
Nu ai nici o șansă și mori.
Copii părăsiți ,păcatele cad pe bunici.
În ziua ce vine ,pe cer nu văd ,nici o stea
Pentru sărmana țara mea.
ș
Floarea fericirii!
Ne-am strecurat prin timp
Și am ajuns în doi până aici,
Iar dacă-n drum am rătăcit
Doar tu iubito poți să-mi zici
Când noi ne-am cunoscut
Erau cu totul alte vremuri,
Și când de tine m-am atins
Ai început ușor să tremuri
Nu spaima ne-a emoționat
Și că eram atât de-aproape,
Puteam să ne privim în ochi
Simțind iubire după pleoape
Apropierea s-a produs în timp
Prin multe tatonări și încercări,
Iar să mă mint, n-am mai putut
Când inima a izbucnit în flăcări
Venise timpul fața să-mi arăt
Și sentimentele ce mă cuprind,
S-arunc pe jos cu a mea mască
Iar de trecut să mă desprind
Timid dar cu speranță-n suflet
I-am spus dorința mea interioară,
Și curajos cum n-am mai fost vreodată
I-am zis să-mi prindă inima ce zboară
Prea mult pe gânduri n-a mai stat
Și pasul l-a făcut rapid spre mine,
Cu patos și iubire ne-am îmbrățișat
Pereche am format ca să ne fie bine
Cu multă hotărâre am pornit în viață
Ca două jumătăți unite într-un întreg,
Acum eu mulțumiri trimit Divinității
Că floarea fericirii mi-a dat..să o culeg!
Dragoste
Gândul ca am scris ,
gândul meu într-un timp ai fost.tu .
Gândul meu erai seara
Gândul meu erai ziua și mereu
Gândul meu nu îmi era.ca.ma vei părăsi când îmi era greu
Gândul meu vroiam sa îmi fi zi de zi ,dar ai ales ce e pustiu
Gândul meu as fi vrut sa îmi mai fi ,dar teai întors întors în
Gândul meu când totul a fost prea târziu
Câte simt
Dacă ai ști câte simt
Sincer îți spun, nu te mint
Sa fiu in brațele tale
Sa știu ca nimic nu doare
Vreau sa mergem mai departe
După viața, vine moarte
După viața , vine viața
Vreau sa te văd iar la fața
Uneori i așa de greu
Nu știu ce i in capul meu
Dar știu ca totul va fi bine
Cât timp eu te am pe tine
Despre dragoste
Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,
Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.
Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.
De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.
De ochii pentru care ai așteptat o viață,
Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.
Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,
Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.
De cel ce te-nvelește când se face seară,
Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.
Cel ce îți face viața mai ușoară,
De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.
De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,
Și cel cu care ți ai băut cafeaua.
Cel ce a reușit să te scoată din stare,
Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.
Iar spre final când liniștea se apropie,
Și nu știi care din voi va trage cortina.
Lași doar stările să îți bântuie retina,
Căci doar iubind poți face din toate utopie.
Other poems by the author
Izvor secat
Sufletul meu este un izvor care a secat,
S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.
Acum este gol și întunecat,
Și de apăsări sufletești încărcat.
Sufletul tău este un pământ uscat,
Pe care să-l readuc la viață am încercat.
Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .
M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.
Sufletul meu era doar un izvor de dorințe
Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.
Era ceva metafizic,un abis senin,
Care spera să-și făurească un alt destin.
Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.
Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.
Fără nimic în suflet m-ai lăsat
Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.
Am fost înghițită până la ultima bucată
De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.
M-ai secat de tot ce am fost vreodată
Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.
Eu caut absolut,tu necunoscut
Poate ca am fost doar doua destine in univers.
Tu erai rătăcit printr-un vers,
Însă nu unul dintr-a mea poezie.
Tot ce a fost a fost erezie.
Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele
Dar tu erai departe rătăcit printre stele.
Am revenit asupra versurilor,
Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.
Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat
Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.
Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,
Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.
Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.
Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.
Erai dornic să te arunci în necunoscut,
Nu într-o poezie cu final prevăzut.
Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,
Nu îți doreai să trăiești ceva constant.
Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,
Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.
Eu în schimb îmi doream ceva absolut,
Așa ca am scris un început,
Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală
A unei povești care nici măcar nu a fost reală.
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Doar un vis
Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...
După ce prin visul meu ai străbătut.
Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,
Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.
Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?
Fiindcă eu una am obosit.
Am obosit să te simt așa departe,
Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.
Am obosit ca dimineața să mă părăsești
Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.
Am obosit să aștept noaptea să ne vedem
Ca apoi sub clarul lunii să ședem.
Ma privești și îmi vorbești,
Imi spui cat de mult mă iubești.
Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,
Ca apoi să te risipești.
Stiu ca acest tu nu este real,
Este doar un ideal.
Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare
în aspirația trecătoare.
Izvor secat
Sufletul meu este un izvor care a secat,
S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.
Acum este gol și întunecat,
Și de apăsări sufletești încărcat.
Sufletul tău este un pământ uscat,
Pe care să-l readuc la viață am încercat.
Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .
M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.
Sufletul meu era doar un izvor de dorințe
Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.
Era ceva metafizic,un abis senin,
Care spera să-și făurească un alt destin.
Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.
Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.
Fără nimic în suflet m-ai lăsat
Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.
Am fost înghițită până la ultima bucată
De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.
M-ai secat de tot ce am fost vreodată
Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.
Eu caut absolut,tu necunoscut
Poate ca am fost doar doua destine in univers.
Tu erai rătăcit printr-un vers,
Însă nu unul dintr-a mea poezie.
Tot ce a fost a fost erezie.
Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele
Dar tu erai departe rătăcit printre stele.
Am revenit asupra versurilor,
Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.
Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat
Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.
Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,
Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.
Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.
Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.
Erai dornic să te arunci în necunoscut,
Nu într-o poezie cu final prevăzut.
Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,
Nu îți doreai să trăiești ceva constant.
Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,
Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.
Eu în schimb îmi doream ceva absolut,
Așa ca am scris un început,
Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală
A unei povești care nici măcar nu a fost reală.
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Doar un vis
Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...
După ce prin visul meu ai străbătut.
Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,
Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.
Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?
Fiindcă eu una am obosit.
Am obosit să te simt așa departe,
Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.
Am obosit ca dimineața să mă părăsești
Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.
Am obosit să aștept noaptea să ne vedem
Ca apoi sub clarul lunii să ședem.
Ma privești și îmi vorbești,
Imi spui cat de mult mă iubești.
Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,
Ca apoi să te risipești.
Stiu ca acest tu nu este real,
Este doar un ideal.
Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare
în aspirația trecătoare.