Ochii tăi

1.Sub albastrul unui cer, imi aplec privirea,

cu gandul la luna si sper,sa imi pot gasi iubirea

2.0 alta noapte a venit tu mi luminezi gandirea,

Imi dai senzatii sa ma agit, tu nefacand nimic doar firea.

3.Ma tii sub norii infumurati si nu iti vad privirea,

poate ca doar separati va avea loc unirea.

4.Ma faci sa ma simt mai bine si dispari in noaptea rece,

inc o luna de ar mai fi tot pe tine te as alege.

5.Si am sa zbor prin spatiul gol, devenind un pasager,

sa te caut printre stele sa ti arat ce mult difer.

6.lar daca te voi gasi, loc in suflet iti voi face,

sa ramai pe totdeauna luna mea, un gand de pace.

7.Piedrdut printre galaxii, cautand o lună aparte,

voi ramane doar cu gandul ca am sufletul departe.

8.Poate ca mai observat, dar eu nu iti sunt de ajuns,

voi ramane-n patul meu visand catre un raspuns.

9.Peste lacul oglindit,iti vad a ta splendoare

Cu speranta n piept si n cer,sa ma vezi tu oare

10.Un intuneric sa ivit, mi a intunecat gandirea

Sa te las na s vrea deloc, dar ma pierd cu firea.

11. Cand prin ceata din vazduh, te zaresc din glie,

Vreu sa sti ca am putut, sa ajung la tine.

12.lar cand ziua va veni, promit, nu te voi uita,

Si iti cer sa fi cu mine,pana ma voi consuma.

A fost un vis?.

Un semn de undeva.?

Că te furase  ,cineva...

Și am pornit ca un  nebun ,

Cu gând adânc să mă răzbun:

Pe cel care îndrăznea ,

Să mi te ia ..

Cum de el nu știa ?

Că tu ești ,doar

Viața  mea .

Your eyes are like the sun,

Your voice is like a sire's melody,

Your hair is like silk,

Deep into your eyes I sink.

My thoughts are like ink,

They're permanent when about you I think

When a photo of you I took,

For a goddess you were mistook.

Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,

Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.

Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,

Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.

Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,

Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.

Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,

Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.

Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?

Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?

Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,

Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.

E mult prea târziu..

E prea târziu să nu mai scriu

Îmi curg cuvintele-n aval,

Când doar aș vrea să-ti fiu

Într-o îmbrățișare de final.

E mult prea trist..

Cum ai plecat din viața mea grăbit

De parcă alergai să prinzi ultimul tren,

Să-mi dai o-mbrățisare nu ai reușit

Să nu-mi rămâi în suflet dor etern.

E prea târziu, prea trist și e adevărat. ..

Dar mă gåndesc că nu a fost intenţionat

Că poate doar soarta a fost de vină.

De aceea să te-ntorci am tot așteptat

Să nu-mi rămâi doar...o umbră străină.

Tu ești fetița de la strungă

Poate greșesc,de la colibă sigur,

Pe tine te iubesc!

Ești fata zeului de peste dealuri

Sau poate ești fetița Cerului fără sfârșit,

Eu cred la fel de bine și așa...

Ori ești adusă de vânturile verii

Căci barza vara te-a adus...

Astăzi tu ești cea mai frumoasă pentru mine

Și știu că zilnic pot să-ți spun

Că te iubesc,

Chiar dacă ieri ți-am spus-o

Și îți voi spune iarăși și iarăși

Dar altfel de fiecare dată ,te asigur..

Tu ești fetița de la strungă,

Poate greșesc, de la colibă sigur,

Pe tine te iubesc!

(12 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,

Iar eu parcă am prins rădăcini.

Am stagnat și în adâncuri am alunecat,

M-am cufundat și m-am înecat.

Timpul trece iar eu stau în loc 

Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.

Timpul trece iar eu sunt neajutorată,

Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.

De abis rădăcinile m-au îmbrățișat 

Iar speranța din mâini mi-a alunecat.

Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri 

Iar propriul sine știe doar a mă asupri.

Un sentiment de dor inexplicabil 

A unui trecut irevocabil.

Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,

Unul care s-a simțit ca un coșmar.

Sunt prizonieră a unei nostalgii amare

Și nu am cale de scăpare.

Nostlagie pentru atâta timp pierdut,

Ce în durere l-am petrecut.

N-am putut să mă bucur nicidecum,

De timpul estompat oricum.

Sufletul meu este un izvor care a secat,

S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.

Acum este gol și întunecat,

Și de apăsări sufletești încărcat.

Sufletul tău este un pământ uscat,

Pe care să-l readuc la viață am încercat.

Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .

M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.

Sufletul meu era doar un izvor de dorințe

Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.

Era ceva metafizic,un abis senin,

Care spera să-și făurească un alt destin.

Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.

Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.

Fără nimic în suflet m-ai lăsat

Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.

Am fost înghițită  până la ultima bucată

De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.

M-ai secat de tot ce am fost vreodată

Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.

Poate ca am fost doar doua destine in univers.

Tu erai rătăcit printr-un vers,

Însă nu unul dintr-a mea poezie.

Tot ce a fost a fost erezie.

Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele

Dar tu erai departe rătăcit printre stele.

Am revenit asupra versurilor,

Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.

Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat

Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.

Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,

Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.

Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.

Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.

Erai dornic să te arunci în necunoscut,

Nu într-o poezie cu final prevăzut.

Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,

Nu îți doreai să trăiești ceva constant.

Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,

Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.

Eu în schimb îmi doream ceva absolut,

Așa ca am scris un început,

Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală

A unei povești care nici măcar nu a fost reală.

Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...

După ce prin visul meu ai străbătut.

Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,

Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.

Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?

Fiindcă eu una am obosit.

Am obosit să te simt așa departe,

Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.

Am obosit ca dimineața să mă părăsești

Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.

Am obosit să aștept noaptea să ne vedem

Ca apoi sub clarul lunii să ședem.

Ma privești și îmi vorbești,

Imi spui cat de mult mă iubești.

Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,

Ca apoi să te risipești.

Stiu ca acest tu nu este real,

Este doar un ideal.

Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare 

în aspirația trecătoare.

Trup de lut

Crăpat și pierdut 

De suflet înstrăinat 

Despicării destinat 

Întristat și fisurat 

În umbră însingurat 

Și crăpat ca o consencință 

A a să eternă suferință.

O conștientă degradare 

A sufletului trădare.

O erodare a propriului sine 

Plină de suspine.

O înstrăinare de lume

Si de a să putrezime.

Un destin înconjurat de de ruine.

Aflat sub furcile caudine.

O amăgitoare ruptură de ființă

Aflată în cădere și neputință.