Rugaciunea dragostei

Tu ești pe drum spre casă,știu

Când toată lumea doarme liniștită,

Cum crezi că pot dormi și eu?

Eu cred că ești copila unui zeu

Acea frumoasă fără seamăn

Cu nebunia hărniciei

Ce-o au furnicile mereu,

Iar eu, cel care te iubește

La ora dimineții se gândește

Că viața este strălucire

Ce vine de la Dumnezeu !

Iar Dumnezeu este iubire

Iubirea are astăzi glasul tău

Iubito,ești pe drum spre casă,

Mă porți acolo și pe mine

Stând liniștit în buzunarul tău

Îți simt și pașii si iubirea

Acolo vreau să stau mereu.

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce dacă te-am certat iubito

Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului

Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...

Eu eram căzut, alunecasem de mult în privirea ta,

În timp ce-ți sărutam buzele dulci,

Mult prea dulci pentru mine...

Tu știind că te iubesc,

Nu însă și cât de mult...

Ce dacă m-ai gonit pentru o clipă iubito,

Oare nu așa ai aflat încă odată că mă iubești?

Ce rost are liniștea care aduce uitarea,nepăsarea?

Nu-i dragostea tumultul care transformat în revărsare pare ceva ce-i mult prea mult?

Este dragostea nebunia care cântă același refren

...ce dacă, ce dacă, ce dacă

Ce dacă te-am certat iubito

Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului

Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...

(17 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)

E treaba mea sau trebuie să-ți spun și ție,

De ce iubirea ți-am dăruit,

Sau ce se-ascunde in spatele tăcerii tale,

Când totuși de la Radu Vodă ai glăsuit,

Și-ai aruncat văzduhului frumosul tău,

Un strigăt de iubire nesfârșit,

Ce inima pe loc mi-a săgetat...

Și totuși cred ca Sfinții mi-au vorbit...

Știind atunci că tu ești absolutul meu,

Iubirea vieții mele..

Știu însă că valurile mării mi-au șoptit,

Tu fără glas mi-ai glăsuit,

Sau cine știe cine-a fost,

Ascunsă taină a rămas,

Am început să te iubesc,

Căzut fiind în nesfârșitul infinit,

Eu te iubesc și iarăși te iubesc!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu-s eu nebun de dragostea ce-o am,

Păstrată de-atâta amar de vreme,

Tot așteptând ceva ce nu mai vine?

Și-n viața asta trecatoare 

Te rog mă crede,

Nu-i lesne lucru să aștepți 

Ca prostu',iubirea ce nu se întrevede...

Decenii triste ce s-au scurs,

Suspine, lacrimi,disperare

Sperând la tine sau la Dragostea cea mare...

La o iubire ce pleacă poate chiar din Cer

Trimisă doar de îngeri, 

Eu astăzi te-așteptam,

Neștiind că tu poți exista,

Așa frumoasă și tăcută,

Iubita ce vine dintre stele...

Oare visez,nebun să fiu..?

Nu ești născută pentru mine?

Eu spun că este-așa

Pentru iubirea mea ,

Ce te dorește doar pe tine...

Nu-s buzele ce porți, sculptate 

De-un geniu ce renaște, 

Pe Afrodita ,dar nu aceea de care se vorbește, 

Ci pe tine..

Tu ești adevărata zeitate sau frumusețe neîntrecută...

Vasilica! Și iarăși Vasilica!

Amorul meu și strălucirea iubirii ce-mi vestește, 

Nemuritoarea dragoste ce simt

Și știu că nu se mai oprește!

(23 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Este zeița frumuseții o minciună?

Este!

Căci fiecare dintre femei este a frumuseții zeitate!

Iubito,pentru mine tu ești Zeița frumuseții,

Fără egal în lumea asta largă și plină de femei,

Însă niciuna dintre ele

N-au nici magia și nici grandoarea ta!

Nici curcubeul ce se-arată după ploaie,

Semeț,plin de culori ce se împăunează printre nori,

Și vrea să ne arate măreția sa,

În fața frumuseții tale,

Nu e nimic cu arcuirea-i îngâmfată,

Și de-ar vorbi cu tunetele aspre

Ori fulgere de-ar arunca înspre umilii muritori,

Nu m-aș speria de-acestea toate,

Eu tot pe tine te-aș diviniza!

Iubito,pentru mine tu ești Zeița frumuseții,

Fără egal în lumea asta largă și plină de femei,

Însă niciuna dintre ele

N-au nici magia și nici grandoarea ta!

(18 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Probabil te-ai întrebat cine este în spatele vieții?

Sau dacă există cumva temuta moarte,

Despre care se vorbește cu teamă!?

Daca da,ei bine îți pierzi vremea!

Acum,există doar viața aceasta blestemată!

Frumoasă sau nu, viața se vrea trăită oricum!

Noi creștinii nu credem in moarte,

Chiar dacă viața doare,

Iar oamenii știu cu toții că tot ce naște dispare,

Că ziua face loc nopții,

Iar Nimicul,Efemerul apare să Fure tot ce poate, mișelul,

Te fură pe tine cu tot neamul,

Pe mine,pe orișicine chiar și pe Obraznicul care spune că el e Ateul ce știe misterul lumii prezente,

Bietul de el nevăzând că-și trăiește ultimele clipe bete...

Ca să dispară etern nemurind,

Martorul chinului veșnic fiind,

Ne spun cuminți și blânzi

Ai lui Hristos Sfinții Părinți!

(17 februarie-5martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

O lacrimă se prelinge pe obrazul ei

Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.

În bărbie-i tremură gropițe băltite

De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.

Un ocean de atâta adânc şi mister

Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd

Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,

Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,

Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.

Dincolo de lume, din lume retras

Sunt doar o epavă,

Iar tu asfințit,

Un doi în impas,

De neregăsit.

Ce simt, zi și noapte,

Redau în versuri, acestea nu vor avea capăt,

Nici sentimentele nu vor vedea sfârșitul.

În această clipă ascultînd balade de Metalica și Scorpions

Pot cu siguranță spune că pentru mine contează doar starea ta și Nothing else matters,

Still loving you chiar dacă nu însemn nimic.

Și… vreau să mă iubești, vreau să fim împreună!Vreau!

Să te implor-va fi egoism,

Să tac- va fi cea mai mare greșeală.

 Îți cunosc mersul,

ochii, nasul, gura, zâmbetul cel mai viu

Chicotelile podelelor când le calci hotărât sub tocuri,

Chiar și copacii ți-i știu.

Și știu ca tu știi, și știi ca eu știu

că-i prea târziu acuma

cand îți cunosc și umbra, si urma

lumea să ne mai pară totuna.

Te știu din cerul care se aprinde și se înnoptează,

Din inima mea care de dorul tău oftează,

De la albine, furnici, de la crini,

de la spini.

Te știu din tăcerile tale mai ales.

Oho și cât te știu de la stele,

De la gândurile mele.

Te știu câte puțin din toate

Și toate știu cât te iubesc,

Și cat de tare vreau să-ți vorbesc.

Dar daca le rog să-ți vorbească ele pentru mine,

nu le convine,

Sunt încăpățânate ca tine.

Și încep să vorbească-n culori,

Cu albastrul din nori.

Ți-aș da întâlnire pe lună,

Dar e așa de departe,

Și sincer…

Vreau să te întâlnesc în realitate.

Să te ating,

Să-ți mângâi mâinile, să te simt.

Să te știu din toate astea e bine,

Dar vreau să te știu mai întâi… de la tine.

Vreau să te știu din tristețile tale,

Din ce te face pe ascuns să plângi,

Din ce detești cel mai mult,

Din ce iubești să mănânci.

Din îmbrățișările tale vreau să te știu

(Din ele cel mai mult de fapt)

Din ce muzică asculți

Și din ce îți provoacă dureri de cap.

(Sper ca nu și eu)

Vreau sa te știu din somnul tău,

Vreau să am grijă de tine,

Vreau să țin inimioara ta in piept la mine

Cand e prea grea și pieptul tău n-o mai ține…

Vreau să te știu de la tine.

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva. 

N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul,

Caci auzind despre frumosul ei parfum,

Gandindu-ma la un liliac de vara,

Am luat un puiet in ajunul Craciunului,

O creanga vestejita,infipta intr-un ghiveci ce era,dar,

Puteam sa simt deja,ascuns in spatele cojilor de portocala,

In aburii vinului fiert,fantoma florilor albe.

Ma uitam la acel arbust,cum o mama se uita la copilul ei,

Cu o lumina ce se varsa asupra sa,pana ce creste,

Pentru ca mai departe flacara lui sa o incalzeasca.

Si pe masura ce zilele treceau,se rupeau file din calendar,

Puietul a crescut si cum primavara a spart zidul de gheata al iernii,

Am scos ghiveciul in fata casei sa asculte:

Cantecul pasarilor ce soseau de dupa hotarele de nicaieri,

Ploaia mocnind cum cade pe asfaltul uscat,

Adierea vantului atunci cand albastrul cerului se innegreste,

Zgomotul masinilor nervoase ce se intorceau acasa...viata.

Intre timp cate un mugur incepea sa creasca,apoi mai multi,

Pana cand intr-o seara de aprilie,cand luna a rasarit din praf de stele,

Si arunca spre pamant cu unde aurii de satelit,

In acea lumina,se vedea cum iese singura,timida si verde,o frunza,

Apoi mai multe,pana cand n-am putut sa le mai numar.

Insa ceva in mine se schimbase,asa cum intr-o zi insorita vine furtuna,

Si totusi,cumva micul arbust isi pierduse insemnatatea.

Prea ocupat ducand o viata de om,treceam pe langa ghiveciul din fata casei,

Precum raul de pietre ce isi vede de cursul lui.

Aparusera si primele flori odata cu sarutul cald al verii,

Albe,ovale,le priveam de la fereastra in timp ce scriam aceste randuri,

Vedeam cum oamenii se opreau sa le miroasa,cum se aplecau,

Sa rupa cate o floare sa-i poarte parfumul acasa,

Dar ceva in mine se opunea;ma impacam cu gandul ca mai tarziu,

Voi iesi si am sa simt mireasma florilor,dar nu s-a intamplat niciodata.

Era deja mijlocul lui august,

Acum frunzele nu se mai vad de flori,

Puteam sa simt in aer prospetimea lor de cum deschideam fereastra;

Era ca o chemare,a unei voci angelice venita din inima muntilor,adanc in padure,

Ce te indeamna sa te detasezi de tine,sa plutesti in urma ei,

Ca sa ajungi pe malurile unui lac de safir,in mijlocul unei paduri de brazi.

E locul unde te-ai nascut,pajistea viselor tale intrerupte,

Simti cum ultimele particele din tine se duc departe in zborul fluturilor,

Te simti atras de adancurile apei si te afunzi tot mai adanc,

Si pe masura ce cazi vocea se aude din ce in ce mai infundata,

Pana cand nu o mai auzi deloc si te trezesti din vis.

Eu nu am raspuns chemarii,nu pot spune ca am refuzat-o,dar am amanat-o,

Si o amanam de fiecare data.

Un fior rece am simtit la venirea lui octombrie,

De parca auzeam tipetele unei fiare cum se stinge,

Natura sangereaza si isi varsa ultimele lacrimi inainte de a deveni rece.

Niciodata nu stii cand vine sfarsitul,

Cand auzi pentru ultima data vocea unui om mort.

Azi mi-am amintit de acea voce angelica si cat de mult insemna,

Cum poate o iubire simpla,dar pura sa ajunga doar franturi,

Ce vor muri odata cu ultimele flori de iasomie...si doar o floare a mai ramas,

O ultima chemare slaba;de aceasta data am raspuns,

Mi-am umblat picioarele goale prin bruma ierbii,pana in fata casei,

Unde un ghiveci pe jumatate spart,tinea loc unei plante uscate,

Asemenea unei buruieni pe care urma sa o smulg.

Acolo am simtit ultima suflare a naturii,

Cand floarea uscata din palma s-a sfaramat si s-a lasat dusa in bataia vantului,

Lasand in urma firmiturile unei dorinte...si vocea a murit de tot.

N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul.

Sufoc gândurile aprinse-n mine 

Nu le las să mai respire 

Aud zgomote-n neliniște

Vor toate doar la tine.

Simt că ești aproape 

Doar că răbdarea e dușmanul 

Sar și se zbat ca nebunele 

Nu mai pot , sărmanele.

Nu e vina ta ,

Păcatul îl comite întotdeauna gândul

Că de nu ai mai fi 

Eu sigur nu aș mai putea trăi.