Angoasă

mașina infernală a Timpului încapsulează

clipele vieții mele trăite

în pilule din plastic

un robot înscrie data procesării

luna

anul

altul sigilează cutiile din carton în loturi

pe ani bisecți

ultimul imprimă denumirea comercială

( balsam concentrat de viață!)

de exemplu

instrucțunile de folosire

( de preferință a se utiliza în băile de melancolie!)

termenul de valabilitate nedeterminat

dar nu mai mult de o viață

condițiile de livrare standard

adică în două zeci și patru de ore

plata prin card bancar sau ramburs

la alegere

în zilele când nu mai poți suporta râia melancoliei

strivești între degete 1-2 capule din plastic

deasupa căzii cu apă fierbinte

cu mireasmă de lemn de argan

santal

sau Quebrancho

prezentă în toate clipele și împrejurărările vieții

unele cu iz de țevă de eșapament

de groapa de gunoi

sau cu alte izuri

apoi te purifici în balsmul acesta

până îți vine din nou rândul

la mașina infernală a Timpului

care încapsulează clipele tuturor vieților trăite

în pilule otrăvite din fabricație

nerecomandate persoanelor cu insuficiență transcedentală…

e neplăcut să vezi în jurul tău alte chipuri

alți oameni

să te întrebi atunci unde sunt ceilalți

de ce-ai rămas doar tu pe in***cenzure*** aceasta

de singurătate

ca un nefericit Robinson Crusoe

printr palmieri și plante exotice

nu înțelegi cum s-a putut să rămâi în urma timpului

într-o lume a coioților nemiloși

pitiți prin tufișuri

altădată acești lupi de prerie se aruncau cu dinții în botul cerbului

fugăreau leii

apărea câte un vultur imens

și sfâșia prada

știai un lucru

acum nu mai știi

regizorul vieții a schimbat peste noapte scenariu

a amestecat oamenii cu lupii

într-o distribuție hororr

în care oamenii devin lupi singuratici și se mănâncă-ntre ei

iar cerbii trăiesc veșnic…

umbra mea dispăruse, vai, deodată
(se dizintegrase nevăzută ca un atom)
degeaba strigasem şi bătusem din poartă
în poartă
nimeni nu văzuse pe-acolo vreo umbră
umblând fără om

bătrânii spuneau că umbrele-şi însoţeau
trupurile în peregrinările lor
( încoresetate de-o voinţă supremă )
dar umbra mea fugise chiar înainte să mor!
şi-atunci, mă întreb, cum naiba să ies
din această stânjenitoare dilemă?

simplu, fără să priveşti înapoi
( îi auzii glasu-n urechi cum mă scurmă )
dacă am încăput, iubitule, într-o inimă
amândoi
de ce n-am încăpea tot așa… într-o umbră?

nu-mi imaginez ce-ai face dacă într-o zi te-ai regăsi în altă inimă

într-o formă de agregare bizară

necunoscută

la fel de greu mi-ar fi să privesc doi oameni mergând pe stradă

adunați  într-un gând

ca doi frați siamezi uniți în zona capului

într-o singură calotă craniană și două creiere

.

dar aș putea înțelege

.

distanțele care ne despart se măsoară între cel puțin două inimi

aflate la o distanță x față de un punct y

apropierile nu

țin de geometria euclidiană a  inimilor

(printr-un punct al inimii nu poate trece decât o singură dreaptă

paralelă cu altă inimă)

de juxtapunere

de simpla  alăturare a inimilor

fără să fie nevoie de nicio conjuncție

.

nu cred în erori probabilistice ale creației

cum ar fi Legile  lui Murphy

moartea creierului unui siamez

de exemplu

nu profită celuilalt

insinuarea inimii tale în inima mea

nu înfrânge adversitatea spiritului meu

.

dar nici nu-i trezește entuziasmul…

mă trezesc într-o haltă pustie
stingher
așteptând
să iau către tine
un gând…

vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse

femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept

spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche

neinteligibil

câteva becuri de pe marginea căii ferate

ne-mproșcă în față c-un galben bolnav 

nu mai mult de-o secundă

apoi dispar

.

sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri

.

în timp ce dormeai

ți-a alunecat dintr-un ochi

o perlă

îi spun

iar ea ridică din umeri nepăsătoare

era probabil o perlă din vis

fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri

din amintiri triste

.

demult

demult

demult

abia dacă îmi mai aduc aminte

.

nu te cred

(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)

toate femeile

ascund amintirile triste

sub sideful speranței

și-și atârnă perla durerii la gât

.

vai

pe care voi bărbații o despicați cu securea

în două

ne omorâți încă o dată

și dați strălucirea amintirii deoparte

doar să aflați ce se ascunde-n trecut

.

iar trenul își vede de drum

strivind între roți și șine de cale ferată

timpul …

Mare lucru e sã ştii

Sã îţi vezi de-a ta lucrare

Şi în dreptul ei sã pui

Semnele de întrebare.

Mare lucru e sã poţi

Sã te-abţii când ai dreptate,

Sã nu cauţi sã-i înveți 

Pe cei ce le ştiu pe toate! 

Mare lucru sã-ţi cunoşti

Locul tãu în astã lume,

Nerâvnind în niciun fel

O distincţie anume.

Mare lucru e sã vrei

Sã te porţi ca fiu de Rege.

Sprijinind pe cei ce-i dor

Des, picioarele betege.

Mare lucru e sã ai

O ureche ce n-aude

Bârfele şi şoaptele

Celor mai de treabã rude!

Ofilite, ca florile ce se sting in vaza de pe masă,

așa-mi sunt clipele

In apa ce devine de - o culoare nămoloasă .

Fără de apa sau de aer proaspăt,

Mă ofilesc în vaza mea de lut.

M-am ridicat de-atâtea ori din negru

Dar pentru ce sa mă mai lupt?

Când timpul s-a oprit cu totul

De cand ultima oară te-am văzut…

Ce rost mai au și zilele , și florile?

Când eu măsting în vaza mea de lut.

M am saturat sa mai mai lupt cu mine,

Si in genunchi mereu sa cad plângând

De cate ori imi amintesc de tine,

Raman fara puteri la fiecare gand

Ca nu esti langa mine

Nici azi, nici maine si nicicand!

Au trecut ani fara sa te fi văzut…

Au trecut ani si peste mine

Si peste vaza mea de lut!

      Musafir acasă ,venit din când în când,

      Muncind prin țări străine,

      Pentru o bucată de pâine.

      Departe de cei dragi,

      Din ce în ce mai greu.

      Te gândești mereu,

      Să-ți faci rostul tău.

      Dar nu te ai gândit tu,

      Om al țărilor străine,

      Că anii trec ,

      Iar tu rămâi cu chinul.

      Musafir acasă, dor mereu în suflet,

      Așa au ajuns Români,

      Departe de familii.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.

.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...

Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,

Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.

De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.

De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.

Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.

Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.

Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant

Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.

Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,

Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.

Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,

Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.

Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;

Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.

Pentru fiecare exista seara si dimineata

Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.