Angoasă

Tăcut, supus și-naripat

Este al gândului abis,

Ce se transformă într-un vis,

Când el din minte a zburat.

Cutreieră idei și fapte,

Meleaguri ale chipzuinței,

În lupta aprigâ a voinței

Cu întunericul din noapte.

omuleţi verzi (împiedicaţi, neînvăţaţi să mearagă!)
se strecuraseră aseară târziu la mine-n pat
şi până să-mi dau seama mă-ntinseră pe-o targă
iar unul se-apucase de tăiat.

priveam de sus (parcă aveam vedenii!)
cum îmi scoteau afară totul şi m-aruncau la lei
cum îmi puneau în locul celor scoase alte drăcovenii
și cum în loc de sânge îmi perfuzau ulei.

într-un sfârşit m-au adunat în fostele tipare
(în cele-n care fusesem-nainte să adorm)
doar că de-atunci dau fuga tot mai des în Ursa Mare
şi nu-mi mai beau cafeaua decât în Capricorn

Este adevărat că anii trec.

Dar îi vei transforma în farmec?

Sau poți gândi că asta-i soarta

Prea se grăbesc la vârsta ta. 

Căci îți dorești să crești prietenie

În inima-ți palpitând de armonie.

Prin gesturi sincere, cu pași timizi

Spre uși pe care speri să le deschizi.

Nutrești la o apropiere caldă,

Un suflet în care iubirea se scaldă, 

Vocea, petale înmiresmate de cuvinte

Sădind muzică și chimie-n simțăminte.

Suntem ca fluturii în viața efemeră

Ce din natură transformați veniră.

Pe lume ne-am trezit și noi sosiți

Și ne gândim cum au fost anii irosiți.

Crezând că-i poți lăsa să treacă

Și ignorând timpul ce îi provoacă.

Acum când simți c-acesta trece cosmic

Te-ntrebi, admirând cerul astronomic.

Mam gândit, m-ă tot gândeam,

De ce tot fug după un ban,

Obligat să pup orice, oricine,

Sau să scot un fruct din mărăcine.

Să las sute sau mii  de șoapte,

Să m-ă străpungă zi și noapte,

Crezând că-s tare și vor trece,

Dormind în patul care-i tot mai rece.

Tulbur și liniștea gândului meu,

Care din mine sunt chiar eu ?

Prizonier între război și pace,

Înlănțuit de cicatrici și ace.

Ace, care încă dau imbold inimii,

Și pun ușor un scut mulțimii,

Rătăcind prin câmpuri de întrebări,

Cine e cel ce luptă în stări?.

1.ASTĂZI CINE ȚI-E APROAPE,
MÂINE TE HULEȘTE, FRATE.
AZI PE UMĂRUL TĂU PLÂNGE,
MÂINE SUFLETUL ȚI-L FRÂNGE.

2.AZI ÎI EȘTI PRIETEN BUN,
MÂINE UN DUȘMAN, CREDUL.
ASTĂZI ÎMPĂRȚIȚI NIMIC,
MÂINE ȚI-A DAT ÎNZECIT.

3.ASTĂZI ÎȚI PUPĂ OBRAZUL,
MÂINE ÎȚI SPUNE NECAZUL.
ASTĂZI ȚI-AR DA VIAȚA SA,
MÂINE, POATE ALTCUIVA.

4. PE PĂMÂNT CÂT MAI TRĂIEȘTI
PRIETENI SĂ NU-ȚI DOREȘTI.
FII TU OM CU FRUNTEA SUS,
NU FI IUDA CU IISUS.

Un meșter în lemn vestit,

Pe Isus la zugrăvit,

Și în locul potrivit,

La biserică găsit,

Pe Isus la așezat.

Preotul a mulțumit 

Și din suflet și-a dorit,

Cineva dacă ar vrea 

Să aducă icoana,

Maicii domnului cea sfântă 

In stânga să fie ea,

Căci așa e datina.

Dar trecură ceva timp,

Și-am simțit că ar fi bine,

In biserică să fie,

Aceea care lipsea.

Maica sfântă,Maica sa  .

Ca să duc icoana mea,

Am luat ocazia....

Nu am stat a aștepta,

Că ma luat cineva.

Ajuns chiar mia mulțumit 

Că a fost cu cineva. ..

Nici bani nu a vrut să ia .

Vrând să dau icoana mea,

Am aflat că cineva,

Își dorește ca să de-a,

Acest dar drept mulțumire 

Și mia spus povestea sa:

Iubitul meu cel dorit,

La momentul potrivit,

Cu greu a fost lămurit,

La biserică să vie,

Pentru a noastră cununie .

După ce ne-am cununat,

Cu alaiul am plecat,

Și în drum cine a ieșit ?

O maică ce nu avea,

Nimenia pe lângă ea... 

Preotului a cerut,

Să intrăm în casa sa..

Și a spus uite așa:

Eu doresc să pot lăsa,

Tot ce am doresc a da,

Astor tineri fericiți,

În veci să fie iubiți.

Asta este darul care,

A fost dăruit de ea.

Tânăra drept mulțumire,

Icoana a dăruit,

Fiind pusă-n locul care,

Preotul la destinat,

Toată lumea-i mulțumită 

Fie Domnul lăudat.

îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată

trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate

te bucuri și suferi  într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane

cu iepuri de porțelan

în care timpul

această mașinărie infernală de zdrobit inimi

oprește în  toate intersecțiile.

Tu ești întotdeauna eroina piesei tale de teatru absurd

pe care ți-o scrii singură

într-o regie de excepție a minții.

Nu am înțeles însă lipsa culorilor vii

excesul de alb-negru și abstract din intriga piesei.

E drept că scenaristul  îți recomandase să eviți  orice amestestec  frivol de lumină

și n-ai zis nu

înțelesesei că viețile nostre nu mai aveau nicio șansă să se întâlnească

într-un evantai al culorilor...

Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru

lucrurile sunt mai complicate decât crezi

în adâncurile întunecate ale ființei

nu poți scoate apă din fântâna arteziană

a inimii

sau desena pe o coală de hârtie

chipul seducător al dragostei

dragostea n-are chip

e ca vântul acela călduț de primăvară

care bate o dată pe an

și-ndoaie copacii până la pământ

le rupe crengile

le împrăștiile frunzele și păsările

lăsându- i în urmă descumpăniți

despuiați

descărnați

cu viața pe margine

nu e numai chimie organică

cum spun învățații

chimia apare mai târziu

există ceva ancestral care ne trăiește pe ascuns

ca vâscul de sub coaja de plop

sau ciuperca agățată cu dinții de algă

inima mea n-a tresărit decât atunci când

nu mai era nimic de făcut

chimia

da

a înfăptuit restul

de aceea îți spuneam mai înainte

cu inima îndoită

că lucrurile sunt mai complicate decât crezi

în adâncurile întunecate ale ființei…

de la o vreme nu mai simți nimic

emoția e ca o rană deschisă

vezi sângele țâșnind

ca dintr-o fântână arteziană

coagulându-se

prinzând coajă

cicatrizându-se

și tresari ca din mijlocul unui vis

la dracu`

ce-a fost asta

și de ce naiba ai tras storurile

de ce frigiderul e gol

unde îmi sunt berile alea nenorocite

n-ai observat că afară a venit iarna

trageți o pătură peste tine

iubito

astăzi n-am chef

degeaba buzele mele ți se lipesc de umeri

nu m-ai tresari

ai pe față expresia aceea

ca atunci când sărutai moaștele Sfintei Parascheva

caști

lucru care n-are nimic în comun cu dragostea

nu mai e ce-a fost

îmi amintesc când te rupeam în fouă

ca pe-o grisină

îți trosneau oasele

ți se încordau mușchii

nervii

acum dormi nemișcată pe-o parte

cu spatele

îmi faci poze

cu diafragma deschisă la + infinit

iar mie mi-e foame

atracția s-a deghizat într-o senzație copleșitoare

de foame

mă duc să-mi cumpăr o doză de bere

și-o pâine

dar nu-ți promit că mă-ntorc prea repede...

nu cred că-i bine să forțezi dialectica

dinăuntru lucrurilor

să accentuiezi contradicțiile din sânul

materiei      

interacțiunile ei

să vezi în locul Saharei

imensa jungla a Amazonului

sau în locul amantului reginei Marii Britanii

de acum o sută de ani

pe Oliver Cromwell

de la mijlocul secolului XV

acțiunea omului

în general

ține de metafizică

de o cuantica misterioasă a instinctului

definită științific constanta lui Plank

sau neștiințific

pulsație

precum cea a vecinului meu de la etajul unsprezece

care-și ceartă nevasta în anumite faze ale nopții

într-o succesiune dizarmonică de țipăte

exprimată în radiani

și acțiunea propriu-zisă

rezultanta cinetică

măsurabilă în joule pe secundă

constanta lui Plank  fiind

desigur

aceeași nefericită marcă de whisky…

de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,

în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor  junghiuri,

(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)

cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.

dacă durerea este țipătul organului bolnav

ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,

cu unghiul nu-i atât de grav,

reflectă doar distanța fixă dintre două drepte

când o femeie se rezumă la un singur obiect,

eliminând din jur obiectele confuze,

avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,

altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze

nu mai vorbim când laturile ei comune,

(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)

se întâlnesc cumva  într-o comuniune …

și când apare pe ascuns un unghi adiacent

întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,

alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,

așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri

și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...

Adunaţi, scăzuţi, înmulţiţi, împărţiţi,
despărţiţi, amândoi,
suntem unul,
- o suprafaţă întinsă şi netedă -
matematica n-are nici o treabă cu noi,
o inimă şi cu o inimă fac o lebădă…

braţele noastre sunt o ramură care arde,
trupurile noastre un trunchi de măslin, în zăvoi,
ne-adunăm şi ne iubim prin mansarde
apoi împărţim fericirea la doi.

unul şi cu unul nu face niciodată doi,
- matematica noastră e ca o sabie,
ca un fir de trifoi -
o inimă şi cu o inimă fac o vrabie…