Si-a zis că-l cheamă Brâncuși
mă întorsesem atunci la mijloc de Martie
Babele își scuturau cojoacele de zăpadă
tu înălbeai cerul cu cearșafuri
bunica
mai încolo
învârtea într-o cratiță norii
cineva tăiase mărul din dreptul ferestrei
furase și cele câteva mere de aur
rămăsese doar un ciot în mijlocul curții
(precum un scaun stigher la o masa înmărmurită a tăcerii!)
de care mă-mpedic
„de ce ați tăiat mărul?” întreb
și-mi aud propriu glas ca un glonț rătăcit
cum mi se înfige în creier
tu îți zdrobești ultima lacrimă
de ascuțișul taios al liniștii
(bunica nu mai are lacrimi de mult!)
„nu știi? mă întrebi la rându-ți
din lemn de cireș se cioplesc scaune ale tăcerii
și păsări măiestre?
și-a zis că-l cheamă Brâncuși”…
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Galben
Poem: Dezintegrări
Descopera posibilitati de carieră pentru cei pasionați de cuvinte și expresie creativă, content writing și editare
Poem: Doar vântul...
Poem: Floarea din colțul ierbii
Câte cărți din această listă de 130 de romane din literatura română și universală le-ai citit?
Poem: Et si tu n'existais pas în engleză
Poem: Plăcerea adierii vântului
Premiul Nobel pentru Literatură 2022