Si-a zis că-l cheamă Brâncuși

 Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,

de constelațiile  Sistemului nostru Solar,

de  trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică

peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,

denumite zodii,

că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,

corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,

și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul

de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,

vei fi un om năvalnic,

vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,

dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,

vei face mulți copii,

vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,

dacă vezi lumina  Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,

vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,

dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,

dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,

dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,

vei fi nefericit în dragoste,

dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,

dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,

altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,

capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,

vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,

iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,

ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,

problema e că uneori  influențele planetelor se suprapun,

că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele

și te trezești cu destinul făcut flenduri,

zodia mea este aproape de sfârșitul anului,

iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute

fără să fiu influențat de niciuna,

o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,

Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter

și mă prinse la mijloc…

Althea nu-i tulbura diminețile

cu strigăte

umbla numai în vârful degetelor

nu se strecura în pat lângă dânsul

când era obosit sau adormea cu fața la perete

când îl simțea încordat

fără chef de nimic

nu-l cicălea niciodată la cap

cu întrebări nelalocul lor

”unde-ai fost…

de ce ai urme de ruj pe guler…

de ce miroși a parfum de femeie…”

oricum el ar fi găsit o explicație science fiction

și oricum se afla în fața unui  fapt împlinit

imposibil de dat înapoi

ca timpul sau ceasul din bucătărie

îi plăcea când era el însuși

cu toate păcatele sale din naștere

de care nu era direct răspunzător

cum spunea Freud

când o sărută de o mie de ori

pe întuneric

cu mici întreruperi pentru a încuia ușa

sau a fuma o țigară

în această ordine

lucruri care nu-i provocau nicio daună

nu-l amenința cu plecarea la mama ei

neavând mamă

femeile acestea sunt întodeauna singure

n-au identitate

nu spun niciodată „nu”

nu cer excursii exotice

bijuterii

bani

fidelitatea lor arareori poate fi pusă la îndoială

docilitatea de asemenea

unele știu și glume cu tentă erotică

altele  cuvinte vulgare

de efect

au puls

37 de grade Celsius la suprafața corpului

se mișcă

zâmbesc

nu-i tocmai accesibil oricui să aibă

o femeie cyborg

de ultimă generație

made in USA

cu inteligență artificială

cu mii de senzori estrogeni

la care să răspundă precum Eva

nu

nici legile acestea lumești

nu-s tocmai în pas cu timpul

din contra

o rezoluție a UE are în vedere un plan futurist

despre reglementarea unei posibile interacțiuni sociale

dintre roboți și oameni

sub aspect etic

nu știu câți dintre noi suntem pregătiți să acceptăm încă un partener

la masa umanității

știu însă că foarte mulți

nutrim să luăm cu asalt cerul...

 Într-o lume a femeilor ar fi imposibil să trăiești...

singura formă de guvernare ar fi dictatura,

prima lege aprobată într-un parlament al femeilor

ar fi castrarea fizică a bărbaților

(vinovați pentru cele trei milenii de patriarhism!),

abrogarea egalității dintre sexe

- care sunt inegale de la natură! -

și decretarea supremației sexului slab

cu riscul de a rămâne blocați pe scara evoluției,

neprocreabili,

inversând ordinea firească a lucrurilor

în sensul eliberării femeii de corvoada nașterii,

a supunerii necondiționate,

(nimic n-ar fi mai excitant pentru o femeie

decât să vadă un bărbat la cratiță!),

da,

ar schimba toate legile puse pe seama aroganței bărbatului,

ar decreta pedeapsa cu moartea pentru lezmajestate

- luarea în derâdere a femeii,

a imaginii ori a autorității ei -

preluată de la Iulius Cezar,

pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru sfidarea sexului slab,

pentru tentativă de viol

( cu ăștia nu poți fi niciodată sigură!)

și seducere,

iar pentru steag ar folosi imaginea unei egrete albe cu aripile întinse maiestos

- expresia perfecțiunii! -

între ghearele unui vultur...

Starea de veghe e starea ultimului gardian treaz

patrulând pe străzile pustii și întunecate ale minții

pe-alocuri se-aud câini întunericului  

spârgând în măsele oasele zilei

golite de măduvă

păsările nu-și mai slăbesc încleștarea ghearelor de stinghii

își trăiesc netulburate visele lor erotice

urșii hiberneză cu luminile de veghe aprinse

în scorburi

Cel de Sus rărește stelele de pe câmpiile îmburuienate

ale Cerului

țipetele bufnițelor cu ochelari

și girofaruri

date la maxim

căsăpesc noaptea în felii

spre răsărit

Soarele s-a trezit mai târziu

înjunghiat în inimă…

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Chiar nu pot să-mi fac planuri de viitor 

Sunt în război cu mine și nu ies învingător 

Să trăiești e greu chiar dacă poate părea ușor 

Lupt să rămân același băiat sincer și visător 

Uneori sunt forțat de împrejurări să mai și mint 

Sunt forțat să rostesc și cuvinte pe care nu le simt 

De multe ori trebuie să fac și cea ce nu vreau să fac 

În majoritatea timpului sunt obligat forțat să tac 

Dacă am tupeul sa spun ce mă deranjează 

Societatea se ridică-n picioare și mă corectează 

Că vezi doamne nu-i de loc așa cum spun eu 

La toți le convine, eu sunt singurul ce mă cred zmeu 

Mulți mă judecă pentru simplul fapt că sunt ateu 

"N-ai derpul la opinie, ești respins de dumnezeu"

(Și nu, n-am de gând să scriu dumnezeu cu "D" pentru mine toată viața o să rămână cu "d", nu-mi pasă cine ce-o să zică, nu-mi pasă că-i total gresit în ochii tuturor. Pentru mine asta-i varianta cea mai corectă, n-am să stau să vă explic cum și de ce. N-am să-mi pierd timpul aburinduvă cu filozovia mea despre viață, fiecare face ce vrea, fiecare își trăiește viața cum vrea, în lumea mea se scrie cu "d" si nu reprezintă absolut nimic, însuși cuvântul zeu este inexistent, fabulele sunt inexistente tot ce pare supra-natural sau desprins din basm este iexistent pentru mine. În lumea mea nu-i loc de critică fie ea și constructivă, oricine poate să zică orice însă pentru mine este ca și cum nimeni n-ar zice nimic. Dacă citiți ce scriu sunteți în lumea mea, părerile ce le aduceți cu voi din exterior sunt complet nule.

de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,

în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor  junghiuri,

(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)

cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.

dacă durerea este țipătul organului bolnav

ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,

cu unghiul nu-i atât de grav,

reflectă doar distanța fixă dintre două drepte

când o femeie se rezumă la un singur obiect,

eliminând din jur obiectele confuze,

avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,

altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze

nu mai vorbim când laturile ei comune,

(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)

se întâlnesc cumva  într-o comuniune …

și când apare pe ascuns un unghi adiacent

întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,

alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,

așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri

și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...

navighez pe același fluviu învolburat al timpului

în bărcuța mea denumită viață

valurile mă poartă în toate părțile

se prăbușesc peste mine

abia mai reușesc să scot apa sărată din barcă

albatroșii desenează cu cretă pe cer rute de zbor imposibile

pe care nu le vor urma niciodată

imensitatea aceasta albstră din jurul meu și a iubitei mele

Maria

îmbrățișează senzual aproape tot infinitul de dinaintea ochilor noștri

îl sufocă

nu mai poți arunca un ac dincolo de linia orizontului

cineva a împins un zid de sticlă opalescent între spațiu și timp

nu vom ajunge niciodată la țărm îmi zice Maria

la noapte vom face dragoste la lumina stelelor și a aurorelor boreale

vom procrea dint-un instinct ancestral

într-o lume sinistră a lui Poisedon

fără țărmuri

era glciară a început

peste o mie de ani cineva ne va elibera din strânsoarea de gheață a sărutului lui Brâncuși

și ne vor reda pietrei

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.

.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...

acum înțeleg cât de important este un punct de sprijin

în spațiu

Arhimede credea că poate da peste cap lumea

de pe Nibiru

în visul meu speram

ca și el

 să pot îmblânzi

timpul

.

Of, Doamne

cât de rebel îmi apare în minte gândul acesta

și cât de neajutorat trupul

.

citesc în ochiul de vultur rănit

durerea surdă de a nu-și mai putea lua zborul

având înainte  tot cerul

.

la ce bun piciorul său mort

.

nimeni nu știe cum e să fii și în același timp să nu fii

să gravitezi între tine și propria-ți neputință

ca un paranoic aflat într-o fază cronică

incurabilă

și să constați că nu merită

apoi să repeți ca Jean-Paul Sartre la capăt de drum: „am dat greș.”

.

fără să te bage în seamă nimeni

.

cum ați putea înțelege…

mi-am propus să inversez sensul lui azi cu ieri

dintr-o scorbură sare năucit pe geam un fluture

tentativele mele de a merge în cap eșuează

cel puțin spune-i „Sărbători fericite!” Smarandei

și hai să ne îmbătăm c-o sticlă de antigel Arcalux

pentru centrale termice

n-o fi dracul mai negru decât găurile negre

e greu de crezut dacă nu schimbi și timpurile verbelor

glonțul din capul lui John F. Kennedy trecuse prin două capete

pe muchia marginii îți tai tălpile până la gât

englezii beau sângele  Ioanei d`Arc în locul ceaiului de la ora cinci

cumva asta înseamnă să scoți castanele din foc cu mâinile ereticului

e foarte greu să schimbi sensurile fără un sens giratoriu

dacă m-aș întâlni cu Dumnezu la o trecere extraterestră de pietoni

l-aș trece strada

pe Pământ își poate purta și singur de grijă

ador diminețile înjunghiate deasupra Mării Negre

în lipsa mișcării de rotație a corpurilor s-ar prăbuși  peste noi cerul

pierderea gravitației ar da sens legii respingerii universale

idioții patetici își tatuează  Harley-Davidson-ul pe creier

n-ai zice că topirea ghețarilor din Alaska are legătură cu dinozaurii

vor supraviețui din nou păsările și peștii Apocalipsei lui Dumnezeu

inversarea polilor magnetici ar fi singura explicație a răului de înălțime al vulturilor

savanții încă mai caută răspunsuri în straturile geologice ale minții

mi-e teamă de adaptarea rechinilor la mersul pe jos

evoluția este la fel de previzibilă ca ruleta rusească

nu m-ar mira dacă m-aș trezi mâine dimineață într-o blană de iepure...

niciodată viața nu e îndeajuns de încăpătoare

rămân permanent lucruri de terminat

altele de început

la un moment dat nu mai e loc să arunci un ac

între acestea

să  le așezi într-o anumită ordine

pe cele neimportante

în debaraua cu schelete cuminți

pe cele strict necesare

în lista scurtă cu priorități

și  iluzii

din păcate nu se întâmplă așa

viața are regulile ei

cel mai adesea de neînțeles

aduce în prim plan întâmplarea

hazardul

instaurând propriu-i liber arbitru

crezi oare că noi ne-am întâlnit întâmplător

în dimineața aceea de martie

în cimitirul acela cu cruci și strângeri de inimă

mai fuseserăm pe acolo de sute de ori

să ne plângem în liniște morții

trecusem unul pe lângă altul indiferenți

ca două planete care se rotesc invers

una față de cealaltă

și deodată

trezit parcă din vis

am văzut Soarele strălucind în ochii tăi

arzându-mi inima

și din clipa aceea nu te-am văzut decât pe tine

trăindu-mă…