Omul de pe schelă care privește în jos
din înaltul cerului lumea pare un mușuroi de furnici
o desfășurare haotică de linii strălucitoare
de corpuri
de ființe minuscule cu capete mari și picioare nefiresc de subțiri
aflați într-o mișcare brauniană
efectul de paralaxă restrânge spaţiul la un punct chirurgical
în jurul căruia se aliniază tot Universul
imaginarul se suprapune insidios peste realul concret
într-o desfășurare de planuri perpendiculare multiple
și devine credibil
percepția lumii diferă de la omul înrobit de Pământ
la omul de pe schela fragilă a gândului
(în absența unor elemente de comparație)
amândouă reprezentări sunt la fel de plauzibile
de sus tumultul vieții îți apare ca un vortex polar
femeia
în general
ca o curbă
dragostea ca o tangentă la cerc
omul de jos amestecă mortarul în malaxorul ruginit al timpului
și-l ridică cu un scripete spre celălalt
niciun moment al prezentului nu seamănă unul cu altul
fațada realității e ca un mozaic bizantin dintr-o catedrală medievală
omul de pe schelă drișcuiește tinciul încă moale a zilei
peste plasa înșelătoare de gânduri
la știrile de seară se anunță că un om fără identitate terestră
căzuse în gol de la etajul o mie
dispărând în prăpăstiile nopții…
Категория: Мысли
Все стихи автора: aurel_contu
Дата публикации: 20 июля 2019
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1315
Стихи из этой категории
Intrebari pentru Ateu
Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?
Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?
Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar inima nu se opreste.
Plimbare se seara
Am baut doua beri si deja eram ametit
Cautam un bar, o cunostinta veche o victimă sigură
M-am mulțumit cu un zâmbet nou
Pe care nu stiu de ce l-am primit
La care nu am stiut sa raspund
Iartă-mă,
Iartă-mă, căci am greșit.
Ajută-mă, căci m-am prăbușit.
De roată vieții am fugit
și iată-mă amăgit, frânt și obosit.
Ascultă-mă, căci eu nu mai pot.
Ridică-mă, căci cânt melodios.
Atinge-mă, simte răcoarea.
Caută-mă, și vezi culoarea.
Ia-mă și du-mă departe,
Strigă, căci încerc să-ți fiu aproape.
Drum de Toamna
Intr-o pădure falnică eram,
Se simțea miros de toamnă
Vântul frunze-aduna, cânta funerar
Se strangea rugină-n coroană
Pe acolo de-o viață mergeam,
Așteptam cineva să mă întâmpine
Mergeam pe drumul de plumb și viclean
Și am ajuns la răspântie
În două nu mă puteam despica.
Știam că de aici, nu-i drum înapoi.
Știam că miracole nu se vor întâmplă
Și astfel am ales să merg la război.
Uneori ma gandesc unde am mers
Cu fierul pe unghii, lutul in spate și stelele nalte
Dar totuși am ales ce am aleș
Și astfel, s-au decis și celelalte.
Timpul
Ieri m-am trezit cotrobăind
În cufărul sufletului meu,
Și m-am trezit gândind
La acel joc al mingiei la fileu.
Sentimentele impuse-n joc
Se caută, se simpt, se regăsesc
Dar nu reușesc deloc
Să le păstrez și să le liniștesc.
Timpul neobosit arbitru
Îmi ordonează-n minte viața.
Și într-un moment neutru
Încerc să îi alătur prefața.
Cuvinte și trăiri ivite-n zori de zi,
Se definesc într-un târziu amurg,
Și-apoi le las, fără a le mai păzi,
Sub sentimentele ce-n liniște decurg.
Другие стихотворения автора
Si totuși se învârte
Alexandru Zbârciog se trezise în dimineața aceea cu o citație băgată pe sub ușă. Nu-l văzuse pe agentul procedural, care procedase total neprocedural, alegând soluția cea mai proastă, permisă doar în cazurile când persoana nu era găsită la domiciliu, afișarea, în loc să sune și să i-o înmâneze personal. Cum nu găsise cu cine să se certe, deschise plicul misterios, purtând antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mierleștii de Sus și scoase o hârtiuță boțită ( jumătate dintr-o coală A4 ), cu pete de grăsime în colțul din dreapta sus, semn că expeditorul mâncase sau mânca în momentul expedierii. Trecuse peste acest aspect neplăcut, scârbos chiar, și se concentră asupra textului. Numele său, adresa și porecla, erau scrise cu pixul, iar mai jos urma textul standard „ sunteți invitat la... ora...în calitate de... Aici existau două variante: învinuit/martor. Același pix tăiase c-o linie cuvântul „ învinuit”, de unde omul putea deduce că era citat în calitate de martor. Mai jos apărea și motivul citării: în dosarul nr...de evaziune fiscală și spălare de bani, art... din Codul de procedură penală, actualizat. Dedesubt apărea și numele procurorului de caz: Gheorghiță Alui Ion. Zbârciog lăsă hârtia pe birou, scărpinându-se în creștetul capului, ca un om aflat într-o mare încurcătură. Nu înțelegea chestia cu „ evaziunea”, fiindcă nu înființase niciodată o societate comercială, nici măcar un PF! La fel de neclară îi apărea sintagma ” spălare de bani”, deoarece nu prea avea ce spăla, el reușind perfomanța să-și cheltuiască salariu înainte de a-l încasa. „ Sigur e-o încurcătură la mijloc! se gândi el. O fi altul cu același nume!” Mai pățise treaba asta și la Fisc! În ziua menționată în citație se înființă la Parchet, unde un polițist îl scanase din cap până în picioare, apoi îi reținuse ochelarii și telefonul.
- Iertați-mă, domnule polițist, îndrăzni el, fără ochelari nu văd nici pe unde să merg!
- Tocmai asta este ideia! rânji omul legii. Nu trebuie să vezi prea multe pe-aici! Ia loc în sală până îți vine rândul!
După vreo două ore, care i se păruseră o eternitate, polițistul îi făcu semn să se ridice, iar el îl urmă cuminte, folosindu-și mai mult urechile decât ochii. Îl introduse într-o cameră în care se afla un ins slăbănog, inexpresiv, cu capul ca o ridiche, și o secretară. Polițistul îl salută cu un „ să trăiți, domnule procuror!”, apoi ieși, moment în care bărbatul acela ciudat îi făcu semn să se așeze pe un scaun.
- Ai cam zbârcit-o, domnule Zbârciog! îl luă el în primire în loc de salut sau de altă introducere, foarte amuzat de jocul de cuvinte pe care tocmai îl făcuse. Recunoaște că ai cam zbârcit-o!
- Eu cred că e o neînțelegere, domnule procuror, riscă Zbârceog o replică, mă luați drept altul!
- Deci mai ai și pe altcineva?
- N-am spus asta, am zis că s-ar putea să fie o eroare la mijloc. Mai sunt o grămadă cu numele acesta!
- Si ce legătură există între tine și ei?
- Tocmai că nu există! M-am lovit de aceeași situație și la Fisc!
- Deci v-ați cunoscut la Fisc?
- Vă spuneam cu totul altceva! Cu cine să mă cunosc la Fisc, păcatele mele!? Cu Primul ministru?
- Deci este posibil să te fi întâlnit cu Primul ministru la Fisc și ca acesta să-ți fi virat niște bani în cont?
- Exclus, n-am eu legături așa de înalte, l-am văzut de câteva ori la televizor!
- Deci vă cunoașteți i?
- Nici vorbă. Îmi răstălmăciți cuvintele!
Procurorul răsfoi prin dosarul de pe birou și scoase un extras de cont în care apăreau numele și CNP-ul său, iar la sold suma de un milion de euro.
Hârgiog ridică din umeri uimit.
- Dacă aș avea banii ăștia, domnule procuror, m-aș duce în Bahamas și aș trăi acolo până la capătul zilelor!
- Deci ai conturi și în paradisurile fiscale, mai exact în Bahamas?
- Iar m-ați înțeles pe dos, am presupus doar! De unde atâtea conturi? Nu sunt decât un simplu comis voiajor, care vând tigăi și aspiratoare la ofertă!
- Deci obții venituri din comerțul clandestin cu tigăi și aspiratore și nu le declari la Fisc?
- O face dilerul căruia îi cumunic fiecare unitate vândută prin call center!
- Deci ai legături și cu unitățile speciale de informații străine?
- Dilerul e, într-adevăr, italian, dar nu știu să se ocupe cu culegerea de informații!
- Am înțeles. Lucrezi sub acoperire! Ți-am zis eu c-ai zbârcit-o! concluzionă bărbatul cu cap de ridiche, făcându-i un semn discret secretarei Aceasta veni imediat cu o cola de hârtie pe care consemnase discuția. Procurorul o citi repede, zâmbi, apoi i-o întinse lui Zbârciog.
- Semneaz-o!
Hârțog o citi și el, după care o împinse spre procuror.
- Nu semnez așa ceva! E taman invers față de ce-am spus!
- În cazul ăsta nu există, procedural vorbind, decât două soluții, îi explică procurorul zâmbind: ori te răzgândești și te întorci acasă, așa cum ai venit, ori nu semnezi și te rețin preventiv treizeci de zile, începând chiar de acum. Nu-ți mai spun că arestul e plin de arestați periculoși, criminali și violatori, dar, probabil, nu te interesează!
Omul trase hârtia înapoi, o mai citi o dată, apoi o semnă.
- Si totuși se învârte! murmură el printre dinți în timp ce polițistul îl conducea tăcut și indiferent către ieșire.
Instantanee
mă gândesc tot mai des la viața mea simplă
mutând ulcioarele cu rouă neîncepută
dinspre ieri
înspre azi
pe aceeași masă rotundă a zilei
unele dintre ele sunt ciobite
cu torțile rupte
au fisuri longitudinale sau transversale
lutul mai crapă
se știe doar că ulciorul
nu merge de multe ori în viața aceasta
la apă
mereu ți se întâmplă câte ceva
neprogramat
o pisică neagră îți taie calea
de exemplu
și-ți murdărește cu spaimă
toate geamurile
iubita îți cade pe scări
și-și rupe unghiile
cui să te plângi
pe o scară de la zero la un miliard a coincidențelor
susceptibile de a se produce într-o viață de om
acestea sunt pierderi infinitezimale
acceptabile
pornind de la un anumit număr de variabile
și aplicând calculul probabilităților la studiul mișcării browniene
tot acolo ajungi
.
mă gândesc tot mai des la viața mea simplă
acordată după corzile fermecate ale cerului
dincolo de cheile muzicale cunoscute
îți mai amintești când ai apăsat prima clapă a clavirului
do
mi-ai apăsat de fapt pe inimă
sau când ai trecut cursiv cu degetul peste toate clapele
și ai râs
mi-ai deschis porțile ferecate în lumină
ale Nirvanei
și mi-ai dezlegat aripile visului
în care nici acum n-a murit zborul…
Bilanț existențial
pe-o coloană se trec iubirile
pe alta coloană
despărțirile
alături de ele trebuie să evidențiezi cheltuielile
investițiile neregăsite în încredere
în dragoste
provizioanele
diferența dintre primele și ultimile
reprezintă profitul
pierderea
cu ce rămâi sau pierzi
dacă tragi o linie
dacă nu
se poate și altfel
să reportezi totul
profitul să-l reinvestești în iluzii
pierderea s-o deduci pe parcurs
din adaos
Anul Nou este întodeauna un prilej de speranță
doar cei cu inimi de piatră nu înțeleg
această contabilitate a vieții
care te scoate dator
numai după ce îți scade toate eșecurile
materiale consumabile
mijloacele fixe
obiectele de inventar
din impozitul pe exercițiului fiscal
încheiat
și-ți reține doar sufletul...
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Certuri autumnale
N-am văzut niciodată cerul mai cătrănit ca astăzi
s-a răstit de dimineață la norii negri de ploaie
și le-a spus să plângă mărunt peste Pământ
cu multă economie de lacrimi
nu se mai putea cu planetele și cu stelele astea,
atârnate de el,
într-o zi o să pună vântul să le scuture,
apoi va stinge el însuși toate luminile și focurile
de la răsărit la apus,
punând lampa lui Aladin în dreptul Andromedei,
în cel mai înalt pisc al Căii Lactee,
gata și cu Soarele acesta necugetat,
risipitor de lumină,
il va surghiuni și pe dânsul până în luna iunie, cel puțin,
la Polul Nord,
să mai încălzească și pe acolo oasele Pământului,
să țină vulcanii și cutremurele în frâu,
nu de alta, dar mor oamenii,
poeții,
săracii de ei,
într-o zi ne vom trezi singuri,
nu va mai avea cine să ne zugrăvească-n metafore
ca acum,
să fiu al naibii dacă nu-mi vine să plâng,
băgați-vă minnțile-n cap dracului!
Asistenta
Lidia Călin își pierduse dreptul de practică și fusese dată afară din spital din cauza condiționării actului medical, la plângere unui fost pacient, care reușise s-o înregistreze și s-o filmeze când pretindea și lua o sumă importantă de bani. Fiind singură, trecuse destul de ușor peste situația aceasta, găsind o rezolvare în asistarea bolnavilor la domiciliu, pe cont propriu, contra unor sume de bani mai mult decât acceptabile. Se axase, în special, pe bătrânii trecuți de șaptezeci de ani, aflați la sfârșitul vieții, care nu se mai puteau deplasa singuri și care aveau nevoie de o îngrijire de specialitate sau de un suport domestic ( curățenie, spălat rufe, cumpărături, etc.). Niciunul nu-i ceruse acte privind dreptul de a-și exercita profesia, interesul lor fiind cu totul și cu totul altul. În mai puțin de o lună, cum ea însăși mărturisise unei prietene, reușise să-și facă un portofoliu de peste o sută de pacienți, fiind obligată la un moment dat să renunțe la o parte dintre ei, păstrându-i pe cei cu situații materiale deosebite, fără copii sau alte rude. Dar și așa era foarte dificil, având în vedere solicitările dese ale bătrânilor, uneori chiar și după miezul nopțiii. Cel mai insistent era un oarecare Virgil Calotă, un bătrânel de șaizeci și cinci de ani, cu sechele motorii după un accident vascular-cerebral, care se oferise să-i pună la dispoziție mașina proprie, deoarece Lidia nu avea mașină și nu-și putea permite să vină atât de des cu taxiul. Până la urmă i-o vânduse pe 1 leu, simbolic, numai să răspundă apelurilor sale, destul de ciudate, de alfel. Uneori o chema doar ca s-o vadă, susținând că prezența ei îi făcea bine,
alteori îi cerea să rămână noaptea cu dânsul, să doarmă alături de el, ocazie cu care nu se sfia s-o pipăie sau să încerce mai mult. Lidia cunoștea prea bine psihologia bărbaților și nu-i opusese nicio rezistență, lăsându-l să-și rumege victoriile și înfrângerile de unul singur. Deveniseră foarte familiari, se sărutau pe gură, făceau baie împreună, mâncau și jucau șah împreună.
- Nu ți se pare că ești prea obraznic, iepuraș? îl certă ea într-o bună zi, văzându-l extrem de excitat. În situația ta ar trebui să mai pui mâna pe o carte de rugăciune!
- Lasă rugăciunile! mormăi el și se așeză în fotoliu într-o poziție explicită. Cât vrei să mi-o faci o dată?
- Nimic, iepuraș,îi răspunse ea cu blândețe, venind tiptil către dânsul, mă recompensezi și așa prea mult! Chiar acum!
Două zile mai târziu, Virgil Calotă, echilibrat după ultimul exces sinucigaș, când îi crescuse tensiunea și pulsul la cote amețitoare, recidivă din nou, încercând și reușind să spulbere insidios opoziția Lidiei.
- Ieri m-am gândut, îi mărturisise el, să fac niște mici corecții în testament. Am convenit cu avocatul să-ți las totul ție, adăugând doar o clauză de întreținere în sarcina ta, ca să nu existe discuții!
Lidia abia se stăpânise să nu sară în sus de bucurie, planul său ascuns, experimentat și cu alții, dăduse rezultate. Bătrânul îi arătase și o copie legalizată după testament, păstrată în seiful din sufragerie, la care nu avuse acces niciodată. Acum nu mai trebuia decât să aștepte. Dar era ea oare dispusă să mai aștepte! Nu-l suportase destul?
Sâmbăta aceea fusese un adevărat coșmar pentru Lidia. Calotă parcă înebunise.
La prima oră a zilei dorise să mănânce hot dog, pe la prânz ceruse șampanie, iar spre seară o poftise pe dânsa, deși era la curent cu riscurile la care se expunea. Cum nu voia să-l supere, fiindcă era extrem de supărăcios și suspicios, îi îndeplinise toate poftele. Văzând că se simțea foarte rău din cauza ultimului exces, sună la Salvare, nu înainte însă de a-i face o injecție specială, dintr-un set pe cale de epuizare, sustras de la un medic anestezist, pe nume Ion Alexe. Fusese chiar amanta acestuia o vreme. De la el învățase tainele „eutanasiei disimulate”, fără să-și imagineze că va ajunge vreodată s-o practice. Serul folosit provenea din SUA, unde Alexe fusese la un congres medical, era foarte scump, dar și foarte eficient, își făceea efectul letal după câteva ore, nu era detectabil și putea fi administrat direct în venă, nedezvoltând reacții alergice.
În jurul amezii primise confirmarea morții lui Calotă în urma unui infarct din parte medicului Popescu, cum se prezentase la telefon.
- Colegii mi-au spus că dvs. aveați grijă de dânsul! zise acesta. Noi am vrea să luăm legătura cu cineva din familie!
- Nu cunosc pe nimeni din familia sa, răspunse Lidia, nici n-aș putea să vă spun dacă mai are pe cineva! De un an, de când sunt aici, n-a primit nicio vizită! Îmi pare rău! Puteți lua legătura cu avocatul său!
- Aveți un nume, un număr de telefon?
Lidia dădu toate datele avocatului, știind că în testament era împuternicită să se ocupe de înmormântarea defunctului, existând și un cont deschis la o bancă special pentru treaba aceasta.
- Vreau să vă informez, continuă medicul, că îl puteți lua acasă, dacă doriți, neexistând suspiciuni de moarte violentă, fiindcă altfel va fi dus la Medicina legală, de unde va fi mai dificil de preluat!
Iar Lidia Călin nu mai stătu nicio clipă pe gânduri...