1  

Alter ego

Simt cum cineva mă strânge-n piept,

folosind cuvinte foarte dure

și acute

pentru sufletul meu pierdut.

El nu-și termină gândul

și nu pot să-l întrerup,

sunt neputincios.

 

De vorbit este inutil,

pentru că el este infailibil.

Nu ascunde adevăruri

și nu caută minciuni,

pentru a liniști țipete.

El știe cum să-și țină curajul,

pe când eu sunt fricos să spun ce-i real.

 

Sunt slab în casa mea

și fierul în mine nu crește.

Osul repede se fărâmă

și se va face un praf

pe care oamenii îl vor mătură,

ca să nu lase murdăria prin curte.

 

Faptul este incert

și încerc să-l fac cert.

Dar cum?

Cine mă va ajuta?

Poate tu, Cassian?


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Sergiu P. Cassian poezii.online Alter ego

Data postării: 21 noiembrie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 20

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Lumea ideală sau Visul efemer

I

Era o zi tipică și nu a avut nimic deosebit de ziua altor oameni. Era vara cu o arșiță fără precedent, parcă mă coceam, jucându-mă cu motănași de patru luni. Și, când mi-am pierdut forța de a răbda jăraticul solar, am intrat în casă și am închis totul: ferestrele, ușa și jaluzelele, ca să nu strecoare lumina să-mi ardă casa.

Căldura se potolea nițel și eu, având atragerea profundă de cărți și de cuvinte, de care este imposibil să mă despart, căci acestea rămân pe veci, am deschis "Letopisețul Țării Moldovei" cronicarului, pentru a extinde mreaja istorică în celula mea intelectuală ce are mai multe izvoare, deoarece ele servesc ca o hrană pentru mine și dacă nu le beau, atunci nu sunt. "Cogito, ergo sum" - c-am așa se aude citatul.

După o oră și ceva, călătorind împreună cu Ureche vornicul prin descălecarea Moldovei și prin bătăliile lui Ștefan cel Mare, am decis să mă opresc, dar am avut o senzație că, dacă închid cartea și o lăs până mâine, personajele și, mai ales, autorul se opresc brusc, cum ar fi o casetă care este în stare de repaus până nu voi apăsa butonul de a- și continua acțiunea…

 

II

 

După ce am pus cartea pe masa mea, am decis să trag un pui de somn, deoarece eram epuizat și nu aveam dorință de a face ceva.

În noaptea asta a avut loc un meci de fotbal în SUA și, evident, ora începerii era târzie, adică oamenii la ora asta deja dormeau și ilustrau propriile imagini. Am stat cu ochii deschiși până la ora 4 dimineața și eram gata să le închid, însă soarele deja mi-a spus "bună dimineața" și păsări au salutat-o cu mândrie ca din basme.

Pe de o parte eu eram dezamăgit de faptul că ei nu au dorit să aștepte măcar pe zece minute să mă culc, dar, pe de altă parte, eram nespus de bucuros când am auzit cântecele păsărilor, fiindcă ele sunt ca mesageri din Sus, ca să spună tuturor că noi trăim, că noi suntem sănătoși și că avem o viață splendidă.

Sufletul meu este exaltat de asta și a transmis un răspuns: "Am o viață splendidă"!

Eu am o viață splendidă…

 

III

 

A trecut o oră după ce m-am trezit și deja se amurgește. "Cum nu m-am trezit mai devreme?" m-am întrebat pe mine supărat și înfuriat. Dar m-am smerit și m-am sculat, dar ceva lipsește…

Pare-mi-e că apusul a părut ceva unic, în comparație cu celelalte apusuri. Toate sunt frumoase și atractive ca niciodată, însă el a avut ceva ce nu se poate de a explica prin cuvinte simple, așa cum a făcut Eminescu, când a descris dragostea și lumea lui ideală.

Deci, pe rând: culoarea era roșie-portocalie, ceea ce a redat estetica și simbolul artei cosmice, norii parcă s-au îngrămădit, pentru a fi partea raiului ceresc. Oare asta-i Împărăția Cerurilor, cum a spus Iisus? Nu cred. Hristos a prezentat semnele Cea De-A Doua Venire și asta nu-i unul din cele. Dar liniștea… Doamne! Ce liniște era! Niciun sunet străin nu plutea, doar cea de natură.

Contemplând peisajul cel roșcat, am început să ascult o piesă de chitară cântată de mine. Nu țin minte ca eu să înregistrez asemenea melodie, dar ea se aude foarte, foarte frumos și era în repetiție, creând o atmosferă plăcută. Parcă am mai ascultat undeva, dar nu-mi amintesc. Și denumirea îmi era cunoscută. Nu știu.

Asta este ceea ce am dorit toată viața? Pace, fericire și liniște? Am avut impresia că mi-am umplut golul sufletesc după atâta vreme. Și, în sfârșit, îmi răspund la propria mea întrebare cu fermitate: da! există sensul de a trăi! Amurgul, culorile și, mai ales, muzica mi-au deschis ochii și mi-au construit o lume ideală, unde totul este totul.

Cât de mult aș dori să rămân în lumea mea…

 

IV

 

Ce s-a întâmplat? Unde mă aflu? Unde este apusul cel seductiv și magnific care are puterea de a cuceri inimile? Culorile mele iubite, încotro ați plecat? De ce s-a oprit melodia care a transmis sunetele mlădioase și gingașe, când eram gata să mă îngenunchez cu lacrimi?

Cine sunt și cine eram? Un om sau un visător care se izolează de realitatea și intră în alt univers, unde tot este viu? Eu m-am schimbat, nu mă recunosc. Altă haină, alți ochi, alt suflet, alt eu. Nu sunt eu. Acolo, departe de toți, în cealaltă lume, eu trăiesc. Acolo, într-adevăr sunt eu.

M-am trezit și tot cenușiu apare în fața mea. Portretul străin, care este pictat cu alb-negru, auzurile tipice și acute, dăunătoare pentru mine, problemele reapărute în preajma mea și, nu în ultimul rând, golul lăuntric. Cu ce să-mi acopăr, ca să nu mă zbucium? Substanța aceasta nu există în lumea actuală, ci acolo.

Deodată am simt cum o picătură de apă s-a scurs din ochiul meu drept. Casa mea s-a îndepărtat de mine, zicându-mi "adio". Un adio pe veci. O ruptură care a decis soarta mea. Dacă aș avea șansa să plec și să mă aflu în lumea mea ideală… fără tristețe, fără griji, fără răutate. Sau asta-i un vis efemer și zadarnic?

Mai mult...

Manifest

marioneta este agățată de o altă

marionetă

care ne ține parțial pe noi.

ne duce încolo,

ne duce încoace -

e o dilemă evidentă.

vedem o atracție ce ne atrage atenția,

elaborată de dânsul.

nu de marionetă,

ci de altul.

 

am văzut un obiect ce îmi trezește deja vu,

de parcă am fost vii în altă parte a lumii,

unde societatea pleca încotro ea dorea

și iubea pe cine ea iubea.

frații noștri erau ai noștri,

nu erau despicați în doi ca un grâu.

 

secretele nu se descoperă tuturor

și nimeni nu-l știe.

dar cine l-a văzut sau l-a auzit vreodată,

el nu-și va aștepta îngerul în pragul lui sacru.

tot trebuie să fie ascuns,

foarte bine ascuns.

 

dar eu știu și conștientizez

că mâine voi deschide ușa

spre altă lume, spre altă societate.

voi vedea fețe străine, dar interesante,

voi auzi cuvinte rele, dar atrăgătoare.

voi fi alt eu, cu altă față, cu alte cuvinte.

 

citiți

și meditați

la viitorul nostru

apropiat.

 

nu râdeți,

nici nu plângeți,

că noi suntem puternici

ca fier.

Mai mult...

Metafora

Sunete sunt ambigue

din pricina metaforei

care sfințește

lucrurile obscure

cu atragerea ei

și senzualitatea.

 

Unde este metafora mea?

Vreau s-o caut, dar nu știu unde.

Pe urmă, am găsit-o,

ea este pretutindeni.

 

Cuvântul este metaforic,

cartea este metaforică

și eu sunt metaforic.

 

Totul este metaforic

ca și sunete ambigue.

 

Metafora mea

eu te iubesc.

Mai mult...

Infern

Infern,

o groază mare,

unde lumina nu este

și întunericul domină totul.

Omul nu este om, ci vocea crudă

și strigă pentru ajutor, dar nimeni nu aude,

căci toți sunt surzi, cineva i-a furat auzul.

Chiar și glasul nu glăsuiește, așa de slabi sunt sărmani…

Sunt nedumeriți de soarta lor și întreabă: pentru ce suntem aici?

Așa de rătăciți, încât și-au ales singuri această cale - de foc, de sânge.

Ochii erau închiși, cugetarea era imposibilă, decizia era fatală și tragică pentru dânșii.

Stelele cad formând explozii cumplite ce distrug culori și mireasmă a florilor din grădină.

 

Ce se întâmplă acum? Unde sunt suflete dragi cu ochii adevărați, cu gândurile vii, cu viziunile realiste? Ce se întâmplă acum?

 

Stelele cad formând explozii cumplite ce distrug culori și mireasmă a florilor din grădină.

Ochii erau închiși, cugetarea era imposibilă, decizia era fatală și tragică pentru dânșii.

Așa de rătăciți, încât și-au ales singuri această cale - de foc, de sânge.

Încă nedumeriți de soarta lor și întreabă: pentru ce suntem aici?

Chiar și glasul nu vorbește, atât de slabi sunt sărmani…

Ei strigă pentru ajutor, dar nimeni nu aude,

căci toți sunt surzi, cineva i-a furat auzul,

omul nu este om, ci vocea crudă.

Întunericul domină totul

și lumina nu este.

O groază mare -

infern.

Mai mult...

Apartamentul 5

Deschid geamul din apartamentul meu

și nu văd nimic, numai alte apartamente

și perdeaua roșie, minimalistă.

Pervazul privește la mine fără flori

cu ochii închiși,

fiindcă nu-i viu.

 

Abia se vede soarele după blocuri,

nu simt căldura și lumina în camera mea.

Copilul în mine nu râde, nu plânge,

nu-și suspină aerul.

Și bătrânul a uitat toată înțelepciunea,

culeasă de un veac întreg

în singurătate.

 

Vocile se aud limpede, dar cuvintele

sunt ambigue.

Argoul nou vorbește absurzi

și oamenii îl spun, dar nu-l percep.

 

Cine-mi va croi un alt geam

cu alte apartamente

cu altă priveliște?

Eu mă voi sufoca de piatră,

ce cade de pe podul bârlogului,

ca un urs fără prieteni.

Mai mult...

Insomnia

Vreau să-mi închid ochii, dar nu pot,

Somnul și-a pierdut primul adăpost.

S-a dus în lumea utopică

Ca să fiu mâncat de o lostriță,

Ce mă frământă foarte cumplit

Cu gândurile, ce s-au unit.

 

Parcă eu aud cum ei vorbesc

Elaborând, cu o atenție, un țel,

De-a mă trezi din somnul dulce

În realitatea, care îmi smulge

Tot ce este fast din floarea mea…

De ce nu zbor ici-colo ca o stea?

 

Mă doare capul. Voi ce faceți?

De ce m-omorâți? Chinul e mare

Și eu nu cred că voi îndura.

Vreau să adorm c-un suflet curat.

 

Lună lucioasă, ajută-mă

Să mă izbăvesc de acest păs,

Și să-mi înălbești rațiunea,

Ca să nu mă zbuciumă lumea,

Și să dorm cu un suflet curat.

Slobozit de tot ce este murdar…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

PUTEREA LUI DUMNEZEU

Trecut-au anii rând pe rând,

Eu nu știam că vine ceasu,

Căci mă luptam ades mergând 

Spre insula durerii.

 

Acolo mângâie am aflat;

Iar durerea a trecut.

Dar fără să cârtesc 

Așteptat-am eu vreau leac.

 

Nicicum,

Așa dintr-odată a trecut;

Iar eu atunci m-am bucurat 

Și pe Domnu ' am lăudat.

 

Atunci atâta m-a-ntărit,

Iar El puterea Lui mi-a dat,

Ca să pot să fiu și eu la fel,

Când nimeni nu mă mângâia.

 

Mai mult...

Poem

    

 

 

 

 

 

Facem schimb de inimi să-ți vezi în ea chipul cel senin?

Cum cuvintele tăioase s-au înfipt ca un cuțit în carne

Sub amintiri de pe retină care-n tăcere îți mai revin?

Orice lacrimă de-a ta a umplut destule oceane...

 

 

 

A.A

Mai mult...

Bucuria vieții!

Ce bine e că sunt copil,

În trup și chip de-adult,

Și lacrima nu mi-o rețin,

Când simt să plâng

 

Ce mult îmi place să vorbesc,

De dulcea mea copilărie,

De satu-n care m-am născut,

Și unde am primit un nume,

 

Ce mândru sunt unde-am ajuns,

Trecând prin școli și greutăți,

Și că nu m-am lăsat învins,

De cei ce ura o sădesc

 

Ce fericit mă simt că mă alinți,

Și permanent ești lângă mine,

Cum aș putea vreodat' să uit,

Iubirea ta...soția mea cea bună

............................

Nu sunt vreun mare menestrel 

Și doar un novice,

Și nici nu-mi doresc să fiu model,

Și doar un om ce crede-n vise

...................................

Vouă mă-nclin și mulțumesc,

Că versurile scrise le citiți,

Făr' a vă ști, vă prețuiesc,

Și-n viața mea sunteți...bine veniți!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

Mai mult...

În ceasul de sticlă

În ceasul de sticlă trăiește un om mic,
cu părul alb și ochii închiși.
El numără boabele de nisip
și le plânge,
una câte una,
ca pe nepoții morți înainte să vorbească.

Când timpul se termină,
el cade înăuntru,
și sticla se închide.
Pentru totdeauna.

Mai mult...

O lume fără de prihană

Pogorâ din Cer

De regrete copleșit,

Călăuzit de înger 

Un convoi mâhnit..

 

Fusese izgonit 

De Judecata Sfântă,

Ce l bănui nepotrivit 

Pt ținută influentă..

 

Mâniat din insolență 

Creatorul venerat,

Abuzat în toleranță,

Din abis a fulgerat..

 

Se-ntristă în adâncime 

De ignoranța lumii,

De lipsa ei de mărinimie,

De dușmănia firii..

 

Hoinărise prin mulțime 

Cu speranța încă vie;

Să distingă -n omenire 

Un prilej de bucurie..

Mai mult...

LA FÂNTÂNA SAMARIEI

Sub cerul arzător, 

când amiaza își revarsă focul

peste pietrele vechi ale lumii,

o femieie coboară încet

spre fântâna lui Iacov.

 

Cu pași mici,

împovărați de ani

și cu sufletul sfâșiat

de propria sete,

purta un ulcior pe umăr,

iar  în adâncul inimii

purta ruina unei vieți risipite,

umbra iubirilor frânte

și tăcerea acelor răni 

care dor.

 

Și acolo,

la marginea fântânii

ședea Hristos

cu trupul ostenit de drum,

dar purtând în privire

nesfârșirea veșniciei.

 

Glasul Lui,

mai limpede decât

izvorul ascuns sub piatră,

a străbătut tăcerea Samariei,

chemânt din adâncul unei vieți rănite

setea uitată a sufletului

către apa cea vie.

 

Căci Hristos nu cerea apă,

ci bătea la poarta unei inimi

uitată de lume

și înstrăinată de sine.

 

Și i-a vorbit:

despre apa vie-

apa harului care spală păcatele

care coboară până în adâncul ființei

și reaprinde acolo

lumina pierdută a începutului.

 

Iar femeia asculta,

știind că numai Dumnezeu

poate privi toate căderile omului

și, în același timp,

să reverse peste el

atâta milă.

 

Și uitat i-a rămas ulciorul

lângă fântână,

ca o mărturie tăcută

că cel care Îl întâlnește 

cu adevărat pe Hristos

nu mai pleacă niciodată același.

 

Iar ea a alergat spre cetate

cu inima arzând ca o candelă,

care vestește lumina cea veșnică

a iubirii Lui Hristos.

 

De atunci,

la fiecare fântână a lumii,

în fiecare suflet uscat de dor și păcat,

Hristos continuă să aștepte,

cerând puțin

pentru a dătui infinitul

și oferind omului însetat

apa vie 

a veșniciei.

 

 

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍