Gândurile mele

Oare de ce încalc promisiunile mele? Câteva zile în urmă am dat cuvântul Domnului că nu voi mai face această acțiune penibilă și dăunătoare pentru sufletul meu. Pentru ce am făcut asta? Pentru a-o scuipa prin ceea ce am făcut. De ce?

Stau acum după ce am săvârșit ceea ce nu trebuia să fac și mă gândesc întrebând: sufletul reprezintă dragostea, pacea și liniștea interioară și exterioară, este plin de culori și, cu alte cuvinte, are bunătate care nu se schimbă, dar rațiunea dezamăgește pe un om prin cugetarea spurcată și păcătoasă care distruge totul. Cum este posibil? De ce a fost sortit acest conflict?

Se spune că omul singur își aduce sufletul în bezna, fără, uneori, să înțeleagă. El, având gânduri manipulatoare și mincinoase, distruge raiul lăuntric. Își pierde locul și dibuiește pe alocuri necontenit. Nu își simte corpul, căci cineva deja a preluat controlul. Cineva care l-a manipulat sever și auster. Cineva - este imaginea. Ea controlează corpul lui cu uneltele sângeroase.

Orice acțiune are o pricină. Pe de o parte, el o face, deoarece a fost mințit prin cuvintele și imaginile de podoabă, frumusețea de care nu se poate de izbăvit. Iar pe de altă parte, omul o face pentru plăcerea corpului și pentru a îngloda sufletul cu atâta răutate și cu multă ură. De ce gândul îl urăște pe sufletul? Nu știe nici el.


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Sergiu P. Cassian poezii.online Gândurile mele

Data postării: 17 noiembrie

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 19

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ambele meleaguri sunt aici

lui Grigore Vieru

 

Ambele meleaguri sunt aici,

în preajma noastră,

cu ghimpi ce pătrund adânc-n florile noastre

și suflete moarte cu ochii negri,

ca o noapte fără stropi de lumină,

se ascund printre nori,

ca să răpească

pe cineva.

 

Iar noi, osteniți și împovărați,

căutând odihna,

scurgem lacrimi de sânge pentru

oamenii noștri,

care zboară pretutindeni

împreună cu alți îngeri,

fragezi la vârstă.

 

Să deschidă poarta -

un fulger înfricoșător -

și să ne ia jugul înghimpat

de pe capetele noastre.

Țipătul să fie mut

pe vecie.

Mai mult...

Infern

Infern,

o groază mare,

unde lumina nu este

și întunericul domină totul.

Omul nu este om, ci vocea crudă

și strigă pentru ajutor, dar nimeni nu aude,

căci toți sunt surzi, cineva i-a furat auzul.

Chiar și glasul nu glăsuiește, așa de slabi sunt sărmani…

Sunt nedumeriți de soarta lor și întreabă: pentru ce suntem aici?

Așa de rătăciți, încât și-au ales singuri această cale - de foc, de sânge.

Ochii erau închiși, cugetarea era imposibilă, decizia era fatală și tragică pentru dânșii.

Stelele cad formând explozii cumplite ce distrug culori și mireasmă a florilor din grădină.

 

Ce se întâmplă acum? Unde sunt suflete dragi cu ochii adevărați, cu gândurile vii, cu viziunile realiste? Ce se întâmplă acum?

 

Stelele cad formând explozii cumplite ce distrug culori și mireasmă a florilor din grădină.

Ochii erau închiși, cugetarea era imposibilă, decizia era fatală și tragică pentru dânșii.

Așa de rătăciți, încât și-au ales singuri această cale - de foc, de sânge.

Încă nedumeriți de soarta lor și întreabă: pentru ce suntem aici?

Chiar și glasul nu vorbește, atât de slabi sunt sărmani…

Ei strigă pentru ajutor, dar nimeni nu aude,

căci toți sunt surzi, cineva i-a furat auzul,

omul nu este om, ci vocea crudă.

Întunericul domină totul

și lumina nu este.

O groază mare -

infern.

Mai mult...

Înțelepciunea nebunului

Ceea ce eu știu puțini percep

și ei mă consideră un nebun,

dar nu mă supăr,

că asta-i natura lor umană.

 

Eu mă smeresc de tot ce văd,

de tot ce aud și nu mă supăr,

e firesc.

 

Însă mă simt închis în cușcă

și nu există ieșirea.

Pereții sunt din fier și fără fereastră,

nu văd păsările, soarele, chiar și oamenii.

 

Vă rog, dați-mi libertatea să știu,

căci eu sunt bolnav

și îmi trebuie izvoarele

să le beau,

altminteri mă voi seca.

 

Omul este efemer și tipic

și face ceea ce fac alții,

cunoaște ceea ce cunosc alții,

vorbește ceea ce vorbesc alții

și pleacă așa cum pleacă alții,

dar eu nu.

 

Eu sunt alt om..

Nu om, dar spirit,

care plutește printre voi fără să-l vedeți,

glăsuiește fără să-l ascultați.

 

Din afară sunt ca voi,

dar dinăuntru sunt eu.

Mai mult...

Eu sunt mândru…

Toate florile se nasc,

se cresc

și se ofilesc,

dar floare mea tot persistă

ca o plantă unică.

Ea nu numai trăiește,

ci își dezvăluie puritatea

și balsamul

cât va dori ea.

 

Celelalte plante sunt rele

și pizmașe

care doresc să iau locul ei

și s-o nimicească pe veci.

 

Dar floarea îndură ororile

și suferințele corolelor

care se ostenesc

pentru slava plantei.

 

Eu sunt mândru să fiu corola

unei flori de minuni.

Mai mult...

Tu mi-ai schimbat trupul

Fulgerul și cutremurul erau amicii mei

de când pășesc pe covorul gri,

plin de noroi și schițe moarte

și tare îl prețuiam, de nu mai puteam.

 

Culorile se ascundeau sub umbră,

lor era frică să mă vadă, ucigașul lumii,

care păream să fiu pregătit de un război,

să ucid totul și să rămână cenușă.

 

Așa a dorit zeul în mine - diavolul -

înainte să te întâlnesc la un parc,

lângă un stejar care ne acoperă cu frunzele

de arșița ce mistuie iubirea.

 

Eu nu-mi cunosc numele și trupul,

nici măcar mâinele nu se cunosc.

Ochii-mi sunt diferiți de toate,

percep culorile și lumina Soarelui.

Stelele se bucură de un nou prieten

pierdut într-o peșteră nemărginită

ca un artist fără scop, fără viață.

Și cine este autorul cărții noi?

Tu ești cea care m-a scris cu pana dragostei,

cu buzele nemușcate și cu pielea catifelată?

 

Tu m-ai înviat din moartea crudă,

tu mi-ai schimbat gândul,

tu mi-ai schimbat inima,

tu mi-ai schimbat viața,

tu mi-ai schimbat trupul…

Mai mult...

Cicatrice

Care-i sensul să simt povara perturbării,

Dacă nu pot să duc pe demonul greutății?

 

Cine poate să-mi potolească durerea inimii,

Care plânge cu sânge, dar nu lacrimi, infinit?

 

Unde-i spațiul cu armonie, purificare,

Fără chin, durere și suferința mare?

 

Ce înseamnă viață? Și ce înseamnă moarte?

Parcă sunt damnat pe veci, fără nicio salvare.

 

Cum este posibil să îndur focul de iad?

Nici Lucifer nu are repaus, că el îi fad.

 

Mi-e frică să-mi însemn încă o cicatrice,

Ca să nu mă vatăm cu gândurile rigide.

 

Creierul îmi șoptește să văd cu proprii ochi,

Însă inima, searbădă, se transformă-n strigoi…

 

Și strică legământul vital, și nu-l ascultă,

Și simțul, mirosul, gustul… toate le aruncă.

 

Și eu, frământat de povara perturbării,

Mă arunc, cu un zâmbet, în adâncul mării.

 

Negura crudă mistuiește viziunea mea,

Nu văd, n-aud. Însă greutatea nu mai e grea.

 

Dobândit-am ceea ce am dorit toată viața:

O pace eternă - fermecătoare nirvana.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

cand sunt cu tine

cand sunt cu tine pot plastifica fiecare anotimp, incat viata sa mi fie primăvara. si tot ce a lasat toamna in urma sa dispară.

am impresia ca ne stim, dintr un paradis pustiu…oh, cat te iubesc doar apolion stie, ca s da si nopti din mine pentru a petrece trei eternitate si jumatate cu tine.

pictam iubirea n nonculoare, iar cu ultima mea suflare, strig numele persoanei care se transpune in culoare. si da sens vieții care, teama mie ca s a pierduta intr un univers trecut.

am totul…şi nu am nimic. implor- te rog Doamne- sa l ating, sa mai simt o data ducea soapta dezmierdata…

sa ma las cuprinsa in vraja ochilor ce candva, trezea in mine toata viata.
mainvocau, mă dureau fara a tine cont de propri mi ochii ce i admirau.

acum sclipirea mea s-a stins, timpul a trecut si peste pieptul meu a nins

aș topi zăpadă, dar nu mai am putere caci sarutul tau nu cere

Piere și se sfarmă de durere…

Mai mult...

Povestea mea

Afara e lumina,

Dar in mintea mea e ceata si intuneric

Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,

Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.

 

In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,

Ma intreb unde sunt acele persoane...

Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?

Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.

 

Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...

Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit

Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,

Asa trebuie sa fie povestea mea.

 

Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?

Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?

Va fi un final care va avea loc mai devreme?

Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?

Mai mult...

,, Poeți S*****i''

Din pumnul meu ,în coasta ta, 

Din inima mea adânc în viața ta,

Și în lumea ta strălucim ca o stea,

Te vom găsi chiar și acolo unde se retrage zeul Ra.

 

Poeți, fără fețe acoperite suntem secreți,

Peste umbra ta fără trup suntem discreți,

Te temi de viață și te temi de moarte

Chiar dacă ești realist , nu ai speranță pentru toate.

 

( Ezer Kenegdo)

Umbră indigenă în căutări subite de lumină.

Și-a uitat numele care nici tu nu-l ții minte.

Eu te-aș fi numit om cu aștepări pripite, deși nu te cunosc,

Deși după, când erai ignorat de sine,

 

Acel ce te știe m-a numit ,, Preaiubit'', recunosc din ape, m-a uimit.

,,Prieten așteptat și dorit'' , în ochi noi învață să iubească,

Omul ce mi-a zis cândva să las tot ,să-l urmez și voi fi fericit.

M-a așteptat și mă rabdă,curios.

 

(Mireille - Jeanne)

Chiar îi pasă.

Cerneală-ntunecată pe-o pagină lividă,

Circulare mișcări cu mâna avidă,

Cuvintele-i planează-n șiroaie fluide,

 

Pân' ce metaforele-i devin lucide.

Așa portretu-i, aplecat puternic, amplu,

Respirând greoi peste-al creației sale ansamblu,

Își preia conturul aievea. Un om simplu, un poet,

Trăind din grele sentimente ce-l sfâșie-n secret.

 

(Poet Secret)

Bolnavi. Dar medici.

Noi vă infectăm. Adevăr vă prescriem.

Din spitale va scoatem și în lume va aruncăm!

Acolo nu mai suntem medici. Suntem anormali.

 

Identificând boala, ea se asimilează în noi.

Noi n-avem mască, Noi nu suntem ca voi.

Nu ne mândrim când cuvântul doare,

Ci doar adevărului suntem loiali.

 

(Elda)

Un strigăt de ajutor, 

Înfundat în plâns dogoritor,

Ascunzi în lacrimi -

Ce nu rostesc cuvintele.

 

Pășești în întunericul viselor tale:

Răscolești abisul

Și cauți paradisul 

Și strigi... dar nu aude nimeni.

 

(Nor de Plumb)

 Identitatea mea, e plumb ce-l port de mic în ochi,

Îl simt din ce în ce mai greu.

În inimă-ncerc să ascund aceste gropi

Chiar dacă zborul mi-i încurcat mereu.

 

Văd briza ce aruncă în aer gânduri

Și parcă plânge sufletul cumva,

Încerc să-mi scriu viața în rânduri,

Uitat-am în minte vocea ta.

 

(Nu știu)

Nu vreau să fiu discret - 

Identitatea doare.

Pășind pe-o scară lungă 

Societatea moare.

 

Atunci - eu voi scrie,

Iar tu vei scri cu mine,

Și ne întoarcem ambii, 

Cu inima-n iubire.

 

 

Mai mult...

Tie

Nu te vad,dar acum știu că citești😊

Timpul tau e prețios

Și mă gândesc ce să-ți spun..

Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,

Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?

Despre prinți și prințese?

Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?

Ce să-ți spun?

Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,

Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..

Ai grija de el.

De poți,învinge moartea cu iubirea.

Ce să-ți spun?

Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ

Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale

Când ești bun?

Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?

Ce să-ți spun?

Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,

Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..

 

Mai mult...

Singuratic

Și dacă aș vorbi cu luna

Și aș cânta sumbru-n arcuș,

Mi-ar fi sufletul furtuna

Ce lăsă-n urmă pași de tuș.

 

Și alinări de ar mai fi

Pe parcursul vieții mele,

Inima mi-aș jertfi,

Să-ți pot uita și numele.

 

Fericirea de-aș găsi

Ca să nu te mai aștept,

Te-aș lăsa, te-aș părăsi

A mea cale s-o îndrept.

 

Viață cu amărăciune

Și de lacrimi plină,

Scrie eul cu-n tăciune

Versuri pline cu lumină.

 

Cuprins de frică-n întuneric

Și-nsetat de foc,

Muză, ecoul liric,

Șoapte suave puse-n joc.

Mai mult...

Cântec de flaut

simți fulgii aceștia cum cad peste noi

 

și ne îngroapă în giulgiuri

 

îți tremură mâna înghețată de frig

sigur îți tremură și inima

să nu te sperii

de urletul lupului singuratic

din pustiu

de strălucirea sticloasă a lunii

înfiptă ca o suliță a lui Ahile

în inima cerului

visul din noi devine tot mai alb

orbitor

ne pierdem în argintul fluid al zăpezii

ca într-un clinchet inefabil de clopoțel

n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb

și de liniște

într-un gând

bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți

în mijlocul iernii

noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți

zgribulind

spre luna lui Marte…

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍