Arta mea…

Arta mea

este de-a tăcea

când sunt mort.

 

Arta mea

este de-a zâmbi

când sunt mort.

 

Arta mea

este de-a aduce lacrimi

unei femei

în inima mea

și sărutul căprioarei

când sunt mort.

 

Arta mea

este de-a pleca

în lumea paralelă

cu alți oameni

cu același nume

când sunt mort.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Sergiu P. Cassian poezii.online Arta mea…

Data postării: 17 noiembrie

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 19

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Metafizică agasantă

I

De-a lungul timpului mă omoară

un parazit,

care strecoară în mine ca într-un nisip,

unde răspândește vipere -

bacterii -

otrăvitoare pentru mine

fără empatie,

fără părere de rău.

 

II

 

Bacterii își caută bârloguri,

dar nu le găsesc.

Nici nu trebuie, că au făcut gropi adânci

în creierul meu.

Simt cum mă sugrumă bacterii,

însă nu pot merge la doctor

să-mi scoată boala care mă ucide.

 

III

 

Iritarea absolută persistă

în vecie,

din cauza gândurilor

ce rup contactul

între mine și sufletul.

 

IV

 

Blestemați de demoni

nu vor aduce pace în casele noastre.

Or arăta subsolul nopții

unui copil

și, treptat, îl vor atrage

arătând făcliile stelelor

care nu se sting niciodată.

Dar copilul dorește încă,

și încă, și încă!

Și ce-i cu dânsul?

Mort…

 

V

 

Gândul omoară pe un om

și naște

pe un demon.

Evoluția utilă și justă

pentru mine

nu este.

Viața pe câmpul morții nu este

și nu va fi.

 

VI

 

Pentru ce sufăr? Ce-am făcut?

Copacul otrăvitor se înalță

și nu pot să-l tai,

tulpina e prea groasă,

groasă cât un munte

din Cernăuți.

 

VII

 

Sufletele moarte

plutesc pe străzile uriașe,

ținându-se de mână

ca oameni indiferenți

și orbi.

Cenușie-i poporul

și nu se schimbă defel!

 

VIII

 

O, Soarele și Luna!

Unde sunt razele voastre albe?

Ele sunt furate

de atâția ani

și nu le-ați găsit?

Dezamăgit…

Sclipirile voastre salvau sorțile

și speranțele,

dar acum nu-i nimic,

nu-i nimic aici.

 

 

IX

 

Văd universul - o celulă infinită

și gri -

pregătită pentru cei vii

și colorați de viață.

Nimănui nu-i trebuie floarea și apa,

doar seceta.

 

X

 

Tragedia, ce este

aici, în mine și în preajma mea,

s-a început de la nașterea

parazitului,

care a strecurat în mine ca într-un nisip,

unde a răspândit vipere -

bacterii -

otrăvitoare pentru mine și pentru tine

fără empatie,

fără părere de rău.

Mai mult...

Chemarea (Cthulhu)

De atunci-ncolo se răspândește o legendă,

Dar nu e ca toate cunoscute și deșarte.

Este ceva cu un șoc… Parcă ai fi în beznă

A intimidării și a moartei. Ce îi aste?!

 

Se spune că odată, într-o zi sau cea de seară,

Când stelele vor găsi locul lor de baștină,

O istorie aspră va fi însemnată ca o artă,

Inspirată de lorzii, cei din altă galactică.

………………………………………………………………….

 

O, Doamne Dumnezeule! Oare cine-i acesta?

Înalt ca munte, gigantic, ridicat dintr-o apă.

Dar tare mă amețește… Mă mișc într-o cadență

Cea falsă și stranie. Fix ca și toată rasă.

 

Văzând că lumea e nebună și nedumerită

Din cauza visurilor, dar nu cele simple,

Trebuie ceva să vă spun: "Vremea-i sosită!

Unul s-a trezit uluind!" Sfârșitul clipei…

Mai mult...

Adevărul sau minciuna

Aproape toată viața mea mă întreb: cum să recunosc pe un adevăr sau pe o minciună? Răspunsul nu este simplu, mai bine zis foarte complicat. Ei sunt gemeni, aceeași față, aceeași statură etc. Ca să le distingi, trebuie multă vreme, poate un an sau doi, nu știu. Sau poate niciodată nu va fi clar, căci tot pare să fie adevărul sau minciuna. Camuflat și plin de fățărnicie.

Fiecare om are mentalitatea lui, nu poți să intri în mintea lui și să vezi imagini schițate de dânsul. În același timp, sufletul este un anonim care își arată fața numai într-un timp potrivit și un loc potrivit. Și este imposibil de prezis ce va spune omul, că nu noi introducem cuvinte în rațiunea lui, ci el își alcătuiește fraze, oricum ar fi frumoase, ispititoare, adevărate sau false. Rog de atras atenția asupra ultimelor două termene, fiindcă despre acestea voi vorbi.

Deci, cum este diferențiat adevărul față de minciuna? Mă strădui să fiu perspicace. Când cineva spune ceea ce a fost și este, oricât ar fi dramatic sau tragic acest cuvânt, și se începe un tunet tumultuos, încât toată populația tresare de frica și de nedumerirea văzând fulgerul alb și cu foc, atunci asta este adevărul. Sunt posibile victime, dar cum poate exista adevărul fără sacrificiul omului? El poate fi scuipat, lovit, gonit de toți și, evident, să rămână solitar pe viață, ca un pustnic care a părăsit familia sa plină de sânge și întunecime. Și acest pustnic nu a dorit să-și umple inima cu lacrimi și răstriște, ci cu dragostea și lumina.

Iată aici apare un balsam pentru suflet, un drog care pictează raiul pentru fiecare, cum ar fi sirenele ale căror cântecele îi fac pe oamenii să-și piardă mințile și să-și caute moartea. Minciuna. Ea este dulce, îmbălsămată, bogată cu iubirea etc. Numai că efectul este vremelnic, creând o impresie paradoxală. Pentru a nu-și pierde existența, identitatea și sensul din cauza unui fapt veridic, dar trist și dureros, omul își ascunde trecutul și îl născocește așa cum trebuie să fie. Societatea îl va primi cu mâncare, băutură și bogăție enorma, însă, când va trece jumătate de veac și acest iad va fi divulgat, el iarăși se va întoarce în acest ciclu, numai că este mai intens, mai dârz și mai sever.

Deznodământul este același ca și al adevărului. De ce așa?

Mai mult...

Vino

lasă tot ce te sustrage

să trăiești,

căci eu am nevoie

de tine.

 

vino la mine,

îmbrățișează-mă.

mă simt singuratic

fără tine.

 

te văd cu altcineva,

colo, în parc.

ochii lui sunt falși,

privește.

 

vino la mine

acasă,

la mine acasă.

îți voi da raiul

cu grădina edenică.

Mai mult...

Mirul

femeia leprosului, când L-a văzut

pe Iisus,

a luat mirul și L-a uns

pe tot corpul Lui,

pentru ca să fie pregătit

de moartea iminentă.

 

în fiecare casă văzut-am pe moarte,

dar nu se alipește de mine,

că nu mă cunoaște.

găsit-am un mir dintr-o cămară

părăsită de oameni

și mi-am uns fruntea.

 

vine la mine moartea,

care era groaznică

dar acum este splendidă,

și se atinge de mine

ca pe un mire demult așteptat.

Mai mult...

Tu mi-ai schimbat trupul

Fulgerul și cutremurul erau amicii mei

de când pășesc pe covorul gri,

plin de noroi și schițe moarte

și tare îl prețuiam, de nu mai puteam.

 

Culorile se ascundeau sub umbră,

lor era frică să mă vadă, ucigașul lumii,

care păream să fiu pregătit de un război,

să ucid totul și să rămână cenușă.

 

Așa a dorit zeul în mine - diavolul -

înainte să te întâlnesc la un parc,

lângă un stejar care ne acoperă cu frunzele

de arșița ce mistuie iubirea.

 

Eu nu-mi cunosc numele și trupul,

nici măcar mâinele nu se cunosc.

Ochii-mi sunt diferiți de toate,

percep culorile și lumina Soarelui.

Stelele se bucură de un nou prieten

pierdut într-o peșteră nemărginită

ca un artist fără scop, fără viață.

Și cine este autorul cărții noi?

Tu ești cea care m-a scris cu pana dragostei,

cu buzele nemușcate și cu pielea catifelată?

 

Tu m-ai înviat din moartea crudă,

tu mi-ai schimbat gândul,

tu mi-ai schimbat inima,

tu mi-ai schimbat viața,

tu mi-ai schimbat trupul…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Efemerul

Gânduri care dor,

Purtate de vânt,

Scuturate din nor

Doboară la pământ..

 

Cuvinte ce rănesc 

Suflete curate,

Cu amar plătesc 

O doză de dreptate..

 

Simțăminte ce stârnesc 

Lacrimi pe furiș 

Din iubiri ce ofilesc,

Zâmbindu-ne pieziș...

 

Regretele ce rod,

Zdrentuind veșminte 

De pe trupul schilod,

Închipuit de minte..

 

Amintiri ce răscolesc 

Privirile răvășite 

Și -n noapte șoptesc,

Invocând din spirite..

 

Întâmplări ce copleșesc,

Împovărând la extrem.,

Împrejurări ce definesc 

Efemerul din sistem..

Mai mult...

Pocal (Monocristal)

Marchez epocal,
Servind din pocal,
În timp ce, în fundal,
Se aude muzical,
Cum se apropie maniacal
Din infernalul abisal
Un așa-zis feudal.

 

Cu o privire agonală,
Se prezintă punctual,
Dar cunosc, la nivel mental,
Că m-ar sfâșia ca un sacal
Pentru neprețuitul monocristal.

 

Printr-un act teatral,
Se naște un moment conflictual,
În timp ce instinctual,
Lovesc intelectual,
Și răsar triumfal,
Trimițându-l procesional
Înapoi, în infernalul abisal.

 

Marchez epocal,
Servind din pocal,
Cu dispreț, privesc superficial
Pe raftul piedestal,
În miezul monocristal,
Savoir, penser, rever. Tout est là,
Răsună din pereții de metal,
Dar e alt cântec funerar,
Lipsit de moral.

Mai mult...

Abis, în perilipsis

priveam cerul ,
părea nepătruns,
adevărat abis,
apoi, cu vremea,
și făr'a noastră vrere,
am devenit chiar noi
un astfel de abis...
tot încercând 
să deslușim
alte abisuri,
ne-am pierdut 
într-un abis neștiut,
abisul nostru,
abis eram ,
acum știm 
ce suntem,
doar un abis
fără-nceput
știut,
cu răsărit și
cuprins
necunoscut,
și apus...
înnăscut.
Mai mult...

Pasarea Maiastra

Zbura pasarea maiastra,

Purta pe aripi doar lumină.

S-o aduca la fereastra

Noii vieți fără de vină.

 

Și toți o-ntâmpinau cu dor

Si-o așteptau pe prispa,

Fântâni cu apă și cu flori

Ca sa mai stea si ea o clipa

 

În râuri apă cristalină,

Poieni de fragi și mure,

Un cioban pe o colină,

Aer proaspat de padure.

 

Dar a fost ce-a fost sa fie

Și brusc totul s-a schimbat,

Nu mai e vis si feerie

Ceru-i albastru-intunecat.

 

Oamenii au luat lumina

Vroiau atunci sa aiba tot

Și pe pasarea umilă

Au zidito intr-un bloc

 

Si nici om fara de vină

Nici fiinta mai divina

De-atunci nu s-a mai văzut

Si s-a stins si-acea lumină …

Mai mult...

Noi și lumea

Privim în adâncul nostru,

In suflet curg picuri de sânge, 

O lacrimă grea azi ne cade,

Dar lumea nu stie a plange-

Grabita, fugind după lucruri,

Și faima, la noi nu ajunge,

Și singuri pe calea aceasta

A vieții,  tristețea,ca spinii ne-npunge...

Și toate acestea pot face

De cremene sufletul nostru,

Dar tocmai durerea adâncă

Să fie înțeleptul ce naște

În inima noastră de stâncă

Umanul,și mila, și poate

In lumea aceasta prea rece, 

Prea neagra și întunecată,

Spiritu-ti treaz azi fi-va

O stea ce lumini va petrece

Pe ochii pierduți ai mulțimii,

Și poate o clipă și alții

Prin inima lor azi vor trece,

Și cerul cel negru al lumii

Va-aprnde  noi stele din nou

Și lumea va fi mai frumoasa,

Și viața spre sensu-i profund

Încet și adânc iar va merge...

 

 

Mai mult...

RUGA FARAONULUI CĂTRE ZEI - III / Vlll

    O, Geb, tu zeu ce duci în spate,
    Întreg pământul, spre eternitate,
    Şi-nduri cu greu povara vremii,
    De la-nceput pân'la sfârşitu' lumii!
    
    O, Hathor, nemuritoare-n mreje de iubire, 
    Din umbra ta se-nalţă, porunci de fericire,
    Din briza ta se naşte, recolta-mbielşugată,
    Pe-altarul mesei tale, zeiţă minunată!

    O, Heket, cea cu pântec sacru şi divin,
    De braţul tău ocrotitor, mă ţin,
    Mă rog la tine, să cadă-n templul meu,
    Fertila-ţi răsuflare, străluminată-n zeu!
    
    O, Hnum, întâiul zeu de pe pământ,
    Creat-ai zeii toţi din ochiul tău cel sfânt,
    Din truda frunţii tale, pe loc ai făurit,
    Întâiul Om sub soare, pe roată de-olărit!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍