Insomnia

Vreau să-mi închid ochii, dar nu pot,

Somnul și-a pierdut primul adăpost.

S-a dus în lumea utopică

Ca să fiu mâncat de o lostriță,

Ce mă frământă foarte cumplit

Cu gândurile, ce s-au unit.

 

Parcă eu aud cum ei vorbesc

Elaborând, cu o atenție, un țel,

De-a mă trezi din somnul dulce

În realitatea, care îmi smulge

Tot ce este fast din floarea mea…

De ce nu zbor ici-colo ca o stea?

 

Mă doare capul. Voi ce faceți?

De ce m-omorâți? Chinul e mare

Și eu nu cred că voi îndura.

Vreau să adorm c-un suflet curat.

 

Lună lucioasă, ajută-mă

Să mă izbăvesc de acest păs,

Și să-mi înălbești rațiunea,

Ca să nu mă zbuciumă lumea,

Și să dorm cu un suflet curat.

Slobozit de tot ce este murdar…


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Sergiu P. Cassian poezii.online Insomnia

Data postării: 17 noiembrie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 21

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Noaptea

Bolta neagră a învelit Pământul

Și flacăra se stinge într-o clipă.

Eu, obosit de la munca câmpului,

Caut liniștea mea, dar nu există.

 

Sunt nevoit s-o caut cu prudență,

Ca să nu mă dau într-o groapă mare.

Privesc cu atenție la o sectă,

Care omoară pe-o pasăre - pace!

 

Ea nici nu a fost, de când eu m-am născut.

Ah! cineva a luat-o pe furiș…

Cine este hoțul? De ce a făcut?

Cu tot cu pacea, oamenii au murit.

Mai mult...

Totul într-o mână

Îți deschid ușa mea,

ca să intri-n pragul meu

plin de plante și copaci ca martori

să vadă nunta noastră,

și noi vom fi martori.

 

dar ce aud de la tine:

eu vreau altceva!

 

Dragă, nici pe Troia n-ai vrut-o,

căci este plină de ahei desfrânați

ca Ahile Peleianul,

n-ai vrut nici pe Olympus,

muntele ce atinge culmea lumii,

și zeii sub dominația mea.

Ce dorești de la mine, femeie?

Ce? Eu ți-oi da!

 

Tu mi-ai zis:

eu vreau totul!

eu vreau și Troia, și Olympus,

și nunta noastră.

De ce nu pot să iau totul într-o mână?

 

Iubita, tu nu poți să iei toate mâinile

într-o mână mică

și nu-i posibil să iei totul,

că totul este distins,

unul de altul.

Chiar și cuvinte, pe care le știm,

nu le rostim pe toate, căci este imposibil.

 

I-am spus femeii un paradox neclar

și ea a dispărut

ca un colb de pe pod.

 

De ce nu se poate de luat totul?

este imposibil.

 

dar ce este posibil în viața asta

temporară și lâncezită?

 

nimeni nu știe,

nici eu, nici alt eu.

Mai mult...

Eu…

Eu,

cel viu

și cel mort,

observ tot ce este

și ceea ce nu este după tine

și după ego-ul tău fals și arogant.

Oare nu sunt groaznice fățărnicie și fals?

Un om cu două fețe închegate într-o mască bună

este la fel cum ai uni Rai și Iad

și n-ar rămâne niciun sens.

 

Cugetând în ceea ce cuget,

vocile apar treptat în capul meu.

Îmi spun: Oprește-ți cugetul,

căci nu-i de folos!

Vei distruge totul

și nu vei întoarce timpul înapoi!

Te înțeleg, eu distrug totul,

dar nu căiesc.

Știi de ce?

Vreau să nasc ceva nou…

 

Nimeni nu vede ceea ce eu văd

și nu aud ceea ce eu aud,

pentru că eu nu sunt ca tine, frate,

pentru că eu sunt Eu.

Mai mult...

Chemarea (Cthulhu)

De atunci-ncolo se răspândește o legendă,

Dar nu e ca toate cunoscute și deșarte.

Este ceva cu un șoc… Parcă ai fi în beznă

A intimidării și a moartei. Ce îi aste?!

 

Se spune că odată, într-o zi sau cea de seară,

Când stelele vor găsi locul lor de baștină,

O istorie aspră va fi însemnată ca o artă,

Inspirată de lorzii, cei din altă galactică.

………………………………………………………………….

 

O, Doamne Dumnezeule! Oare cine-i acesta?

Înalt ca munte, gigantic, ridicat dintr-o apă.

Dar tare mă amețește… Mă mișc într-o cadență

Cea falsă și stranie. Fix ca și toată rasă.

 

Văzând că lumea e nebună și nedumerită

Din cauza visurilor, dar nu cele simple,

Trebuie ceva să vă spun: "Vremea-i sosită!

Unul s-a trezit uluind!" Sfârșitul clipei…

Mai mult...

Metafizică agasantă

I

De-a lungul timpului mă omoară

un parazit,

care strecoară în mine ca într-un nisip,

unde răspândește vipere -

bacterii -

otrăvitoare pentru mine

fără empatie,

fără părere de rău.

 

II

 

Bacterii își caută bârloguri,

dar nu le găsesc.

Nici nu trebuie, că au făcut gropi adânci

în creierul meu.

Simt cum mă sugrumă bacterii,

însă nu pot merge la doctor

să-mi scoată boala care mă ucide.

 

III

 

Iritarea absolută persistă

în vecie,

din cauza gândurilor

ce rup contactul

între mine și sufletul.

 

IV

 

Blestemați de demoni

nu vor aduce pace în casele noastre.

Or arăta subsolul nopții

unui copil

și, treptat, îl vor atrage

arătând făcliile stelelor

care nu se sting niciodată.

Dar copilul dorește încă,

și încă, și încă!

Și ce-i cu dânsul?

Mort…

 

V

 

Gândul omoară pe un om

și naște

pe un demon.

Evoluția utilă și justă

pentru mine

nu este.

Viața pe câmpul morții nu este

și nu va fi.

 

VI

 

Pentru ce sufăr? Ce-am făcut?

Copacul otrăvitor se înalță

și nu pot să-l tai,

tulpina e prea groasă,

groasă cât un munte

din Cernăuți.

 

VII

 

Sufletele moarte

plutesc pe străzile uriașe,

ținându-se de mână

ca oameni indiferenți

și orbi.

Cenușie-i poporul

și nu se schimbă defel!

 

VIII

 

O, Soarele și Luna!

Unde sunt razele voastre albe?

Ele sunt furate

de atâția ani

și nu le-ați găsit?

Dezamăgit…

Sclipirile voastre salvau sorțile

și speranțele,

dar acum nu-i nimic,

nu-i nimic aici.

 

 

IX

 

Văd universul - o celulă infinită

și gri -

pregătită pentru cei vii

și colorați de viață.

Nimănui nu-i trebuie floarea și apa,

doar seceta.

 

X

 

Tragedia, ce este

aici, în mine și în preajma mea,

s-a început de la nașterea

parazitului,

care a strecurat în mine ca într-un nisip,

unde a răspândit vipere -

bacterii -

otrăvitoare pentru mine și pentru tine

fără empatie,

fără părere de rău.

Mai mult...

Lumânare de ceară

Aprins-am chibritul să ard o lumânare

de ceară,

să văd dacă se va scurge,

dacă va zidi mucegaiul solid

ce are sufletul meu.

 

Privesc la dânsa, împietrit și fioros.

Ce va fi peste trei minute?

Nu știu.

 

Lumânarea arde, însă ceara nu cade,

ci își scade înălțimea.

Lichidul este observat, dar stă pe loc.

Sunt fericit.

 

Au trecut trei minute: tot este bine,

lumânarea se face mai mică, cât o piatră.

Și-am adormit în raiul meu, cucerit de mine.

Sunt un om bun și n-am păcate în mine.

 

O lacrimă s-a ivit pe sfeșnic,

lumânarea plânge.

De ce plângi?

Cine te-a rănit?

Oare nu eu?

 

S-au făcut mai multe lacrimi

strașnice,

mucegai,

și mă speriau tare,

încât îmi închideam ochii,

să nu-mi văd noroiul în suflet.

 

Ar fi bine să arunc în gunoi

și să fixez alta,

dar viața este un cerc,

precum Ouroboros:

hen kai pan.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ea e

-Dar, mamă, tată,
comoara nu-i aici!
Aici nu-i soare
și nici norii nu sunt gri.
Nu găsești bogăție
averi sau sărăcie.
Nici apă, nici uscat nu e,
totul e un van,
iar împrejurul, nu pare uman.
-Pentru că, comoara a plecat.
Așa s-a dus și s-a ascuns,
cum râurile,
în pământ au pătruns
cum acul,
pânza a străpuns.
Pentru că ea
Ea e o comoară.

Mai mult...

Lumânare de ceară

Aprins-am chibritul să ard o lumânare

de ceară,

să văd dacă se va scurge,

dacă va zidi mucegaiul solid

ce are sufletul meu.

 

Privesc la dânsa, împietrit și fioros.

Ce va fi peste trei minute?

Nu știu.

 

Lumânarea arde, însă ceara nu cade,

ci își scade înălțimea.

Lichidul este observat, dar stă pe loc.

Sunt fericit.

 

Au trecut trei minute: tot este bine,

lumânarea se face mai mică, cât o piatră.

Și-am adormit în raiul meu, cucerit de mine.

Sunt un om bun și n-am păcate în mine.

 

O lacrimă s-a ivit pe sfeșnic,

lumânarea plânge.

De ce plângi?

Cine te-a rănit?

Oare nu eu?

 

S-au făcut mai multe lacrimi

strașnice,

mucegai,

și mă speriau tare,

încât îmi închideam ochii,

să nu-mi văd noroiul în suflet.

 

Ar fi bine să arunc în gunoi

și să fixez alta,

dar viața este un cerc,

precum Ouroboros:

hen kai pan.

Mai mult...

Clepsidra

O clepsidră nescrisă ne măsoară

Clipita ce se pierde în trecut.

O frunză-n vânt ce pică în seară,

Pe-un drum pe care încă n-am pornit.

 

Alergăm după umbre si destine,

Căutând un răspuns în viitor,

Dar tot ce avem e-acum și ne aparține 

Un dans fragil și adesea trecător.

 

Rămân doar amintiri pictate-n grabă

Pe pânza vieţii care s-a scurs,

lar timpul trece, nu stă sắ întrebe

Purtându-ne pe toţi în al său curs.

Mai mult...

Păpușarul și marioneta

Oh suflet drag, 

În poze vechi mă uit

Regăsind un zâmbet blând

Inocent- radiant 

Care pe chip înflorea

Și rad ,mă amuz 

Cum timpul este cel mai mare dușman

Și totodată cel ce te susține 

Zâmbetul de copil

Împietrit este acum 

Rigid și casant

Masca o porți

Chiar de te ustură

Și răsuflarea ți-o taie

Așa trăiești

Marioneta propriului univers

În care tu ai creat 

Atât păpușarul cât și scenariul

Recuzita cât și simtiriile

De sfori vrei să fi tras

Tarat și apoi lăsat 

În abis căzut 

Până te întreb : 

Când vrei sforile să le tai 

Și masca să o spargi? 

 

Mai mult...

Paginile Vieții

Stau și mă gândesc,
Și încerc să mă limpezesc
Cu gândul la mine și la toți,
Oare care va fi diferența dintre noi, oameni muritori cu sorți,
Fiecare dintre noi are o pagină,
Și o scrie și decorează cum vrea oricare,
Una colorată și creionată, alta tăiată și pătată, alta cu parfum de stele și magie, iar alta plină de praf și rugină,
Eu o am goală încă, cu o singură culoare,
Dar am ceva scris în mijlocul acesteia,
Scris cu o pană și cerneală de albastru azuriu,
Am scris, mai exact, o întrebare:
„Trăim doar ca să murim sau murim pentru că trăim?”
Orice ar fi, trebuie să iubim,
Să trăim și să plecăm.
Paginile noastre creează o carte,
Cartea vieții pline de suflete veșnic acum trăitoare.

 

Mai mult...

Duel

In mine sta un strain . Nu stiu cand a venit , 

Imi poarta pasii-n umbra , zambeste linistit.

Vorbeste-n glasulmeu , dar nu-mi simt vorbele , 

Si-mi tulbura oglinzile , cu umbrele rele . 

 

Imi spune ca-s prea slab , ca n-am ce sa devin , 

Ca tot ce e lumina e doar un joc meschin . 

Eu strig : ,, Eu sunt acela care-a visat candva ! ” 

El rade sec si rece : ,, Si unde te-a adus , asa ? ” 

 

Ma tine prizonier in mine , incuiat , 

Cu lanturi de taceri si timp intarziat . 

Dar uneori , la margini de ganduri si zori, 

Aud in mine glasuri ce ard ca niste focuri 

 

Sunt eu , copilul sincel , cu pieptul ne-mpietrit , 

Ce crede in lumina , in drumul netrait . 

Ma inalt din umbra , ma-nfrunt cu strainul , 

Privirea i-o intorc , si-i rup destinul . 

 

Se sparge-n cioburi reci , de teama si rusine , 

Iar linistea din mine incepe sa respire . 

Strainul e tot acolo , dar azi , mai mic , mai gol , 

Caci eu nu-s doar o lupta : sunt foc si simbol

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍