Insomnia

Vreau să-mi închid ochii, dar nu pot,

Somnul și-a pierdut primul adăpost.

S-a dus în lumea utopică

Ca să fiu mâncat de o lostriță,

Ce mă frământă foarte cumplit

Cu gândurile, ce s-au unit.

 

Parcă eu aud cum ei vorbesc

Elaborând, cu o atenție, un țel,

De-a mă trezi din somnul dulce

În realitatea, care îmi smulge

Tot ce este fast din floarea mea…

De ce nu zbor ici-colo ca o stea?

 

Mă doare capul. Voi ce faceți?

De ce m-omorâți? Chinul e mare

Și eu nu cred că voi îndura.

Vreau să adorm c-un suflet curat.

 

Lună lucioasă, ajută-mă

Să mă izbăvesc de acest păs,

Și să-mi înălbești rațiunea,

Ca să nu mă zbuciumă lumea,

Și să dorm cu un suflet curat.

Slobozit de tot ce este murdar…


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Sergiu P. Cassian poezii.online Insomnia

Дата публикации: 17 ноября

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 26

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Pantera neagră

Pantera neagră m-a luat ca o pradă

în junglă senzuală

cu parfumul și peisajul mirific

pe care se poate de văzut numai o dată.

Sunt încătușat de ea, mi-e greu să mă mișc,

simt cum fiorul mă cuprinde brusc

cu gândul de o moarte iminentă și crudă,

dar îmi place de ea,

de pantera neagră.

Ea m-a vrăjit complet

și nu pot face nimic.

Practic mi-am pierdut gândul

și am rămas lângă dânsa

și îmi place de ea,

de colțurile ei albe și de ochii ei albaștri.

Vreau să rămân aici și azi, și mâine,

iubita mea panteră,

să te privesc și să te simt

în trupul meu efemer.

Îmi place de tine,

pantera neagră,

pantera puternică.

Еще ...

Lumea ideală sau Visul efemer

I

Era o zi tipică și nu a avut nimic deosebit de ziua altor oameni. Era vara cu o arșiță fără precedent, parcă mă coceam, jucându-mă cu motănași de patru luni. Și, când mi-am pierdut forța de a răbda jăraticul solar, am intrat în casă și am închis totul: ferestrele, ușa și jaluzelele, ca să nu strecoare lumina să-mi ardă casa.

Căldura se potolea nițel și eu, având atragerea profundă de cărți și de cuvinte, de care este imposibil să mă despart, căci acestea rămân pe veci, am deschis "Letopisețul Țării Moldovei" cronicarului, pentru a extinde mreaja istorică în celula mea intelectuală ce are mai multe izvoare, deoarece ele servesc ca o hrană pentru mine și dacă nu le beau, atunci nu sunt. "Cogito, ergo sum" - c-am așa se aude citatul.

După o oră și ceva, călătorind împreună cu Ureche vornicul prin descălecarea Moldovei și prin bătăliile lui Ștefan cel Mare, am decis să mă opresc, dar am avut o senzație că, dacă închid cartea și o lăs până mâine, personajele și, mai ales, autorul se opresc brusc, cum ar fi o casetă care este în stare de repaus până nu voi apăsa butonul de a- și continua acțiunea…

 

II

 

După ce am pus cartea pe masa mea, am decis să trag un pui de somn, deoarece eram epuizat și nu aveam dorință de a face ceva.

În noaptea asta a avut loc un meci de fotbal în SUA și, evident, ora începerii era târzie, adică oamenii la ora asta deja dormeau și ilustrau propriile imagini. Am stat cu ochii deschiși până la ora 4 dimineața și eram gata să le închid, însă soarele deja mi-a spus "bună dimineața" și păsări au salutat-o cu mândrie ca din basme.

Pe de o parte eu eram dezamăgit de faptul că ei nu au dorit să aștepte măcar pe zece minute să mă culc, dar, pe de altă parte, eram nespus de bucuros când am auzit cântecele păsărilor, fiindcă ele sunt ca mesageri din Sus, ca să spună tuturor că noi trăim, că noi suntem sănătoși și că avem o viață splendidă.

Sufletul meu este exaltat de asta și a transmis un răspuns: "Am o viață splendidă"!

Eu am o viață splendidă…

 

III

 

A trecut o oră după ce m-am trezit și deja se amurgește. "Cum nu m-am trezit mai devreme?" m-am întrebat pe mine supărat și înfuriat. Dar m-am smerit și m-am sculat, dar ceva lipsește…

Pare-mi-e că apusul a părut ceva unic, în comparație cu celelalte apusuri. Toate sunt frumoase și atractive ca niciodată, însă el a avut ceva ce nu se poate de a explica prin cuvinte simple, așa cum a făcut Eminescu, când a descris dragostea și lumea lui ideală.

Deci, pe rând: culoarea era roșie-portocalie, ceea ce a redat estetica și simbolul artei cosmice, norii parcă s-au îngrămădit, pentru a fi partea raiului ceresc. Oare asta-i Împărăția Cerurilor, cum a spus Iisus? Nu cred. Hristos a prezentat semnele Cea De-A Doua Venire și asta nu-i unul din cele. Dar liniștea… Doamne! Ce liniște era! Niciun sunet străin nu plutea, doar cea de natură.

Contemplând peisajul cel roșcat, am început să ascult o piesă de chitară cântată de mine. Nu țin minte ca eu să înregistrez asemenea melodie, dar ea se aude foarte, foarte frumos și era în repetiție, creând o atmosferă plăcută. Parcă am mai ascultat undeva, dar nu-mi amintesc. Și denumirea îmi era cunoscută. Nu știu.

Asta este ceea ce am dorit toată viața? Pace, fericire și liniște? Am avut impresia că mi-am umplut golul sufletesc după atâta vreme. Și, în sfârșit, îmi răspund la propria mea întrebare cu fermitate: da! există sensul de a trăi! Amurgul, culorile și, mai ales, muzica mi-au deschis ochii și mi-au construit o lume ideală, unde totul este totul.

Cât de mult aș dori să rămân în lumea mea…

 

IV

 

Ce s-a întâmplat? Unde mă aflu? Unde este apusul cel seductiv și magnific care are puterea de a cuceri inimile? Culorile mele iubite, încotro ați plecat? De ce s-a oprit melodia care a transmis sunetele mlădioase și gingașe, când eram gata să mă îngenunchez cu lacrimi?

Cine sunt și cine eram? Un om sau un visător care se izolează de realitatea și intră în alt univers, unde tot este viu? Eu m-am schimbat, nu mă recunosc. Altă haină, alți ochi, alt suflet, alt eu. Nu sunt eu. Acolo, departe de toți, în cealaltă lume, eu trăiesc. Acolo, într-adevăr sunt eu.

M-am trezit și tot cenușiu apare în fața mea. Portretul străin, care este pictat cu alb-negru, auzurile tipice și acute, dăunătoare pentru mine, problemele reapărute în preajma mea și, nu în ultimul rând, golul lăuntric. Cu ce să-mi acopăr, ca să nu mă zbucium? Substanța aceasta nu există în lumea actuală, ci acolo.

Deodată am simt cum o picătură de apă s-a scurs din ochiul meu drept. Casa mea s-a îndepărtat de mine, zicându-mi "adio". Un adio pe veci. O ruptură care a decis soarta mea. Dacă aș avea șansa să plec și să mă aflu în lumea mea ideală… fără tristețe, fără griji, fără răutate. Sau asta-i un vis efemer și zadarnic?

Еще ...

Muzica, ce mă leagănă

Leagănul meu veșnic este muzica,

de orice gen, din orice epocă.

Oricât ar fi șubredă și monotonă

și azi, și mâine,

eu o voi asculta cu profunzimea,

s-o văd, s-o ating, s-o simt.

Notele mlădioase, îmbinând o gamă,

înlesnesc jugul

care este înfipt de gâtul meu,

arătându-mi focul dulce, dar rece.

 

Șapte îngeri îmi îngână speranța

și dragostea reală și complicată

cu trâmbițe dumnezeiești,

ce mistuie vechiul și naște noul

în mine, în noi toți.

 

Sunt motivat să ascult și să cânt

oarecare muzică,

căci asta este menirea mea,

în această epocă șubredă și monotonă:

să aduc melodia

în urechile spiritelor pierdute

în timpul nopții,

când totul doarme.

Еще ...

Ambele meleaguri sunt aici

lui Grigore Vieru

 

Ambele meleaguri sunt aici,

în preajma noastră,

cu ghimpi ce pătrund adânc-n florile noastre

și suflete moarte cu ochii negri,

ca o noapte fără stropi de lumină,

se ascund printre nori,

ca să răpească

pe cineva.

 

Iar noi, osteniți și împovărați,

căutând odihna,

scurgem lacrimi de sânge pentru

oamenii noștri,

care zboară pretutindeni

împreună cu alți îngeri,

fragezi la vârstă.

 

Să deschidă poarta -

un fulger înfricoșător -

și să ne ia jugul înghimpat

de pe capetele noastre.

Țipătul să fie mut

pe vecie.

Еще ...

De ce m-am trezit?

Boltă albastră cu nouri dalbe

Aduc splendoarea sufletului meu.

E frumos, dar ceea ce mai mult eu vreu

E ca-o fată-n brațele să-mi sare.

 

Zis și făcut. Ah! ce frumoasă-i viața,

Când oricare clipă merge strună.

Numai să nu plutească o brumă,

Altfel fericirea va fi gata.

 

Sunete, fantome și vedenii

Îmi apar în ochii mei ca-un delir…

Deșteptând, încep să văd pereții.

 

Observ că oamenii sunt ponegriți,

Guralivi, ipocriți și netrebnici!

Răspunde-mi, te rog: de ce m-am trezit?!

Еще ...

Al treilea ochi

Oare ce sunt? Un om sau o creatură

care este supus într-un ritual satanic,

cu fețe sfinte și cunoscute mie,

considerându-le neprihănite,

și își descoperă trupul pentru o jertfă,

așa cum cere tradiția antică?

Cei care își ascund chipul real

trebuie să priceapă un lucru:

ochii omului nu văd nimic,

însă ochiul interior sesizează totul

ce este și ce nu este.

Știe să distingă iad de rai, rău de bine,

chiar și fulger de lumina.

 

Să nu uităm de ochiul al treilea,

când suntem orbi cu-ai noștri.

 

Când colectivul rămâne înghețat

și posomorât mai mult decât trebuie,

când nu sunt perechi care înțeleg simțurile,

al treilea ochi este alături din naștere

și este gata să țină povara cu ușurință, cu dânsul.

 

Să nu uităm de ochiul al treilea,

când suntem orbi cu-ai noștri.

Еще ...

Стихи из этой категории

ÎN AMURG

    Amurgul, din tăceri, coboară greu în mare, 
    Întunecându-mi calea, cu umbre trecătoare.
    Am rătăcit pe ţărmul fuioarelor de nor, 
    Topit în adierea visării-n care mor... 
    
    Şi preţ de-o clipă, oprit-am să respir, 
    Mireasma nopţii, ce-i risipită în zefir. 
    Căci în lumina lunii, am strălucit rubin, 
    Ce se înneacă-n sânge, vâscos şi cristalin... 
    
    Şi cum stăteam, gândind la cerul plin de stele... 
    Sclipind în şirul destrămat al gândurilor mele... 
    Am ezitat în van, căci nu vroiam să-l rup, 
    Trădat de neputinţă şi chiar de propriul trup... 
    
    Ca-ntr-un final probabil, sau început de soare, 
    Ce curge ca o lavă, mustind întreaga zare, 
    Voi sparge creuzetul culorilor stelare: 
    Din moarte, voi renaşte mareele solare…

Еще ...

un paradox

lumea mea, lumea noastra, nu ar mai fi atat de frumoasa fara haosul din ea

daca nu ar fi haos..cum ne am mai face la timpul potrivit posibila conexiunea sufletelor predestinate

Еще ...

Toata lumea stie

Toată lumea știe  

Că de o coardă argintie  

Trăim în simpatie  

De pământ și cer energie.  

 

Toată lumea știe  

Că iubirea scop ne este  

Emoție și trăiri celeste  

Într-un om când se întâlnesc.  

 

Toată lumea știe  

Doi tineri iubiți  

Unul de altul orbiți  

Și poate un pic prea grăbiți.  

 

Toată lumea știe  

Că tu erai un vis  

Trimis dintr-un adins  

De alt ochi plâns.  

 

Și toată lumea  

Poate că eram noi  

Dar poate că tu n-ai știut  

Că erai în al meu univers.  

 

Și acum doar eu mai știu  

Că rugăminte am să am  

Spre un luceafăr blând  

Grijă să aibă de al meu trup  

Atâta cât sufletul unei lacrimi  

Osândit am să-mi fie.  

Еще ...

Zorilor de mâine

Aștept să răsari din văile apuse,

Să ne dai căldura demult râvnită

Înainte ca privirile ascunse,

Să înainteze spre poarta cea greșită.

 

Semnul cerului nu se mai arată,

Se ascunde dup-un colțișor,

Și bunicii care mereu ne iartă

Se prăpădesc, pe rând, încetișor.

 

Întreg altarul de cununi cu poamă

Va rugini și el la rândul lui,

Iar lângă capătul de la lopată

Vor fi citite nume sub un cui.

 

În jurul a mii de grădini cu buburuze,

Se va înălța un zid cu iarbă deasă,

Și care vor asculta de frumoasele muze,

Scufundați vor fi până la amiază.

 

Stoluri de păsări călătoare,

Se prăbușesc ca săgeți în fața lor.

Și gândul că ne părăsesc mă doare,

Milă de ele fie-vă că mor!

 

În pături găurite de molii,

Se adăpostește al meu popor,

Dar cârma de la marile corăbii,

Nu își mai revine după un ocol.

 

Încet se va stinge și lumina,

Păstrată în sufletul aprins de fiară,

Și-odată ce e trasă și cortina,

Nu mai întind mâna ca să ceară.

 

Nu mai au timp decât să se gândească,

Ce-ar fi fost dacă mai trăiau,

Așa cum e și plăcerea trupească,

Dacă nu era, mai bine mureau.

Еще ...

Am adunat

 

Am adunat sub tâmple amurguri de cenușă, 

Și clipe neîncepute, și drumuri fără nume,

Purtând ca pe-o povară tăcerile din lume,

Cu inima zidită sub lanțuri de cătușă.

 

Voi bea cu lăcomie din zorii care cântă, 

Din vântul ce dezleagă parfumuri de câmpie, 

Și voi culege iarăși, din fiecare zi, o mie 

De frumuseți mărunte pe care ochii le-nspăimântă.

 

Voi coborî în oameni cu suflet de copii,

Ca-ntr-o pădure veche de taine și izvoare,

Căci am umblat prea singur prin vremuri trecătoare, 

Păzind comori de vise, ucise-n insomnii. 

 

Dar astăzi sparg pecetea durerilor bătrâne,

Și ies din întunericul ce m-a ținut captiv,

Ca seva primăverii într-un copac tardiv,

Ce-aduce iar lumina prin mugurii de mâine.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍