Mi-a zâmbit

Cad frunze in neștire 

Copacii se vor goi

Sub caldă mea privire

...toamna e in toi...

Păsări călătoare 

Pornesc spre alte zări 

Pe cer forfotă mare

... toamna e in toi....

Cerul, tot mai acoperit

De-o plapumă de nori

Soarele-l ține pitit

Căci toamna... e in toi...

Planez cu frunze care zboară 

În sinea mea mă simt ușoară 

Mai uit de-amar și al meu dor

Doar, toamna... e in toi...

Nu mă opresc ca să admir

Să nu simt nostalgie-i dificil

Căci gândul mă duce la noi

Firesc... doar e o toamnă-n toi!

Mă opresc între clipă și infinit, 

Ploaia mă spală de orice gând, 

N-alerg, nu strig, nimic nu cer

Doar tac și las momentul să-mi fie vers.. 

Orice strop e ca o întrebare,

Orice răspuns... o lacrimă ușoară, 

Și-n tăcerea grea ce ascunde dorul, 

Învăț să iert ploaia, norul și omul...

Nu știu de plâng sau doar mă topesc, 

După tot ce mai mult în viață iubesc, 

Dar simt cum curge-n mine o lume, 

Și las ploaia să mă ude, să mă îndrume...

Și-atunci înțeleg că nimic n-a dispărut, 

Doar s-a transformat, ce s-a pierdut

Și nu mai întreb și nu te mai chem. 

Mă las doar să simt... și scriu un poem.

..............................................................

Căci ploaia nu vine din cer mereu.

Uneori, ploaia sunt eu...

Acum, cand privesc in spate, la ultimul an

Ce l-am început sperând la un alt final

Așteptând să se întâmple o minune

Să ne revedem la un vin impreuna...

Azi îmi e clar ...a fost doar o nebunie

O poveste despre care mai scriu cate-o poezie.

Privesc in urmă...se simte că la mine n-ai ținut 

Doar nepăsare infinită pentru mine-ai avut.

Azi nu mai știu ce simt, nu știu ce sa cred,

Știu doar cu stiloul în cuvinte sa te creionez,

Îmbrățișarea ta îmi e inspirație,

Vinul tău, muză pentru creație...

Scriind, doar asa mai pot schimba sfârșitul 

Indulcind în acest fel trecutul,

Să uit ce mult la tine am ținut 

Să uit în lipsa ta ce mult am suferit.

De Anul Nou...nu ti-am zis un "La multi ani"

E anul când scrisul e tot ce mai am

Un alt an fără vin, fără tine...un nou început,

Anul in care femeia ce te adora...s-a pierdut

Și plouă... și plouă... și plouă 

De mi se rupe poezia în două,

Dorul de noi în gând se afundă 

Cerneala curge și foaia inundă.

Și plouă... plouă mărunt și des,

Din picături vise plăpânde îmi țes

Le strâng pe toate în același pahar, 

Plin cândva cu al strugurilor nectar.

Și plouă... și plouă cu vânt

Și gândurile își iau avânt

În inimă imi bat ecouri mute

De dorul, ce nu vrea să te uite...

Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare

Scriu pentru gânduri ramase nerostite,

Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape

De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.

Scriu ca sa scap de limite impuse

Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa

Scriu incercând sa fac ordine în haosul

Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.

Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde

Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie

Povestii noastre unice un alt final

Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...

Scriu .. cât mai pot sa te scriu

Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare

Tânjind mereu la vinu-ti mieriu

Scriu trist..alteori în palme c-un soare. 

Știai prea bine ca nu o să te pot uita 

Știai și totuși ai plecat... nu ti-a păsat 

Și mi-am croit singură cer din lipsa ta

Atât de mult să te întorci sufletul a sperat

Si-am tot visat că intr-o zi o să te întâlnesc 

Că-n brațe mă primești, cald să mă îmbrățișezi 

Cu vinul dulce dorul să mi-l sting

Să uit cum de durere am învățat să plâng. 

Și-am tot sperat în timp ce încercam să uit

Privirea ta din ziua când ultima dată ne-am văzut 

Tu mă certai cum ceartă un copil un urs de pluș

Eu ascultam și să te privesc nu știam cum să mă satur....

Și-am tot gândit că timpul va mai trece 

Și stând un pic cu tine o să îți amintești 

Că am uitat pe buzele tale dulceața și parfumul

Unui ultim vin, în doi, îmbrățișați ca în povești.

Daca-i sa mor 

macar sa mor frmos,

indragostita si inca tinara.

Grabeste-te,iubitule,sa-ti fiu de vre-un folos

nu ma privi straina 

peste umar.

Caci si asa degraba o sa plec

sa ar hectare de singuratate,

dar,egoista,mai sper sa ma inec 

in sufletul tau de miere si de lapte.

Parca ti-am spus 

ca vreau sa mor frumos.

 

 

 

Mă uit la luna dintre nori și stele

Și văd cât de frumos zâmbește,

E astrul ce-și aduce bine-aminte

De-a noastră fără de sfârșit poveste.

Cândva ne-a fost martor ceresc

La întâlniri sub raza-i de lumină,

La ale noastre calde-mbrățișări

Și șoapte dulci rostite în surdină.

Eram doi tineri plini de speranțe

Gata să cucerească lumea întreagă,

Fără a ști ce ne așteaptă-n viață

Cutezători că dragostea ne leagă.

Atunci ca și acum la noi privea

De după norul ce sus o însoțea,

Lumină trimițându-ne în noapte

Până ce zorii dimineții ne prindea.

Și azi un pic, mâine puțin mai mult

Iubirea ne-a cuprins cu mreaja ei,

Și inima-mi bătea precum a ei dicta

Iar noi pluteam pe-aleea de sub tei.

Acum călcăm mai rar pe-acea cărare

Că multă buruiană pe ea este crescută,

Vorbim, zâmbim și chiar ne amuzăm

Cum luna nopții de după nor...salută!

Briza de toamnă umblă frunza în cădere

Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele

Storcându-mi verdele rugina curge-n vene

Anunță iernile sortite vieții mele

Se plimbă soarele vărsând lumină rece

Alungă zilele scurtându-le să plece

Caută nopțile visând să mă înece

Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece

Norul umbrește amintirile flămânde

Udând privirile cu lacrimă le-ascunde

Ploile caută absențele-n secunde

Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde

Plutește ceața învelind orbă speranță

O țesătură din tăcere și distanță

Umblând cărările pierdute fără șansă

Încurcă pașii abătând drumul spre casă

Toamna bogată o adun într-o cămară

Întemnițând lumini vremelnice de vară

Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară

Pierzând culorile sentința mă doboară

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Szebb

Te messze vagy, és nálad vagyok

Hatalmas erő

Minden nap mosolyogva ébredek

Micsoda lehetőség, hogy találkozhattunk

Sokáig nem hittem a szerelemben.

A szerető világodban akarok maradni

Soha nem voltam még így szerelmes

A boldogság, amit kapok

Csak veled akarom megélni

Veled tanulok meg szeretni.

Látsz engem

Szebb, mint tudom

azt érezteted velem

Hogy én vagyok a világ közepe

És megnyugtatsz, megnyugtatsz, megnyugtatsz

Kedves szavakkal

A szívem nem akar hazudni neki

Nem akarja, hogy elfelejtsd.

A szerető világodban akarok maradni

Mosolyogva ébredni minden nap

A boldogság, amit kapok

Csak veled akarom megélni

Veled tanulok meg szeretni.

Látsz engem

Szebb, mint tudom

azt érezteted velem

Hogy én vagyok a világ közepe

És megnyugtatsz, megnyugtatsz, megnyugtatsz

Kedves szavakkal

A szívem nem akar hazudni neki

Nem akarja, hogy elfelejtsd.

Néha nélküled

Az út nehéz

Szeretném, ha velem lennél,

Mindig velem.

A boldogság, amit kapok

Csak veled akarom megélni.

Látsz engem

Szebb, mint tudom

azt érezteted velem

Hogy én vagyok a világ közepe

És megnyugtatsz, megnyugtatsz, megnyugtatsz

Kedves szavakkal

A szívem nem akar hazudni neki

Nem akarja, hogy elfelejtsd.

Stiu că acolo

ești foarte singură

nu ți-ai luat șevaletul și vopselele în ulei

pensulele

cineva mi-a spus că le-ai aruncat pe fereastră

ai aruncat și tablourile vechi

în care ți-ai pus toată inimă

pe cele mai noi le-ai sfâșiat cu voluptate

ca Van Gogh

n-a scăpat nici regina Angliei

mâncând banane cu furculița

imaginea mea ai estompat-o

cu tușe grose de negru

pe-a ta cu violet

(culoarea mâniei!)                               

desființind orice legătură-ntre noi

inutil însă

fiindcă eu încă mai simt mirosul inefabil

al ceaiului de mentă și al pâinii prăjite

sărutul tău apăsat și  umed

în loc de bună dimineața

foșnetul mătăsos al furoului negru

cumpărat din Passage du Désir Paris le Marais

( de care nu te despărți niciodată!)

palma mea pe coapsele tale moi

ca lutul din mâna olarului

„obraznicule!”

cum să uit toate acestea

și multe altele

știute doar de noi

degeaba ai blocat liftul la etajul 57

voi urca și de data aceasta scările

întotdeauna a trebuit să urc scările

către tine

nu atât de multe

ce-i drept

dar a meritat

știu că n-ai sfâșiat tabloul lui Coreggio

cu Jupiter și jo

(care era o copie!)

nici acum n-am înțeles de ce-ți plăcea tabloul acela

(până la urmă o scenă banală de dragoste!)

și nu-ți plăceau tablourile noastre

pe care le-ai pictat și repictat

pe aceeași pânză

precum celebra Salvator Mundi

atribuită lui Leonardo da Vinci

și nerevendicată de nimeni...