365+

Si am decis să nu mai plang după două pahare de vin,

Am simţit în tine acel venin

Te-ai transformat ,nu te mai recunosc

poate îţi povestesc şi eu cum am fost.

Termin de scris scrisoarea,

Finisând textul meu cu două puncte,

Unul după altul.

pun în plic,scrisoarea.

Lipesc plicul,punând o floricică mică,deasupra lui.

Și plec la locul unde se transmit scrisorile.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia este scrisă pe 09.10.2024

Parcă și timpul stă în loc de când te-am pierdut 

Sau poate că eu unul niciodată nu te-am avut

Poate că așa ne-a fost scris de la bun început 

S-o luăm amândoi separați un drum necunoscut 

Să ne separăm chiar dacă n-am fost niciodată împreună 

Să nu putem să ne ținem niciodată unul pe altul de mână 

Privirile noastre inocente să nu se întâlnească niciodată 

Din iubirea noastră a ajuns ca ură și regrete să se nască

De te-aș zări?... ce s-ar întâmpla?... la ce folos?...

Privirea ta de azi, ar fi ca o săgeată până-n os

Si m-ai rănit destul....destul mi-ai arătat ce nu trebuie să fiu

M-am pierdut... tot așteptând să treacă al tău fum.

Într-un final...aș scrie, că e doar păcatul tău... 

Că ochii ce îți prețuiau privirea, azi doar varsă lacrimi,

Ce curg doar să imi croiască destinul

Și mă inundă de vise, dorințe.... de patimi... 

Păcatul meu - că-n fiecare zi mă chinui să te uit

Și în același timp sufletul ar vrea să te întorci 

...Te strigă mereu... fără să stie unde ești,

Și-n gând imi strecoară o șoaptă... "îmi lipsești..."

Poate-ntr-o zi vei ști... c-ai fost cel mai frumos capitol din viața mea

Dar și cel care m-a durut cel mai mult să-l închid 

Poate-ntr-o zi, cât ar fi contat îmbrățișarea ta... vei realiza!...

Azi, nu m-aș mai agăța de ce mă doare... doar să-mi mai fii... un pic.

În a vieții adiere,

Glasul tău rămâne-n loc,

Și privirea, cea din toc,

Veșnică plăsmuire.

În a vieții cărări,

Ai urmat un șir de stele,

Risipita-i fost în ele,

Iar eu cu ochii după zări.

În a vieții amintiri

Tu nu ai plecat,

Mă aștepți în cerdac,

Cu colaci și prăjituri.

În a vieții sentimente

Tu, bunica tuturor,

Coci veșnic la cuptor,

Inimile suferinde.

În a vieții rugăciune,

Vreau să fii din nou aici,

Noi nu mai suntem mici,

Dar să ne mai ții lipiți de tine.

Spargi ferestre,strigi la mine,

Așa se întâmplă ades cu tine.

Când ești mâniat pe mine.

Mă lovești,mă faci să plâng,

Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi? 

Parcă-ți sunt un rob

Pe care-l ții legat de pat,

Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.

Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.

Cu durere și numai cu durere amestecate,

Zi de zi în casa ta,eu cad, 

Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.

Nu mai am salvare eu din casa ta,

Poate în timpul va trecea,

și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.

Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.

Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍

Tu cum te simți?...mă-ntreb de multe ori

Ce simți să știi că mi-ai rămas o cicatrice?

O rană roșie și vie la ivirea zorilor

Ce lacrimi nu-i ajung să se mai vindece?

Tu cum te simți să știi că-n urmă ai lăsat

furtună?

Că ești motivul unui ocean de lacrimi

Și-n suflet o adânc imprimată urmă

Ce-a făurit nopți întregi doar patimi?..

Ce simți de nu privești înapoi măcar o clipă?

Tu cum te simți să-ți amintești tot ce-ai promis

Să știi că din ce-am simțit doar ai făcut risipă

Nu te mișcă că-i dramă-n jurul meu..că-i trist?

Ce simți să știi că norii-s grei pe pieptul meu

Și că-n cenușă s-a transformat şi gândul

Mi-e sufletul gol,de-un an nu mai sunt eu

Ce trăiesc când mi-e dor...ar întelege numai

Vinul...

E mult prea trist sa simt 

Ca pt tine n-am contat 

Cât sa-mi fi dăruit 

O-mbrățisare de final

Doare... de ce?...nu știu 

Un "la multi ani" și eu

Să-ți urez as fi vrut...

A rămas ecou în sufletul meu...

Umilința mi-a fost imensă 

Sa-ti vad ochii frumoși

Ce candva îmi zambeau

Ca azi...doar sunt furioși. 

Frustrarea...nemărginită 

Am crezut în ceva special

Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită

Visand la un vin în 2 de final.

De-ai sti ce teamă ma cuprinde

De se-ntampla in cale sa-mi ieși

Desi inima toata imi surâde 

De chipul iti întâlnesc 

De-ai ști ce doare dorul

În suflet cum îmi arde

Cat si-ar dori o alinare

C-un vin si o îmbrățișare...

Un curcubeu de sentimente

Uneori sufletul mi-l încearcă 

Desi demult noi nu ne mai vorbim

Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...

Doar pentru o secundă 

De-ai fi in locul meu

Sa simti și tu

Ce simt și eu

Ti-ai smulge inima din piept

Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.

Eu doar...te scriu...aștept sa treci

Nu mi-e ușor sa duc

Povara grea ce mi-ai lăsat

Ca n-ai avut in gand nicicând 

Un vin și-o-mbrățisare de final...

Ades îmi amintesc

Vorbele tale grele

Sufletul inca-mi nimicesc

Când ma gândesc la ele...

Am tot insistat ...dar in zadar

De nimic nu vrei sa mai ai habar

Ma ignori stupid fără remușcare 

Neștiind cât de mult inca doare...

Doare.. desi am renunțat 

Sa mai sper intr-o schimbare

Gustul Vinului de buze mi-e străin

Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...

Aseara mi te-am visat

De mult nu mi s-a-ntamplat

Și a fost puțin ciudat

Te voiai îmbrățișat.

Și m-am lipit de pieptul tău 

Să-ti simt al inimii ecou

Si mi-ai șoptit în acorduri de Bordeaux

"Baby! Ție chiar ti-a fost dor!".

Mi-e visul o icoană a vieții 

Ce-mi luminează zorii dimineții 

Mi-e dor...și mi-l port cu răbdare 

Azi în suflet mi-e soare.

Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus

Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!

Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,

În vise, amintiri.... in golul care arde...

Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe

Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...

Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag

Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...

Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă, 

O umbră... să nu mai doară atât de tare

Deși nu cred vreodată să dispară 

....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...

M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut

...Am pierdut o bucată bună din mine...

În lipsa ei nu știu cum să functionez

Și mi se face dor... de mine, lângă tine...

Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun

Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit

Povestea si-ar fi păstrat același parfum

De fericire și zâmbete.... de la-nceput!

Încerc să mă adun

Mai mult mă descompun

Și gânduri despre tine

E tot ce-mi vin în minte...

Și as vrea să-ți mai sărut 

Alunița de pe gât, 

Nu pot să-ți spun...

Tăcerea ma doare profund

Și bratele-ți să le mai simt

Cu drag cum mă cuprind

Vinul să ti-l degust

Să uit cât m-ai durut...

Mai mult mă descompun,

Încercând să mă adun

Mi-e gândul prea rătăcit 

De dorul ce-mi arde mocnit...

Când ochii se revăd, nimic nu mai e

întâmplător...

Privirea aceea pe care ai crezut că ai uitat-o, îți cutremură sufletul într-un fior

Timpul poate fi nemilos, dar sentimentele

adevărate nu cunosc uitarea,

Ele stau ascunse, tăcute, în colțuri de suflet slujind așteptarea...

Nu e nevoie de cuvinte când sufletele se

recunosc.

Poate că nu mai e momentul, poate că nici n-a fost vreodată.

Dar ceea ce simti...e real....și doare frumos.

Pentru că în adâncul tău, știi că unii oameni nu trec cu adevărat...niciodată.