Intilnirea cu geniul

Sunt aici, acolo unde am mai fost și ieri,

Dar parcă sunt alta, cu alte păreri,

Sunt tot eu dar am sufletul albit,

Rănită de oameni nu am timp de iubit.

Unde să caut când în mine este un gol,

Cu ce sa umplu sufletul când mi se scurge domol?

Picătura ce sună tare când cade pe asfalt,

Nu o pot pune înapoi și atunci doar tresalt.

Îmi iau înapoi toate rănile și le spăl cu iubire,

Îmi iau înapoi toate gândurile fără să cer despăgubire,

Calc cu tălpile goale pe iarbă cu rouă

Și mă descarc de vină și nu mai sunt două.

Sunt aici și acum și doar în prezent,

Îmi trăiesc viața nu doar un fragment.

Sunt tot eu, dar visez mai departe,

Mă țin de mână îngerii din noapte.

Mi-aduc aminte deseori:

Când te-am văzut întâia oară,

Mai simt și astăzi dulci fiori

Ca și atunci...odinioară.

Dup-a ta îmbrățișare

După dulcele-ți sărut

Eu tânjesc cu-nfiorare

Chiar și azi ca la-nceput.

Mi-aduc aminte...iar și iar:

De ce n-a fost cum ne doream

De ce-au trecut ani-n zadar

Când eu de dorul tău tânjeam?

Scumpei mele soții Valeria, 17 Ianuarie 2023, ora 06:36

Îmi pare rau că te-am iubit

Dar nu regret ce am trăit 

Te-am iubit atât de mult

Și mi-ai zis tot ce n-am vrut

Tu mi-ai zis că mă iubești

Și era ca în povești

Te-am iubit atât de tare

Dar mi-ai spus dor vorbe goale

Tu ziceai ce nu simțeai

Frumos mă mai mințeai

M-ai ținut mereu aproape

La sfârșit mai dat deoparte

Și mi-ai rămas așa pe suflet ,

Cum ai călcat ușor ,blajin ,

Cu pași ,ca într-o ruga 

În inima -ai deschis un crin.

Și parcă totul e mai blând 

Și parcă dorul nu mai doare ,

E liniște acum în gând ,

Ca într-o grădină cu izvoare .

Sa te păstrez ,îmi e chemare

Un dar tăcut neostenit ,

Ca-n umbra toamnei călătoare ,

Ca într-un vis neâmplinit .

Tu ești seninul ce mă leagă 

De tot ce n-am putut rosti 

Ramâi in suflet ca o vlaga ,

Un cântec mut ,de -amintiri vii.

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer

Salvându-mă cu-o rază de speranță

Strângându-mă de mână să nu pier

Adună-mă-napoi fără distanță

Ajută-mă să aflu cine sunt

Salvându-mă cu-o dragoste avară 

Atinge-mă cu sufletul adânc

Ferindu-mă de-o lacrimă amară

Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung

Plimbându-mă în vise pe-o vioară

Trezindu-mă cu tine norii fug

Salvându-mă prezența ta vitală

Descurcă-mă cu tine să mă leg

Salvându-mă de iarnă cu o vară

Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd

Aprinde-mă în fiecare seară

Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern

Cu frunze răsărindu-mi primăvară

Umbrindu-mă de dorul cel etern

Salvându-mă de mine să nu doară

Acuză-mă că te iubesc prea mult

Iertându-mă de fiecare dată

Primindu-mă să curgem spre amurg

Salvându-mă cu tine viața toată

Pământul şi lutul s-aşterne 
Să-ngroape durerea în mine. 
Azi parcă nu mă mai pot teme 
Decât de distanţă de tine. 

E negrul în jur şi e gheaţă. 
E frigul din stropii de ploaie. 
Departe sunt astăzi de viaţă 
Şi cerul în mine se-ndoiae 

Mi-e lumea nespus de străină, 
Asemeni sicriului-mi este, 
Căci moartea se simte regina 
În scurta şi trista poveste. 

Aşteaptă-mă bulgar de ceară! 
Topine-vom odat’ amândoi 
Şi îngerii plânge-vor iară, 
Că-n lume nu-s oameni că noi.

Văd flori în perechi la picioare - 
Cu mâina mai ieri le strângeam 
Şi-abia ofilite de soare 
Copilului meu le duceam. 

(Făcut-am din ele coroana 
Pe cap fetei mele s-aşez; 
Lăsând-o în lume cu dorul 
Din flori, eu, de sus , să veghez.) 

De tot ce-am lăsat pe pământuri, 
Ce stă-ntre fântână şi nor, 
De toate mă las fără grijă - 
De dânsa - mie straşnic să mor! 

De dânsa - nu vreau să mă rupă 
Nici Duhul, nici omul păgân 
Şi fac legământ între spirit - 
Alături mereu să-i rămân… 

Copila mă strânge de mâină; 
Copila ar merge cu mine, 
Dar eu îi şoptesc printre vânturi: 
“- Devreme-i acum pentru tine! 

Mai stai, să te ştiu fericită , 
Primită de lumea străină.” 
“- Amar este dorul de tată 
Şi –o lume-i atât de puţină!” 

Nici moartea, blestem peste viaţă, 
Ca zidu-ntre noi nu va sta; 
Iubirea ne este că marea- 
Mă spulber, te spulberi de ea.

Departe sunt de ochii tăi, 
Departe sunt de tine 
Şi m-am pierdut pe undeva, 
M-am rătăcit în mine. 

M-or scoate poate-n viitor 
Să văd lumini şi soare, 
Dar astăzi, mă prefer aici - 
În lumi interioare. 

M-or scoate ochi păienjeniţi 
De-aceiaşi disperare. 
Vom căuta cu-acelaşi gând 
O cale de salvare. 

Tată, tată, scump părinte,
Fără suflet am rămas
Într-o lume ce mă vinde,
Într-o lume fără glas.
Rătăcind şi ca scânteia
Către ceruri ai zburat,
Strălucind din lumea ceea
Pentru care ne- ai lăsat.
Hai, deschide uşa iară,
Vântul bate dureros,
Pragul parcă e o gară
Şi pe nimeni nu cunosc.
Tată, macii dau în floare
Legănaţi în zori de vânt,
Numai tu din depărtare
Nu ne spui nici un cuvânt.
Pacea- n casă-I o tăciune,
Mută e ca floarea-n glastră;
Eu te chem în rugăciune
Şi alerg - către fereastră.
Mama plânge ca copilul
Spune- mi tată ce să-i zic,
Să-i sfârşesc în suflet chinul,
Cum din el să fac – nimic?

Închide ușa! După mine
e iarnă mare și e frig;
E viscolul ce-l port în suflet
și care-mi dă puteri să strig:
un nume drag la rugăciune,
un nume drag ce n-am uitat,
al chipului ce-l port în suflet,
a celui care m-a-nghețat.

Închide ușa! După mine
e numai vifor și furtună
și dacă bat nu mai deschide,
căci frigul o să te răpună
și o să faci un boț, din suflet,
un caier negru, blestemat;
urîndu-mă, fără să știi-
involuntar te-am înghețat.

Închide ușa! După mine
e lacrima ca de tăciune,
e anotimp de moarte albă
și vis pierdut în goliciune.
Fereastra strânge-o într-un lacăt
și n-o deschide niciodat;
nu vreau să vezi cum toată marea
din ochii ei a înghețat.

închide ușa! După mine
pustiul vieții de va bate,
să pot să-l strâng pe tot, în suflet
și să îl duc cât mai departe,
iar cînd am să mă-ntroc din ducă,
trecînd pe lângă casa voastră,
să văd lumina și caldură
cum se revarsă pe fereastră
și ca o plapumă se-ntinde
pe drum, pe râuri, pe morminte,
peste aducerile-aminte
ce ca scânteia s-or aprinde
și orice nu mi-ar vine-n minte,
de-ți bat în ușă, nu-mi deschide!

De ce te cânt când merii dau în floare, 
Când iarba se izbeşte către soare 
Trecând că o săgeată prin pământ. 
De ce ca pe-o duminică te cânt? 

De ce te cânt când grâul e de coasă, 
Când iau bilet de tren să vin acasă, 
Să strâng în braţe plaiul meu cu dor. 
De ce te cânt în murmur de izvor? 

De ce te cânt când pleacă-n zor cocorii, 
Când soarele e mai lenos ca zorii 
Şi lasă ceaţa rece să ne scalde. 
De ce te cânt în frunza care cade? 

De ce te cânt când fulgul dă în plete, 
Când timpul nu mai poate să aştepte 
Să mă aşez în sania copilăriei. 
De ce te cânt în albul veşniciei?