Pe veci aproape
Drumul meu e asemeni metalului ros,
Asemeni fierului tocit de bătaie,
O muzică trecută prin tot ce a fost
Si scrisă în grabă pe-o ultimă foaie.
Casa mea e în mijloc de pădure,
Asemeni cuibului construit în frunzani-
Să poată veni mama la mine,
Chiar dacă vor trece o mie de ani.
Să bată la ușă cu vântul de-afară
Si crengile mele, încet, să deschidă.
Să bem ceai cu lămâi ca odinioară
Si la plecare să mă cuprindă.
Să vină tata din ierbi și izvoare,
Să bată la ușă prin murmur adânc
Si frunzele mele să-i pun la picioare,
Iar când se va duce, în taină să plâng.
Să-mi vii și tu mai târziu de pe stele
Si să cobori de sclipire în noapte
Cu raza ce cade grăbită din ele,
Pentru a-mi fi peste veacuri aproape.
Категория: Мысли
Все стихи автора: Daria
Дата публикации: 28 июня 2016
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 2413
Стихи из этой категории
Epigrame V
Răspuns la epigrama mea
El n-a uitat de a mea epigramă,
Primi-i chiar astăzi telegramă,
Îmi critica gelos soția și amanta,
Dar a uitat ca să mai scrie poanta.
Pețire de la socru
Îl tot îndemna cadâna,
Să vină să-i ceară mâna,
A făcut-o dimineață,
Și-a primit un pumn în față.
Unui inginer constructor
A constatat că podul palmei sale,
Necesită urgent înc-un pivot,
Și din convingeri pur profesionale,
Își mișcă mâna doar din cot.
Unei călcătoare
E aburită zilnic la serviciu,
Dar niciodată n-a cedat,
Și acceptă acest sacrificiu,
Turnând apă-n fierul de călcat.
Unui neînţeles
Mereu când îţi exprimi doleanţa,
Vorbeşti cu ton şi interes,
Vreo două ore nu-ţi mai tace clanţa,
Dar tot nimic n-am înţeles.
Ipohondra
E o minune medicală,
De cancere s-a lecuit,
Dar adevărata-i boală,
E un sindrom închipuit.
Uneia cu diabet,
Mănânci întruna fripturi și ciorbe fine,
Înfuleci prăjituri şi bei sucuri la PET,
Apoi te plângi că nu îţi este bine,
Şi c-o să mori subit de diabet.
Unui macho
Te dădeai cocoş la tine în grădină,
Dar ieri subit frumoasa-ţi concubină,
După un sex nereuşit şi un pahar de ţuică,
S-a hotărât să te numească Puică.
Unui cap pătrat
Ai fost scăpat în cap de mic,
Acuma eşti înalt, sprinţar, voinic
Total recuperat se spune că ai fost,
Dar mă-ndoiesc, căci pari cam prost.
Unui pamfletar
Pamflete ameninţi c-o să ne scrii,
Şi-o să-i înţepi pe toţi din plin,
Dar ai omis un lucru ce îl ştii,
Că doar soţia ţi-i plină de venin.
Maine, dupa razboi.
Era o dimineață rece, florile de august se stingeau.
Eu așteptam durerea ta să plece, amintirile prea rău ardeau.
Trecutul nu îl lași în urmă, la piept prea tare îl ții strîns.
Eu după tine ca o umbră, de timp și amintiri am fost învins...
Pierdute zile în cuvinte, dureri ascunse'n zîmbete pustii.
Si ochii cu tipare sfinte, înainte le vedeam în poezii.
Mă tem să pierd aceste clipe, de moarte mai puțin mă tem.
Insă totul se ruină, noi in trecut pierduți suntem.
transfigurare 1/2
cu cât ne depărtăm-
spre stânga,
de centrul creației divine,
valorile umane-și schimbă structura,
modificând genomul,
inversând sensul
forțelor de progres spiritual.
un copil.
mi-a spus că numerele negative
nu-s simpatice.
Luminătorul
Visurile mi-au crescut în cuptor
și mi-au topit oasele de dor
Că limitat sunt si nu-i ușor
Să transformi otrava in odor...
Las gândurile să mă poarte
la granița dintre vis și realitate
lent mă împrăști și mă adun
unde două lumi se suprapun...
Decolez cu aripile înțelepciuni
Până ating stelele minuni
Ca perlele Le adun, în minte
Comori cu valori infinite
Stors am fruntea înapoi
Să fac unguient pentru inimi moi...
Aduc mireasma florilor de vară
să poți expira toată ura afară
te purifică sita mea de cuvinte
asimilând gânduri iluminate-n minte...
Mâna mea iî izvor de lumină
Foaia mea ușor o așterne
Să ajungă dincolo de gene
La fel de galantă, la fel de sublimă
Am dat chip chiar și blândeții
Formă, la roua dimineții
Nimic nu-i ce nu pot îngloba
În solubila lumin' a mea
destinul meu, e ca al tuturor
și prevăd pe a lirei culme...
că florile mele scânteietoare
sufocate și stinse-n ceața nepăsării
nu vor ajunge in ghiveci...
să-l decoreze, să-l străpungă, să-l anime
Fi parte din Lumina Mea
Să împodobim ,împreună, lumea
Să nu mai fie exagerat de sobră
Ci un pastel pictat pe marmură
De la mic la mare
Cand esti mic totu-i usor
Nu si-n zilele cu dor
Ca maicuta mea-i departe
Pe masa sa am bucate
Tata-i ocupat si el
Sa ma-nvete fel si fel
Sa nu calc pe urmele lui
Ma-nvatat de cand sunt pui
Sa invat ca viata-i grea
Si-ntr-o zi nu voi putea
Sa muncesc la fel de mult
Precum el mai de demult
Dragoste-n casa n-a fost
Pentru mine de folos
Iar asa am oferit
Dragostea de negasit
Si-am urmat sfatul lui tata
Sa-mi fie mai buna soarta
Iar eu singur m-am indrumat
Pe un drum mult mai cu cap
Pare bine dar vad rau
Traiesc des cu al meu stres
Ganduri adanci ca un hau
Pur si simplu le creez
Inca sunt tanar fecior
Mai am multe de trait
Sa-mi fac traiul implinit
Mandrie pe chipul lor
Ani grei spre voi alerg
Tic-tac imi vine ceasul
Tinerete, m-ai pus s-aleg
Sa fiu erou copiilor mei
Caci ai mei nu s-au iubit
Tot timpul pan' la sfasit
Dar asa am invatat
Sa fiu eu un alt barbat
Dura lex
astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine
am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere
care
de fapt
sunt oameni
dar aici funcţionează regula de trei simple
în care un om se înmulţeşte cu o sută
apoi se împarte la treisprezece
iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om
la ceva
îi dai mai întâi valoare de număr
păstrând regula virgulei
pentru că toate numerele încep de la zero
iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă
îmi explică aprodul
zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,
înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece
în timp ce treisprezece virgulă zero
rămâne tot treisprezece
o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele
depinde şi cine pune virgula, zic
fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct
care poate deveni virgulă, râde aprodul
dar asta ţine de alinierea planetelor
de felul în care mişti d-ta lucrurile
întâmpinările
nu e destul să vrei,
trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece
în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,
iar zece numărul variabilelor
a celor care te îndrumă pe calea virgulei
aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,
nu-i prea mult pentru o amendă? întreb
nu
amendă sau crimă e totuna
dosarele astea se mai încurcă
se mai amestecă
până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi
bea Grigore aghiasmă
şi atunci ce-i de făcut?
simplu
să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri
în care primele trei se înmulţesc cu o sută
iar următoarele zece
se împart la treisprezece şi-o virgulă…
Epigrame V
Răspuns la epigrama mea
El n-a uitat de a mea epigramă,
Primi-i chiar astăzi telegramă,
Îmi critica gelos soția și amanta,
Dar a uitat ca să mai scrie poanta.
Pețire de la socru
Îl tot îndemna cadâna,
Să vină să-i ceară mâna,
A făcut-o dimineață,
Și-a primit un pumn în față.
Unui inginer constructor
A constatat că podul palmei sale,
Necesită urgent înc-un pivot,
Și din convingeri pur profesionale,
Își mișcă mâna doar din cot.
Unei călcătoare
E aburită zilnic la serviciu,
Dar niciodată n-a cedat,
Și acceptă acest sacrificiu,
Turnând apă-n fierul de călcat.
Unui neînţeles
Mereu când îţi exprimi doleanţa,
Vorbeşti cu ton şi interes,
Vreo două ore nu-ţi mai tace clanţa,
Dar tot nimic n-am înţeles.
Ipohondra
E o minune medicală,
De cancere s-a lecuit,
Dar adevărata-i boală,
E un sindrom închipuit.
Uneia cu diabet,
Mănânci întruna fripturi și ciorbe fine,
Înfuleci prăjituri şi bei sucuri la PET,
Apoi te plângi că nu îţi este bine,
Şi c-o să mori subit de diabet.
Unui macho
Te dădeai cocoş la tine în grădină,
Dar ieri subit frumoasa-ţi concubină,
După un sex nereuşit şi un pahar de ţuică,
S-a hotărât să te numească Puică.
Unui cap pătrat
Ai fost scăpat în cap de mic,
Acuma eşti înalt, sprinţar, voinic
Total recuperat se spune că ai fost,
Dar mă-ndoiesc, căci pari cam prost.
Unui pamfletar
Pamflete ameninţi c-o să ne scrii,
Şi-o să-i înţepi pe toţi din plin,
Dar ai omis un lucru ce îl ştii,
Că doar soţia ţi-i plină de venin.
Maine, dupa razboi.
Era o dimineață rece, florile de august se stingeau.
Eu așteptam durerea ta să plece, amintirile prea rău ardeau.
Trecutul nu îl lași în urmă, la piept prea tare îl ții strîns.
Eu după tine ca o umbră, de timp și amintiri am fost învins...
Pierdute zile în cuvinte, dureri ascunse'n zîmbete pustii.
Si ochii cu tipare sfinte, înainte le vedeam în poezii.
Mă tem să pierd aceste clipe, de moarte mai puțin mă tem.
Insă totul se ruină, noi in trecut pierduți suntem.
transfigurare 1/2
cu cât ne depărtăm-
spre stânga,
de centrul creației divine,
valorile umane-și schimbă structura,
modificând genomul,
inversând sensul
forțelor de progres spiritual.
un copil.
mi-a spus că numerele negative
nu-s simpatice.
Luminătorul
Visurile mi-au crescut în cuptor
și mi-au topit oasele de dor
Că limitat sunt si nu-i ușor
Să transformi otrava in odor...
Las gândurile să mă poarte
la granița dintre vis și realitate
lent mă împrăști și mă adun
unde două lumi se suprapun...
Decolez cu aripile înțelepciuni
Până ating stelele minuni
Ca perlele Le adun, în minte
Comori cu valori infinite
Stors am fruntea înapoi
Să fac unguient pentru inimi moi...
Aduc mireasma florilor de vară
să poți expira toată ura afară
te purifică sita mea de cuvinte
asimilând gânduri iluminate-n minte...
Mâna mea iî izvor de lumină
Foaia mea ușor o așterne
Să ajungă dincolo de gene
La fel de galantă, la fel de sublimă
Am dat chip chiar și blândeții
Formă, la roua dimineții
Nimic nu-i ce nu pot îngloba
În solubila lumin' a mea
destinul meu, e ca al tuturor
și prevăd pe a lirei culme...
că florile mele scânteietoare
sufocate și stinse-n ceața nepăsării
nu vor ajunge in ghiveci...
să-l decoreze, să-l străpungă, să-l anime
Fi parte din Lumina Mea
Să împodobim ,împreună, lumea
Să nu mai fie exagerat de sobră
Ci un pastel pictat pe marmură
De la mic la mare
Cand esti mic totu-i usor
Nu si-n zilele cu dor
Ca maicuta mea-i departe
Pe masa sa am bucate
Tata-i ocupat si el
Sa ma-nvete fel si fel
Sa nu calc pe urmele lui
Ma-nvatat de cand sunt pui
Sa invat ca viata-i grea
Si-ntr-o zi nu voi putea
Sa muncesc la fel de mult
Precum el mai de demult
Dragoste-n casa n-a fost
Pentru mine de folos
Iar asa am oferit
Dragostea de negasit
Si-am urmat sfatul lui tata
Sa-mi fie mai buna soarta
Iar eu singur m-am indrumat
Pe un drum mult mai cu cap
Pare bine dar vad rau
Traiesc des cu al meu stres
Ganduri adanci ca un hau
Pur si simplu le creez
Inca sunt tanar fecior
Mai am multe de trait
Sa-mi fac traiul implinit
Mandrie pe chipul lor
Ani grei spre voi alerg
Tic-tac imi vine ceasul
Tinerete, m-ai pus s-aleg
Sa fiu erou copiilor mei
Caci ai mei nu s-au iubit
Tot timpul pan' la sfasit
Dar asa am invatat
Sa fiu eu un alt barbat
Dura lex
astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine
am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere
care
de fapt
sunt oameni
dar aici funcţionează regula de trei simple
în care un om se înmulţeşte cu o sută
apoi se împarte la treisprezece
iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om
la ceva
îi dai mai întâi valoare de număr
păstrând regula virgulei
pentru că toate numerele încep de la zero
iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă
îmi explică aprodul
zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,
înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece
în timp ce treisprezece virgulă zero
rămâne tot treisprezece
o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele
depinde şi cine pune virgula, zic
fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct
care poate deveni virgulă, râde aprodul
dar asta ţine de alinierea planetelor
de felul în care mişti d-ta lucrurile
întâmpinările
nu e destul să vrei,
trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece
în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,
iar zece numărul variabilelor
a celor care te îndrumă pe calea virgulei
aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,
nu-i prea mult pentru o amendă? întreb
nu
amendă sau crimă e totuna
dosarele astea se mai încurcă
se mai amestecă
până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi
bea Grigore aghiasmă
şi atunci ce-i de făcut?
simplu
să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri
în care primele trei se înmulţesc cu o sută
iar următoarele zece
se împart la treisprezece şi-o virgulă…
Другие стихотворения автора
Cum se roaga tata
Se roagă o mamă, se roagă și plânge,
Iar lacrima ei către ceruri ajunge,
Ori până scade făclia de ceară-
De dis-dimineață și până în seară.
Se roagă un tată, genunchii nu-i pleacă
Şi n-aprinde candeli și nici lumânare,
Ci zice ceva, mergând la culcare,
Dar ruga lui face și vântul să tacă.
Se roagă o mamă și ruga-i în fire,
Căci știe și Crezul, demult, pe de rost,
Iar zile de miercuri și vineri -e post
Şi-n jurul ei câmpul e numai iubire.
Se roagă un tată în grabă spunând,
Ar vrea să cuprindă tot bunul din lume,
În vorbe lipite la dragul lui nume
A celui, ce-l vede în ochii crescând.
Nu știe nici rânduri, nici reguli din carte,
Le spune cum crede și cum i s-arată.
Pe fiu îl învață el singur, aparte,
Iar seara se roagă, mai mult, pentru fată .
Dor de tata
Tată, tată, scump părinte,
Fără suflet am rămas
Într-o lume ce mă vinde,
Într-o lume fără glas.
Rătăcind şi ca scânteia
Către ceruri ai zburat,
Strălucind din lumea ceea
Pentru care ne- ai lăsat.
Hai, deschide uşa iară,
Vântul bate dureros,
Pragul parcă e o gară
Şi pe nimeni nu cunosc.
Tată, macii dau în floare
Legănaţi în zori de vânt,
Numai tu din depărtare
Nu ne spui nici un cuvânt.
Pacea- n casă-I o tăciune,
Mută e ca floarea-n glastră;
Eu te chem în rugăciune
Şi alerg - către fereastră.
Mama plânge ca copilul
Spune- mi tată ce să-i zic,
Să-i sfârşesc în suflet chinul,
Cum din el să fac – nimic?
Iubire pierduta
Te amăgești ucisă de dor și disperare;
Poate acum e vremea, la tot, să dai uitare,
Poate acum e timpul să te gândești la tine
Topindu-te în brațe la altul ca și mine.
Ne alintam pe pânze de dor si amăgire
Si tu credeai în trupu- ți ce aburea iubire,
Iar eu credeam în vise, ce-n ochi ți le citeam
Si poate că și-n tine, atuncea ,eu credeam.
Te bucurai nebun-o cînd mă vedeai venind
Parcă eram eu singur, cu tine, pe pămînt,
Si îmi zmulgeai din gânduri sălbatice speranțe,
Când te lăsai cu capul pe ale mele brațe.
Acum îți lași privirea să-ți curgă șiruri, rîu,
Căci înțelegi atentă, că poate fi tîrziu,
Dar mă mai cauți, încă, pe drumuri cunoscute-
Ca să întorci splendoarea unei iubiri pierdute.
Inmormantare
Pământul şi lutul s-aşterne
Să-ngroape durerea în mine.
Azi parcă nu mă mai pot teme
Decât de distanţă de tine.
E negrul în jur şi e gheaţă.
E frigul din stropii de ploaie.
Departe sunt astăzi de viaţă
Şi cerul în mine se-ndoiae
Mi-e lumea nespus de străină,
Asemeni sicriului-mi este,
Căci moartea se simte regina
În scurta şi trista poveste.
Aşteaptă-mă bulgar de ceară!
Topine-vom odat’ amândoi
Şi îngerii plânge-vor iară,
Că-n lume nu-s oameni că noi.
Cand a plecat tata
Văd flori în perechi la picioare -
Cu mâina mai ieri le strângeam
Şi-abia ofilite de soare
Copilului meu le duceam.
(Făcut-am din ele coroana
Pe cap fetei mele s-aşez;
Lăsând-o în lume cu dorul
Din flori, eu, de sus , să veghez.)
De tot ce-am lăsat pe pământuri,
Ce stă-ntre fântână şi nor,
De toate mă las fără grijă -
De dânsa - mie straşnic să mor!
De dânsa - nu vreau să mă rupă
Nici Duhul, nici omul păgân
Şi fac legământ între spirit -
Alături mereu să-i rămân…
Copila mă strânge de mâină;
Copila ar merge cu mine,
Dar eu îi şoptesc printre vânturi:
“- Devreme-i acum pentru tine!
Mai stai, să te ştiu fericită ,
Primită de lumea străină.”
“- Amar este dorul de tată
Şi –o lume-i atât de puţină!”
Nici moartea, blestem peste viaţă,
Ca zidu-ntre noi nu va sta;
Iubirea ne este că marea-
Mă spulber, te spulberi de ea.
Ți -aduc o floare
Ți -aduc o floare, azi, când nu mai știi
Cum ochii mei te caută, pustii
Si-n palme strâng comori de suferință
Ce-mi scapă, printre gene-n, neștiință.
Ți -aduc o floare, azi, când frunza zboară
În toamna care bântuie afară
Si-n sunetele ce le-aud mă port cu gândul
E amintirea mea, ori bate vântul?
Ți -aduc o floare, azi, când curge neaua,
Când se împarte -n milioane steaua.
Aștept lumina ce-o să nască -n zori
Să -ți citesc iar scrisoarea, de mai multe ori.
Ți -aduc o floare azi, când nu mai știi,
Când la chemare nu te-întorci să vii
Si tot ce ai lăsat e doar un gând -
O floare așezată pe mormânt.
Cum se roaga tata
Se roagă o mamă, se roagă și plânge,
Iar lacrima ei către ceruri ajunge,
Ori până scade făclia de ceară-
De dis-dimineață și până în seară.
Se roagă un tată, genunchii nu-i pleacă
Şi n-aprinde candeli și nici lumânare,
Ci zice ceva, mergând la culcare,
Dar ruga lui face și vântul să tacă.
Se roagă o mamă și ruga-i în fire,
Căci știe și Crezul, demult, pe de rost,
Iar zile de miercuri și vineri -e post
Şi-n jurul ei câmpul e numai iubire.
Se roagă un tată în grabă spunând,
Ar vrea să cuprindă tot bunul din lume,
În vorbe lipite la dragul lui nume
A celui, ce-l vede în ochii crescând.
Nu știe nici rânduri, nici reguli din carte,
Le spune cum crede și cum i s-arată.
Pe fiu îl învață el singur, aparte,
Iar seara se roagă, mai mult, pentru fată .
Dor de tata
Tată, tată, scump părinte,
Fără suflet am rămas
Într-o lume ce mă vinde,
Într-o lume fără glas.
Rătăcind şi ca scânteia
Către ceruri ai zburat,
Strălucind din lumea ceea
Pentru care ne- ai lăsat.
Hai, deschide uşa iară,
Vântul bate dureros,
Pragul parcă e o gară
Şi pe nimeni nu cunosc.
Tată, macii dau în floare
Legănaţi în zori de vânt,
Numai tu din depărtare
Nu ne spui nici un cuvânt.
Pacea- n casă-I o tăciune,
Mută e ca floarea-n glastră;
Eu te chem în rugăciune
Şi alerg - către fereastră.
Mama plânge ca copilul
Spune- mi tată ce să-i zic,
Să-i sfârşesc în suflet chinul,
Cum din el să fac – nimic?
Iubire pierduta
Te amăgești ucisă de dor și disperare;
Poate acum e vremea, la tot, să dai uitare,
Poate acum e timpul să te gândești la tine
Topindu-te în brațe la altul ca și mine.
Ne alintam pe pânze de dor si amăgire
Si tu credeai în trupu- ți ce aburea iubire,
Iar eu credeam în vise, ce-n ochi ți le citeam
Si poate că și-n tine, atuncea ,eu credeam.
Te bucurai nebun-o cînd mă vedeai venind
Parcă eram eu singur, cu tine, pe pămînt,
Si îmi zmulgeai din gânduri sălbatice speranțe,
Când te lăsai cu capul pe ale mele brațe.
Acum îți lași privirea să-ți curgă șiruri, rîu,
Căci înțelegi atentă, că poate fi tîrziu,
Dar mă mai cauți, încă, pe drumuri cunoscute-
Ca să întorci splendoarea unei iubiri pierdute.
Inmormantare
Pământul şi lutul s-aşterne
Să-ngroape durerea în mine.
Azi parcă nu mă mai pot teme
Decât de distanţă de tine.
E negrul în jur şi e gheaţă.
E frigul din stropii de ploaie.
Departe sunt astăzi de viaţă
Şi cerul în mine se-ndoiae
Mi-e lumea nespus de străină,
Asemeni sicriului-mi este,
Căci moartea se simte regina
În scurta şi trista poveste.
Aşteaptă-mă bulgar de ceară!
Topine-vom odat’ amândoi
Şi îngerii plânge-vor iară,
Că-n lume nu-s oameni că noi.
Cand a plecat tata
Văd flori în perechi la picioare -
Cu mâina mai ieri le strângeam
Şi-abia ofilite de soare
Copilului meu le duceam.
(Făcut-am din ele coroana
Pe cap fetei mele s-aşez;
Lăsând-o în lume cu dorul
Din flori, eu, de sus , să veghez.)
De tot ce-am lăsat pe pământuri,
Ce stă-ntre fântână şi nor,
De toate mă las fără grijă -
De dânsa - mie straşnic să mor!
De dânsa - nu vreau să mă rupă
Nici Duhul, nici omul păgân
Şi fac legământ între spirit -
Alături mereu să-i rămân…
Copila mă strânge de mâină;
Copila ar merge cu mine,
Dar eu îi şoptesc printre vânturi:
“- Devreme-i acum pentru tine!
Mai stai, să te ştiu fericită ,
Primită de lumea străină.”
“- Amar este dorul de tată
Şi –o lume-i atât de puţină!”
Nici moartea, blestem peste viaţă,
Ca zidu-ntre noi nu va sta;
Iubirea ne este că marea-
Mă spulber, te spulberi de ea.
Ți -aduc o floare
Ți -aduc o floare, azi, când nu mai știi
Cum ochii mei te caută, pustii
Si-n palme strâng comori de suferință
Ce-mi scapă, printre gene-n, neștiință.
Ți -aduc o floare, azi, când frunza zboară
În toamna care bântuie afară
Si-n sunetele ce le-aud mă port cu gândul
E amintirea mea, ori bate vântul?
Ți -aduc o floare, azi, când curge neaua,
Când se împarte -n milioane steaua.
Aștept lumina ce-o să nască -n zori
Să -ți citesc iar scrisoarea, de mai multe ori.
Ți -aduc o floare azi, când nu mai știi,
Când la chemare nu te-întorci să vii
Si tot ce ai lăsat e doar un gând -
O floare așezată pe mormânt.