GÂNDUL

Plouă cu regrete de o vreme-ncoace,

Vântul le-ntețește, iar eu stau ca pe ace!

Tu desenezi destinul ținând bine de frâu

Și-ncerci să pui baraj p-al vieții firav râu!

Ți timpul în loc, atât cât îți convine,

Eu cerc ca să țin pasul, dar nu-ți pasă de mine!

Mi-arunci o firmitură de dragoste târzie

Amanetându-mi sufletul ce stă ascuns sub glie!

Profiți când vine noaptea, în razele de lună

Arăți ca și o zână, iar inima-mi suspină

Văzând-te aproape, dar nu te poate atinge

Și azi, ca-ntotdeauna, de dor ea se va stinge!

Cu ce-am greșit eu oare, cu ce te-am supărat,

Vorbește și cu mine sau oare nu-ți mai plac?

Peste supărare lasă astă seară cortina ca să cadă

Fi iarăși fata dulce și mie atât de dragă!

Să nu lăsăm un lucru banal ca supărarea

Să crească între noi cum crește-n tindă floarea!

Aruncă peste dânsa o urmă de iubire

Și vezi cum o să iasă lăstar de fericire!

Ceasul bate miezul nopții, în zadar eu stau ș-aștept

Pasul să-l înterpți spre mine, să te strâng iarăși la piept!

Ploaia bate lin fereastra și floarea parc-a ofilit,

Nu mai știu ce e cu mine căci fără tine sunt nimic!

Mâna mi-o îndrept spre poza ce-mi veghează al meu somn,

În această noapte tristă n-am putut nici cum s-adorm!

Doar ea încă-mi mai zâmbește și mă-ndeamnă să te sun,

Dar în suflet e durerea ce mă face să amân!

Orele trec în neștire, gânduri multe mă încearcă,

Clipa grea a despărțirii nu o pot lăsa să treacă!

De atunci multe zile parcă au trecut pe lângă mine,

Iar în inimă și-n suflet eu te am numai pe tine!

Soarele bate-n fereastră, floarea pare că-și revine,

Iar eu tot ce simt acuma e legat de-o amintire...

Mi-as dori ca cineva sa ma iubeasca asa cum iubesc eu

Mi-as dori ca toti sa simta cum simt eu

Mi-as dori sa ne luam dupa ce si cum simtim

Decat sa ne tratam in diferite moduri

Mereu am ales cu sufletul si inima

Sper sincer ca intr-o zi asta se va schimba

Cum e lumea asta rea.. prefer ca fiind eu sa fiu bunul din ea..

Oricat am vrut sa reapari in viata mea

Acum vreau sa-ti spun: DISPARI, PA!

Dar iubesc momentele cu tine

Le-am retrait la nesfarit

In speranta ca poate si tu intr-o zi..

Vei ajunge sa simti ca lumea e mare, dar eu-s doar a ta..

Steluța mea în miez de noapte,

Te rog, ascultă-mi șoaptele toate,

Și alină-mi durerea cea grea,

Aducându-mi treptat alinarea.

Tu, micuța mea,

Cu atingerea de catifea,

Te rog, ia-mi sufletul în brațe,

nelăsând grijile să se agațe.

Apoi, veghează asupra mea,

Luându-mi toată supărarea,

Cu ale tale palme moi,

Reînviindu-mă din lumea de-apoi.

Și-adună-mă în al tău micuț rai,

Lipsit de orice grele furtuni,

Cu doar soare cald de vară,

Și cu zâmbetele de odinioară.

Of, tu a mea speranță,

Ce revii când lumea-i dureroasă,

Încercând să mă faci bine,

Atunci când nu mai știu de mine.

Că mai apoi, în nopțile reci,

Să-mi spui multe povești,

Unele pline de dragoste și dor,

Pline de al tău farmec amețitor.

Iar eu să stau și să te privesc,

Cum ale tale buze grăiesc,

Și-mi aduc o liniște glorioasă,

Eu uitând de ce mă apasă.

Iar când zorii zilei se ivesc,

Visele alină sufletu-mi singuratic.

Cu blândețe și alinare mă-nvelești,

Și-n ale tale brațe, liniște-am găsit.

Și în fiecare noapte tăcută,

Sub strălucirea ta nesfârșită,

Rămâi steluța mea, condu-mă-n necunoscut,

Tu care-mi redai speranță la infinit.

Cu tine, viața-i mai senină,

Chiar și când greutățile m-apasă,

Tu, steaua mea, cu ochi măiaștri,

Ești mereu aici, în vise și-n tresăriri.

Poezia, drog curat

N-ai tu drog ca versul scris,

Ce te prinde-n paradis.

Rime-alene, fum de gând,

Te ridică-n vânt plăpând.

Nu se vinde, nu se ia,

Curge lin din mâna mea.

Doar citești și e de-ajuns,

Să te pierzi, să uiți de-uns.

Ești și sus, și pe pământ,

Fără lanț, dar fără vânt.

N-ai tu drog ca poezie,

Căci ea-i suflet, nu hârtia

O sete mă usucă,
Cînd rândul ți-l citesc
Si parc-un dor de ducă,
În inimă, îmi cresc.

Veghez, la steaua rece,
A cerului senin.
Viața, care trece,
Mi-e plină de venin.

Afara, bate vântul
Si norii se- întâlnesc,
Iar eu, îmi spulber gândul
În dorul ce-l tot cresc.

De mi-ar fi dat în viață
S-ating privirea ta -
O tânără speranță
Aș fi putut avea

Si moartea, ca o rază,
N-ar fost să mă înghețe,
De cînd mă tot veghează
În cele mai dragi fețe.

De mi-ar fost dat destinul
Să văd a ta privire,
Poate întreg pelinul
Ce la-m băut, ca vinul,
M-ar dus spre nemurire.

Spui că iubești ploaia,

dar îți deschizi umbrela.

Spui că iubești soarele,

dar cauți un loc la umbră.

Spui că iubești vântul,

dar îți închizi ferestrele.

De aceea mi-e teamă când

spui că mă iubești.

Își plânge toamna frunzele picate

E frig și plouă... plouă peste toate

Ne-nvăluie noiembrie în nuanțe reci

Picură cerul, admiri ... îți amintești. 

Îmi plânge toamna pe buzele uscate,

De-un dor ce-i dus mult prea departe,

Să caute să-ți fie un vis de noapte

Să-ți amintesti c-o inimă nu bate,

O eternitate...

Plânge toamna peste povestea noastră, 

Amintirile roiesc precum vântul zglobiu.

Dansăm.. Tu vânt.... Eu doar o frunză....

Deși-i sfârșit de toamnă... și-i târziu...

Plânge visul sub o ploaie de scrum

Sting o țigară... închid alt drum,

Pe masa-i tăcerea în paharu-i amar

Umbre de tine se simt iar și iar...

La geam se arată un nor de lumină 

Nu mă ajunge... i-am devenit străină 

Mi-e sufletul plin de ploaie și frig

De-un dor ce nu știu, nicicum să îl sting...

Își plânge toamna amintirile uitate,

În lumina ce pâlpâie ușor în noapte,

Cer sufletului din nou să te uite

Dar amintirile sunt mult prea multe..