0.05

Cine suntem și ce limbă vorbim? (VII) Poezia „Testament” de Tudor Arghezi, recitată de Ana Sîrbu

poezii.online Cine suntem și ce limbă vorbim? (VII) Poezia „Testament” de Tudor Arghezi, recitată de Ana Sîrbu

„Am ales poezia „Testament” de Tudor Arghezi pentru că este una din preferatele mele. În viziunea mea, este o poezie profundă pe care trebuie să o citești de mai multe ori pentru ca să o înțelegi. Totodată, această poezie reușește să-mi trezească emoții puternice”, a precizat Ana Sîrbu, autorul emisiunii „Dosarul Presei”.

„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
 
Decât un nume adunat pe o carte,
 
În seara răzvrătită care vine
 
De la străbunii mei până la tine,
 
Prin râpi şi gropi adânci
 
Suite de bătrânii mei pe brânci
 
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
 
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
 
Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
 
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
 
Al robilor cu saricile, pline
 
De osemintele vărsate-n mine.
 
Ca să schimbăm, acum, întâia oară
 
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
 
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
 
Sudoarea muncii sutelor de ani.
 
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
 
Eu am ivit cuvinte potrivite
 
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
 
Şi, frământate mii de săptămâni
 
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
 
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
 
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
 
Lăsând întreagă dulcea lui putere.
 
Am luat ocara, şi torcând uşure
 
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
 
Am luat cenuşa morţilor din vatră
 
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
 
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
 
Păzind în piscul datoriei tale.
 
Durerea noastră surdă şi amară
 
O grămădii pe-o singură vioară,
 
Pe care ascultând-o a jucat
 
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
 
Din bube, mucegaiuri şi noroi
 
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
 
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
 
Si izbăveşte-ncet pedesitor
 
Odrasla vie-a crimei tuturor.
 
E-ndreptăţirea ramurei obscure
 
Ieşită la lumină din padure
 
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
 
Rodul durerii de vecii întregi.
 
Întinsă leneşă pe canapea,
 
Domniţa suferă în cartea mea.
 
Slova de foc şi slova faurită
 
Împărechiate-n carte se mărită,
 
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
 
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
 
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
 
Zace mania bunilor mei”. 

Vedeți în prima ediție un fragment din Hronicul lui Dimitrie Cantemir, care spune de ce limba este româneasca și nu moldovenească, iar în a doua - despre cum l-au mințit pe Grigore Vieru la școală. În a treia ediție este dedicată versurilor „Nu mă las de limba noastră”, iar a patra - lui Nichita Stănescu și Patriei sale, Limba Română. 

Cea de-a șasea a fost „Temelia limbii române” recitată de Victoria Dumbravă.


Preluat de la: Agora.md
Postat 3 septembrie 2017

Creaţii aleatorii :)

Prima

Schimb zeci de mii de vorbe

Dar vorbesc numai cu mine,

Singura mea speranta

Este binele de maine

Si sincer , am prea multe ganduri negre

Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.

Dar cu toate astea ,

Incerc sa-mi pastrez echilibrul

Sa rezist tentatiei

De-a nu mai lupta cu timpul

Acest permanent nefavorabil

Monstru care-nghite sentimente,

Dorinte si vise neimplinite.

Un izvor de lacrimi

Ce nu seaca niciodata

Ce dezgroapa o amintire

De lume de mult uitata.

O traire care nu mai lasa

Loc nici de cuvinte

Foc etern aprins in graba

Intretinut de minte.

Un sir lung de palpitatii doar de la o privire

As vrea sa simti doar o secunda

Ce simt eu pentru tine.

 

Mai mult...

Gânduri pentru mama

Pe când brațele-mi sunt reci

Și mă găsesc în disperare,

Doar la tine mă gândesc,

Căci mi-ești dulce alinare

 

Tu-mi ești înger când greșesc

Și când plouă, tu-mi ești soare.

Tu-mi ești stele-n bezna nopții

Și când sec, tu îmi ești mare.

 

Aș da la schimb o lume-ntreagă

Să te pot vedea zâmbind,

Să te văd, cu ochii calzi,

Spre mine-n pași grăbiți venind...

 

Mai tare te-aș fi strâns de mână,

Mai mult ți-aș fi cântat cu drag

De-aș fi știut cât de mult suferi

Când mă vezi plecând din prag...

 

Îmi pare rău c-am dispărut

Și că nu ți-am spus de ce

Cu noaptea-n cap, fără măcar

O lacrimă să-ți mai pot șterge...

 

Îmi pare rău că sunt departe,

Iară casa e prea goală

Și că-n cea mai neagră noapte

N-are cin’ să-ți spună „mamă”...

Mai mult...

Autoportret Lumesc

Poate dintr-o perspectivă sunt degenerat
Fiindcă generez un sentiment disfuncțional
De iubire păstrată in crematoriu incinerat
Unde drumul Inimă-suflet e nefuctional.

 

Spune-mi tu, cum sa zambesc necugetat,
Cănd vad tablouri deluzorii pictate manual
Cu Harapce de nebuni cu maini degerate
De frigul urii, incercand sa para actual?

Mai mult...

Cafeneaua

Pe langa usa unei cafenele parasite
Trec cu nepasare in zbor clipe grabite
Geamul ce-i aburit de frig sta si priveste
Observand cum fara mila vremea paleste

La cafeneaua cu geamul cel aburit
A fost prima data cand m-am indragostit
Ne-am privit in ochi zambind monoton
Simtind o caldura ce ardea orbitor
Si chiar de gustul amar ma trezea din visare
Puteam observa ca te doream cu ardoare

Parul ce-ti cadea din legatura pe fata
Si aburul ce pe ochelari mereu iti ingheata
Creara cu vremea un portret incolor
Pe care sunt nevoit acum a-l privi plin de dor

Mi-am facut curaj si-am inceput sa-ti vorbesc
Prima noastra intalnire... si-acum imi amintesc
Am ras impreuna zambind tot mai rar
Ce spui de-un film? Nu pot lasa momentul sa fie-n zadar

Iubirea noastra era una ordinara
Tinutul de mana, sarutari dulci pe seara
De ce sa mintim?... nu era cu nimic diferita
Si totusi te vedeam fericita

Zburasera anii peste cafeneaua cu geamuri aburite
Un moment pe care n-am cum sa nu-l tin minte
Parea ca timpul nu mai tinea cu tine de-acum inainte
Oh, dulce cafenea cu miros amar si fierbinte

O ultima intalnire si niste ultime vorbe de adio rostite de tine:
"Hai sa mergem pe cai diferite... te iubesc, dar asa e mai bine"
Te-am privit cum sorbeai din cafea, dar fara a-i mia simti savoarea
Sticla ochelarilor tai se aburea, ochii tai pierzandu-si culoarea

Cafeneaua cu geamuri aburite
A fost martora unei povesti mult prea pripite
Aratandu-mi fara ezitare chipul persoanei iubite.
Pe langa usa unei cafenele parasite
Trec cu nepasare in zbor aceleasi clipe grabite

Am gravat dupa o simpla si banala intalnire
Numele tau pe bataia inimii mele orbit de iubire
Dragoste la prima vedere...
Acum iti spun cu regret "La revedere"

Mai mult...

Tu, ochi al ei...

La podul crucilor se vinde

Un amor de semi-zei,

Iar mâna-mi tremurată prinde

Praf de stele-n locul ei!

 

Pe un arc de poleială verde

Privește jos tu ochi al ei,

Căci prin stele te tot vinde

Un amor de semi-zei!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Mai mult...

Doar noi doi

Toate cu timpul

Într-un suflet pe piele

Umbrim acel amalgam de sentimente

Sub o pătura de ampremente.

 

Timpul a plecat

Noi ne-am lăsat

Cu o dragoste pustie

Suferind de maladie.

 

Poate cu timpul 

Tu te vei întoarce , pe al meu piedestal

Într-un suflet pe piele 

Cu-n sărut aprins sub al nostru cer de stele.

Mai mult...