Premiul Nobel pentru Literatură 2019. Un autor irlandez, victima unei farse telefonice

Academia Suedeză, forul care decernează premiul Nobel pentru Literatură, a anunţat luni că verifică lista convorbirilor telefonice efectuate din sediul său după ce autorul irlandez John Banville a fost victima unei farse telefonice prin care era anunţat că este câştigătorul prestigioasei distincţii literare, potrivit DPA, citat de agerpres.ro.

Banville a declarat în weekend cotidianului Irish Times că a fost sunat joi de un un bărbat care s-a prezentat ca fiind Mats Malm, purtătorul de cuvânt al Academiei Suedeze, şi care l-a informat de primirea Nobelului.

Ulterior, bărbatul a sunat din nou şi a lăsat un mesaj vocal menţionând o neînţelegere de ultim moment între membrii academiei în urma căreia premiul a trebuit retras.

Banville a spus că, în opinia sa, autorul farsei este o persoană care nutreşte resentimente faţă de Academie.

"Am certitudinea că nu eu sunt cu adevărat ţinta. Cred că a presupus că îl voi crede şi că voi face valuri în presă şi că voi spune că este vorba despre o altă dispută între membrii juriului", a spus Banville, potrivit cotidianului irlandez.

Când Banville a apelat înapoi numărul din arhiva telefonului său a fost conectat la biroul Academiei Suedeze, se mai spune în articol.

Într-un e-mail transmis DPA, Malm a precizat că Academia verifică arhivele telefonice pentru a stabili dacă apelul a fost făcut din sediul său dacă cineva a încercat să facă să pară astfel.

"Este cu adevărat o glumă nesărată", a spus Malm.

Malm a anunţat joi că scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost recompensată cu premiul Nobel pentru Literatură pe 2018, în timp ce autorul austriac Peter Handke a primit premiul pentru anul 2019.

Academia a acordat anul acesta două premii, după ce decernarea din 2018 a fost amânată din cauza unui scandal de agresiune sexuală, care a afectat prestigiosul for suedez.


Preluat de la: Publika.md

Creaţii aleatorii :)

Vată de zahăr

În laboratorul numit bucătărie, vom face experimente,

Din unele raționamente,

Cum că ar fi interesant să mâncăm ce n-am gustat de două decenii,

Da, fix de două decenii, nu spun tâmpenii,

Fără prea multe ezitări

Sau orice alte amânări,

Ne apucăm să facem vată de zahăr,

Ce altceva ar putea pofti un suflet tânăr?

Așadar, ne trebuie zahăr, 

Nu mult, doar 250 de grame,

Dacă vreau să o fac mai dulce, nu strică alte câteva micrograme,

Adăugăm 30 de grame se sirop de glucoză,

Mă străduiesc să nu mai depășesc această doză,

O jumătate de linguriță de oțet alb și 120 de mililitri de apă,

Presimt că vata să prindă contur o să înceapă,

Mai punem și 500 de grame de amidon de porumb,

Opțional, mai folosim și bomboane colorate, nu doar albastre, că începe să capete culoare de plumb,

Mai punem și roșii și obținem violet,

Chiar arată ca în poza de pe acel bilet

Lăsat pe masă,

Fără de care vata nu ar fi putut să-mi iasă.

Poftă bună vă urez,

În timp ce vata cu bucățele minuscule de ciocolată mi-o decorez.

Mai mult...

De-aș fi Dumnezeu pentru o zi

De-aș fi Dumnezeu pentru o zi

Aș aduna mulțimea-n zori de zi

In ochi să-i privesc și să le spun

Războiul e zadarnic, 

Mor oameni și mor copii.

 

Durerea mă apasă

Și lacrimi curg pe față

Am tot sperat că ei vor fi

Și blinzi și buni iubindu-se în viața.

 

Le-am dat suflare,le-am dat și viata

Le-am dat frumos in lume,

Sa fie fericiți cu toții

In pace și armonie.

 

Nu prețuiesc nimic

Sint rai își poartă ură

Se dușmănesc și se rănesc

Ei nu mai au măsură.

 

Stau și privesc la ei

Cum frații își omoară

Copii, bunici și mamă și tată într-o doară. 

 

Sunt vremuri de răscruce

Nu-s bune cum am vrut

Nici lumea nu e lume așa cum mi-am dorit.

 

As vrea să închei odată să nu mai pot vedea,

Atîta dușmănie ce traieste-n ea.

 

De-aș fi Dumnezeu pentru o noua zi

Nu i-aș mai crește mari

Ci, i-aș lăsa copii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Balada pentru cel ce n-a mai fost

Baladă pentru cel ce n-a mai fost

(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)

 

Nu ți-am scris când tăcerile strigau,

Când umbrele tale dansau prin perdele —

Doar am învățat să respir lipsa ta,

Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.

 

A venit aseară vântul, o umbră,

Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:

„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,

Cum zâmbești când durerea s-a prins.

 

Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,

Să le poarte pe drumuri străine,

Să nu mai știe nimeni că dor,

Că încă port numele tău în mine.

 

N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.

Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —

Dar port în mine un cântec fără glas,

Un ecou de tine, nedescris.

 

Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,

Blândă, dar adâncă, ca un legământ,

Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,

Una fără întoarceri, fără cuvânt.”

 

Stelele – candele oarbe, fără foc,

Luna – o corabie ce-și plânge drumul,

Și cerul e gol, fără tine-n el,

Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.

 

Frunza tremură pe ram ca dorul meu,

Sub fiecare bătaie de vânt —

Tremură, dar nu cade…

Așa cum nici eu nu renunț.

 

Am păstrat locul tău la fereastra vieții,

De parcă te-ai fi întors vreodată,

Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,

Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.

 

Și dacă vreodată vei trece prin gând,

Ca o umbră de frunză în visul tăcut,

Să știi că aici, în inima mea care tace,

Ești încă… neșters, netrecut, neminut.

 

Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —

Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,

Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,

Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.

A.Turcanu

Mai mult...

RUGĂMINȚI

Vorbeste-mi..

Simt teamă să-ti ascult tăcerea

Sufletu-i plin de tainice vorbiri

Cu înțelesuri șterse și confuze

Ce-mi nasc doar lacrimi în priviri.

Lasă-mă..

Vreau să-ți pătrund în gânduri

Să îmi arăți ce nu am înteles

Nu-mi lăsa sufletu-ntre scânduri

Nu-I pedepsi.. să-ți ducă dorul a ales...

Privește-mă..

Vreau să-ți ridici din nou privirea

Ultima nu am știut să ti-o traduc

Poate așa voi vedea nepotrivirea

Ce in trecut nu am știut să o deduc.

Vreau...dar mi-e teamă ce ai devenit

Un personaj pierdut dintr-o poveste

Ce zadarnic caut dar nu-i găsesc sfârşit

..și din păcate, nici prezentul nu mai este.

Asculta-ma ..desi știu că nu ai întelege

Din drumul tău nu ai să te întorci

Și-mi las cuvintele să lege, să dezlege

Iluzia că într-o zi ... te reîntorc..

#unpahardepoezie 2024-10-18

Mai mult...

...punct...iubire

Iubire simt cand te vad

Iubire strig cand te aud

Iubire te chem cand te vreau

Iubire te am cand te ating

 

 

Mai mult...

Din când în când

faci totul aluziv și-acum depind,
în mare măsură de contrastul
pe care îl are o idee, cu odrasla unui gând,
oribil, etern și nonșalant, din când în când...

faci dinadins să pară că nu merg împreună plângând,
nici unduiri de vânt și nici apusuri cu strigoi,
chiar dacă pânza pe care o ungi, lasă dâre colorate
neinteligibil, într-o poveste cu tâlc...

și, de când s-au scurs, mai demult,
clepsidre-ntregi de plaje,
ne-am cuprins într-o îmbrățișare
pe care statuile au plâns-o și atât...

cu toate că doare, hoinăresc profund,
de mână, sub soare, cu ode zise
scurt, concis unor metafore răsfățate
și privirilor mirate, care-și caută retina...

uit diverse amănunte cu care, dacă aș vrea,
fără explicație m-aș întoarce
spre partea din care răsare tot timpul,
aceeași explozie de lumină, mereu!

ai spune ca aceasta discutie nu duce nicăieri
altundeva decât, concentric, în simetria
ce imită fildeșul colorat optimist,
în spirala unui scâncet viu.

parcă ai vrea să revii de dincolo de
gestul infantil, care, cu ochiul albastru,
l-ai dăruit florilor de cireș înfumurate,
cu gust asurzitor de cheie sol.

și-atunci răspunsul la întrebare,
mereu în gând, din când în când,
ideea că prăpastiile au flori de colț
cu catifea perenă, e înspăimântătoare!

Mai mult...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live