Cine ne apără?

E greu, la viață săă te gîndesti,
Răsfoind trecutul și-l privești.
Și simți cum piere inima încet,
Trăgîndu-ți-o la fund ca un magnet.

Trecutul poate fi, chiar dur !
Privindu-ți evenimentul tulbur,
Și-ți pare rău că, ai pierdut ceva
Un moment frumos din viața ta.

Și simți atracția în acel trecut,
De parcă, de dragoste erai băut"
Gîndul incet, zboară spre prezent,
Dar inima iubește acel moment.

Nu știi pe care timp să-l alegi,
Fiindcă unul, îți cere să-l dezlegi,
Ambelele îți oferă dragoste multă
Dar numai una te adoră și ascultă.

Deci nu mai fi, cu inima sucită
Trecutul nu-i nimic, nu fi rătăcită.
Doar prezentul acum contează
Deoarece trecutul ăla te studiază.

Prezentul (ea) te adoră și iubește,
Și numai buzele ei te mulțumește,
Și acum inimă, nu mai fi necăjita!
Pentru că, prezentul e cea iubită.

O secundă de te-aș avea,

Lumea toată mai bună mi-ar părea.

Zbuciumul sufletului meu s-ar liniști 

Iar pe față deodată un zâmbet mi s-ar ivi.

Și dupa lungi momente de așteptări,

Nopți nedormite și lacrimi vărsate până-n zori

Eu și cu tine am fi în sfârșit regăsiți, 

Și-n acea clipă ne-am simți împliniți.

M-ai sclipit dintr-o privire,

O privire de neuitat.

Dar la prima întâlnire,

Sămânța dragostei ai plantat.

Zâmbetul tău ce mă orbește,

Mă face fericit de zi cu zi.

Dar când dispare îmi zdrobește,

Inima în părți o mii.

Ochii tăi nemărginiți,

Îmi fur inima prin mituire.

Devin tot mai infiniți,

Fără nicio șansă de supraviețuire.

Să ții minte întotdeauna,

Lângă tine voi fii mereu.

Nici furtuna și nici minciuna,

Nu ne vor despărți de Dumnezeu.

(Dedicată unei persoane speciale)

E păcatul tău că ai făcut să plângă

Ochii care te priveau cu drag,

C-ai stins lumina-n inimi fără rugă

Și-ai dat iubirea veșnică-n praf și trag.

Ai spus cuvinte ce tăiau ca lama,

În loc de mângâieri, ai dat venin,

Și-ai ars în suflet ceea ce-ntr-o dramă

Se pierde încet, dar doare-n veci deplin.

Ți-am pus în palme inima întreagă,

Și tu-ai lăsat-o-n frig, să tremure,

Când tot ce-ți cerea era o dragă

Privire caldă, nu umbre sumbre.

Dar timpul, vezi, nu iartă și nu tace —

Îți va aduce-n gânduri plânsul meu,

Când alții vor iubi și fi-vor pace,

Tu vei vedea doar golul tău mereu.

Când nopțile te-or strânge fără milă,

Și liniștea va deveni blestem,

Să-ți amintești de mâna mea umilă

Ce te-a iubit fără vreun alt sistem.

Să nu cauți în alți ochi alinare,

Căci n-o s-o găsești nicicând la fel —

Iubirea mea a fost ca o visare

Pe care-ai rupt-o singur, crud și rebel.

Acum rămâi cu ce-ai lăsat în urmă,

Un dor amar și-un drum ce nu mai e,

Căci dragostea când pleacă... nu se curmă,

Se schimbă-n foc ce mistuie-n tăcere.

De-aș ști că șoaptele-mi tăcute

Te-ar mângâia într-un suspin,

Ți-aș da și ultimul cuvânt

Să-ți fie cântec, și alin...

De-aș ști că sufletul din mine

S-ar preschimba-n eternă flacără,

Ți-aș dărui întreaga-mi lume

Să-ți lumineze calea-n umbră.

De-aș ști că inima-mi zdrobită

Ar fi altar pentru iubirea ta,

Aș rupe-o singur din piept, grăbită,

Și ți-aș lăsa-o veșnic așa.

De-aș ști că vorbele-mi tăcute

Ar înflori ca-n nopți o stea,

Le-aș risipi pe-ale tale șoapte,

Să-ți fie cântec inima.

O să m-arunc in brațele amorului nebun,

Am să te strig precum e tunetul furtunii,

Să știi că vin,

Că-s eu cel care urlă ca un lup,

Iar tu să mă aștepți în timp,

Trecutul trist și mort să îl petreci cu mine!

Vreau să îți șterg ce-ai suferit,

Să-ți dăruiesc a mea iubire vie,

Atâta timp s-a irosit,

Și-atâta dragoste ce-n moarte s-a topit...

Frumoasa mea iubită eu astăzi știu că te-am găsit,

Noi vom privi doar înainte dar și-acolo sus,

De unde Dumnezeu ne vede și ne știe,

Nu vom avea vreo teamă de eșec,

Și nici de trista sau blestemata despărțire!

(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Oare pentru a câta oară,

Intru-în casă ies afară

Închid ușa și-o deschid

Parcă mă strânge un zid.

Soarele privește blând,

Are el ceva în gând,

Raza lui deschide căi

De la munte până-n văi.

Mii și mii de gândăcei,

Fac curat în case mici

Cu iarna au terminat,

Nu e timp nici de cântat.

Gospodarii-is prin ogradă,

Toatâ  lumea are treabă

Primăvara se arată

De la culme până-n baltă.

Natura-i toată înflorită

Ca o inimă de fată;

Primăvara poartă ie

Și flori vii la pălărie. 

S-a tras o cortină groasă,

Peste curte și pe casă,

Fumul suie tremurat,

Zilele s-au micșorat...

Dimineața-i fără soare

Norii cern apă de ploaie

Florile zac ofilite

De bruma toamnei stropite.

Ceru-i în  zare-i plumburiu

Doar un vânt bate zglobiu...

Toamna-i  bună și bogată

În ruginiu îmbrăcată.

La malul mării 

Am întânlit iubirea

În zilele de vară

Sub cerul instelat

Atâtea jurăminte

Pe corp mi-ai presărat

În murmur de chitară 

Și adieri de vânt

Pe albul crin în ce l-ai preschimbat?

Zilele de vară și-au pierdut seninul

Pierdut-am tot,mi-a rămas suspinul

Rămân cu nisipul ,când apa s-a retras...

Sub privirea înnorată

De iubire și de drag

Un vlăstar va crește mândru,

Aducând lumină în preg.

Palma mame-i e fierbinte

Când se plimbă încet pe frunte

Și când somnul se codește

Glas de înger îi soptește.

Lângă pat umbra veghează

La orce scâncet este trează

Câte griji au dat năvală

Le uită cu pruncu-n poală

O-mămică e bogată

Când mânuțe mici o cată

Și când gura mică-o chemă:

Cel  mai dulce cuvânt - MAMĂ-

Te cântă poeții, care cum poate

Fiecare cântă pe alt fel de strună.

Știm toți câtă iubire îți poartă .

Zeci de generații și-au îngropat în tine ,

Credințe și speranțe ,

Durere și suspine .

Ești leagăn peste timp

Și loc de închinat .

Apa-i curge liniștită,

Valurile sunt domoale,

Doruri,gânduri curg la vale,

Mii de drumuri ies în cale.

El e tânăr  și frumos,

Apele îi curg în jos

Apele duc cu ele

Doruri  multe , multă jele.

Dar dorința lui cea mare:

La hotar el vrea ...cărare

Și cărarea din  hotare,

Să fie plină de soare.

Ascultând povestea lui,

E povestea fratelui

Care ține despărțite

Două surorii  vitregite.

Ascultându-le cum plânge

Și cum cată -n depărtare ,

Se privesc în ochi  și spun,

Vreau cu sora să  m-adun;

Sunt surori  de-aceiași mamă,

Au acelaș  grai frumos,

Poartă ie și năframă,

Doina  o cântă  duios;

Au aceiași  rugăminte

Și  același  dor le poartă:

Vor în brațe să se strângă

Așa cum era odată.