Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 18 decembrie 2024
Vizualizări: 77
Poezii din aceiaşi categorie
-La nesfârșit-
Străpunge-mă cu acea privire,
Din care să nu-mi mai revin,
Cântă-mi în limba neștiută,
Căci glasul tău este divin.
De ce plângi când vezi că s trist?
Mai bine nu ne mai vedem!
În viața ta ,rămân turist,
Și tu-n a mea,mereu poem.
Citește mi despre o zi nouă,
Unde noi doi ne revedem,
Nu mă lăsa să scriu finalul,
Compune l tu,căci eu mă tem.
Unde sa plec sa nu ma vezi?
Privirea ta imi da fiori!
În lumea ta,tu ma salvezi,
Eu în a mea,raman dator.
Să vi să dormi la pieptul meu,
Când noaptea afară a înghețat,
În mâna ta sa ma topesc,
De ochii tai sa fiu secat.
Marcat de cele netraite,
În continuare te doresc,
Desprins de propria mi libertate,
Sunt condamnat sa te iubesc.
Și totusi daca uiți de noi,
Și ce-am clădit s-a prăbușit,
Nu voi putea sa ma opresc
Să te ador la nesfarșit.
Focul nostru
Când e frig
în camera noastră
și focul pare
că s-a stins demult,
el e de fapt ascuns
într-un simplu sărut,
într-o simlpă atingere
fină ca o adiere de vânt,
el doar așteaptă
un dulce cuvânt
să se aprindă
ca și cum ar fi prima oară.
(All rights reserved)
Infinit
De tu ești dragostea
Și ești,
Cu siguranță îți pot spune...
Iar pentru cei ce vor să știe cine-s eu,
Îti spun doar ție s-audă toată lumea,
Glumesc știi vorba asta,
Sunt portavocea sau glasul îngerilor noștri sau mai degrabă doar ai tăi!
Nu-i Dumnezeu si El acolo,
Cel care mi te-a scos in cale?
Nu eu sunt un pribeag căzut în ale tale brațe,
Sau poate tu cea care-mi cade-n față
Să o salvez de negrele tristeți?
Și cei iubirea de nu-i însuși Dumnezeu,
Când vrea să ne vorbească infinit?
Nu ești tu însăși nemurirea?
Nu-s eu iubitul tău ce-l ține de mână pe Hristos?
Nu suntem noi acei captivi ai libertății noastre?
Crezi tu că a murit iubirea sau că e mort El însuși Dumnezeu
Când îl rugăm să ne ajute,
Să evadam în infinitul Său?
Curaj iubito a sosit și ceasul nostru,
Al meu,al tău și-acolo e același Dumnezeu!
(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Ești așa iubită...
Pe seară, briza de reflux adoarme
Orice durere, orice gand,
Tăcerea se strecoară-n mare,
Iar valurile șușotesc atât de blând.
Te văd întinsă pe șezlong,
Uitată pe o plajă-atât de liniștită
Și-nvelită în prosopul lung
Te-admiră marea, așa ești de iubită….
Și păru-ți flutură pe tâmple,
Gândești că cerul ți-ar putea cânta.
Aștepți doar clipa care umple
Cu muzică de jazz, întreagă-ți inima.
Și nici nu știi că eu sunt chiar acolo
Trăgând cu ochiul la desfătarea ta,
Te-aștept în cameră, unde un piccolo
Ne va aduce vinul, rămâi acum a mea…
COPILĂRIA MEA
Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată
cu prundiș și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte
plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-
ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile
înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea
un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare
le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse
din curcubeul cerului după ploaie.
La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet de zmeură și unul de afine ascundea un
chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui
În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem 7 ani și începeam școala.Pe terasa
pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena
am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul
celor doi bunici.Mama mea venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase
devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost
tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească
De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar râsul ,bolboroselele, în încer-
carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi ale mele au adus multe bucurii în căsuța lor
Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce al copilăriei mele.
De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam
și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate poeș-
tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii care mă legăna cu dragoste. .
O iubire, Maria
Eram singur ca acum,
Era noapte, și încă cum;
Te voiam în viața mea,
Ai venit ca si o stea.
Am vorbit cu al meu dor,
Dorul de-acel viitor;
Dorul de acel trecut;
Dorul de ce a început.
Acum simt iar ca-năinte,
Nu-mi găsesc gram de cuvinte;
Doar cu tine aveam tot,
Acum doar durere pot.
Alte poezii ale autorului
O LECȚIE DE VIAȚĂ -prima parte-
Sfârșitul de septembrie aduce soalele după câteva zile mohorâte, cu ploaie rece.
Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.
Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce
va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,
lăsând în urmă ramuri goale.
Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la
televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul pe
balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă de visare .Nu sunt doar vise ,mai
curând amintiri Sunetul strident al sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta
se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă când o vede la poartă pe buna ei prietenă
Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum
o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se
așează comod în scaunul cu spătar înalt.
-Ce vești noi ai azi?-întreabă Alin .
-Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria
-Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?
-A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult
la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni o să plece pe ultimul drum ? A avt o înmormântare
frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea ieși
din perimetru tău de aceia nici nu te -a sunat .
-Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că
ne va veni și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei
de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare
gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .
-Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu la
tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?
-Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an
Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !
-Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam printr-un
gard despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul
verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?
-Surioară te las singură pentru o săptămână sau două că-mi vin copiii din afară în concediu
și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi semne
din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam
intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am
întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm la telefon .Ea îmi
spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .
Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături să-i cumpere un ceas de
valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat
magazinile până ce au găsit ceva să le placă Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul
său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,
pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție
-Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .
-Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc devreme .
-Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius
intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește
să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .
-Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .
În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând ce se întâmplă ,
își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche
la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul
banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar
interior și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă și salvarea a ajuns repede .
Bunica a fost dusă la spital operată în timpul nopții și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am
văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă și multe
înțepături pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată de plânsul înterior .Câteva zile am tras speranțe .Pe 14 iulie
într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei mele :
-Tanti Alina nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate
atât am putut spune ...și întrebarea : De ce Marius i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta drag ?
Nu am să înțeleg ,niciodată !
șfârșit
ȚARĂ FURATĂ
Nu plânge maica mea bătrână
Că fii tăi de azi te fură.
Își pun vată în urechi
Iar ție îți pun căluș în gură.
Ce vrei să faci la tine acasă
Voie la străini tu cei
Stăpânii lumii cântă hora ,
În ajutorul cui să speri?
O-măicuță esti bătrână și săracă
Nepoților ce le mai lași?
Povara țării înstrăinate
Căci tații lor ,sunt lacomi,lași.
Mai sper și eu ca tine ,maică
Din cele patru zării ai țării
Să se înalțe în lumină
Un Mircea ,un Ștefan un Mihai .
Pământul țării îi scump și-i sfănt
Și strgă în atâta sînge
Trimite-i Doamne un viteaz
Căci pentru noi și cerul plânge.
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
OSTENITĂ DE AȘTEPTARE
Ostenită de așteptare
Teama mă frământă
Cu dureri stridente-n frunte
Pentru câte runde?
Ostenită de învoiala
Plânsului etern
Poți și râde ,poți și râde
Fii un claun modern.
Ostenită se retrage
Ca într-o colivie
Teama de-a nu fi excentric,
Plângând de bucurie.
Ostenită fuge clipa
Timpului mereu prezent,
Contratimpul e-o balanță
Pe un scurt segment.
Ostenită-i chiar și umbra
Pare greu bonlavă ,
Torent cuprins de nevroză
Fluvii ,afluenții de lavă.
Pe undele iubirii
Pe verdele ierbii să-ți porți pașii ușor,
Căci pulberea-i trecută prin viacuri
Drept hrană pe glie și semn tuturor:
Năpastă ,urgie,războaie sub brazdă ascunde
Sufletul neamului meu răbdător .
Cine socoate și azi poate spune
Câți nori și negre furtuni
Pământul acesta le poartă în spate
Că azi, nu mai crede în minuni !...
Dar ceva tot a rămas:
Dragostea de popor și de glie
Azi mai mult ca niciodată,
Iubiți-vă ,fii ai neamului,meu
Căci asta se poae!...
DIALOG
Dacă tot ne spui povești
Bunicule ,bun și drag
Spune-mi cum era odată
Când te îndrăgosteai de o fată?
-Nepoțelul meu cel drag
Nu știu când ai crescut ,
Mai ieri te purtam pe gât
Și tu spuneai : SUNT MARE!
-De atunci vremea a trecut .
Acum ,vezi cât am crescut!.
-Care e întrebarea ,spune
Nu te mai jena?
-Bunicule ,vreau să-mi spui :
Cum e când iubești întăi?
-E o întrebare curioasă!.
Fata, e cu tine în clasă?
-Dragul meu pe vremea mea
-Lucrurile stăteau altcumva :
Eram matur ,mă liberasem din armată ,
Și da ,m-am îndrăgostit de o fată
Cu ea mi-am trăit ,viața toată !...