Destinul caută speranțe
În lung se-ntind oceane fermecate
Corăbii au pornit către destin
Pe hartă au speranțe desenate
Urmează calea viselor plutind
Furtunile gonesc întunecate
În valuri piere urma de senin
Lovesc rostogolind cu realitate
Se năruie puțin câte puțin
Vâslind către hotarele uscate
Incert se rătăcesc în clandestin
Pe insule sfârșind dezintegrate
În haosul prezentului străin
Dorințele sfârșesc îngenuncheate
Cerând să intervină mâini divin
Rațiunile cedează afectate
Absența strălucește cabotin
Ființe se târăsc deteriorate
Misiunea de a fi pare un chin
Stingându-se pierduți de realitate
Un strop de ajutor ar fi vaccin
Prin valuri mai rămâne cine poate
Doar cei cu demnitate și senin
Împinși de echipaje implicate
Se luptă cu furtunile ce vin
Norocul e puțin când se împarte
E greu să nimerești paharul plin
Iar timpul nu suportă amânate
Speranța definește un destin
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 6 iunie 2025
Adăugat la favorite: 1
Comentarii: 1
Timp de citire: ~2 min.
Vizualizări: 556
Alte poezii ale autorului
Categorii
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Comentarii 1
Silvia Mihalachi