La tine, la mine

Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă

Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă

Din aparențe se hrănesc cu mare artă

Salvează lumea comentând-o pe la poartă

Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?

N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă

Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă

Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă

Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară

Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară

Au fost lăsați cărând o dragoste amară

Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară

Veți întâlni ființe vii fără de viață

Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață

Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață

Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță

De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă

De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă

De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară

Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară

Sper să aflați cât e de vie o iubire

N-o alungați căci poate alta nu mai vine

De-o aruncați, veți omorâ ființă vie

În astă lume doar iubirea mai e vie

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul

Șoptește valul povestind strălucitor

Plutind departe am uitat unde-i pământul

Vâslește sufletul mințit amăgitor

Privind o stea speranța caută prezentul

În așteptare se topește viitor

Zburând incert gândul descalecă pământul

Orbit de patimă lipsesc rătăcitor

Mă cuceresc troiene-abrupte de albastru

Lumina umblă prin abisul visător

Îngheață urmele impar călcând sihastru

Fuge pământul de sub tălpi amețitor

Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul

Prin amintire hoinăresc otrăvitor

Biată ființă ce întunecă pământul

Interpretând propria viață spectator

Din început crește-ncolțit deja sfârșitul

Mă sapă razele furtunilor de dor

Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul

Uscate zilele rănesc îngrozitor

Privesc în gol

Gândul umblă apatic scotocind interiorul virtual

Timpul curge imperturbabil ascuns în transparență

Plutesc absentând indiferent, colorat translucid

Prezența rătăcită mistic umblă dezordonat

Tălpile goale calcă brutal lumina fecundă

Gonesc amnezic pierdut insipid în decor

Cugetând orb descalec din realitate

Zidite porțile hotarelor cresc nori isterici

Golit fundamental mă-ntunec destrămat

Prezentul curge peste pietrele mele

Macină existența dezintegrând exagerat

Lipsește mâna divină s-alunge infernul

Palmele goale adună febril praf de stele

Căutând insistent jăratec de inimă fierbinte

Ascuțit se pierde-ntre degete căscând răni adânci

Golul crește malign strigând lumina

Obosit dezertez himeric în visare

Patul ca un deșert m-așteaptă gol

Ajung băntuind între dunele abstractului

Uscat mă desprind golit de speranță

Biată materie amorfă rostogolindu-se în gol

Uscată curge liniștea-n vene

Secunda bate lipsită de timp

Ochii fixează nesfârșit cerul

Drumul e lung fără stele

Poarta răsare orbitor în beznă

Deschide tăcută hotarul etern

Ascultător sufletul pășește vrăjit

Numără mut treptele infinite

Un muget sparge liniștea

Mâini ascuțite apucă  și trag

Zgârie fierbinte urlând infernal

Căderea aprinde-ntuneric

Pământul înghite lăsând oase goale

Ascunde rânjetul înghețat

Ceasul tremură inutil

Întors la etern timpul dispare

Trezește-te....trezește-te.... e doar un coșmar

Ochii tremură privind în gol

Ce e?... Cine?....Ce?

Va fi mai încolo......va fi...

A fi nu va mai fi

Deocamdată e bine

Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă

S-aud cum umblă pasul tău cometa mea

Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă

Pierdut în vise regăsind prezența ta

Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine

Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea

Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline

Acolo tu ești lângă mine draga mea

Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine

Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca

Umblă cărarea vieții oarbă fără tine

De nu mai știu unde sunt eu și urma ta

Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă

Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa

Ascultă florile și valurile-n seară

Poate cândva o să auzi inima mea

Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă

Oprește-ți sufletul la tine în ogradă

Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă

Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă

Uscând lumina cresc meschine flori de gheață

Prin întuneric ochi-și caută o față

Cărând ursita atârnată de o ață

Îngroapă-ți norii ascunzându-i într-o ceață

Urcând spre tine te împiedică speranță

Pierdut de sine-o nepăsare te înhață

Îneacă zilele lipsindu-le substanță

Îngroapă-ți ploile glumind cu eleganță

Jucând spectacolul infirm lipsește viață

Mințind frumos lumea aplaudă balanță

Echilibrat trăiește-ți rolul de paiață

Îngroapă-ți lacrima zâmbind la suprafață

Ce mai e omul stând ascuns după cortină

S-arate bine e vopsit peste rugină

Umblând pierdut între visare și rutină

Îngropă soarele mințindu-l de lumină

Ce rece se simte distanța - și eu,

Tot sper că e doar o ceață subțire,

Dar noaptea mi-e plină, și somnul e greu,

Că dorul de tine nu are oprire.

Mă plimb printre gânduri ca-ntr-un oraș stins

Cu felinare ce-și caută flacăra-n nori,

Și-n inima mea, unde astăzi ești tu,

E-o liniște goală, fragilă și dor.

Ești linia fină dintre „mai e” și „a fost”,

Un cuvânt neterminat pe buze închise,

Și-n tăcerea ta, parcă îmi spui fără rost

Că unele doruri nu mor... doar există.

Și poate că mâine vei trece tăcut

Prin colțul de lume ce iubirea ne-o ține,

Dar azi — câtă iarnă în suflet mi-ai pus,

Când tu ești departe, iar eu... fără tine.

Ce pot sa iti zic esti cea mai dulce armonie

Ce ard flacari dorul sufletelor noastre

Unisong de partituri si vorbe ma cuprind

Nici macar sinfonia luni nu ma incanta 

Ca frumusetea de pe chipul tau.

Doar o soapta imi de ajuns 

Ca sa descopar nebunia

Si linistea dulce a noptii

In care izvoraste amorul.

M-a copleșit iubirea ta,

M-a copleșit dragostea ta,

Când o fi să mor

Te rog, nu mă uita.

Eu te-am iubit enorm de mult 

Te-am scris în stele cu creion;

Dragostea ta să nu o dai 

Din inimă nicicând.

Ador cugetul tău sfânt 

Ce nicăieri nu a plecat 

A rămas închis pe veci

Iubindu-l Dumnezeu!

A mai rămas un singur moment

Ca să-mi simți zelul sufletesc

Ca să te pot atinge cu dor, foarte atent

Și ca să-mi poți arată  zâmbetul ceresc

Te iubesc și doar că să-ți spun aceasta

Voi aștepta, ani de zile și mii de nopți fără somn

Să-ți văd ochii, deschizând într-o seară  blândă ferestra

Să  simt mâinile, care mângâie fiind cel mai fericit rege sau domn

Deși viața, are gust  crud și senzație teribilă la primul pas

Dar  totuși, ea încearcă în zadar de a destruge visele plăcute

La urma urmei, împreună încă vom mai zâmbi într-un bun ceas

Primind  dorurile și  săruturile demult, dorite  și nemaivăzute

Crede  cuvintele și poeziile mele , dintre fete ești cea mai minunată

Frumusețea  ta divină mă cucerește  fără luptă

Îndrăznesc doar să-ți cer un singur lucru, uitândune la această lună de Dumnezeu desenată

Fii puternică, în sufletul  sfânt și cu mintea curată

Sunt doar îngrozit de tăcerea  miilor  de ace înfipte în minte

Că te voi vedea doar în visele mele neînplinite

Că nu-ți voi simți buzele dulci și aroma florilor pe viitor înainte

Pot,  spune  doar  bine  la  toate  îndoielele  trăsnite

Imaginează-ți, doar pentru o scurtă și dulce clipă un singur vis

Și voi auzi, vocea ta cântând printre  sute de oameni în întregul întuneric

Și pot ajunge la cerurile mult  dorite pentru totul ce am zis

La urma urmei, fără tine sunt înger coborât în iad și  demon ascultând cântecul biseric

Moarte,  va opri inima  mea  când  voi afla din vechile scrisori

Că tu ai mers  în lumea  întunericului complet

E groaznic să trăiești  sub cerul luminos, aducândumi aminte atâtea ori

Numărul  posibilităților apărute în  trecut pentru a salva inimă oprită în piept

Și cu durerea sufletească ce îmi va umplea sufletul voi rupe din furie

Fructele  interzise din  pomul pe marginea  lumei

Și doar apoi te pot îmbrățișa, sâmțând cea dulcea  nostalgie

Și le pot dovedi tuturor, atingerea dragostei în  vârful culmei

Iubirea poate exista pentru totdeauna în ochii și sufletele urmașilor

Și  voi face o greșeală cu nonșalanță nemărginită  de hotarele umane

Nu voi regreta de nimic în urma durerii grozave a pașilor

Pentru că te pot încălzi cu  căldura razelor solare

În sfârșit, pot să  privesc  pentru ultima oară în ochi tăi

Și să mă înec, în  frumusețea lor  pentru totdeauna

Și lasă întreaga lume cu  uimire să privească fără hohote și bătăi

Și să vedem cum putem zbura, asupra orașelor împreună

La urma urmei, sentimentele noastre ne vor da aripi pentru primul zbor

Și ne vor îndepărta, de toate necazurile și lumea haotică înconjurătoare

Ne vor duce acolo unde o să  ne simțim liber și ușor

Unde vom fi împreună pentru totdeauna,  cuprinși de vântul mării cel răcoare

Draga mea  și dacă totuși,  există  cea mai mică șansă

Pentru a păstra în viață,  romantismul nostru perfect

Care va trece printre  vremurile grele fără cea mai rea nuanță

Te voi face cea mai ferecită printr-un singur al dragostei efect.

Cer un singur lucru de la  tine, dă-mi ocazia pentru viitoare aventură

Și acum nu este momentul să îți fie frică  și să fii atentă

Te rog lasă-mă doar o dată să te trag în lumea mea plină de cea mai frumoasă  natură

Riscă și fii aproape de mine în tăcerea, fără fraze  și cu mișcarea dansului lentă.

Spune-mi iubire, cum devii îndrăgostit

Abstractul orb sădind în suflet primăvară?

Poate să fie un miracol fericit,

Poate să fie o sămânță de povară

Spune-mi, de dragoste poți fi îndrăgostit

Veșnic umblând în căutarea interioară?

Pare greșit, ori imperfectul te-a lovit

Și-atunci e totul o impresie formală

Din toate florile doar una ți-e sortit

Să-ți înflorească la fereastră diafană

Parfumul ei  poate să fie otrăvit

De ai noroc e potrivirea ideală

Tu m-ai chemat când te-ai aprins, și am venit

Nu știu să-ți spun dacă simțind o să te doară

Săgeata zeilor adânc te-a nimerit 

Doar buze dulci și mâini fierbinți vindecă rană

Îndrăgostit fiind e totul sau nimic

Dorul îți tulbură gândirea rațională

Te risipești între apus și răsărit

Plutind în vise ai căzut într-o capcană

Eu pot să plec doar dacă tu m-ai izgonit

Dar stau în suflet și nimic nu ne separă

Poate uitarea să te ierte iscusit

Însă plecând tu m-ai văzut ultima oară

Nimeni să-ți sară-n ajutor nu s-a grăbit

Cu nepăsare vor fugi ca de o boală

Deși lumină sunt și totuși m-au gonit

Să nu mai vin aș vrea căci prea mulți mă condamnă

Voi cânta pentru tine!
...
Voi cânta oricând pentru tine,
Pentru ce ești în mine,
Tu ai făcut să fiu altfel
Voi cânta oricând pentru tine,
Același cântec. Și-n el
Vor străluci cuvintele mele
Cuvintele mele-adunate
Într-o viață de dor,
Într-o viață în care
Fără tine zilele toate
Purtau pe clipele lor
Din inima ce bate
Acel foc arzător
Oglindit în stele
Și-n sclipirea lor!
...
Voi cânta pentru tine oricând,
Știu bine, știu bine, tăcând!
Ca-n vremea aceea-n care
Privirile tale incredibil de verzi
Simțeam că mă pătrund
Și doream atât de mult
Să mă îmbrățișezi
Să-mi simți inima bătând
Și sufletul arzând!
Voi cânta pentru tine oricând,
Oricând, oricând, oricând!
Sufletul meu blând!