3  

Placida liniște

E liniște

Noaptea visează în cameră

Patul doarme tăcut

Singurătatea mă strânge în brațe

Încuibă sub plapumă rece

 

Spre dimineață liniștea strigă

Ecoul lovește asurzitor

Ochii se crapă de ziuă

Curg râuri în liniște

Nu aude nimeni fierbinte

 

Pornesc către rutină

Merg pașii căzuți în visare

Timpul se pierde-n amintire

Liniștea șterge prezență

Stabilit în absență plutesc

 

Seara mă-ntorc în tăcere

Deschid caietul cu gânduri

Apuc de mână creionul

Șoptindu-i durerea apasă

Vopsește pe liniștea albă

 

Cuvinte se-adună rănite

Nu sunt rostite, nu sunt simțite ….. nu sunt

Și-atunci le-nchid între coperți și cad

Noaptea se furișează în cameră

O așteaptă liniștea tăcut


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Silvian Costin poezii.online Placida liniște

Data postării: 2 mai

Vizualizări: 125

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...

Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi.

Și ziua-i trece chinuită,
Iar noaptea-i trece fără somn,
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn.

Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus.

Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească,
Să nu o supere cumva!

În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
„Știu că nu poate fi a mea.

Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise,
Nu îi prezint vreun interes.
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes.

Și pentru că mi-e dragă tare,
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare,
Poate-o voi face să zâmbească.

Un trandafir ca s-o răsfețe,
Un gest precum o mângâiere,
Pe care-n clipe de tristețe
Să-l țină minte cu plăcere”.

După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei.

Bătu în ușă fără vlagă,
Picioarele îi tremurau,
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau.

Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca.

Apoi, când din cabină-apare,
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare
În miez de zi la ușa sa?

Secundele-și urmară șirul,
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul:
„E pentru tine. Eu te plac!”.

Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:

„Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!”.

Dar el i-a spus: „Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc”.

„Prieteni?”, zise-nfuriată,
„Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată
Dac-am vorbit de două ori?

N-am fost și nu vom fi vreodată
Prieteni și nici altceva.
Și-acum, te rog să pleci îndată
Și să te-ntorci în lumea ta!

Nu-mi trebuie florile tale,
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!”.

Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.

El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat.

Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui.

Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit.

„Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?

Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca pe-un răufăcător.

Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce Univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?

În toată această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.

De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește
Cum că un clovn poate fi trist”.

Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: „Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți or să creadă că zâmbesc”.

Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit.

Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?

De-un gând speranța își agață:
„De ce să simt că-s umilit?
În situația de față,
Nu eu sunt cel care-a greșit!

De stau să mă gândesc mai bine,
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine?
Doar n-am făcut nimic urât!

Ba, dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos,
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!”.

Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De cine nu a meritat.

Mai mult...

Strigătul inimii

Te vreau înapoi, în pulsul fierbinte,

Unde șoaptele noastre nășteau cuvinte.

În brațe să-mi fii, furtună și mare,

Să ne iubim până cerul dispare.

 

Îmi e dor de tine, de sufletul tău,

De focul ce-n noapte dansa ca un zeu.

De buzele tale, de glasul tăcut,

De clipa eternă dintr-un început.

 

Îmi lipsesc nopțile cu stele căzute,

Când trupurile noastre erau absolut e.

Când timpul se-oprea în a ta privire,

Și lumea pierdea orice amintire.

 

Te chem cu toată ființa, iubirea mea mare,

Să ne iubim până cerul moare.

Să scriem pe stele, să ardem din nou,

Povestea noastră, un singur ecou.

 

 

Mai mult...

Încă îți port amintirea

Încă îți port amintirea.... 

Pitită într-un colț de inimă 

Unde nu ajunge lumina 

Și totuși e-atât de vie, fără...vină.

 

Încă îți port amintirea...

În brațele tale o lume se topea 

Să creeze timp și spațiu 

Pentru tot ce sufletul simțea.

 

Încă îți port amintirea....

Erai paharul meu divin,

Ce-ai născut în mine simțirea 

De dor...un sentiment sublim...

 

Încă îți port amintirea... 

Esti clipa mea de neuitat 

Deși m-ai obligat să te uit

Cu dor...in suflet te-am păstrat.

 

Încă îți port amintirea...

Pe retine mi-a rămas privirea 

Impregnat în suflet e parfumul tău 

Ca o adiere mă-nvăluie mereu...

 

Încă iți port amintirea...

Dar nu mai port povara.

M-am dăruit cu sufletul întreg 

Dovadă că pot simți curat 

Și ăsta nu e un regret...

 

Mai mult...

Eterna iubire.

As vrea sa fiu o floare

Sa iti daruiesc un gand

As vrea sa cresc in mare

Sa te veghez,iubind.

As vrea sa fiu oceanul

Ce te iubeste in furtuna

As vrea sa fiu o perla

Cantand sonate ,cand e luna.

As vrea sa fiu iubirea

Ce-n suflet se sadeste

As vrea sa fiu dorinta

De dragoste celesta.

As vrea sa fiu si marea

Cea care iti zambeste

As vrea sa fiu lumina

Cea care te priveste.

Sunt toate astea si mai mult

Iubirea mea zambeste

Ca agasit un cer pierdut

Iubind pe cel ce il doreste.

Mai mult...

O ! preamărite Vieru

O ! preamărite autor al vieții noastre, 

Făptuitorul tuturor viselor copiilor 

Ești precum o albină într-o floare, 

Precum o veveriță într-un pom. 

 

O! preamărite înger a cărților, 

Versificator al tuturor țărilor. 

De pe lume c-am repede te-ai dus 

Și cunoștințe multe ai adus. 

 

O! preamărite descriptor a poeziilor, 

Eroul neînfricat a tuturor elevilor, 

Înțeleptul bătrânilor și viitorul tinerilor, 

Dar și marele dezvoltator a poeziilor. 

 

O! Preamărite atotștiitorule Vieru ,  

Pentru noi alcătuiești tot ceru, 

Luna, stelele , soarele 

Ce îndrumi minunatele popoare ! 

Mai mult...

Un ecou de simfonie tăcut

Te-aș iubi o dată și încă o dată,

Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,

Te-aș striga în miez de noapte,

Te-aș căuta în umbrele misterioase,

 

Te-aș simți în adâncul sufletului meu,

Te-aș visa în liniștea amurgului,

Te-aș alerga în mijlocul furtunii,

Te-aș descoperi în lumina zorilor,

 

Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,

Te-aș dărui întregii mele vieți,

Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu

Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.

 

Mai mult...

Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...

Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi.

Și ziua-i trece chinuită,
Iar noaptea-i trece fără somn,
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn.

Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus.

Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească,
Să nu o supere cumva!

În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
„Știu că nu poate fi a mea.

Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise,
Nu îi prezint vreun interes.
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes.

Și pentru că mi-e dragă tare,
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare,
Poate-o voi face să zâmbească.

Un trandafir ca s-o răsfețe,
Un gest precum o mângâiere,
Pe care-n clipe de tristețe
Să-l țină minte cu plăcere”.

După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei.

Bătu în ușă fără vlagă,
Picioarele îi tremurau,
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau.

Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca.

Apoi, când din cabină-apare,
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare
În miez de zi la ușa sa?

Secundele-și urmară șirul,
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul:
„E pentru tine. Eu te plac!”.

Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:

„Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!”.

Dar el i-a spus: „Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc”.

„Prieteni?”, zise-nfuriată,
„Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată
Dac-am vorbit de două ori?

N-am fost și nu vom fi vreodată
Prieteni și nici altceva.
Și-acum, te rog să pleci îndată
Și să te-ntorci în lumea ta!

Nu-mi trebuie florile tale,
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!”.

Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.

El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat.

Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui.

Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit.

„Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?

Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca pe-un răufăcător.

Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce Univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?

În toată această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.

De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește
Cum că un clovn poate fi trist”.

Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: „Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți or să creadă că zâmbesc”.

Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit.

Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?

De-un gând speranța își agață:
„De ce să simt că-s umilit?
În situația de față,
Nu eu sunt cel care-a greșit!

De stau să mă gândesc mai bine,
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine?
Doar n-am făcut nimic urât!

Ba, dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos,
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!”.

Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De cine nu a meritat.

Mai mult...

Strigătul inimii

Te vreau înapoi, în pulsul fierbinte,

Unde șoaptele noastre nășteau cuvinte.

În brațe să-mi fii, furtună și mare,

Să ne iubim până cerul dispare.

 

Îmi e dor de tine, de sufletul tău,

De focul ce-n noapte dansa ca un zeu.

De buzele tale, de glasul tăcut,

De clipa eternă dintr-un început.

 

Îmi lipsesc nopțile cu stele căzute,

Când trupurile noastre erau absolut e.

Când timpul se-oprea în a ta privire,

Și lumea pierdea orice amintire.

 

Te chem cu toată ființa, iubirea mea mare,

Să ne iubim până cerul moare.

Să scriem pe stele, să ardem din nou,

Povestea noastră, un singur ecou.

 

 

Mai mult...

Încă îți port amintirea

Încă îți port amintirea.... 

Pitită într-un colț de inimă 

Unde nu ajunge lumina 

Și totuși e-atât de vie, fără...vină.

 

Încă îți port amintirea...

În brațele tale o lume se topea 

Să creeze timp și spațiu 

Pentru tot ce sufletul simțea.

 

Încă îți port amintirea....

Erai paharul meu divin,

Ce-ai născut în mine simțirea 

De dor...un sentiment sublim...

 

Încă îți port amintirea... 

Esti clipa mea de neuitat 

Deși m-ai obligat să te uit

Cu dor...in suflet te-am păstrat.

 

Încă îți port amintirea...

Pe retine mi-a rămas privirea 

Impregnat în suflet e parfumul tău 

Ca o adiere mă-nvăluie mereu...

 

Încă iți port amintirea...

Dar nu mai port povara.

M-am dăruit cu sufletul întreg 

Dovadă că pot simți curat 

Și ăsta nu e un regret...

 

Mai mult...

Eterna iubire.

As vrea sa fiu o floare

Sa iti daruiesc un gand

As vrea sa cresc in mare

Sa te veghez,iubind.

As vrea sa fiu oceanul

Ce te iubeste in furtuna

As vrea sa fiu o perla

Cantand sonate ,cand e luna.

As vrea sa fiu iubirea

Ce-n suflet se sadeste

As vrea sa fiu dorinta

De dragoste celesta.

As vrea sa fiu si marea

Cea care iti zambeste

As vrea sa fiu lumina

Cea care te priveste.

Sunt toate astea si mai mult

Iubirea mea zambeste

Ca agasit un cer pierdut

Iubind pe cel ce il doreste.

Mai mult...

O ! preamărite Vieru

O ! preamărite autor al vieții noastre, 

Făptuitorul tuturor viselor copiilor 

Ești precum o albină într-o floare, 

Precum o veveriță într-un pom. 

 

O! preamărite înger a cărților, 

Versificator al tuturor țărilor. 

De pe lume c-am repede te-ai dus 

Și cunoștințe multe ai adus. 

 

O! preamărite descriptor a poeziilor, 

Eroul neînfricat a tuturor elevilor, 

Înțeleptul bătrânilor și viitorul tinerilor, 

Dar și marele dezvoltator a poeziilor. 

 

O! Preamărite atotștiitorule Vieru ,  

Pentru noi alcătuiești tot ceru, 

Luna, stelele , soarele 

Ce îndrumi minunatele popoare ! 

Mai mult...

Un ecou de simfonie tăcut

Te-aș iubi o dată și încă o dată,

Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,

Te-aș striga în miez de noapte,

Te-aș căuta în umbrele misterioase,

 

Te-aș simți în adâncul sufletului meu,

Te-aș visa în liniștea amurgului,

Te-aș alerga în mijlocul furtunii,

Te-aș descoperi în lumina zorilor,

 

Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,

Te-aș dărui întregii mele vieți,

Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu

Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.

 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Fluturi

Pe-un colț de univers numit acasă

Răsar din praf și apă flori de câmp

Ieșind în lumea mică și curioasă

Doi fluturi colorați plutesc râzând

 

Închiși între betoane stau în casă

Doi fluturi de oraș muncesc pământ

Plantează  tristă floare la freastră

Privind spre orizontul gri și strâmt

 

Alți fluturi merg grăbindu-se la coasă

Se-adună-n lăzi de sticlă murmurând

Schimbându-și mima tristă în voioasă

Și-ascund aripa frântă suspinând

 

Ursita-mparte șansele serioasă

Toți fluturii ar vrea să prindă vânt

Câțiva or să plutească-n iarbă deasă

Din floare tot nectarul culegând

 

Așa petrecem scurta noastră viață

Zburăm printre iluzii dispărând

Rămâne amintirea cea frumoasă

Doi fluturi colorați plutind râzând

Mai mult...

Te Iubesc

Mai mult decât pe mine Te Iubesc

Mai mult decât oricine Te Iubesc

Mai mult decât pe tine nu doresc

Mai mult decât fărâme să primesc

 

Mai mult decât o lume Te Iubesc

Mai mult decât se-aude Te Iubesc

Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’

Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’

 

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate

Mai mult soare, de pământ sau line ape

Mai mult de aur, de argint sau nestemate

Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate

 

Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine

Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume

Prezența ta strălucitoare mă supune

Ajung să fiu un fel de tu în expansiune

 

Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte

Mai mult de strâmbe jurăminte aromate

Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate

Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe

 

Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate

Le-ai înecat în lacrimi sute înodate

Lumina stinsă ascunzându-mi realitate

Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate

 

Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine

Te am în suflet și în tot ce arde-n mine

Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire

Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține

 

Mai mult de cauți nu găsești decât în carte

Doar în povești iubirea nu are păcate

Primind  minciuni ce par a fi adevărate

Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate

 

Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate

Când vor seca urmele tălpilor voalate

Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate

Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte

Mai mult...

Simplu

Ce simplu curge viața

Când nu apasă dor

Poți lesne să dai lecții

Cum se alungă nor

 

Traești în echilibru

Nu-ți strigă-n gând trecutul

E simplu a fugi

Nu-ți arde-n tălpi pămîntul

 

Nu cauți o speranță

Nici visele nu dor

De inimă nu-ți pasă,

Ce simplu, ce ușor

 

În suflet nu te arde

În ochi străluce soare

Nu plănge amintirea

E totul o culoare

 

Ce simplu, ce ciudat

Iubirea cea albastră

E doar un gând speriat

Pe suflete apasă

 

Un vânt neașteptat

Ți-aduce amăgire

Te-aruncă exilat

Pe-o simplă amintire

Mai mult...

Pedeapsa

Călcând nisipul răscolit se-ascunde timpul

Mințit de valuri umblă pasul rătăcit

Zburând sonor între tăceri șoptește vântul

Promite viselor hotarul risipit

 

 Plutind incert vâslesc spre urma de lumină

Seducător mi-aprinde focul ascuțit

Împinge-n inimă fixându-și rădăcină

Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit

 

Foșnește apa lunecând de pe retină

Asurzitor curgând amarul infinit

Udând absențele ard pete de rugină

Seacând privirile calvarul e cumplit

 

Umbra luminii ferecate mă deprimă

Căzând spre nori trecutul piere istovit

Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină

Aruncă zilele rănite-n asfințit

 

Durerea pare o condiție stabilă

Desprins complet de relitate sunt gonit

Plătesc simțirile de om în crantină

Pedeapsa celor ce iubesc nefericit

Mai mult...

Tristețea rătăcitelor iubiri

Visele stinse plecă-n zbor din realitate

Caută nopțile șoptind cuvinte vii

Umblă rănite ascunzând sinceritate

Lăsând tristețea înecându-se-n beții

 

Orele curg înșiruind secunde moarte

Ceasul zorește numărând zile pustii

Verile pleacă strămutându-se departe

Hâdă  tristețea scuturând zăpezi târzii

 

Soarele fuge aruncând lumini uscate

Orbește zările privirilor zglobii

Întunecând tote culorile pictate

Transformă purpura tristeții în stihii

 

Frunzele cad dezvăluind patimi speriate

Se-așează lespede vopsite ruginii

Astupă florile strivite și-ngropate

Plânge tristețea cu petale argintii

 

Palmele ard incendiind lacrimi semnate

Mângâie cerul amintirilor vâslind

Despică norii vălurind tăceri private

Întinde negura tristeții răscolid

 

Urmele dor mărturisind cărări voalate

Rănește zborul sub copite umilind

Strivite aripi ofilindu-se tăiate

Plutește liberă tristețea rătăcind

Mai mult...

Rugăminte

De-au să pornească ploi

Oprește-le să curgă

Cu soare să le stingi

Un curcubeu s-ajungă

 

Și de-au s-apară nori

Împraștiei, să fugă

S-aduci lumină-n zori

Turnând-o peste umbră

 

Iar de-ai s-auzi viori

E sufletul ce cântă

Cu zâmbet în culori

Tristețile alungă

 

De-au să se-ntindă mâini

Lasă-le să te-ajungă

Primește-mbrățișări

Inimi s-auzi cum zburdă

 

Poate-ai să simți fiori

Amețitor cum urcă

Adună-i că-s comori

Armurile aruncă

 

Pornit-au rugăminți

Spre cerul ce ascultă

Cu rugă către  sfinți

Iubirea să te-ajungă

 

Mai mult...

Fluturi

Pe-un colț de univers numit acasă

Răsar din praf și apă flori de câmp

Ieșind în lumea mică și curioasă

Doi fluturi colorați plutesc râzând

 

Închiși între betoane stau în casă

Doi fluturi de oraș muncesc pământ

Plantează  tristă floare la freastră

Privind spre orizontul gri și strâmt

 

Alți fluturi merg grăbindu-se la coasă

Se-adună-n lăzi de sticlă murmurând

Schimbându-și mima tristă în voioasă

Și-ascund aripa frântă suspinând

 

Ursita-mparte șansele serioasă

Toți fluturii ar vrea să prindă vânt

Câțiva or să plutească-n iarbă deasă

Din floare tot nectarul culegând

 

Așa petrecem scurta noastră viață

Zburăm printre iluzii dispărând

Rămâne amintirea cea frumoasă

Doi fluturi colorați plutind râzând

Mai mult...

Te Iubesc

Mai mult decât pe mine Te Iubesc

Mai mult decât oricine Te Iubesc

Mai mult decât pe tine nu doresc

Mai mult decât fărâme să primesc

 

Mai mult decât o lume Te Iubesc

Mai mult decât se-aude Te Iubesc

Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’

Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’

 

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate

Mai mult soare, de pământ sau line ape

Mai mult de aur, de argint sau nestemate

Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate

 

Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine

Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume

Prezența ta strălucitoare mă supune

Ajung să fiu un fel de tu în expansiune

 

Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte

Mai mult de strâmbe jurăminte aromate

Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate

Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe

 

Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate

Le-ai înecat în lacrimi sute înodate

Lumina stinsă ascunzându-mi realitate

Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate

 

Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine

Te am în suflet și în tot ce arde-n mine

Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire

Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține

 

Mai mult de cauți nu găsești decât în carte

Doar în povești iubirea nu are păcate

Primind  minciuni ce par a fi adevărate

Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate

 

Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate

Când vor seca urmele tălpilor voalate

Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate

Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte

Mai mult...

Simplu

Ce simplu curge viața

Când nu apasă dor

Poți lesne să dai lecții

Cum se alungă nor

 

Traești în echilibru

Nu-ți strigă-n gând trecutul

E simplu a fugi

Nu-ți arde-n tălpi pămîntul

 

Nu cauți o speranță

Nici visele nu dor

De inimă nu-ți pasă,

Ce simplu, ce ușor

 

În suflet nu te arde

În ochi străluce soare

Nu plănge amintirea

E totul o culoare

 

Ce simplu, ce ciudat

Iubirea cea albastră

E doar un gând speriat

Pe suflete apasă

 

Un vânt neașteptat

Ți-aduce amăgire

Te-aruncă exilat

Pe-o simplă amintire

Mai mult...

Pedeapsa

Călcând nisipul răscolit se-ascunde timpul

Mințit de valuri umblă pasul rătăcit

Zburând sonor între tăceri șoptește vântul

Promite viselor hotarul risipit

 

 Plutind incert vâslesc spre urma de lumină

Seducător mi-aprinde focul ascuțit

Împinge-n inimă fixându-și rădăcină

Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit

 

Foșnește apa lunecând de pe retină

Asurzitor curgând amarul infinit

Udând absențele ard pete de rugină

Seacând privirile calvarul e cumplit

 

Umbra luminii ferecate mă deprimă

Căzând spre nori trecutul piere istovit

Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină

Aruncă zilele rănite-n asfințit

 

Durerea pare o condiție stabilă

Desprins complet de relitate sunt gonit

Plătesc simțirile de om în crantină

Pedeapsa celor ce iubesc nefericit

Mai mult...

Tristețea rătăcitelor iubiri

Visele stinse plecă-n zbor din realitate

Caută nopțile șoptind cuvinte vii

Umblă rănite ascunzând sinceritate

Lăsând tristețea înecându-se-n beții

 

Orele curg înșiruind secunde moarte

Ceasul zorește numărând zile pustii

Verile pleacă strămutându-se departe

Hâdă  tristețea scuturând zăpezi târzii

 

Soarele fuge aruncând lumini uscate

Orbește zările privirilor zglobii

Întunecând tote culorile pictate

Transformă purpura tristeții în stihii

 

Frunzele cad dezvăluind patimi speriate

Se-așează lespede vopsite ruginii

Astupă florile strivite și-ngropate

Plânge tristețea cu petale argintii

 

Palmele ard incendiind lacrimi semnate

Mângâie cerul amintirilor vâslind

Despică norii vălurind tăceri private

Întinde negura tristeții răscolid

 

Urmele dor mărturisind cărări voalate

Rănește zborul sub copite umilind

Strivite aripi ofilindu-se tăiate

Plutește liberă tristețea rătăcind

Mai mult...

Rugăminte

De-au să pornească ploi

Oprește-le să curgă

Cu soare să le stingi

Un curcubeu s-ajungă

 

Și de-au s-apară nori

Împraștiei, să fugă

S-aduci lumină-n zori

Turnând-o peste umbră

 

Iar de-ai s-auzi viori

E sufletul ce cântă

Cu zâmbet în culori

Tristețile alungă

 

De-au să se-ntindă mâini

Lasă-le să te-ajungă

Primește-mbrățișări

Inimi s-auzi cum zburdă

 

Poate-ai să simți fiori

Amețitor cum urcă

Adună-i că-s comori

Armurile aruncă

 

Pornit-au rugăminți

Spre cerul ce ascultă

Cu rugă către  sfinți

Iubirea să te-ajungă

 

Mai mult...
prev
next