Placida liniște
E liniște
Noaptea visează în cameră
Patul doarme tăcut
Singurătatea mă strânge în brațe
Încuibă sub plapumă rece
Spre dimineață liniștea strigă
Ecoul lovește asurzitor
Ochii se crapă de ziuă
Curg râuri în liniște
Nu aude nimeni fierbinte
Pornesc către rutină
Merg pașii căzuți în visare
Timpul se pierde-n amintire
Liniștea șterge prezență
Stabilit în absență plutesc
Seara mă-ntorc în tăcere
Deschid caietul cu gânduri
Apuc de mână creionul
Șoptindu-i durerea apasă
Vopsește pe liniștea albă
Cuvinte se-adună rănite
Nu sunt rostite, nu sunt simțite ….. nu sunt
Și-atunci le-nchid între coperți și cad
Noaptea se furișează în cameră
O așteaptă liniștea tăcut
Poems in the same category
Ateu
Îngerii apun cerul,
Misterios și sumbru,
Credeam că azi e soare,
Dar mai mult e neutru.
Trăsura se plimbă și bate din bici,
Căci omul e critic,
Niciodată nu-l simți.
Apune cuvinte peste sufletul tău,
Totuși, e atât de rău să fii ateu?
Oare gândim despre oameni la fel,
Sau simțul de creștin ne dă feste mereu?
Eu sunt echivoc
Și n-am stăruință,
Dar un Dumnezeu mă scoate mereu la căință.
Nu ne comparăm, mi-ar spune unii oameni,
Căci eu fac ce vreau fără să mă simt anost,
Dar tu simți frică și te numești păcătos.
Are dreptate cumva, dar nu o numesc frică,
Căci cerul e plin de recunoștință.
Mai bine fricos, dar cu umilință,
Decât critic fără voință.
De-ar veni cerul peste noi,
Eu am scut, o cruce pleacă spre voi.
Dragoste
Iți aud inima cum îți bate în piept,
Și simt cum mi se umplu ochii de lacrimi.
Căci mi-e groază când realizez că trebuie să accept,
Ziua ce va veni când te vei ridica la înălțimi.
Ascult cu urechea, trupul și inima,
Îți simt mâna cum mă mângaie pe păr.
Și vreau să strig după mama,
Te rog, cruță-mă de cruntul adevăr.
Și de aș avea din nou, ziua din care am început să respir.
Și de aș avea încă o zi, o viață și o noapte,
Tot nu mi ar fi de ajuns...
Să mă împac cu ale noastre muritoare soarte.
Răsturnat
Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit
Curmând lumina dimineți-n amintire
Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit
Gravând speranța unei rime pe hârtie
Gura lipsită de ureche-a amuțit
Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte
Buzele tremură sărutul nerostit
Zâmbetul piere furișându-se în noapte
Ochii se scutură uscându-se cumplit
Eliberând picuri fierbinți spre mistuire
Alunecând ploile curg fără sfârșit
Sufletul cade lăcrimând în agonie
Norii aruncă peste soare valuri gri
Răstoarnă razele pierindu-le-necate
Rămas în beznă caut cioburi încă vii
S-adun bătăile de inim-aruncate
Spre viitor se oglindește ce-i trecut
Lăsând prezentul navigând în rătăcire
M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput
Pierzând tăcerile zidite-n amintire
Al vieții sens
Fin ca si nisipul printre degete
Ai dispărut în clepsidra timpului
Îmi cânt piesa la pianul fără clapete
Un ultim adio piere în bătaia ritmului.
Rămâi în muzeul meu de artă
Cel mai controversat și neînțeles
Unde stoicii de marmură și de piatră
Îmi conduc viața către un singur sens.
Iubirea mea s-o daruiesc naturii
Tablou al zeilor ce prevestesc lumea
Căci doar ei și cei aliați cu purii
Dăinuiesc etern în inimile cuiva.
Să mă iubești la plus infinit
Iubito vezi ce faci
Căci regulamentul de astăzi s-a schimbat,
Ai obligații mult mai mari,
Iar costurile scad...
Ar trebui să ma iubești trimestrial,
Sau poate pe doi ani!
Procentele să crești treptat,
De la nivelul ce-l ai azi,
Nu spun că e puțin,
Probabil nici prea mult,
Dar te-aș ruga să-l urci la absolut,
Tu poți orice,eu ți-am mai spus,
Sau chiar plus infinit!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Ateu
Îngerii apun cerul,
Misterios și sumbru,
Credeam că azi e soare,
Dar mai mult e neutru.
Trăsura se plimbă și bate din bici,
Căci omul e critic,
Niciodată nu-l simți.
Apune cuvinte peste sufletul tău,
Totuși, e atât de rău să fii ateu?
Oare gândim despre oameni la fel,
Sau simțul de creștin ne dă feste mereu?
Eu sunt echivoc
Și n-am stăruință,
Dar un Dumnezeu mă scoate mereu la căință.
Nu ne comparăm, mi-ar spune unii oameni,
Căci eu fac ce vreau fără să mă simt anost,
Dar tu simți frică și te numești păcătos.
Are dreptate cumva, dar nu o numesc frică,
Căci cerul e plin de recunoștință.
Mai bine fricos, dar cu umilință,
Decât critic fără voință.
De-ar veni cerul peste noi,
Eu am scut, o cruce pleacă spre voi.
Dragoste
Iți aud inima cum îți bate în piept,
Și simt cum mi se umplu ochii de lacrimi.
Căci mi-e groază când realizez că trebuie să accept,
Ziua ce va veni când te vei ridica la înălțimi.
Ascult cu urechea, trupul și inima,
Îți simt mâna cum mă mângaie pe păr.
Și vreau să strig după mama,
Te rog, cruță-mă de cruntul adevăr.
Și de aș avea din nou, ziua din care am început să respir.
Și de aș avea încă o zi, o viață și o noapte,
Tot nu mi ar fi de ajuns...
Să mă împac cu ale noastre muritoare soarte.
Răsturnat
Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit
Curmând lumina dimineți-n amintire
Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit
Gravând speranța unei rime pe hârtie
Gura lipsită de ureche-a amuțit
Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte
Buzele tremură sărutul nerostit
Zâmbetul piere furișându-se în noapte
Ochii se scutură uscându-se cumplit
Eliberând picuri fierbinți spre mistuire
Alunecând ploile curg fără sfârșit
Sufletul cade lăcrimând în agonie
Norii aruncă peste soare valuri gri
Răstoarnă razele pierindu-le-necate
Rămas în beznă caut cioburi încă vii
S-adun bătăile de inim-aruncate
Spre viitor se oglindește ce-i trecut
Lăsând prezentul navigând în rătăcire
M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput
Pierzând tăcerile zidite-n amintire
Al vieții sens
Fin ca si nisipul printre degete
Ai dispărut în clepsidra timpului
Îmi cânt piesa la pianul fără clapete
Un ultim adio piere în bătaia ritmului.
Rămâi în muzeul meu de artă
Cel mai controversat și neînțeles
Unde stoicii de marmură și de piatră
Îmi conduc viața către un singur sens.
Iubirea mea s-o daruiesc naturii
Tablou al zeilor ce prevestesc lumea
Căci doar ei și cei aliați cu purii
Dăinuiesc etern în inimile cuiva.
Să mă iubești la plus infinit
Iubito vezi ce faci
Căci regulamentul de astăzi s-a schimbat,
Ai obligații mult mai mari,
Iar costurile scad...
Ar trebui să ma iubești trimestrial,
Sau poate pe doi ani!
Procentele să crești treptat,
De la nivelul ce-l ai azi,
Nu spun că e puțin,
Probabil nici prea mult,
Dar te-aș ruga să-l urci la absolut,
Tu poți orice,eu ți-am mai spus,
Sau chiar plus infinit!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Ascunde-mă
Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt
Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând
Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ
Răsar fără avânt floare de câmp plângând
Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire
Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine
Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine
Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine
Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată
Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă
Ascunde-mă în vatră s-aduc iubire caldă
Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă
Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare
Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare
De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale
Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare
Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine
Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire
La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine
În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine
Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt
Omeni de azi și de-altă dat’
M-ascund de oameni căutând doar omenie
Găsind ființele robite de mândrie
Plătesc tăcerile să-mi țină companie
Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie
Stă invizibilă tăcuta modestie
Se etalează convenabila prostie
Sau aroganța mănuind o șmecherie
Prezintă-n scenă opulența cu măndrie
Pierdute suflete adună bogăție
Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie
Clădind palate din minciună și hoție
Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie
Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie
Considerându-ne doar sclavi la datorie
Elaborând fraze scrobite cu trufie
Explică gloatei cât de greu e la domnie
Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie
Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie
Aștept secundele să bată armonie
Un imposibil delirând o teorie
Priviri
Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet
Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești
Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget
Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești
Focul nestins a mistuit zile senine
Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești
Visul aprins rulează filme clandestine
Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești
Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde
Din ochii tăi mă săgetau două scântei
Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde
Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești
Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine
Mă-ntreabă inima și sufletul de vești
Răspunde tu la întrebările fragile
Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești
Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală
Nu mai pricep dacă e bine să iubești
Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală
Credeam că sufletul cedând suflet primești
Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele
Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești
Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele
Lovind în suflet ai decis să-l osândești
Coboară lacrima-n pământ cărând povară
Se rupe omul dintr-un om răpus de dor
Arunci o inimă-n infern, omul să piară
Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor
Suflet Pierdut
Unde ești suflet părăsit
De vise oarbe păcălit
Singur pe drum ai ostenit
Umblând pribeag te-ai rătăcit
Suflet apus de-un răsărit
Lumina nu te-a încălzit
O stea frumoasă te-a orbit
Și-acum te pierzi în infinit
Strigând la porțile tăcerii
Nu vrei să bați cale întoarsă
Urmând chemările iubirii
Te risipești fără de șansă
N-ai regăsit un paradis
Te-ai amăgit căzând în plasă
Incert sperând ai îndrăznit
Și-acum te-afunzi în ceață deasă
Iubind prea mult te-a izgonit
N-ai înțeles că nu îi pasă
Te cauți singur prigonit
Suflet pierdut de un acasă
Ascunde-mă
Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt
Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând
Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ
Răsar fără avânt floare de câmp plângând
Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire
Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine
Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine
Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine
Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată
Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă
Ascunde-mă în vatră s-aduc iubire caldă
Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă
Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare
Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare
De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale
Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare
Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine
Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire
La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine
În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine
Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt
Omeni de azi și de-altă dat’
M-ascund de oameni căutând doar omenie
Găsind ființele robite de mândrie
Plătesc tăcerile să-mi țină companie
Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie
Stă invizibilă tăcuta modestie
Se etalează convenabila prostie
Sau aroganța mănuind o șmecherie
Prezintă-n scenă opulența cu măndrie
Pierdute suflete adună bogăție
Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie
Clădind palate din minciună și hoție
Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie
Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie
Considerându-ne doar sclavi la datorie
Elaborând fraze scrobite cu trufie
Explică gloatei cât de greu e la domnie
Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie
Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie
Aștept secundele să bată armonie
Un imposibil delirând o teorie
Priviri
Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet
Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești
Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget
Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești
Focul nestins a mistuit zile senine
Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești
Visul aprins rulează filme clandestine
Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești
Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde
Din ochii tăi mă săgetau două scântei
Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde
Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești
Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine
Mă-ntreabă inima și sufletul de vești
Răspunde tu la întrebările fragile
Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești
Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală
Nu mai pricep dacă e bine să iubești
Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală
Credeam că sufletul cedând suflet primești
Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele
Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești
Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele
Lovind în suflet ai decis să-l osândești
Coboară lacrima-n pământ cărând povară
Se rupe omul dintr-un om răpus de dor
Arunci o inimă-n infern, omul să piară
Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor
Suflet Pierdut
Unde ești suflet părăsit
De vise oarbe păcălit
Singur pe drum ai ostenit
Umblând pribeag te-ai rătăcit
Suflet apus de-un răsărit
Lumina nu te-a încălzit
O stea frumoasă te-a orbit
Și-acum te pierzi în infinit
Strigând la porțile tăcerii
Nu vrei să bați cale întoarsă
Urmând chemările iubirii
Te risipești fără de șansă
N-ai regăsit un paradis
Te-ai amăgit căzând în plasă
Incert sperând ai îndrăznit
Și-acum te-afunzi în ceață deasă
Iubind prea mult te-a izgonit
N-ai înțeles că nu îi pasă
Te cauți singur prigonit
Suflet pierdut de un acasă