Aștept uitare

Unde sunt ochi-aceia blânzi fără de nori

Sufletul bun, focul aprins, lumina caldă

Unde e inima pictată în culori

Au dispărut, toate s-au dus plecate-n grabă

Unde sunt eu?, unde esti tu?, ce sa-ntâmplat?

Unde-am ajuns?, unde-am greșit?, ce mai contează?

Mă plimbă dorul printr-e nori neîncetat

Vorbim puțin și tot mai rar, tăceri mă ceartă

Unde mai pot să te zăresc zâmbind din nou

Când te-ai ascuns, unde-ai pitit inima caldă

Unde sunt brațele să-nchidă-n ele dor

Topind toți demonii, ferid suflet să ardă

Unde sun stelele când noaptea-mi dă fiori

Cu ochi-nchiși una plutind în vis se-arată

Mă luminează suflet tandru până-n zori

Când mă trezesc vreau să adorm, poate mă iartă

Unde-am săpat să-ngrop iubirea cresc doar flori

S-au înecat de-atâta lacrimi curse-n șoaptă

Le-am întrebat de știu cărarea către doi

Și mi-au răspuns: „unde ai inima plecată”

Unde te-ai dus tu sufletul trist atins de dor

Din amintire te hrănești nutrind speranță

Unde e îngerul  ce-antins aripi de zbor

Unde-am ajuns, ce m-a răpus, unde mă poartă

De–ai să mai poți să mai arunci din noi tăcerea

Cu flori de Mai am să mai vin să-ți spun povești

Când o mai fi să ne vedem adu-mi privirea

Întinde-mi mâna s-o sărut pentru că ești

Te mai întreb de-or să mai vină zile calde

Plutind în doi să scuturăm din suflet nori

Pășind desculți să mai călcăm nisip pe plaje

În luna Mai să admirăm un câmp de flori

Mai povestește-mi despre lume, despre tine

Șoptind spre suflet să aducem legământ

Zâmbind cu ochii și cu inima spre mine

Căci sunt pierdut de când te văd numai în gând

Poate nu-ți pasă, dar tu nu ști nepăsare

Doar ai fugit crezând că sufletul e strâmb

Nu are cum căci Dumnezeu i-a dat culoare

El a vibrat atunci când tu ai apărut

Mai dă-mi un semn să mai rezist o primăvară

Să-mi ierți iubirea cu un strop de suflet blând

Ascunde-mi inima să  n-o  ajungă iarnă

De-are să-nghețe o va săruta pământ

Pornește-un vânt de vară suflând apleacă lanul

Se-ndreaptă către munte, cântând se mișcă ramul

Coboar-apoi spre mare, ușor împinge valul

Împinge și în vele s-atingă barca malul

Să curgă pune-n șoaptă un cântec liniștit

Cu ochi-nchiși încearcă s-ajungi să simți ce simt

Pe mâna ce-ai întins cu lacrimi am stropit

Fierbinți se scurg în palmă, poate-ai să simți ce simt

Deschide-ambele brațe, primește-mă la tine

Închide-mă-ntre ele să luminăm destine

Lipeste-apoi urechea, să simți cum bate-n mine

Din suflet luăm culoare pictând o poezie

O-mbrâțișare calda, un gest fără de vină

Redă în ochi scânteia, un zâmbet să revină

Mai mult nu am să cer, doar stropul de lumină

Simte ce simt de poți, să ardem într-o rimă

Când o durere-apasă

Ajungi să nu-ți mai pese

Ai ciutura uscată

Fântâna stă să sece

Noianul de probleme

Le-ascunzi sperând să plece

Lăsând de azi pe mâine

Uitând că timpul trece

Se-adună nepăsare

Te minte gol speranța

Mirajul amăgirii

Mușcând din tine viața

Dorind să uiți de toate

Te paște nebunie

Depresie, desigur

În suflet astenie

Cu inima uscată

Arzând în așteptare

Nimic nu mai contează

Umblând fără culoare

Decorul te ascunde

Pictând o nepăsare

Vibrează egoismul

Din coarde ancestrale

Curg rănile deschise

Prezentul se îndoaie

Confuzele iluzii

Te scutură de ploaie

Privirile-n absență

Aruncă-n cer șuvoaie

Trăgând pripit concluzii

Cari zilele greoaie

Destinul te condamnă

Luminile sunt umbre

Nici soare nu răsare

Tăcerea se ascute

De tine nu-ți mai pasă

Nu-i nimeni să te-asculte

Cât om rămâne oare

Strigând spre ziduri mute?

E rece, tot mai rece inima caldă

Vântul usucă pe buze  cuvintele

Gândul încet se veștejește nerostit

Foșnește sufletul plutind ruginiu

Șoptește liniștea primind ecouri pustii

Norii de dor acoperă zâmbetul

E întuneric de speranță rănită și plouă

Plouă rece cu tăcere înecând lumina

Spre nicăieri umblă pașii desculți

Pictează umbre reci pe cărări uitate

Bruma crește alburie sclipid orbitor

Și-atunci pierdut nu se mai vede mâine

Privirea arde stămutată în visare

Caută stelele aprinse în trecut

Vara plecată e spre soare călătoare

E toamnă rece de mă scutură plângând

Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea

Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit

Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea

Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit

O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte

La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i  accident

Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:

“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”

Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală

Invenție ciudată, gândită prea puțin

Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală

Nu știu de unde vine, e ca un corp străin

Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte

Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin

Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine

Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin

Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare

Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?

La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare

S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp

Was ist das Glück?

Wenn wir lachen, sind wir glücklich

Nein, ich bin nicht verruckt!

Ich weiss, dass mein Wörter sind Göttlich

Eine Blume, ein Buch, ein Strand oder ein Kuss ...

Was würdest du wählen, um glücklich zu sein?

Das Glück besteht in allem, das ist der Schluss

Alles ist ein Geschenk von Gott und alles is rein!

Se tot vorbește că moartea-i dureroasă,

Că este neagră și are coasă,

Că n-are chip și-i tare fioroasă,

Dar nouă celor căzuți în ale amorului visări nici că ne pasă!

Îndrăgostiții știu că dragostea și viața-i tot ce contează!

Iubito astăzi am aflat o taină a iubirii

Căci Duhul Sfânt vorbește și prin tine...

Mi-ai spus cum o iubire mare

Se sechestrează.....

Chiar dacă termenul ăsta nu sună bine...

Căci eu adusul-am în pomenire

Ei bine cum?

Să afle fiecare!

Noi doi iubito știm...

Cum să poți face o iubire pe veci nemuritoare,

Sau să n-o lași să zboare...

Voi însă cititorii,

Citiți titlul la poezie,fiecare!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

Am încercat să te găsesc

Iubirea mea pierdută,

Nu am știut să te păstrez

Și-am renunțat la luptă

Am căutat prin multe locuri

Poate, găsesc cumpărătorul,

Și m-am trezit că râd de mine

Zicând, că eu sunt vânzătorul

Oare, cum de s-a-ntâmplat

Să devenim noi doi străini,

Când se vedea că ne iubim

Și nu să fim tulpini de spini

Mai ieri curgea lapte și miere

Și toți din jur erau invidioși,

Și mai în glumă, mai în serios

Se auzea, că suntem norocoși

Pe nesimțite ne-am îndepărtat

Și fiecare a luat cu el ce a crezut,

Și când nu a mai fost de împărțit

De drumuri diferite ne-am văzut

Atunci am dat vina unul pe altul

Și ne-am adus acuze fără număr,

Acum aș ști să trec peste dispute

Și să visez din nou pe al tău umăr

Dar știu că asta nu se poate

Că umărul tău este ocupat,

Degeaba caut ce-am pierdut

Că e târziu și cred că-s..vinovat!

În  odaia învechită

Cu lumina ei zgârcită

Zi cu soare n-a intrat

Numai boala te-a întrebat.

Zaci înconjurat de gânduri

Canditat la patru scânduri

Singur, singurel,străin

Resemnat de atâta chin,

Uitat de cei dragi ție 

Te rogi morții ca să vie.

la 

Înconjurat de tomuri de drept și legi astrale,

Pierd timpul fără plată, pe căile banale.

Dar prin vene un sânge-mi fierbe însetat,

Să te cuprind în brațe, dor neîncătușat.

Nimic pe acest pământ nu are o valoare,

Doar taina frumuseții tale e o floare.

Iar sufletul îmi plânge încet, neîmpăcat,

Când timpul mușcă crud din tot ce ne-a fost dat.

Pătrunsă dintr-odată de-o stranie blândețe,

A vrut și oarbă soartă viața să-mi răsfețe.

Mi-a șoptit slab, cu glas lipsit de orice vlagă,

De vânturi ce distrug o lume-ntreagă.

Atunci te-a ales ea ca să fii a mea,

Când viața-mi era aridă, rece și grea.

Când de averi și spirit eram cumplit de gol,

Iar frumusețea lumii nu avea niciun rol.

Dar tot ce aveam mai scump și mai curat

Era privirea-n care m-am salvat.

Te iubesc mult, dar n-am cum să te fac...

A mea pe veci...și-n neputință tac.

Refugiul meu e o coală albă de hârtie,

Unde-mi aștern o oarbă fantezie,

Ce mai aruncă o fărâmă doar

La foamea mea de tine, ca un har.

Cu mintea mea pot castele să clădesc,

S-ajung la un renume pământesc,

Dar n-am învățat, în mersul meu bizar,

Să-nalț vreun idiot pe un altar.

Când voi ajunge-n culmea de succes,

Și aurul va curge tot mai des,

Când voi arunca veșmântul de naiv,

Purtând un scop în lume, posesiv,

Mă tem, iubito, că n-o să mai fii...

A mea...în reci și sumbre bucurii.

Și de-ai mai fi... vei mai purta în priviri

Acel ceva din vechile iubiri?

Acel mister pe care azi, cu drag,

O tinerețe-l lasă pe-al tău prag.

Peste ani mulți, voi fi supus la munci,

Ce vor schimba și mințile de-atunci.

O sumă-n schimbul unui confort cert,

Ce nu dă înapoi trecutul inert,

Ce nu oprește timpul cu suspin,

Să te cuprind în brațe din deplin.

S-adormim blând, în noaptea de-altădată,

De orice griji și temeri dezbrăcată,

Dar mă tem că timpul cel grăbit,

Nu mă va lăsa să te iubesc la nesfârșit.

Dar poate că destinul, ce-acum îmi pare greu,

Va lăsa o poartă în zidul strâns mereu,

Prin ea să evadăm din lumea de prisos,

Păstrând în suflet focul cel frumos.

Și când ridurile vremii ne vor trece peste față,

În ochii tăi, iubito, voi regăsi dulceață,

Iar goana după bani va fi doar praf și fum,

Căci inima-mi va bate la fel ca și acum.

Să opresc timpul în loc e doar un gând deșart,

Prin foaia de hârtie pe care ți-o împart.

Nu-ți pot promite-n viață castele fără umbre,

Dar flacăra va arde prin vremurile sumbre.

Iar la final de drum, lipsiți de-orice mândrie,

Te voi strânge în brațe-n deplină armonie.

Când tot ce-a fost în jur va fi un simplu mit,

Îți voi dovedi că timpul, de fapt, ne-a îndrăgostit.