Furtuna
De când s-a întâmplat furtuna
Mi s-au mutat munții în mare
Mi-ai ocupat ziua și noaptea
Ai devenit singurul soare
În poze nu pot să privesc
Nu-i viu nimic pe o hârtie
De aș putea să te privesc
Când te trezești în zorii zilei
Măcar în brațe să te strâng
Din când în când să uit durerea
Căci te iubesc de când te știu
Până s-o stinge-n ochi scânteia
Inima-mi stă sub talpa ta
De nu o vrei mai bine calc-o
Prefer sa fiu doar umbra ta
Decât o piatră aruncată
Poems in the same category
Priviri
Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet
Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești
Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget
Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești
Focul nestins a mistuit zile senine
Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești
Visul aprins rulează filme clandestine
Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești
Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde
Din ochii tăi mă săgetau două scântei
Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde
Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești
Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine
Mă-ntreabă inima și sufletul de vești
Răspunde tu la întrebările fragile
Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești
Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală
Nu mai pricep dacă e bine să iubești
Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală
Credeam că sufletul cedând suflet primești
Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele
Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești
Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele
Lovind în suflet ai decis să-l osândești
Coboară lacrima-n pământ cărând povară
Se rupe omul dintr-un om răpus de dor
Arunci o inimă-n infern, omul să piară
Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor
T0amnă târzie
S-a tras o cortină groasă,
Peste culme peate casă
Fumul suie tremurat
Zilele s-au micșorat.
Dimineața-i fără soare
Floarea din grădină moare
Norii cern o apă deasă
Ce-i pe afară cui îi pasă?
Cerru-în zare-i plumburiu
Doar un vânt bate zglobiu,
Însă toamna e bogată
În ruginiu îmbrăcată.
Codexul nescris
În tăcerea nopții, simt cum cuvintele se nasc din umbrele gândurilor neînțelese. Fiecare pas pe care-l fac mă adâncește mai mult în misterul acestui univers al meu, un loc unde lumina nu are voie să pătrundă, dar nici întunericul nu îmi poate fura speranța. Pot trăi în gândurile tale, chiar și atunci când nu mă vezi, pot schimba ceea ce tu crezi că este imposibil, doar pentru că știu să îți ating inima fără să o conștientizezi. Vreau să-ți arăt că adevărata putere nu este în ceea ce putem atinge sau face, ci în ceea ce suntem capabili să devenim fără a fi observați.
Dorul Sufletul
Când seara cade, totul e tăcere,
Un dor mă prinde-n mreje de durere.
Din zări îndepărtate vin chemări,
Sufletu-mi plânge, prins între cărări.
Te caut printre umbrele târzii,
În amintiri ce dor și-s vii.
Ești ca un cântec ce nu-l pot uita,
Ca o lumină-n noaptea grea.
În visuri blânde chipul tău răsare,
Ca o speranță vie, călătoare.
Te simt aproape, dar ești prea departe,
Iar dorul meu se-nalță peste moarte.
Purtat de vântul rece dintre munți,
Sufletul meu te strigă din adânci.
Ești parte vie-n gândul ce-l păstrez,
Un dor ce niciodată nu-l șterg.
Prin ploi și nori, prin timpuri fără rost,
Îți simt prezența, chiar dacă n-ai fost.
Pe drumuri lungi și străzi fără lumină,
Îți caut urma, inima-mi suspină.
Fiecare zi e ca o întrebare,
Când vei veni din depărtări amare?
Te chem cu glasul tainic al iubirii,
Și te aștept la marginea privirii.
Sub cerul plin de stele tremurânde,
Dorul meu arde-n clipele profunde.
E ca un foc ce nu se stinge-n vânt,
Un cântec mut, dar veșnic și profund.
Nici florile din câmp nu pot să-mi spună,
De ce e dorul rana mea cea bună.
Căci doare, dar mă ține viu și treaz,
În fiecare zi și-n orice ceas.
Aș scrie dorul meu pe frunze verzi,
Să-l simți când sufletu-ți începi să-l pierzi.
Și când va fi să mă găsești pe mine,
Să știi că dorul meu duce spre tine.
Și astfel, dorul sufletului meu
Va fi povestea unui vis mereu.
Un legământ de gânduri și simțire,
O șoaptă-n veșnicie, o iubire.
Visurile mele!
Urc un deal și valea o cobor
Și-a mea privire mi-o rotesc,
Poate te văd din întâmplare
Și inima fierbinte îmi răcoresc.
Cândva pe-aici ne întâlneam
Și te așteptam cu trandafiri,
La schimb iubirea ta primeam
Și fericirea ne curgea-n priviri
Eu tânărul din satul de sub deal
Iar tu, a mea aleasă din poveste,
Ascunși să nu ne vadă lumea rea
Făcând din întâlnire a lor...veste.
Aveam ca ani cam șapte peste zece
Iar tu o floare cu petale parfumate,
Pe care eu îndrăgostit le miroseam
Visând că-n timp vei fi a mea jumate.
Dar într-o zi povestea s-a-ncheiat
Chiar înainte de-a'ncepe cu adevarat,
Că ea a dispărut făra-rosti vreo vorbă
Și m-a lăsat pe vale, singur, abandonat.
................................... ......
Aduc și-acum pe vale multe flori
Dar, nu trandafiri și doar lalele,
Pe care le arunc și-mi zic în gând
Aici s-au năruit...visurile mele!
Ascult tăcerea ta
Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.
Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?
Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?
Priviri
Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet
Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești
Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget
Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești
Focul nestins a mistuit zile senine
Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești
Visul aprins rulează filme clandestine
Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești
Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde
Din ochii tăi mă săgetau două scântei
Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde
Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești
Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine
Mă-ntreabă inima și sufletul de vești
Răspunde tu la întrebările fragile
Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești
Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală
Nu mai pricep dacă e bine să iubești
Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală
Credeam că sufletul cedând suflet primești
Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele
Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești
Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele
Lovind în suflet ai decis să-l osândești
Coboară lacrima-n pământ cărând povară
Se rupe omul dintr-un om răpus de dor
Arunci o inimă-n infern, omul să piară
Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor
T0amnă târzie
S-a tras o cortină groasă,
Peste culme peate casă
Fumul suie tremurat
Zilele s-au micșorat.
Dimineața-i fără soare
Floarea din grădină moare
Norii cern o apă deasă
Ce-i pe afară cui îi pasă?
Cerru-în zare-i plumburiu
Doar un vânt bate zglobiu,
Însă toamna e bogată
În ruginiu îmbrăcată.
Codexul nescris
În tăcerea nopții, simt cum cuvintele se nasc din umbrele gândurilor neînțelese. Fiecare pas pe care-l fac mă adâncește mai mult în misterul acestui univers al meu, un loc unde lumina nu are voie să pătrundă, dar nici întunericul nu îmi poate fura speranța. Pot trăi în gândurile tale, chiar și atunci când nu mă vezi, pot schimba ceea ce tu crezi că este imposibil, doar pentru că știu să îți ating inima fără să o conștientizezi. Vreau să-ți arăt că adevărata putere nu este în ceea ce putem atinge sau face, ci în ceea ce suntem capabili să devenim fără a fi observați.
Dorul Sufletul
Când seara cade, totul e tăcere,
Un dor mă prinde-n mreje de durere.
Din zări îndepărtate vin chemări,
Sufletu-mi plânge, prins între cărări.
Te caut printre umbrele târzii,
În amintiri ce dor și-s vii.
Ești ca un cântec ce nu-l pot uita,
Ca o lumină-n noaptea grea.
În visuri blânde chipul tău răsare,
Ca o speranță vie, călătoare.
Te simt aproape, dar ești prea departe,
Iar dorul meu se-nalță peste moarte.
Purtat de vântul rece dintre munți,
Sufletul meu te strigă din adânci.
Ești parte vie-n gândul ce-l păstrez,
Un dor ce niciodată nu-l șterg.
Prin ploi și nori, prin timpuri fără rost,
Îți simt prezența, chiar dacă n-ai fost.
Pe drumuri lungi și străzi fără lumină,
Îți caut urma, inima-mi suspină.
Fiecare zi e ca o întrebare,
Când vei veni din depărtări amare?
Te chem cu glasul tainic al iubirii,
Și te aștept la marginea privirii.
Sub cerul plin de stele tremurânde,
Dorul meu arde-n clipele profunde.
E ca un foc ce nu se stinge-n vânt,
Un cântec mut, dar veșnic și profund.
Nici florile din câmp nu pot să-mi spună,
De ce e dorul rana mea cea bună.
Căci doare, dar mă ține viu și treaz,
În fiecare zi și-n orice ceas.
Aș scrie dorul meu pe frunze verzi,
Să-l simți când sufletu-ți începi să-l pierzi.
Și când va fi să mă găsești pe mine,
Să știi că dorul meu duce spre tine.
Și astfel, dorul sufletului meu
Va fi povestea unui vis mereu.
Un legământ de gânduri și simțire,
O șoaptă-n veșnicie, o iubire.
Visurile mele!
Urc un deal și valea o cobor
Și-a mea privire mi-o rotesc,
Poate te văd din întâmplare
Și inima fierbinte îmi răcoresc.
Cândva pe-aici ne întâlneam
Și te așteptam cu trandafiri,
La schimb iubirea ta primeam
Și fericirea ne curgea-n priviri
Eu tânărul din satul de sub deal
Iar tu, a mea aleasă din poveste,
Ascunși să nu ne vadă lumea rea
Făcând din întâlnire a lor...veste.
Aveam ca ani cam șapte peste zece
Iar tu o floare cu petale parfumate,
Pe care eu îndrăgostit le miroseam
Visând că-n timp vei fi a mea jumate.
Dar într-o zi povestea s-a-ncheiat
Chiar înainte de-a'ncepe cu adevarat,
Că ea a dispărut făra-rosti vreo vorbă
Și m-a lăsat pe vale, singur, abandonat.
................................... ......
Aduc și-acum pe vale multe flori
Dar, nu trandafiri și doar lalele,
Pe care le arunc și-mi zic în gând
Aici s-au năruit...visurile mele!
Ascult tăcerea ta
Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.
Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?
Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?
Other poems by the author
Când a iubi e conjugat la imposibil
Ce viață zbuciumată
Ce stare complicată
Iubirea-i doar o pată
Un nor pe cer senin
Ce regulă-ncurcată
Ce inimă-nodată
Iubirea-i evitată
O boală de cretin
Ce lume-ntortocheată
Ce strâmbă judecată
Iubirea minunată
E-o groapă în destin
Ce rană fermecată
Ce lecție ciudată
Iubirea săgetată
Devine corp străin
Ce liniște bogată
Ce lacrimă uscată
Iubirea cea curată
E-o doză de venin
Ce soartă desculțată
Ce verb de înghețată
Ce-aromă parfumată
Iubirea-i doar un chin
Vrei să fi îngerul meu?
Pe mine sădind la tine-n pământ
Renasc din sămânța iubirii mai verde
Sub aripa inimii tale m-ascund
Ferit de arșița lumii inerte
Nu pot să-ți aduc o rază de stea
Căci soare ești tu s-aduci vieții zile
Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta
În noapte pictând cărare prin vise
De vrei să fi cerul pământului meu
Să mă împresori cu aer și apă
Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu
Să-mi crească spre tine și floare și iarbă
Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor
În umbra pașilor tăi să m-astâmperi
Pitită sub gene zâmbind să adorm
Zidită în mine te aflu oriunde
Tu unică floare de nu mă uita
Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic
Toți demoni-nfrânți se vor apleca
În fața iubirii aprinse de-un înger
Dreptul la iubire
Ai dreptul să iubești când ești iubit
De nu s-a nimerit ceva-i greșit
Și-atunci e interzis ce ai simțit
Să nu fii demodat pari fericit
Ai dreptul să iubești în așteptare
Ia visele și-aruncăle-n uitare
Ai dreptul să iubești făr-alinare
Învață să trăiești fără culoare
Ai dreptul să iubești din când în când
Cu ci-n te nimerești nu știi nicicând
Alegi sau ești ales ori stai la rând
Nu știi de-i prea târziu sau prea curând
Te caută iubirea nechemată
Corect ar fi să fie calculată
Sucită matematică-ngânfată
Aplică-i stricte reguli ca-n armată
A îndrăznit să vin-așa neaprobat?
Inima știm că e doar simplu aparat
Sufletul pare un cuvânt bun de uitat
Fii un robot, apasă ''reset'' și-ai scăpat
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Vinovată vină
Scuzați acest deranj, gasit-am ce-i de vină
Iubirea a greșit, nu-i timpul ei să vină
Învață s-o alungi căci mușc-acea jivină
Iar sufletu-i zorzon, atârnă-n strofe rimă
Gândul e vinovat, nu vrea să-și mai revină
Într-un vagon urcat, mutat pe altă șină
Cuvinte-au deranjat, dacă iubești ai vină
Vezi-ți de treaba ta, inima-i doar mașină
Dragostea n-are leac, e dezechilibrată
Ai neuron stricat, mintea trebui tratată
De-ți vine-așa deodat’ arunc-o iute-n stradă
Închide-i ușa-n nas, încuie-acum degrabă
Găsește-ți ocupații de nu te lasă-n pace
Cumva uită de ea altfel încet te stoarce
Lumea-i cu gândul ei, te-ascultă și-apoi tace
De-ai să vorbești deschis cu spatele se-ntoarce
Ce spun unele versuri sunt doar minciuni sfruntate
Ascultă nepăsarea și-nvață cum se face
Iubirea-i crudă dramă, te-ncurcă, te desface
Ruin-ai să ajungi de nu ți se va-ntoarce
De te-ai îndrăgostit nu-ți căuta vre-o vină
Uitarea-i vinovată că nu a vrut să vină
Răspuns la „Te Iubesc” posibil să nu vină
Ești vinovat că simți, ești vinovat de vină
Suflet Pierdut
Unde ești suflet părăsit
De vise oarbe păcălit
Singur pe drum ai ostenit
Umblând pribeag te-ai rătăcit
Suflet apus de-un răsărit
Lumina nu te-a încălzit
O stea frumoasă te-a orbit
Și-acum te pierzi în infinit
Strigând la porțile tăcerii
Nu vrei să bați cale întoarsă
Urmând chemările iubirii
Te risipești fără de șansă
N-ai regăsit un paradis
Te-ai amăgit căzând în plasă
Incert sperând ai îndrăznit
Și-acum te-afunzi în ceață deasă
Iubind prea mult te-a izgonit
N-ai înțeles că nu îi pasă
Te cauți singur prigonit
Suflet pierdut de un acasă
Când a iubi e conjugat la imposibil
Ce viață zbuciumată
Ce stare complicată
Iubirea-i doar o pată
Un nor pe cer senin
Ce regulă-ncurcată
Ce inimă-nodată
Iubirea-i evitată
O boală de cretin
Ce lume-ntortocheată
Ce strâmbă judecată
Iubirea minunată
E-o groapă în destin
Ce rană fermecată
Ce lecție ciudată
Iubirea săgetată
Devine corp străin
Ce liniște bogată
Ce lacrimă uscată
Iubirea cea curată
E-o doză de venin
Ce soartă desculțată
Ce verb de înghețată
Ce-aromă parfumată
Iubirea-i doar un chin
Vrei să fi îngerul meu?
Pe mine sădind la tine-n pământ
Renasc din sămânța iubirii mai verde
Sub aripa inimii tale m-ascund
Ferit de arșița lumii inerte
Nu pot să-ți aduc o rază de stea
Căci soare ești tu s-aduci vieții zile
Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta
În noapte pictând cărare prin vise
De vrei să fi cerul pământului meu
Să mă împresori cu aer și apă
Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu
Să-mi crească spre tine și floare și iarbă
Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor
În umbra pașilor tăi să m-astâmperi
Pitită sub gene zâmbind să adorm
Zidită în mine te aflu oriunde
Tu unică floare de nu mă uita
Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic
Toți demoni-nfrânți se vor apleca
În fața iubirii aprinse de-un înger
Dreptul la iubire
Ai dreptul să iubești când ești iubit
De nu s-a nimerit ceva-i greșit
Și-atunci e interzis ce ai simțit
Să nu fii demodat pari fericit
Ai dreptul să iubești în așteptare
Ia visele și-aruncăle-n uitare
Ai dreptul să iubești făr-alinare
Învață să trăiești fără culoare
Ai dreptul să iubești din când în când
Cu ci-n te nimerești nu știi nicicând
Alegi sau ești ales ori stai la rând
Nu știi de-i prea târziu sau prea curând
Te caută iubirea nechemată
Corect ar fi să fie calculată
Sucită matematică-ngânfată
Aplică-i stricte reguli ca-n armată
A îndrăznit să vin-așa neaprobat?
Inima știm că e doar simplu aparat
Sufletul pare un cuvânt bun de uitat
Fii un robot, apasă ''reset'' și-ai scăpat
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Vinovată vină
Scuzați acest deranj, gasit-am ce-i de vină
Iubirea a greșit, nu-i timpul ei să vină
Învață s-o alungi căci mușc-acea jivină
Iar sufletu-i zorzon, atârnă-n strofe rimă
Gândul e vinovat, nu vrea să-și mai revină
Într-un vagon urcat, mutat pe altă șină
Cuvinte-au deranjat, dacă iubești ai vină
Vezi-ți de treaba ta, inima-i doar mașină
Dragostea n-are leac, e dezechilibrată
Ai neuron stricat, mintea trebui tratată
De-ți vine-așa deodat’ arunc-o iute-n stradă
Închide-i ușa-n nas, încuie-acum degrabă
Găsește-ți ocupații de nu te lasă-n pace
Cumva uită de ea altfel încet te stoarce
Lumea-i cu gândul ei, te-ascultă și-apoi tace
De-ai să vorbești deschis cu spatele se-ntoarce
Ce spun unele versuri sunt doar minciuni sfruntate
Ascultă nepăsarea și-nvață cum se face
Iubirea-i crudă dramă, te-ncurcă, te desface
Ruin-ai să ajungi de nu ți se va-ntoarce
De te-ai îndrăgostit nu-ți căuta vre-o vină
Uitarea-i vinovată că nu a vrut să vină
Răspuns la „Te Iubesc” posibil să nu vină
Ești vinovat că simți, ești vinovat de vină
Suflet Pierdut
Unde ești suflet părăsit
De vise oarbe păcălit
Singur pe drum ai ostenit
Umblând pribeag te-ai rătăcit
Suflet apus de-un răsărit
Lumina nu te-a încălzit
O stea frumoasă te-a orbit
Și-acum te pierzi în infinit
Strigând la porțile tăcerii
Nu vrei să bați cale întoarsă
Urmând chemările iubirii
Te risipești fără de șansă
N-ai regăsit un paradis
Te-ai amăgit căzând în plasă
Incert sperând ai îndrăznit
Și-acum te-afunzi în ceață deasă
Iubind prea mult te-a izgonit
N-ai înțeles că nu îi pasă
Te cauți singur prigonit
Suflet pierdut de un acasă