Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
Category: Love poems
All author's poems: Silvian Costin
Date of posting: 19 сентября 2024
Views: 288
Poems in the same category
Iubire...
Sub raza unei stele, când vântu-ncet suspină,
Se legănă mălinii, privind spre luna plină,
Iar astre somnoroase, lucind, de dor stingher,
Vor plânge întreg pământul cu lacrimi de mister,
Și freamătul pădurii îți spune murmurând,
Hai, du-te la culcare, tu chip de înger blând.
Iubirea-ți voi așterne pe câmpul ars de timp,
Din brazde-o să răsară al florilor nimb,
Și poate, din tăcere, un cânt va înflori,
Iar păsările toate spre cuiburi vor fugi,
Vor curge lin izvoare, amarul să ți-l spele,
Și bându-i apa rece, te uită înspre stele,
La primăveri ascunse, când nurii vor pocni,
Când florile iubirii în suflet vor rodi,
Să vezi în umbra crucii cum tainica lumină,
Cu zorii în pământ și-n ceruri rădăcină,
Dă scâncetului viață, și-n tindă bucurii,
Și-atunci făptură dragă vei zămisli copii.
Iar eu, sub luna rece, voi plânge visător,
Iar ție în toiul nopții de mine-ți va fi dor,
Și-n lacrima căzută pe marginea de pat,
Se-ascunde amintirea al celui ce-i plecat,
Și-n tot ce te-nconjoară vei regăsi mereu,
Că fiecare-n parte, ascunde chipul meu.
Câte inimi
Nu știu câte inimi vei mai frânge,
Dar vine clipa-n care vei plânge.
Și lacrimi grele vor cădea pe foi,
Din dorul celor ce-au plecat din noi.
Când jocul tău va fi doar amintire,
Vei înțelege prețul din iubire.
Că orice suflet rupt și părăsit
Îți lasă-n urmă-un drum necucerit.
Căci roata vieții se întoarce-n taină,
Și-n jurul tău va crește a sa haină.
Durerea-i lecție, iar timpul, sfetnic bun,
Să-nveți iubirea fără să răpun’.
Luna!
Mă uit la luna dintre nori și stele
Și văd cât de frumos zâmbește,
E astrul ce-și aduce bine-aminte
De-a noastră fără de sfârșit poveste.
Cândva ne-a fost martor ceresc
La întâlniri sub raza-i de lumină,
La ale noastre calde-mbrățișări
Și șoapte dulci rostite în surdină.
Eram doi tineri plini de speranțe
Gata să cucerească lumea întreagă,
Fără a ști ce ne așteaptă-n viață
Cutezători că dragostea ne leagă.
Atunci ca și acum la noi privea
De după norul ce sus o însoțea,
Lumină trimițându-ne în noapte
Până ce zorii dimineții ne prindea.
Și azi un pic, mâine puțin mai mult
Iubirea ne-a cuprins cu mreaja ei,
Și inima-mi bătea precum a ei dicta
Iar noi pluteam pe-aleea de sub tei.
Acum călcăm mai rar pe-acea cărare
Că multă buruiană pe ea este crescută,
Vorbim, zâmbim și chiar ne amuzăm
Cum luna nopții de după nor...salută!
Дождь
Стою один в осеннем парке,
Забыт тобою я давно!
Дождь укрывает каменные арки,
А все вокруг лишь чёрно белое кино...
Все мысли я давно оставил в прошлом,
Все что роднило нас с тобой.
и с каждым вздохом все сильнее тошно,
Ну почему я без тебя такой пустой?
Твои глаза забыть я не сумею,
Они очаг, что сердце грели мне.
и я боюсь что так и не успею,
Признаться что скучаю по тебе.
Мурашки холода покрыли кожу,
Дождь все сильнее бьет лицо.
Но дома ждёт пустое ложе
и на подушке равнодушное кольцо.
Dor de flacără
Lumânarea neatinsă stă pitită,
Neobișnuit de liniștită.
Așteaptă să fie văzută,
Neobservată, ea se preface tăcută.
Neavând chibrite sau brichetă,
Mă apropiu de ea foarte discretă.
Întunericul pătrunde subtil în odaie,
Încet-încet aud stropii vestind o ploaie.
Lumânarea așteptând nerăbdătoare,
Să aibă un folos în lumea asta oare?
O privesc fără interes,
Situația dintre noi nefăcând un progres.
Iubirea mea arzătoare,
O ajută să se aprindă cu o anumită răcoare.
Timide ne apropiem una de alta,
Descoperind ce ascunde fapta.
Dragostea oarbă m-a făcut.
Flacăra încălzindu-mă m-am prefăcut
Într-o lacrimă de ceara,
O vai, iubire amară.
Ce s-a întâmplat cu noi?
Flacăra se stinge, nu mai putem da înapoi.
Te-am iubit cu adevărat,
Mă doare că încă o fac.
Chiar dacă ai rămas cu nimic,
Alături de tine rămân ca un alcoolic.
Mi-ai arătat ce înseamnă iubirea,
Acum vei vedea cum se simte nemurirea.
Doar un gând
Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,
O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,
Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,
Sădești frumusețea în tainice pagini.
Te privesc de departe, subtil, ca o stea,
Și-n sinele meu primăvara sosește.
Când pleci și nu spui, în inima mea,
Lași urme adânci de dor și tristețe.
Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,
Să te privesc ca pe un om oarecare,
Dar gândul la tine mă arde și-l mint,
Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.
Și, dacă în tăcere te voi regăsi,
Voi purta aceste cuvinte cu mine,
Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,
Și iubirea e-mbrăcată cu tine.
Iubire...
Sub raza unei stele, când vântu-ncet suspină,
Se legănă mălinii, privind spre luna plină,
Iar astre somnoroase, lucind, de dor stingher,
Vor plânge întreg pământul cu lacrimi de mister,
Și freamătul pădurii îți spune murmurând,
Hai, du-te la culcare, tu chip de înger blând.
Iubirea-ți voi așterne pe câmpul ars de timp,
Din brazde-o să răsară al florilor nimb,
Și poate, din tăcere, un cânt va înflori,
Iar păsările toate spre cuiburi vor fugi,
Vor curge lin izvoare, amarul să ți-l spele,
Și bându-i apa rece, te uită înspre stele,
La primăveri ascunse, când nurii vor pocni,
Când florile iubirii în suflet vor rodi,
Să vezi în umbra crucii cum tainica lumină,
Cu zorii în pământ și-n ceruri rădăcină,
Dă scâncetului viață, și-n tindă bucurii,
Și-atunci făptură dragă vei zămisli copii.
Iar eu, sub luna rece, voi plânge visător,
Iar ție în toiul nopții de mine-ți va fi dor,
Și-n lacrima căzută pe marginea de pat,
Se-ascunde amintirea al celui ce-i plecat,
Și-n tot ce te-nconjoară vei regăsi mereu,
Că fiecare-n parte, ascunde chipul meu.
Câte inimi
Nu știu câte inimi vei mai frânge,
Dar vine clipa-n care vei plânge.
Și lacrimi grele vor cădea pe foi,
Din dorul celor ce-au plecat din noi.
Când jocul tău va fi doar amintire,
Vei înțelege prețul din iubire.
Că orice suflet rupt și părăsit
Îți lasă-n urmă-un drum necucerit.
Căci roata vieții se întoarce-n taină,
Și-n jurul tău va crește a sa haină.
Durerea-i lecție, iar timpul, sfetnic bun,
Să-nveți iubirea fără să răpun’.
Luna!
Mă uit la luna dintre nori și stele
Și văd cât de frumos zâmbește,
E astrul ce-și aduce bine-aminte
De-a noastră fără de sfârșit poveste.
Cândva ne-a fost martor ceresc
La întâlniri sub raza-i de lumină,
La ale noastre calde-mbrățișări
Și șoapte dulci rostite în surdină.
Eram doi tineri plini de speranțe
Gata să cucerească lumea întreagă,
Fără a ști ce ne așteaptă-n viață
Cutezători că dragostea ne leagă.
Atunci ca și acum la noi privea
De după norul ce sus o însoțea,
Lumină trimițându-ne în noapte
Până ce zorii dimineții ne prindea.
Și azi un pic, mâine puțin mai mult
Iubirea ne-a cuprins cu mreaja ei,
Și inima-mi bătea precum a ei dicta
Iar noi pluteam pe-aleea de sub tei.
Acum călcăm mai rar pe-acea cărare
Că multă buruiană pe ea este crescută,
Vorbim, zâmbim și chiar ne amuzăm
Cum luna nopții de după nor...salută!
Дождь
Стою один в осеннем парке,
Забыт тобою я давно!
Дождь укрывает каменные арки,
А все вокруг лишь чёрно белое кино...
Все мысли я давно оставил в прошлом,
Все что роднило нас с тобой.
и с каждым вздохом все сильнее тошно,
Ну почему я без тебя такой пустой?
Твои глаза забыть я не сумею,
Они очаг, что сердце грели мне.
и я боюсь что так и не успею,
Признаться что скучаю по тебе.
Мурашки холода покрыли кожу,
Дождь все сильнее бьет лицо.
Но дома ждёт пустое ложе
и на подушке равнодушное кольцо.
Dor de flacără
Lumânarea neatinsă stă pitită,
Neobișnuit de liniștită.
Așteaptă să fie văzută,
Neobservată, ea se preface tăcută.
Neavând chibrite sau brichetă,
Mă apropiu de ea foarte discretă.
Întunericul pătrunde subtil în odaie,
Încet-încet aud stropii vestind o ploaie.
Lumânarea așteptând nerăbdătoare,
Să aibă un folos în lumea asta oare?
O privesc fără interes,
Situația dintre noi nefăcând un progres.
Iubirea mea arzătoare,
O ajută să se aprindă cu o anumită răcoare.
Timide ne apropiem una de alta,
Descoperind ce ascunde fapta.
Dragostea oarbă m-a făcut.
Flacăra încălzindu-mă m-am prefăcut
Într-o lacrimă de ceara,
O vai, iubire amară.
Ce s-a întâmplat cu noi?
Flacăra se stinge, nu mai putem da înapoi.
Te-am iubit cu adevărat,
Mă doare că încă o fac.
Chiar dacă ai rămas cu nimic,
Alături de tine rămân ca un alcoolic.
Mi-ai arătat ce înseamnă iubirea,
Acum vei vedea cum se simte nemurirea.
Doar un gând
Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,
O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,
Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,
Sădești frumusețea în tainice pagini.
Te privesc de departe, subtil, ca o stea,
Și-n sinele meu primăvara sosește.
Când pleci și nu spui, în inima mea,
Lași urme adânci de dor și tristețe.
Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,
Să te privesc ca pe un om oarecare,
Dar gândul la tine mă arde și-l mint,
Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.
Și, dacă în tăcere te voi regăsi,
Voi purta aceste cuvinte cu mine,
Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,
Și iubirea e-mbrăcată cu tine.
Other poems by the author
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Război
Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni
Medieval ridică săbii idioți
Pornind războiul lasă-n urmă case goale
N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți
Minciuni sfruntate oferind mulțimii sclave
Lipsiți de școală e mai simplu să-i conduci
Învață pruncii a muri servind palavre
Nu-i Dumnezeu ce le-a cerut s-aducă morți
Infernul cade pe pământ târând cadavre
Dorinți meschine se-nvelesc în patrioți
Proliferând false valori gândiri bolnave
Cheamă la luptă gloata oarbă de netoți
Culori macabre poartă cruda vânătoare
Dictată sec de despoți strâmbi și vanitoși
Ori de stăpâni dorind pământ sau răzbunare
Vânzând iluzii despre viața celor morți
Cu mâna goală sunt trimiși s-aducă moarte
Biete ființe transformate-n mateloți
Mânând corabia intențiilor barbare
Sălbatic mătură spre umbră frați, nepoți
Pornește hoarda sărbătorilor funebre
Cântând fanfara mitralierelor orori
Lăsând în urmă flori uscându-se în jerbe
Acoperind martirii tragicei erori
Oameni de rând ce duc pe umeri greutate
Sunt păcăliți c-au să ajungă mari eroi
Pornind războiul pentru cauze deșarte
Le-ascund rațiunea rătăcind-o în noroi
Nu plânge
Să nu mai plângi când soarta crudă te-a lovit
Degeaba cauți loc ascuns de realitate
La poarta-nchisă fremătând ai nimerit
Doar o minune va schimba ce nu se poate
Să nu mai plângi tu suflet blând nefericit
Lumina rece ți-a brumat florile toate
Sclipind un astru insolit te-ai rătăcit
Lăsându-ți nopțile să fumege turbate
Să nu mai plângi o primăvară ce-a mințit
Lumea perfectă e în visele din noapte
Hotarul zorilor trecând s-au risipit
Dezvăluid splendoarea zilelor voalate
Să nu mai plângi lacrimă caldă amăgit
Uscând cu sete curg oceanele sărate
Lipsindu-ți buzele de zahărul vrăjit
Amarul picură din rănile crăpate
Să nu mai plângi chiar dacă totul e nimic
Aerul stins respiră orele blazate
Să nu mai plângi ai vrea dar plângi necontenit
Umbletu-ți plânge istovit călcând pe șoapte
Pe-un singur sens
Spun Te Iubesc, inima grea abia de bate
A obosit, de-atâta liniște se zbate
Nu simt nici veri, nici primăveri, zile uitate
Strivit de cer sufletul strigă, foc îl arde
Spun Te Iubesc, prin uşa-nchisă nu răzbate
Chiar şi pereţii se topesc s-asculte-aproape
Acoperişul a zburat, ploaie se-abate
Trimisă-n ceruri către nori pleacă departe
Plimbaţi de dor stropii se-arată la ferestre
Pământul florilor din geam udând de sete
Când tu răsari în dimineţi privind prin gene
Dintr-e petale-un Te Iubesc va face semne
Şi Te Iubesc pe-un singur sens fără scăpare
Chiar de e-nchisă către tine orice cale
Ne-am împărţit în două lumi clădind hotare
Ce e stupid, un Te Iubesc sau pagini goale?
Spun Te Iubesc seara când somnul nu mai vine
Adorm cu greu, visul frumos iarăşi revine
Tu mă săruţi până topit dispar în tine
Cu două inimi vei trăi şi pentru mine
Prezențele-n absență
Trecut-au zile fără urmă ca un fum
Singurătatea risipindu-le uitate
Absența caută prezențele nocturn
Călătorind printre făpturile abstracte
În vise umblă transparențe de parfum
Iluzii oarbe celuind imaculate
Splendide zâmbete mă scutură nebun
Exuberant sufletul tremură în noapte
Pe cer o stea mă urmărește dintr-un turn
Lumini vopsite strălucind falsificate
Aruncă razele-mbrăcate la costum
Gătite umbre hoinărind întunecate
Spre dimineață urcă soarele imun
Trezește ochii din poveștile-ncurcate
Privirea umblă în absență pe un drum
Călcând desculță între vis și realitate
Orele trec îngrămădindu-se postum
Mătură timpul amintirile uzate
Fără prezență existența-i oarecum
Într-o absență ascunzându-se de toate
Să curgă timpul
Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi
Golit de roate bate ceasul doar din arcuri
Se zbate-o inimă uitată prin noroi
S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri
Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv
Pe drum de praf a zăbovit o amintire
Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi
Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte
Și-are să curgă timpul florilor de măr
Lăsând în urmă anotipurile-albastre
Se-ntinde lungă o petală albă-n păr
Rămân desculț lipsit de aripa speranței
Și-are să curgă timpul până la nimic
Strivind cu noapte poarta cerului senină
Plângând uitate doruri strigă să deschid
Din nepăsare-au să rămână încuiate
Și-are să fugă timpul soarelui pe lună
Și-are să ardă o iubire cale lungă
Și-are să curgă timpul inimi-n țărână
Secat de suflet trupul umblă ca o umbră
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Război
Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni
Medieval ridică săbii idioți
Pornind războiul lasă-n urmă case goale
N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți
Minciuni sfruntate oferind mulțimii sclave
Lipsiți de școală e mai simplu să-i conduci
Învață pruncii a muri servind palavre
Nu-i Dumnezeu ce le-a cerut s-aducă morți
Infernul cade pe pământ târând cadavre
Dorinți meschine se-nvelesc în patrioți
Proliferând false valori gândiri bolnave
Cheamă la luptă gloata oarbă de netoți
Culori macabre poartă cruda vânătoare
Dictată sec de despoți strâmbi și vanitoși
Ori de stăpâni dorind pământ sau răzbunare
Vânzând iluzii despre viața celor morți
Cu mâna goală sunt trimiși s-aducă moarte
Biete ființe transformate-n mateloți
Mânând corabia intențiilor barbare
Sălbatic mătură spre umbră frați, nepoți
Pornește hoarda sărbătorilor funebre
Cântând fanfara mitralierelor orori
Lăsând în urmă flori uscându-se în jerbe
Acoperind martirii tragicei erori
Oameni de rând ce duc pe umeri greutate
Sunt păcăliți c-au să ajungă mari eroi
Pornind războiul pentru cauze deșarte
Le-ascund rațiunea rătăcind-o în noroi
Nu plânge
Să nu mai plângi când soarta crudă te-a lovit
Degeaba cauți loc ascuns de realitate
La poarta-nchisă fremătând ai nimerit
Doar o minune va schimba ce nu se poate
Să nu mai plângi tu suflet blând nefericit
Lumina rece ți-a brumat florile toate
Sclipind un astru insolit te-ai rătăcit
Lăsându-ți nopțile să fumege turbate
Să nu mai plângi o primăvară ce-a mințit
Lumea perfectă e în visele din noapte
Hotarul zorilor trecând s-au risipit
Dezvăluid splendoarea zilelor voalate
Să nu mai plângi lacrimă caldă amăgit
Uscând cu sete curg oceanele sărate
Lipsindu-ți buzele de zahărul vrăjit
Amarul picură din rănile crăpate
Să nu mai plângi chiar dacă totul e nimic
Aerul stins respiră orele blazate
Să nu mai plângi ai vrea dar plângi necontenit
Umbletu-ți plânge istovit călcând pe șoapte
Pe-un singur sens
Spun Te Iubesc, inima grea abia de bate
A obosit, de-atâta liniște se zbate
Nu simt nici veri, nici primăveri, zile uitate
Strivit de cer sufletul strigă, foc îl arde
Spun Te Iubesc, prin uşa-nchisă nu răzbate
Chiar şi pereţii se topesc s-asculte-aproape
Acoperişul a zburat, ploaie se-abate
Trimisă-n ceruri către nori pleacă departe
Plimbaţi de dor stropii se-arată la ferestre
Pământul florilor din geam udând de sete
Când tu răsari în dimineţi privind prin gene
Dintr-e petale-un Te Iubesc va face semne
Şi Te Iubesc pe-un singur sens fără scăpare
Chiar de e-nchisă către tine orice cale
Ne-am împărţit în două lumi clădind hotare
Ce e stupid, un Te Iubesc sau pagini goale?
Spun Te Iubesc seara când somnul nu mai vine
Adorm cu greu, visul frumos iarăşi revine
Tu mă săruţi până topit dispar în tine
Cu două inimi vei trăi şi pentru mine
Prezențele-n absență
Trecut-au zile fără urmă ca un fum
Singurătatea risipindu-le uitate
Absența caută prezențele nocturn
Călătorind printre făpturile abstracte
În vise umblă transparențe de parfum
Iluzii oarbe celuind imaculate
Splendide zâmbete mă scutură nebun
Exuberant sufletul tremură în noapte
Pe cer o stea mă urmărește dintr-un turn
Lumini vopsite strălucind falsificate
Aruncă razele-mbrăcate la costum
Gătite umbre hoinărind întunecate
Spre dimineață urcă soarele imun
Trezește ochii din poveștile-ncurcate
Privirea umblă în absență pe un drum
Călcând desculță între vis și realitate
Orele trec îngrămădindu-se postum
Mătură timpul amintirile uzate
Fără prezență existența-i oarecum
Într-o absență ascunzându-se de toate
Să curgă timpul
Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi
Golit de roate bate ceasul doar din arcuri
Se zbate-o inimă uitată prin noroi
S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri
Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv
Pe drum de praf a zăbovit o amintire
Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi
Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte
Și-are să curgă timpul florilor de măr
Lăsând în urmă anotipurile-albastre
Se-ntinde lungă o petală albă-n păr
Rămân desculț lipsit de aripa speranței
Și-are să curgă timpul până la nimic
Strivind cu noapte poarta cerului senină
Plângând uitate doruri strigă să deschid
Din nepăsare-au să rămână încuiate
Și-are să fugă timpul soarelui pe lună
Și-are să ardă o iubire cale lungă
Și-are să curgă timpul inimi-n țărână
Secat de suflet trupul umblă ca o umbră