Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Poems in the same category
Mâine
Probabil că te-ntrebi
De ce te tot privesc,
Fiindcă nu ştiu iubito
Şi mâine de trăiesc.
De ce te alint întruna
Aşa stăruitor,
Fiindcă orice-i posibil
Şi poate mâine mor.
Şi mă întrebi surprinsă
De ce de tine scriu,
Fiindcă mă tem ca mâine
Să nu fie târziu...
Vreau doar să mă asigur
Că mă comport cu tine
Ca şi cum niciodată
Nu va mai fi alt mâine.
Muză
Și iată toamna
Și iată se va duce
Și iat-o pe mama
Cum ne aduce ceva dulce
Și ea se va duce
Și iată iarna
Și iată ninge
Și iată-l pe tata, albe fire
Și el se va stinge
Și iată primăvară
Și iată rozul și frumosul
Și iată-mă pe mine, speranță astrală
Cum aștept să vii
Și eu voi muri
Și iată vara
Și iată seninul seara
Și iată-te pe tine
Eleganță a mii de balerine
Și tu n-ai voie să dispari
Căci tu ești a mea Lorelei
Voi scrie..vers!
Emoția profund mă copleșește,
Când viața prin vers mi-o povestesc,
Nu mă feresc să exprim sentimente,
Pentru ființa dragă pe care o iubesc
Cum să nu scriu mereu despre iubire,
Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,
La ce mi-ar folosi comori în lume,
Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc
Nu știu să definesc ce-i fericirea,
În astă lume mică, plină de păcat,
Dar pot să spun că-mi este bine,
Lângă femeia cu care-s cununat
Voi scrie și voi spune tot prin vers,
Despre iubire, dragoste și fericire,
Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,
Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!
Lângă tine
Vreau să fac ochi lângă tine,
cu trupu-mi lipit de al tău,
să simt că respiri pentru mine
și focul din tine e-al meu.
Să-mi cauți gura flămândă,
cu buze ce ard de mult dor,
iar fața ta caldă și blândă
să-mi cadă în palmă ușor.
Vreau să mă scol lângă tine,
cu părul tău prins în păcat,
cu sânii-ți lipiți strâns de mine
și pieptul arzând ne’mpăcat.
Goi să stăm sub așternuturi,
Făurind un falnic destin,
să depanăm zâmbind trecuturi
ce gem de plăceri și suspin.
Să zacem pierduți în plăcere,
Pe cearceaful boțit și căzut,
să curgă pe noi o tăcere
ce țipă-n fiorul avut.
Vreau să mă trezesc lângă tine,
cu dorul topit între noi,
să-mi spui fără vorbe ce-ți vine
și să ardem din nou amândoi.
Dorul ce arde
Când norii se-adună pe-al vieții hotar,
Și gândul aleargă spre-un vis depărtat,
E dorul ce arde, ca focul mocnit,
O flacără-n suflet ce nu s-a stins nicicând.
În șoapta tăcută a nopții târzii,
Se naște un cântec din amintiri vii,
E glasul iubirii ce-n urmă-l păstrez,
Un far luminos pe-al timpului crez.
Și chiar de mă poartă pe drumuri străine,
Dorul mă cheamă să vin iar la tine,
Cu pași nevăzuți, dar cu inima plină,
Spre clipa de-acasă, sub cerul de lumină.
NOI AZI
Noi azi am uitat fiecare atingere
Fiecare glas, fiecare îmbrățișare din trecut
Noi azi am uitat fiecare chip
Fiecare mângâiere, fiecare miros de parfum
Noi azi am adunat o colecție infinită de amintiri
De momente, de sărutări pe umerii goi
De acum și pentru veșnicie
Vom alătura fiecărui cuvânt prenumele NOI
Mâine
Probabil că te-ntrebi
De ce te tot privesc,
Fiindcă nu ştiu iubito
Şi mâine de trăiesc.
De ce te alint întruna
Aşa stăruitor,
Fiindcă orice-i posibil
Şi poate mâine mor.
Şi mă întrebi surprinsă
De ce de tine scriu,
Fiindcă mă tem ca mâine
Să nu fie târziu...
Vreau doar să mă asigur
Că mă comport cu tine
Ca şi cum niciodată
Nu va mai fi alt mâine.
Muză
Și iată toamna
Și iată se va duce
Și iat-o pe mama
Cum ne aduce ceva dulce
Și ea se va duce
Și iată iarna
Și iată ninge
Și iată-l pe tata, albe fire
Și el se va stinge
Și iată primăvară
Și iată rozul și frumosul
Și iată-mă pe mine, speranță astrală
Cum aștept să vii
Și eu voi muri
Și iată vara
Și iată seninul seara
Și iată-te pe tine
Eleganță a mii de balerine
Și tu n-ai voie să dispari
Căci tu ești a mea Lorelei
Voi scrie..vers!
Emoția profund mă copleșește,
Când viața prin vers mi-o povestesc,
Nu mă feresc să exprim sentimente,
Pentru ființa dragă pe care o iubesc
Cum să nu scriu mereu despre iubire,
Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,
La ce mi-ar folosi comori în lume,
Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc
Nu știu să definesc ce-i fericirea,
În astă lume mică, plină de păcat,
Dar pot să spun că-mi este bine,
Lângă femeia cu care-s cununat
Voi scrie și voi spune tot prin vers,
Despre iubire, dragoste și fericire,
Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,
Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!
Lângă tine
Vreau să fac ochi lângă tine,
cu trupu-mi lipit de al tău,
să simt că respiri pentru mine
și focul din tine e-al meu.
Să-mi cauți gura flămândă,
cu buze ce ard de mult dor,
iar fața ta caldă și blândă
să-mi cadă în palmă ușor.
Vreau să mă scol lângă tine,
cu părul tău prins în păcat,
cu sânii-ți lipiți strâns de mine
și pieptul arzând ne’mpăcat.
Goi să stăm sub așternuturi,
Făurind un falnic destin,
să depanăm zâmbind trecuturi
ce gem de plăceri și suspin.
Să zacem pierduți în plăcere,
Pe cearceaful boțit și căzut,
să curgă pe noi o tăcere
ce țipă-n fiorul avut.
Vreau să mă trezesc lângă tine,
cu dorul topit între noi,
să-mi spui fără vorbe ce-ți vine
și să ardem din nou amândoi.
Dorul ce arde
Când norii se-adună pe-al vieții hotar,
Și gândul aleargă spre-un vis depărtat,
E dorul ce arde, ca focul mocnit,
O flacără-n suflet ce nu s-a stins nicicând.
În șoapta tăcută a nopții târzii,
Se naște un cântec din amintiri vii,
E glasul iubirii ce-n urmă-l păstrez,
Un far luminos pe-al timpului crez.
Și chiar de mă poartă pe drumuri străine,
Dorul mă cheamă să vin iar la tine,
Cu pași nevăzuți, dar cu inima plină,
Spre clipa de-acasă, sub cerul de lumină.
NOI AZI
Noi azi am uitat fiecare atingere
Fiecare glas, fiecare îmbrățișare din trecut
Noi azi am uitat fiecare chip
Fiecare mângâiere, fiecare miros de parfum
Noi azi am adunat o colecție infinită de amintiri
De momente, de sărutări pe umerii goi
De acum și pentru veșnicie
Vom alătura fiecărui cuvânt prenumele NOI
Other poems by the author
Dorinţă
Dezbracă Doamne pielea de pe mine,
Și lasă-mă doar carne vie,
Îmi este greu ca să mai fiu ca Tine,
Spășit, umil și fără de mânie.
Dezînflorește-mi crinii din obraz,
Și lasă-mă în firea mea de om,
Nu pot zâmbi când mi-e necaz,
Și nici să cânt când trebuie să dorm.
Neluminează Doamne, ochii mei,
Că n-am să pot privi doar către cer,
Când peste tot surâd viclean femei,
Iar eu sunt june și mereu stingher.
Dezrădăcinează-mi limba vinovată,
Când scuip venin în loc de miere,
Iar râsul fă-mi-l de primată,
Şi apoi aruncă-mă peste tăcere.
Neînsuflețește-mi lacrima din sânge,
Să-mi bată în tâmple dimineața,
Şi ia-mi odihna care mă deplânge,
Şi rupe Doamne odată-n mine viața.
Roger
De mic am trăit cu frigul în oase,
Soba plângea după un lemn,
Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,
Coşul aştepta de la fum şi el semn.
Şi priveam jinduind peste casa din vale,
Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,
Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,
Împreună cu mama şi motanul Roger.
Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,
Nămeţi uriaşi veneau peste casă,
Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...
Ce iarnă, ce viaţă geroasă.
Un vreasc îşi făcuse milă de noi,
Mama-l căra pe mâini sângerând,
Era toropită de prea multe nevoi,
Şi-o zăream mai tot timpul plângând.
Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,
Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,
Că mama o să aducă pentru noi un copac,
El lăcrima din ochii săi de smarald.
Bolul cu lapte îi îngheţase complet,
Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,
A doua zi îl găsisem inert,
A fost pentru el ultima iarnă.
Epigrame X
Comunicare interzisă
Un trib de indieni a decretat,
Comunicarea interzisă la femei,
Căci de atâta fum ce-au ridicat,
Funinginea ajunse pân' la zei.
Tortură
Au chinuit cu o ură crasă,
Un ţigan de la Ponton,
L-au închis singur în casă,
C-o tonă de fier beton.
Aniversarea preotului
A fost numit chiar de primar,
La zi festivă să-i dea tortul popii,
Dar când să ajungă la altar,
A dat … ortul popii.
Concluzie
Am fost la vorbitor, la puşcărie,
C-un deţinut atroce am discutat,
Dar o să spun, ca toţi să ştie,
Era foarte… încuiat.
Croială
Ieri m-a pălmuit un croitor,
Şi lucrătură bună a fost,
Că m-a lucrat la pas uşor,
Una pe faţă şi două pe dos.
Reglare de conturi
Doi contabili puşi pe harţă,
Au luptat pe două fronturi,
S-au lovit chiar peste faţă,
Şi-apoi s-au reglat din conturi.
Recunoaştere
Ce o fi cu acest mister?
Ieri un prost dădea prin gropi,
Mi-am dat seama că-i boxer,
Fiindcă prea bătea la ochi.
Mai-danez
În Danemarca iarăşi s-a iscat,
O nouă ceartă între patrupez’
Să dovedească prin lătrat,
Care dintre ei e mai-danez.
Unui Disc Jockey
Un DJ-ei vestit în ţară,
De loc din Sant Francisc,
L-au dus la Urgenţe aseară,
Şi i-au găsit: Hernie de Disc.
Unui proxenet
Un proxenet din închisoare,
La gardieni întruna le şopteşte,
Că va ieşi în Postul Mare,
Căci e Dezlegarea la Peşte.
Gerul....
Vântul mă mușcă de față,
Într-un frig infernal mă desfăt,
Sângele în vene-mi îngheață,
Cu bulgări de foc mă îmbăt.
Mi-s oasele gârbove-n coaste,
Și văd cum prăpădul revine,
Înfrunt a gerului oaste,
Și simt o Siberie în mine.
Mi-e frig și sunt rece ca gheața,
În cristale, de mișc, mă voi frânge,
Jăratec aș mânca dimineața,
Și clocot mi-aș turna peste sânge.
Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi,
Soarele nu-l mai văd nici în vis,
Cu gerul port acum un război,
În care focul este strict interzis.
Şi alb, și roșu, și verde, și albastru...
De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,
Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,
Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,
Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.
De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,
Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,
Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,
De norii stau stingheri și plâng pe stradă,
De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,
M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,
Să reapar atunci când straşnic plouă,
În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.
De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,
M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,
Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,
Să te alint atunci când mângâierea plânge.
De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,
Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,
Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,
Să sting pe veci acest război stupid și inutil.
Sunt plin de răni...
Sunt plin de răni deși nu port războaie,
Mi-s ochii-n lacrimi deși nicicând n-am plâns,
Și cad din mine, ca stropii mari de ploaie,
Dezamăgiri ce-n suflet prea multă vreme-am strâns.
Mi-e zborul frânt adesea, și aripi nu mai am,
Târâș îmi este mersul și coatele zdrelite,
Privirea-mi este ștearsă ca sticla dintr-un geam,
Și trag obloane grele sub pleoapele obosite.
Mi-e inima o candelă ce arde-n întuneric,
Dar vânturi reci o sting și flacăra-i se frânge,
Iar dorurile toate, în cântec efemeric,
Se pierd pe căi uitate, sub cerul care plânge.
Și-aș vrea să strig dar glasul mi-e lut fără suflare,
Cuvintele se sfarmă în umbre fără rost,
Iar sufletul mi-e piatră sub vremuri prea amare,
Un far ce nu-și mai poartă lumina-n avanpost.
Nu-i lanț să nu se rupă, nici zid trecut prin vreme,
Nici plâns necontenit, nici pas îngenuncheat,
Și chiar de port în mine o rană care geme,
Să-i caut vindecare, eu umblu neîncetat.
Dorinţă
Dezbracă Doamne pielea de pe mine,
Și lasă-mă doar carne vie,
Îmi este greu ca să mai fiu ca Tine,
Spășit, umil și fără de mânie.
Dezînflorește-mi crinii din obraz,
Și lasă-mă în firea mea de om,
Nu pot zâmbi când mi-e necaz,
Și nici să cânt când trebuie să dorm.
Neluminează Doamne, ochii mei,
Că n-am să pot privi doar către cer,
Când peste tot surâd viclean femei,
Iar eu sunt june și mereu stingher.
Dezrădăcinează-mi limba vinovată,
Când scuip venin în loc de miere,
Iar râsul fă-mi-l de primată,
Şi apoi aruncă-mă peste tăcere.
Neînsuflețește-mi lacrima din sânge,
Să-mi bată în tâmple dimineața,
Şi ia-mi odihna care mă deplânge,
Şi rupe Doamne odată-n mine viața.
Roger
De mic am trăit cu frigul în oase,
Soba plângea după un lemn,
Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,
Coşul aştepta de la fum şi el semn.
Şi priveam jinduind peste casa din vale,
Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,
Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,
Împreună cu mama şi motanul Roger.
Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,
Nămeţi uriaşi veneau peste casă,
Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...
Ce iarnă, ce viaţă geroasă.
Un vreasc îşi făcuse milă de noi,
Mama-l căra pe mâini sângerând,
Era toropită de prea multe nevoi,
Şi-o zăream mai tot timpul plângând.
Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,
Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,
Că mama o să aducă pentru noi un copac,
El lăcrima din ochii săi de smarald.
Bolul cu lapte îi îngheţase complet,
Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,
A doua zi îl găsisem inert,
A fost pentru el ultima iarnă.
Epigrame X
Comunicare interzisă
Un trib de indieni a decretat,
Comunicarea interzisă la femei,
Căci de atâta fum ce-au ridicat,
Funinginea ajunse pân' la zei.
Tortură
Au chinuit cu o ură crasă,
Un ţigan de la Ponton,
L-au închis singur în casă,
C-o tonă de fier beton.
Aniversarea preotului
A fost numit chiar de primar,
La zi festivă să-i dea tortul popii,
Dar când să ajungă la altar,
A dat … ortul popii.
Concluzie
Am fost la vorbitor, la puşcărie,
C-un deţinut atroce am discutat,
Dar o să spun, ca toţi să ştie,
Era foarte… încuiat.
Croială
Ieri m-a pălmuit un croitor,
Şi lucrătură bună a fost,
Că m-a lucrat la pas uşor,
Una pe faţă şi două pe dos.
Reglare de conturi
Doi contabili puşi pe harţă,
Au luptat pe două fronturi,
S-au lovit chiar peste faţă,
Şi-apoi s-au reglat din conturi.
Recunoaştere
Ce o fi cu acest mister?
Ieri un prost dădea prin gropi,
Mi-am dat seama că-i boxer,
Fiindcă prea bătea la ochi.
Mai-danez
În Danemarca iarăşi s-a iscat,
O nouă ceartă între patrupez’
Să dovedească prin lătrat,
Care dintre ei e mai-danez.
Unui Disc Jockey
Un DJ-ei vestit în ţară,
De loc din Sant Francisc,
L-au dus la Urgenţe aseară,
Şi i-au găsit: Hernie de Disc.
Unui proxenet
Un proxenet din închisoare,
La gardieni întruna le şopteşte,
Că va ieşi în Postul Mare,
Căci e Dezlegarea la Peşte.
Gerul....
Vântul mă mușcă de față,
Într-un frig infernal mă desfăt,
Sângele în vene-mi îngheață,
Cu bulgări de foc mă îmbăt.
Mi-s oasele gârbove-n coaste,
Și văd cum prăpădul revine,
Înfrunt a gerului oaste,
Și simt o Siberie în mine.
Mi-e frig și sunt rece ca gheața,
În cristale, de mișc, mă voi frânge,
Jăratec aș mânca dimineața,
Și clocot mi-aș turna peste sânge.
Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi,
Soarele nu-l mai văd nici în vis,
Cu gerul port acum un război,
În care focul este strict interzis.
Şi alb, și roșu, și verde, și albastru...
De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,
Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,
Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,
Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.
De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,
Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,
Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,
De norii stau stingheri și plâng pe stradă,
De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,
M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,
Să reapar atunci când straşnic plouă,
În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.
De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,
M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,
Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,
Să te alint atunci când mângâierea plânge.
De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,
Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,
Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,
Să sting pe veci acest război stupid și inutil.
Sunt plin de răni...
Sunt plin de răni deși nu port războaie,
Mi-s ochii-n lacrimi deși nicicând n-am plâns,
Și cad din mine, ca stropii mari de ploaie,
Dezamăgiri ce-n suflet prea multă vreme-am strâns.
Mi-e zborul frânt adesea, și aripi nu mai am,
Târâș îmi este mersul și coatele zdrelite,
Privirea-mi este ștearsă ca sticla dintr-un geam,
Și trag obloane grele sub pleoapele obosite.
Mi-e inima o candelă ce arde-n întuneric,
Dar vânturi reci o sting și flacăra-i se frânge,
Iar dorurile toate, în cântec efemeric,
Se pierd pe căi uitate, sub cerul care plânge.
Și-aș vrea să strig dar glasul mi-e lut fără suflare,
Cuvintele se sfarmă în umbre fără rost,
Iar sufletul mi-e piatră sub vremuri prea amare,
Un far ce nu-și mai poartă lumina-n avanpost.
Nu-i lanț să nu se rupă, nici zid trecut prin vreme,
Nici plâns necontenit, nici pas îngenuncheat,
Și chiar de port în mine o rană care geme,
Să-i caut vindecare, eu umblu neîncetat.