Tot ce a mai rămas
M-am îndrăgostit atât de naiv
Cu un suflet adolescentin
De un bărbat
Ce taina vinului mi-a arătat...
Cu fiecare zi ce ne trecea
În mine dragostea creștea
Vinul era firul roșu
Ce ne lega întru totul...
Și după fiece îmbrățișare
Venea promisiunea alteia
Dar la final am rămas cu dor
Neimbrățișată... cu paharul gol.
Azi doar imi plang amintirea
Scriind pe foi despărțirea
E tot ce mi-a rămas de la tine
Un pahar plin... de poezie...
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Data postării: 31 ianuarie
Vizualizări: 204
Poezii din aceiaşi categorie
Un singur vânt
Afară e extrem de rece
Căci tare bate vantul
Iar mie-mi zboară gândul
Iubirea să mi-o încerce
Afară este frig
Zici că trăim la minus zece
Amorul vrea să plece
Dar eu încep să-l strig
Aievea tot încerc
Să îl întorc din drum
Prin ceață să-l îndrum
Când el se-nvârte în cerc
Așa că îl las liber
Să zboare către cer
Chiar dacă asta va să-nsemne
Că ușor eu am să pier
Omagiu lui Mihai Eminescu
Omagiu lui Mihai Eminescu
Mihai, luceafăr peste veacuri, stins,
Tu ne-ai lăsat un dor adânc, aprins.
Cu versul tău, în suflet ne-ai pătruns,
Și limba dulce-n slove ai ascuns.
Pe codri falnici i-ai făcut să plângă,
Pe ape line dorul să le-nfrângă.
Iar stelele, cu farmecul tău viu,
S-au prins în horă-n cerul azuriu.
Din „Teiul sfânt” se scurge nemurirea,
Și-n fiecare vers vibrează firea.
Ai pus în cuvinte un neam întreg,
Ești farul ce călăuzește-un legământ vechi.
Astăzi, Mihai, îți închinăm cuvânt,
Cu gând curat și suflet legământ.
Ești steaua noastră-n zarea infinită,
Purtând mereu lumina ta vrăjită.
Dorul ce mă mistuie
Mi-e dor de tine, cum mi-e dor de viață,
De zilele în care-mi zâmbeai dimineață,
Când eram totul, și tu, univers,
Iar iubirea noastră scria propriul vers.
Erai atât de aproape, la un pas de suflet,
Îți simțeam căldura în fiecare răsuflet,
Ochii tăi îmi luminau întunericul greu,
Și credeam că nici timpul nu ne va rupe mereu.
Te iubeam cu o sete ce n-avea sfârșit,
Fiecare clipă lângă tine era un infinit,
Dar acum zâmbetele sunt doar amintiri,
Un ecou ce apasă pe vechi rătăciri.
Tu... unde ești? Cu cine zâmbești?
Pe cine strângi acum, cui îi promiți povești?
Eu rămân aici, în umbra trecutului meu,
Sufăr, dar nu știi, și poate nici nu-ți mai e greu.
Oare m-ai uitat? Oare ea ți-e destin?
Oare toate jurămintele au fost doar venin?
Tu, ce-mi erai tot, ce-mi erai iubire,
Acum ești un străin ce-mi lasă amărăciune.
Mi-e dor de noi, de râsul senin,
De zilele-n care iubirea era un festin,
Dar astăzi plâng, și fericirea-mi lipsește,
Tu ești departe, iar inima-mi tânjește.
Cât aș vrea să te întorci, să mă privești,
Să-mi spui că încă în taină mă iubești,
Dar poate sunt doar eu, visând în zadar,
Tu ai plecat, iar eu ard într-un jar.
Sufăr, iubesc, dar cui să mai spun?
Când drumul spre tine pare acum nebun.
Mi-e dor, și dorul acesta mă sfâșie încet,
Iar tu... poate nici măcar nu-ți amintești ce-am avut, complet.
Trandafirul amorului
Credeam și eu ca orice umil visător pe acest pământ,
Că floarea sfântă a amorului nu se ofilește niciodată,
Am aflat însă că totul e deșertăciune și goană după vânt,
Și că spinii acestui trandafir luciferic lasă răni adânci ce nu trec vreodată.
Nu doar ca petalele i-au putrezit printre zâmbetele la fel de false ca genele întunecate,
Ci inima întristată încă sângerează de pe urma spinilor ce au sfâșiat-o fără milă.
Norocul meu că am un suflet de luptător, ca pot trece eroic printre aceste momente disperate,
Și apoi, de pe înălțimea destinului meu glorios, pot să te privesc ...cu silă.
Privind cu ochii minții realizez că nu merita-i să îți oferi nici buruieni prăfuite,
Mihaela, te vedeam ca pe o zeiță olimpiană, cât aveai doar potențial de centuristă,
Din suspine mi-am făcut aripi de aur și azur să zbor spre zări nemărgite.
Tu însă râmai în mediocriatea ta ceea ce ai fost mereu, o cățea proastă și tristă.
Amnezia
Ca un vis de mult uitat,
Ca o stea din noapte,
Ce cu timpul și-a pierdut,
Lumina sclipitoare.
Ca o strofă neînțeleasă,
De mulți poeți rătăciți,
În aceea listă fiind trecută,
Numele meu și multe poezi.
Parcă te-am cunoscut, însă te-am uitat,
Odată cu memoria mea pierdută,
Tu, femeia cu care stau în pat,
Cu care am stat o viața lungă.
O poză văd, e de la nunta noastră,
Ușor parcă îmi amintesc...
Dar atunci amnezia, mintea-mi controlează,
Și nu pot sa mă razvrătesc.
Un ultim poem în noapte
Un ultim poem scris în noapte
Să-l vezi când eu nu voi mai fi
Vei înțelege atunci... poate,
Că te-am sperat în fiecare zi.
Renunț încă o dată la mine
Deși-mi place să scriu de dor.
Să scriu adânc de dor de tine,
M-a făcut de realitate să nu mor.
Că ieri ți-am stat în brațe...
Azi suntem versuri pe hârtie
Și chiar de te-ai înstrăinat,
Te simt, in orice poezie...
O vreme o să aleg tăcerea
Visele... de tot mi-au apus.
Vreau doar să-mi uit durerea
De dorul ce mi-l port ascuns.
Un singur vânt
Afară e extrem de rece
Căci tare bate vantul
Iar mie-mi zboară gândul
Iubirea să mi-o încerce
Afară este frig
Zici că trăim la minus zece
Amorul vrea să plece
Dar eu încep să-l strig
Aievea tot încerc
Să îl întorc din drum
Prin ceață să-l îndrum
Când el se-nvârte în cerc
Așa că îl las liber
Să zboare către cer
Chiar dacă asta va să-nsemne
Că ușor eu am să pier
Omagiu lui Mihai Eminescu
Omagiu lui Mihai Eminescu
Mihai, luceafăr peste veacuri, stins,
Tu ne-ai lăsat un dor adânc, aprins.
Cu versul tău, în suflet ne-ai pătruns,
Și limba dulce-n slove ai ascuns.
Pe codri falnici i-ai făcut să plângă,
Pe ape line dorul să le-nfrângă.
Iar stelele, cu farmecul tău viu,
S-au prins în horă-n cerul azuriu.
Din „Teiul sfânt” se scurge nemurirea,
Și-n fiecare vers vibrează firea.
Ai pus în cuvinte un neam întreg,
Ești farul ce călăuzește-un legământ vechi.
Astăzi, Mihai, îți închinăm cuvânt,
Cu gând curat și suflet legământ.
Ești steaua noastră-n zarea infinită,
Purtând mereu lumina ta vrăjită.
Dorul ce mă mistuie
Mi-e dor de tine, cum mi-e dor de viață,
De zilele în care-mi zâmbeai dimineață,
Când eram totul, și tu, univers,
Iar iubirea noastră scria propriul vers.
Erai atât de aproape, la un pas de suflet,
Îți simțeam căldura în fiecare răsuflet,
Ochii tăi îmi luminau întunericul greu,
Și credeam că nici timpul nu ne va rupe mereu.
Te iubeam cu o sete ce n-avea sfârșit,
Fiecare clipă lângă tine era un infinit,
Dar acum zâmbetele sunt doar amintiri,
Un ecou ce apasă pe vechi rătăciri.
Tu... unde ești? Cu cine zâmbești?
Pe cine strângi acum, cui îi promiți povești?
Eu rămân aici, în umbra trecutului meu,
Sufăr, dar nu știi, și poate nici nu-ți mai e greu.
Oare m-ai uitat? Oare ea ți-e destin?
Oare toate jurămintele au fost doar venin?
Tu, ce-mi erai tot, ce-mi erai iubire,
Acum ești un străin ce-mi lasă amărăciune.
Mi-e dor de noi, de râsul senin,
De zilele-n care iubirea era un festin,
Dar astăzi plâng, și fericirea-mi lipsește,
Tu ești departe, iar inima-mi tânjește.
Cât aș vrea să te întorci, să mă privești,
Să-mi spui că încă în taină mă iubești,
Dar poate sunt doar eu, visând în zadar,
Tu ai plecat, iar eu ard într-un jar.
Sufăr, iubesc, dar cui să mai spun?
Când drumul spre tine pare acum nebun.
Mi-e dor, și dorul acesta mă sfâșie încet,
Iar tu... poate nici măcar nu-ți amintești ce-am avut, complet.
Trandafirul amorului
Credeam și eu ca orice umil visător pe acest pământ,
Că floarea sfântă a amorului nu se ofilește niciodată,
Am aflat însă că totul e deșertăciune și goană după vânt,
Și că spinii acestui trandafir luciferic lasă răni adânci ce nu trec vreodată.
Nu doar ca petalele i-au putrezit printre zâmbetele la fel de false ca genele întunecate,
Ci inima întristată încă sângerează de pe urma spinilor ce au sfâșiat-o fără milă.
Norocul meu că am un suflet de luptător, ca pot trece eroic printre aceste momente disperate,
Și apoi, de pe înălțimea destinului meu glorios, pot să te privesc ...cu silă.
Privind cu ochii minții realizez că nu merita-i să îți oferi nici buruieni prăfuite,
Mihaela, te vedeam ca pe o zeiță olimpiană, cât aveai doar potențial de centuristă,
Din suspine mi-am făcut aripi de aur și azur să zbor spre zări nemărgite.
Tu însă râmai în mediocriatea ta ceea ce ai fost mereu, o cățea proastă și tristă.
Amnezia
Ca un vis de mult uitat,
Ca o stea din noapte,
Ce cu timpul și-a pierdut,
Lumina sclipitoare.
Ca o strofă neînțeleasă,
De mulți poeți rătăciți,
În aceea listă fiind trecută,
Numele meu și multe poezi.
Parcă te-am cunoscut, însă te-am uitat,
Odată cu memoria mea pierdută,
Tu, femeia cu care stau în pat,
Cu care am stat o viața lungă.
O poză văd, e de la nunta noastră,
Ușor parcă îmi amintesc...
Dar atunci amnezia, mintea-mi controlează,
Și nu pot sa mă razvrătesc.
Un ultim poem în noapte
Un ultim poem scris în noapte
Să-l vezi când eu nu voi mai fi
Vei înțelege atunci... poate,
Că te-am sperat în fiecare zi.
Renunț încă o dată la mine
Deși-mi place să scriu de dor.
Să scriu adânc de dor de tine,
M-a făcut de realitate să nu mor.
Că ieri ți-am stat în brațe...
Azi suntem versuri pe hârtie
Și chiar de te-ai înstrăinat,
Te simt, in orice poezie...
O vreme o să aleg tăcerea
Visele... de tot mi-au apus.
Vreau doar să-mi uit durerea
De dorul ce mi-l port ascuns.
Alte poezii ale autorului
În taina nopții
Te caut in taina nopții mereu
Ești umbra vie din sufletul meu
Un vis pierdut ce mă doare
Ești focul ce nu îmi mai moare...
Te port in minte ca un veșnic ecou
În fiecare zi același clișeu...
Stiu bine nu intorci, dar mi-e dor...
Uitarea nu te vrea în al ei decor.
Te port mereu ca un dulce fior
Tu nici nu simți cât mi-e de dor
Am rămas o umbră nici măcar amintire
Și-ntre noi o infinită tăcere străină.
Te port in suflet ca pe-un vis
În realitate mi te-ai interzis
Mi-e dor de tine mai mereu
Tu nu mă vrei... te vreau doar eu.
Te caut cu gândul dar ești prea departe
Si dorul mă rupe în mii de bucăți
Ca ești doar ecoul unui vis pierdut
Dragul meu... un drum pierdut....
Ne-am întâmplat...
Azi, ne-am întâmplat neprevăzut
Pentru o clipă.... pe mut...
Privirea ta m-a înghețat
Sufletul mi-a săgetat...
Am trecut cu pasul tremurând
Ochii mi se înecau lăcrimând
Înapoi un moment am vrut să privesc
Pe bărbatul de altă dată sperând să-l găsesc.
Mi-am continuat de drum mai departe
Deși tremura totul în mine... un chin!...
O clipă simțeam că lipsește
Să nu mă prăbușesc... să leșin.
Un văl negru mi-a-ntunecat privirea
Am simțit cum de tot mă pierd
Dar poate, ca să mă regăsesc, adesea,
E nevoie... să mă pierd complet.
Azi ne-am întâmplat neprevăzut
Ca doi străini... cândva o poveste
Pentru o clipă... pe mut,
SFÂRȘIT....
Săgețile tăcerii
Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult
Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut
Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți
Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți
Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi
Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi
Dar tot in jur mi-amintește de noi doi
Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.
Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești
De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...
De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând
Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.
Te-as ruga
Te-aș ruga să vii cu mine
Pentru o clipă măcar
Într-un loc din altă lume
Unde visele nu au hotar.
Te-aș ruga să-mi stai alături
La ureche să-ti șoptesc
Dorul ce I-am strâns în mine
De când vise împletesc.
Te-aș ruga să mă asculți
Să-mi simți inima cum cântă
Însetată de ochii tăi căprui
Ce îmi spuneau că sunt dorită.
Te-aș ruga pentr-o ultimă dată
Să mă saruti, să mă îmbrățişezi
Un vin să mai ciocnim in noapte
Apoi să pleci, să nu te mai intorci.
Dar...m-ai "rugat" să uit de tine
Când dorul aprig ardea în mine
Mi-ai spus atât de rece, fără regret
"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.
Si..m-ai "rugat" să uit de noi
Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat
Dar n-ai gândit că am un suflet
Ce nu așa...te-a vrut uitat.
P.S
M-am tot rugat să te intorci
Așa m-a îndemnat instinctul
Că uneori și tu ai vrea
La un pahar de vin...sfârșitul.
RĂGAZUL REGĂSIRII
RĂGAZUL REGĂSIRII
De ceva timp, de zile bune incerc sa lupt cu mine
Să mă adun din bucăți de dor și vis
Sa-mi strâng puterea din lacrimi și suspine
Și pașii rătăciți sa-i plimb pe-un drum deschis.
Încerc sa-nvăț să las în urmă ce-a durut
Să-mi fiu alinare și sprijin în orice zi
Să regăsesc în mine curajul ce l-am pierdut
Și să mă inalț tot mai sus, până durerea va muri.
Încerc sa uit cum plângeam și asteptam sa revii
Cum nopți întregi la rând am prefăcut în zi
Cum nu știam de mine, de unde să pornesc
...uram pana și răsăritul pe care atât de mult îl iubesc!
Sa uit cum incercam pentru orice sa caut justificare
Numai să nu cred ca pur și simplu ai plecat
....atât de mult eram pierdută în zare
Încât paharul gol imi ajunsese prieten devotat.
Încerc sa uit timpul când nu stiam de mine
Când tot ce imi doream era sa te aud
Dar ție îți era indiferent ... stiu bine!
Tot ce conta era să pot degrabă să te uit...
Încerc din frigul ce-l port sa renasc cu foc
Din tăcerea ce mă-nconjoară sa-mi croiesc un nou drum
Să adun cât mai pot toate bucățile sparte, de jos.
Să le lipesc, sa merg mai departe, lăsând povestea in fum.
Am să te chem in vis
Am sa te chem in vis, să scriem o poveste
Cu șoapte de iubire si tot ce-i mai frumos,
Frânturi furate din lumini celeste
Umbrite de fantasme ce-au mai fost.
Și când povestea va avea al ei sfârșit
Ne vom retrage fiecare la răscruce
Purtând în suflet amintiri ce au trecut,
Amestecate și iubite toate le vom duce...
Am să te chem in vis, să-nchidem o poveste
Într-o-mbrățișare caldă s-o scăldăm
Luna plină să ne zâmbească prin ferestre
Cu stropi de fericire să ne îmbătăm.
În taina nopții
Te caut in taina nopții mereu
Ești umbra vie din sufletul meu
Un vis pierdut ce mă doare
Ești focul ce nu îmi mai moare...
Te port in minte ca un veșnic ecou
În fiecare zi același clișeu...
Stiu bine nu intorci, dar mi-e dor...
Uitarea nu te vrea în al ei decor.
Te port mereu ca un dulce fior
Tu nici nu simți cât mi-e de dor
Am rămas o umbră nici măcar amintire
Și-ntre noi o infinită tăcere străină.
Te port in suflet ca pe-un vis
În realitate mi te-ai interzis
Mi-e dor de tine mai mereu
Tu nu mă vrei... te vreau doar eu.
Te caut cu gândul dar ești prea departe
Si dorul mă rupe în mii de bucăți
Ca ești doar ecoul unui vis pierdut
Dragul meu... un drum pierdut....
Ne-am întâmplat...
Azi, ne-am întâmplat neprevăzut
Pentru o clipă.... pe mut...
Privirea ta m-a înghețat
Sufletul mi-a săgetat...
Am trecut cu pasul tremurând
Ochii mi se înecau lăcrimând
Înapoi un moment am vrut să privesc
Pe bărbatul de altă dată sperând să-l găsesc.
Mi-am continuat de drum mai departe
Deși tremura totul în mine... un chin!...
O clipă simțeam că lipsește
Să nu mă prăbușesc... să leșin.
Un văl negru mi-a-ntunecat privirea
Am simțit cum de tot mă pierd
Dar poate, ca să mă regăsesc, adesea,
E nevoie... să mă pierd complet.
Azi ne-am întâmplat neprevăzut
Ca doi străini... cândva o poveste
Pentru o clipă... pe mut,
SFÂRȘIT....
Săgețile tăcerii
Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult
Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut
Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți
Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți
Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi
Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi
Dar tot in jur mi-amintește de noi doi
Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.
Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești
De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...
De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând
Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.
Te-as ruga
Te-aș ruga să vii cu mine
Pentru o clipă măcar
Într-un loc din altă lume
Unde visele nu au hotar.
Te-aș ruga să-mi stai alături
La ureche să-ti șoptesc
Dorul ce I-am strâns în mine
De când vise împletesc.
Te-aș ruga să mă asculți
Să-mi simți inima cum cântă
Însetată de ochii tăi căprui
Ce îmi spuneau că sunt dorită.
Te-aș ruga pentr-o ultimă dată
Să mă saruti, să mă îmbrățişezi
Un vin să mai ciocnim in noapte
Apoi să pleci, să nu te mai intorci.
Dar...m-ai "rugat" să uit de tine
Când dorul aprig ardea în mine
Mi-ai spus atât de rece, fără regret
"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.
Si..m-ai "rugat" să uit de noi
Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat
Dar n-ai gândit că am un suflet
Ce nu așa...te-a vrut uitat.
P.S
M-am tot rugat să te intorci
Așa m-a îndemnat instinctul
Că uneori și tu ai vrea
La un pahar de vin...sfârșitul.
RĂGAZUL REGĂSIRII
RĂGAZUL REGĂSIRII
De ceva timp, de zile bune incerc sa lupt cu mine
Să mă adun din bucăți de dor și vis
Sa-mi strâng puterea din lacrimi și suspine
Și pașii rătăciți sa-i plimb pe-un drum deschis.
Încerc sa-nvăț să las în urmă ce-a durut
Să-mi fiu alinare și sprijin în orice zi
Să regăsesc în mine curajul ce l-am pierdut
Și să mă inalț tot mai sus, până durerea va muri.
Încerc sa uit cum plângeam și asteptam sa revii
Cum nopți întregi la rând am prefăcut în zi
Cum nu știam de mine, de unde să pornesc
...uram pana și răsăritul pe care atât de mult îl iubesc!
Sa uit cum incercam pentru orice sa caut justificare
Numai să nu cred ca pur și simplu ai plecat
....atât de mult eram pierdută în zare
Încât paharul gol imi ajunsese prieten devotat.
Încerc sa uit timpul când nu stiam de mine
Când tot ce imi doream era sa te aud
Dar ție îți era indiferent ... stiu bine!
Tot ce conta era să pot degrabă să te uit...
Încerc din frigul ce-l port sa renasc cu foc
Din tăcerea ce mă-nconjoară sa-mi croiesc un nou drum
Să adun cât mai pot toate bucățile sparte, de jos.
Să le lipesc, sa merg mai departe, lăsând povestea in fum.
Am să te chem in vis
Am sa te chem in vis, să scriem o poveste
Cu șoapte de iubire si tot ce-i mai frumos,
Frânturi furate din lumini celeste
Umbrite de fantasme ce-au mai fost.
Și când povestea va avea al ei sfârșit
Ne vom retrage fiecare la răscruce
Purtând în suflet amintiri ce au trecut,
Amestecate și iubite toate le vom duce...
Am să te chem in vis, să-nchidem o poveste
Într-o-mbrățișare caldă s-o scăldăm
Luna plină să ne zâmbească prin ferestre
Cu stropi de fericire să ne îmbătăm.