Remuşcări din diasporă
O bătrânică mi-a păşit în cale
Şi cu regret, în glasu-i moale,
Îşi cere neîncetat iertare.
Mă iartă, tinere, mă mişc greoaie;
Povara vieții mă apasă tare.
Mă iartă, tinere, te țin în loc...
Încerc numaidecât să îți fac loc.
Şi timpul s-a blocat într-un suspin.
Pentru un pumn de avere inutil
Semeni uitați în urmă, părăsiți
Şi poate niciodată regăsiți...
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Matei Ciprian
Data postării: 16 aprilie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 530
Poezii din aceiaşi categorie
Moartea ne desparte trupurile
Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine
Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea
Putea oricând totul să se termine
S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.
Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător
Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.
N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?
N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?
Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit
Poate tu ești într-un loc mai bun,
Dar mie viața mi s-a sfârșit
Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…
Amintiri cu tine îmi răsar în cap
În mintea mea răsună vocea ta
Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu
Moșneagule, întoarce-te la baba ta
Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.
N-am înțeles
N-am înțeles de ce-ai plecat tăcut,
Nici unde s-a pierdut iubirea noastră,
Doar lacrimi reci pe obraji au crescut,
Ca ploaia grea pe-o inimă albastră.
Dar încă sper, chiar dacă totul doare,
Că poate cândva, în alt destin,
Vom regăsi iubirea trecătoare,
Și n-o vom mai lăsa să cadă-n chin.
vindecare
Lasă-mă în pace..
Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace
Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place
Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face
Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..
Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..
Dar tu..ai ales-o pe ea
Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era
Iar persoana mea plângea, nu mai putea..
Dorul mă cuprindea si ma întrebam…
Cum era..?
Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?
Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?
Cum era când doar la viitor de gândeam?
Şi unul de altul depindeam
Era..era frumos dar…doar era…
Te rog lasă-mă în pace
Eu nu te mai vreau, ești al ei..
Ai atins buzele altei femei
E prea târziu, te rog dă-mi pace
MA
Tu,Străine
M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când
N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,
Dar defapt să mă distrugi ai reușit.
N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.
Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.
Iartă-mă că te-am iertat prea mult
Că n-am devenit cum ai vrut
Iartă-mă că nu te-am meritat.
Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,
Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.
Te-am făcut să pari de pe stele presărat
Căzând în visele mele lucide.
Nu te cunosc, nu știu cine ești,
Dar tot te iubesc în adâncul sufletului
Faci parte din viața mea dăruită trecutului
Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.
Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…
N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.
Știu ca te-ai supărat…
Te rog, străine, nu mă uita,
Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…
mesajul
Intr-o zi cand m-am trezit,
Un mesaj eu am primit,
Si in el scria asa: -Imi pare rau, dar nu mai putem continua!
Eu am inceput sa plang ,
De inima sa ma sting.
Voiam sa plec cat mai departe,
Dar inima mea,
Doar langa a ta bate .
Prea mult..
Te iubesc prea mult,
Dar nu știu ce i iubirea,
Cu obraji înlăcrimați,
Aștept dezamăgirea.
Știu c o sa vina, o simt clar,
Acel gust dulce, dar amar.
Și o sa primesc ce meritam,
Ca n final de viata, sa regret tot ce n-am.
Moartea ne desparte trupurile
Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine
Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea
Putea oricând totul să se termine
S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.
Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător
Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.
N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?
N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?
Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit
Poate tu ești într-un loc mai bun,
Dar mie viața mi s-a sfârșit
Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…
Amintiri cu tine îmi răsar în cap
În mintea mea răsună vocea ta
Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu
Moșneagule, întoarce-te la baba ta
Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.
N-am înțeles
N-am înțeles de ce-ai plecat tăcut,
Nici unde s-a pierdut iubirea noastră,
Doar lacrimi reci pe obraji au crescut,
Ca ploaia grea pe-o inimă albastră.
Dar încă sper, chiar dacă totul doare,
Că poate cândva, în alt destin,
Vom regăsi iubirea trecătoare,
Și n-o vom mai lăsa să cadă-n chin.
vindecare
Lasă-mă în pace..
Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace
Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place
Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face
Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..
Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..
Dar tu..ai ales-o pe ea
Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era
Iar persoana mea plângea, nu mai putea..
Dorul mă cuprindea si ma întrebam…
Cum era..?
Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?
Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?
Cum era când doar la viitor de gândeam?
Şi unul de altul depindeam
Era..era frumos dar…doar era…
Te rog lasă-mă în pace
Eu nu te mai vreau, ești al ei..
Ai atins buzele altei femei
E prea târziu, te rog dă-mi pace
MA
Tu,Străine
M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când
N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,
Dar defapt să mă distrugi ai reușit.
N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.
Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.
Iartă-mă că te-am iertat prea mult
Că n-am devenit cum ai vrut
Iartă-mă că nu te-am meritat.
Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,
Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.
Te-am făcut să pari de pe stele presărat
Căzând în visele mele lucide.
Nu te cunosc, nu știu cine ești,
Dar tot te iubesc în adâncul sufletului
Faci parte din viața mea dăruită trecutului
Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.
Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…
N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.
Știu ca te-ai supărat…
Te rog, străine, nu mă uita,
Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…
mesajul
Intr-o zi cand m-am trezit,
Un mesaj eu am primit,
Si in el scria asa: -Imi pare rau, dar nu mai putem continua!
Eu am inceput sa plang ,
De inima sa ma sting.
Voiam sa plec cat mai departe,
Dar inima mea,
Doar langa a ta bate .
Prea mult..
Te iubesc prea mult,
Dar nu știu ce i iubirea,
Cu obraji înlăcrimați,
Aștept dezamăgirea.
Știu c o sa vina, o simt clar,
Acel gust dulce, dar amar.
Și o sa primesc ce meritam,
Ca n final de viata, sa regret tot ce n-am.
Alte poezii ale autorului
Nisipuri mişcătoare: tentațiile...
Am dansat până noaptea târziu
Şi un pic glisat, am mişcat şi pe manelele bubuite în difuzoare surround.
Eram înconjurat de tinerețe şi delir
Şi am rătăcit în unde de parfum şi vin,
Hipnotizat în transă de-un zâmbet clandestin,
Pierdut pe ringul iluzoriu, în ritual filistin.
Ce uşor! Ce uşor, nu-i aşa? Cum ne dezarmăm spiritual,
În impulsul unui ritm distorsionat cerebral!
Pentru o doză de gust şovăitor
Înnădiți în ispita unui fățarnic fior,
Prizonieri, unui filon de emoții şi lut trecător...
Delirum
Nimic nu-i mai cuprinde deznădejdea,
S-a strepezit în țeastă omenia
Și omul poartă vesta cumpătării
Peste o dermă tatuată cu nefirea.
Pentru o clipă s-au cernut o mie
Și pentru acest moment
S-au pitrocit în minte
O groazā de iluzii și scenarii,
Din lumea unui om ce-a fost să fie.
Fragil (fragment liric)
Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.
Cad îngeri
Au început să-mi cadă îngerii din cer
Dar se feresc să cadă pe Pământ
Și gravitează amorțiți în violet eter
Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...
Nu știu cum am ajuns să spun
Aceeași rugăciune de nebun
Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,
Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...
Am adormit sau poate a fost aievea
Prezenţa mea în spațiu și în timp
Dar m-am ciocnit accidental de îngeri
Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri
Am agățat în grabă doar o pană
Din aripa inertă ce-am lovit....
Cutremurat de atingerea-mi brutală
Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin
O ultimă zvâcnire de icoană
S-a mistuit în palma-mi iarăși goală
Stârnindu-mi o durere infernală...
Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi
Sau e întuneric?
Mă șterg cu palma apăsat
De lutul moale de păcat
Și printre gene, îndurerat,
Citesc în palmă un mesaj...
Fii blând! Te iartă!
Te-am iertat!
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Nisipuri mişcătoare: tentațiile...
Am dansat până noaptea târziu
Şi un pic glisat, am mişcat şi pe manelele bubuite în difuzoare surround.
Eram înconjurat de tinerețe şi delir
Şi am rătăcit în unde de parfum şi vin,
Hipnotizat în transă de-un zâmbet clandestin,
Pierdut pe ringul iluzoriu, în ritual filistin.
Ce uşor! Ce uşor, nu-i aşa? Cum ne dezarmăm spiritual,
În impulsul unui ritm distorsionat cerebral!
Pentru o doză de gust şovăitor
Înnădiți în ispita unui fățarnic fior,
Prizonieri, unui filon de emoții şi lut trecător...
Delirum
Nimic nu-i mai cuprinde deznădejdea,
S-a strepezit în țeastă omenia
Și omul poartă vesta cumpătării
Peste o dermă tatuată cu nefirea.
Pentru o clipă s-au cernut o mie
Și pentru acest moment
S-au pitrocit în minte
O groazā de iluzii și scenarii,
Din lumea unui om ce-a fost să fie.
Fragil (fragment liric)
Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.
Cad îngeri
Au început să-mi cadă îngerii din cer
Dar se feresc să cadă pe Pământ
Și gravitează amorțiți în violet eter
Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...
Nu știu cum am ajuns să spun
Aceeași rugăciune de nebun
Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,
Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...
Am adormit sau poate a fost aievea
Prezenţa mea în spațiu și în timp
Dar m-am ciocnit accidental de îngeri
Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri
Am agățat în grabă doar o pană
Din aripa inertă ce-am lovit....
Cutremurat de atingerea-mi brutală
Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin
O ultimă zvâcnire de icoană
S-a mistuit în palma-mi iarăși goală
Stârnindu-mi o durere infernală...
Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi
Sau e întuneric?
Mă șterg cu palma apăsat
De lutul moale de păcat
Și printre gene, îndurerat,
Citesc în palmă un mesaj...
Fii blând! Te iartă!
Te-am iertat!
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.