Valsul amintirilor

Bătrânul cu turban şedea pe bancă,

Îmblându-și degetele-n barba albă

Și, cu privirea cerului senin,

Sorbea trecutu-și ca un elixir.

 

Zâmbea tăcut la umbra unui nuc,

Și gându-i iureș traversa-n văzduh.

Nimic nu-i pare a fi real,

Dar nici a amăgire-n van.

 

Cuprinde spațiul dimprejur

Cu brațul drept deprins pe-un trup

Ce n-a îmbrățișat de mult.

Dar parcă aievea, un plăpând crud tremur...

 

O uliță, o horă-n sat, un glonț, o vatră, un samsar, o șură-n foc, din cal măgar, trei fete, un năduf amar... 

Bărbia-i lunecă în piept, visu-i firav mocnește...


Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Matei Ciprian poezii.online Valsul amintirilor

Data postării: 23 octombrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1096

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Rabat la suflet

Cat, din poezia mea, traiește viu in calea ta?

Cât mers din pasul meu e și umblarea ta?

Cât Dumnezeu din tine mai poartă duh din mine?

Cât fiu din mamă și din natură frunză pe apă...

 

Te-ntreabă de știi măsura a ce nu se cuvine,

Ce nu e în cuvinte, dar curge în simțire.

De câte ori închisei ochii să nu îți slobozi gura

In schimbul liniștii, doar să nu înfrunți furtuna.

Nu pumnul ridicat, ci pieptul dârz în cuget scos în față...

Nu gloata după faimă, ci mersul dus în tihnă și în pace.

 

E o grabă nebună, o grabă de-a dreptul bolnavă

Iar buzunarele...pline de inimi golite de vlagă.

O minte părtașă în frică e tovarăș în degringoladă.

E atâta iubire în lume câtă cauți să dai fără plată...

 

E atâta magie în lume, dar mulți beau doar apă chioară!

Mai mult...

Remuşcări din diasporă

O bătrânică mi-a păşit în cale

Şi cu regret, în glasu-i moale,

Îşi cere neîncetat iertare.

 

Mă iartă, tinere, mă mişc greoaie;

Povara vieții mă apasă tare.

Mă iartă, tinere, te țin în loc...

Încerc numaidecât să îți fac loc.

 

Şi timpul s-a blocat într-un suspin.

 

Pentru un pumn de avere inutil

Semeni uitați în urmă, părăsiți

Şi poate niciodată regăsiți...

Mai mult...

Elvira

De tânără fată, cu privirea fâşneață,

Păşeşte desculț în bătrâna livadă

Și nucul vibrează în vântul târziu de-amiază,

Aşezându-i sub talpă corola-i de apus pastelată.

 

Un jurnal cu desene, versuri şi cântece,

Strânse în mâinile-i trudite la prașilă,

Mai așteaptă o crâmpeie cu viață, pe-o pagină,

Din inima-i frântă din vise și petice.

 

Blând, nucul o reazemă-n strajă

Pe trunchiul scorțos, sub coroana-i stufoasă;

Îi mângâie gândul, i-ascultă făptura duioasă

Și-i şuieră lin: Odihnește-te aici şi visează!

 

Un petic, palpită mai tare...

Din fila caietului, în care pare

Că lumea e-o dragoste mare

Pătată de lacrimi amare.

 

O țarcă planează spre nuc, curioasă,

Se pitulează din vârf pe o cracă mai joasă,

Să fure-o privire-n fereastra lăuntrică,

Deschisă spre zarea iubirii din luncă.

 

Răvășită de-o sclipire vioaie,

De-o șuviță rebelă pe-o tâmplă bălaie,

Ea răsfoiește amintirea peniţei tocite,

Înfăţişându-i un tânăr pe-o punte.

 

Cândva o curta pe la școală,

Mai apoi era Pintea haiducul.

Odată schimbau petice-n taină

Acum îi unește doar nucul...

Mai mult...

Ziua internațională a poeziei haiku

Soare! revarsă

Căldură în şoaptă de

Mugur pârguit.

Mai mult...

Of ideologic

Gândurile mele, Doamne,

Curg corăbii ostenite

Din talazul tinereţii

Spre ostrovul senectuții.

 

Navighez prin simț și cuget

Prin tempestă și senin.

In gravitații de emoții

Pendulul cumpenei îl simt.

 

Drapat destinul ni-e de vicii...

Şi bâjbâi des compasul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din animarea socială

Ce flutură prin calendar.

 

Străbat în zare iluzoriu,

Răzbat curenți maritimi subversiv,

Să o-ntâlnesc pe vâlva băii

Am încă a nădăjdui.

 

O redevență mă afundă,

Prins în năvodul mercantil,

Printre dezbateri partizane

Și prin tertipuri amăgit.

 

Am pariat pe baba cinci...

Îmi scuip în sân, mă rog pe brânci

Și pulsul timpului mi-l iau

Din agitația socială

Ce flutură prin calendar.

 

Vei încerca a mă descoase

Ca un volum de poezii?

Posibil stilul siderează...

Prilej cuiva de-a flecări.

 

N-am conceput să sparg tiparul

Să schimb vitraliu-n mănăstiri

Dar vorba, chiar de nu ajunge,

Te va atinge câte un pic.

 

Drapat destinul ni-i de vicii

Şi bâjbâi des compasul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din apatia socială

Ce flutură prin calendar.

 

Dintr-o discuţie banală

Dintr-o greșeală de nimic

S-aprinde flacăra în armă

Și arde-n pieptul cătrănit.

 

Se rupe frate de frăție

Se-njură mamă, noră sau sosie

Răzbim război și pandemie

Normalizăm procesul recurent, repet anomalie.

 

Eu m-am născut sub semnul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din amăgirea socială

Ce flutură prin calendar.

 

Bâjbâi din vechi și nou...

 

Din lemnul crucii, așchia

Înțeapă trupul lui Hristos,

Ce-a pătimit pentru iubire-n lume...

 

Trufașa pungă-i de prisos .

 

Îngăduință și iubire?

Agonisire și trufie?

Evlavie?

Fățărnicie?

 

Azi, ieri și

Ce mai flutură în calendar de mâine...

Mai mult...

Relativ devreme

Cum trece timpul, când eşti neghiob

Şi laşi totu-n urmă fără de rost

 

Cum trece timpul când eşti grăbit

Cu atâtea speranțe de împlinit

 

Cum trece timpul când eşti educat

Dar încă atâtea de învățat

 

Cum trece timpul când eşti sărac

Şi din rația ta doar copii-au mâncat

 

Cum trece timpul când eşti bogat,

Dar nimic nu-i de-ajuns, anturajul drogat

 

Cum trece timpul când eşti copac

Şi tot stai locului nestrămutat

 

Cum trece timpul când eşti cocor

Şi zborul te poartă prin zări si prin nori

 

Cum trece timpul când eşti prădător

Şi vânatul e în goana unui ultim fior

 

Cum trece timpul Lui Dumnezeu

În lume, în Univers şi în sufletul meu

 

Şi cum stă timpul în loc, nemişcat,

Ca ceasu-n perete de cui agățat.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Omul

 

Simplu trecător prin viață

Stau, privesc nedumerit

N-ai iubire nici povață

De la omul ce-a murit

 

Zace o căprioară moartă

Pe asfaltul uscat și închis

Plânge și Mama-natură

Astăzi omul iar a învins

 

Zbor păsările în tandem

Una carne și alta oțel

Și împroașcă mult în aer

Un prea toxic oxigen.

 

Verdele frumos odată

Azi e galben, veștejit

Casele cu mama, tatǎ

Rămân un loc ruginit

 

Totu-n jur fără culoare

Parcă toate au ruginit

Nimic nu mai e valoare

Nici cei viu, nici ce a murit

 

 

 

Mai mult...

Cînd moare o ființă dragă

Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C

a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

Mai mult...

soffocamento

Valurii nemuritoare,

Iubirii uitătoare 

Dar eu, tot aici...

În trecut, 

Eu și tu...

 

Spuma mării,

Mă înghite ,încet.

Așa,cum ai înghițit tu,

Rodul iubirii noastre

 

Mă scufund în amintirii

Și dansuri nocturne

Îmi ajung până-n plămâni, 

Nu pot să respir,

 

Dar, renunțând în a mă mai zbate, 

Și lăsându-mi sufletul de muritor, 

Să fie înghițit de frumos.

Și să mor...

Mai mult...

Drumul în jos

Sângele ce-mi arde-n trup

La cord n-a mai ajuns…

Sufletul din mine eu îl rup

Spre iadul de sub cer eu am pătruns

 

Mii de cugete jos din suflet lăcrimau

Carnea de cadavru de pe mine o rupeau…

Într-o mare de sânge se-afundau

Urletele lor nemurirea inundau

 

Agonia și chinul lor mă sufocă

Ghiarele putrede tot mă dislocă…

Mă trag tot mai jos spre nemurire

Unde nu mai există cale de ieșire

 

Las în urmă suferință, jale

Și memorii ce-au fost odată reale…

Toți mă uită nu-și mai amintesc

De trăirea mea pe plaiul pământesc.

Mai mult...

Oh, liniște dureroasă!...

Întins şi rece, neprivind la noi,

Cu mâna, stând pe inima opritã,

Luându-ţi bun rãmas, pornești apoi

Spre groapa rece, gata sã te-nghitã. 

 

Te-ai stins, ca un cãrbune scos din foc,

Ce nu mai are-n sine vreo putere,

Cãci viaţa n-are milã chiar deloc

De cel care, pânã la urmã piere...

 

Plâng luncile şi pajiştea cu fragi,

Plâng holdele, plâng vãi şi plâng coline,

Plâng cei ce te cunosc şi ţi-au fost dragi,

Cãci, pentru tine, "mâine" nu mai vine.

 

Şi, parcã cerul tot s-a întristat

Şi toatã lumea-n jurul tãu, te plânge

Cã au venit aproape toţi din sat:

Creştini, de-acelaşi neam şi-acelaşi sânge!

 

Dar are milã bunul Dumnezeu,

Care a pregãtit o altã viaţã,

Creştinului. C-aşa a fost mereu,

O searã şi apoi, o dimineaţã.

 

Noi nu ne temem, chiar dacã murim,

Stingându-se lumina vieţii noastre!

Când se închide poarta-n ţintirim,

Se vor deschide zãrile albastre!...

Mai mult...

Moartea, Stagiul Vieții

Moartea este ca un politician lacom,

Ne ia tot ceea ce prețuim si adorăm.

Dar totuși moartea cea de taină,

Este relaxarea cea divină.

 

Mă gândesc din când în când,

Este moartea depărtarea sufletului de trup?

Sau, este moartea oprirea vieții constante,

Ceea ce ne dă noua bețe-n roade?

 

Moartea este bună si rea,

Deoarece aceasta are si răsplata sa.

Uneori, ne scapă de cele mai rele persoane,

Dar uneori, ne scapă de cele mai bune persoane.

 

Nu doresc să văd ce se v-a întampla,

Dar la un moment dat voi vedea și întâmpina.

Cum este moartea ca și in cărți,

Când aceasta te învită la ușa sa,

Să vezi apusul ultimii zi,

Și să mori liniștit ca Dumneata.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍