Autorul PINTILIE Maricel
Total
72 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Plec
Azi plec.
Am insistat și m-am luptat
Cu mori de vânt,
Dar ce păcat...m-ai ignorat...
Așa că, plec...
M-am hotărât, nu are rost
să mai încerc.
Mai fac un pas, iar mă opresc.
Aș vrea să plec...
Dar ochii tăi mă țintuiesc.
Tu îmi zâmbești,
Eu mă topesc .
Jocul acesta nebunesc
Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc
Și uite-așa, mai stau și azi,
Încă nu plec...
CB
Sărutul tău 💔
Cândva buzele mele le sărutai
Nici numi dădeam seama că mă iubeai
Sărutul tău pe fruntea mea lipsește
Iar dorul de tine in fiecare zi creste .
Acum buzele tale ating o altă frunte
Văzând asta am rămas fără cuvinte
Nici pe mine nu mă iubeai atât de tare
Ziceai dar nu era ceia ce pare .
Mă distrug văzând că iubești pe altcineva
Am rămas departe , undeva
Încă în ziua în care mi-ai scris
Și nu doar că mi-ai promis
Nebun de negru
Cu bagajele făcute-n grabă
Din ochii strânși curg lacrimile calde
Cerneala de pe foaie să o albească
Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă
Prizonier al haosului pur
Dansez atent pe ritmurile sale
Din muritor am devenit imun
La atacurile reginei nemiloase
Inexplicabil ai spus că nu se poate
Un taur provocat de roșu
Planul nebunului de alb cedase
Plătind acum puțin câte puțin din costuri
colaj//8
compoziție muzicală
pentru
orașul de aur pierdut.....
bătăile ritmice ale tobelor,
nu înăbușă
salvele de tun
în onoarea
regilor antici.
respirație artificială
pentru răsăritul lui aten-oraș
readus la viață...
nefertiti încrezătoare
trece, ca o boare,
pe străzile din piatră,
flancate cu falnice
case.
UȘĂ spre TRECUT
Uneori îmi recitesc vechile poezii... poate de dor, poate doar să-mi reamintesc...
Și e atât de ciudat... îmi aud vocea tremurând printre rânduri. Îmi amintesc cu fiecare vers câtă viață aveam atunci, câtă speranță, câtă încredere în "stai liniștită bby, o să fim"... însă timpul a avut felul lui de a-mi arăta că " a fi" nu a fost decât o iluzie... o iluzie frumoasă...
La fel și promisiunile în care am tot sperat, care păreau solide s-au spart în mii de cioburi de zidurile tăcerii.. si visele care s-au destrămat fără zgomot ca un abur sub lumina rece a dimineții...
Și citesc... și mă pierd încercând să regăsesc printre versuri speranța ce o aveam, că nu s-a pierdut totul...
Recitesc și mă regăsesc în zeci de ipostaze... rănită, plină de speranță, așteptând, iertând, confuză, veselă, tristă... neputincioasă, resemnată.
Mă regăsesc visând... apoi renunțând... în sute de versuri în contrast..
Mi-am dorit prea mult să închid o ușă lăsând-o întredeschisă... în speranța acelui ''a fi''...
Ușa a rămas întredeschisă și azi dar nu din speranță ci mai degrabă să-mi amintesc de acea femeie care nu voi mai fi vreodată...
..................................................................
Am lăsat ușa întredeschisă,
Deși uitată e povestea
Și stins este acel ceva
Ce n-a mai apucat să ardă.
Am rămas c-o-mbrățisare netrăită
Cu-n dor greu... pe foi mărturisit,
Cu tăcerea-ți atât de nesăbuită
De parcă te-am urât și nu iubit...
Am stat prizoniera unui viitor
Ce nu s-a întâmplat vreodat'
Și azi trecut îmi e și el
Rămas în versuri acordat...
Am vrut să plec, dar pașii m-au ținut
Legată de umbre, prinsă de ce-a trecut.
Urla în mine gândul ca vântul, să zbor,
Dar inima, la tine, mă întorcea ușor...
Am vrut să plec, dar am rămas,
Captivă în trecut, mereu în contrast,
Unde dorința și teama se certau în tăcere
Și timpul mă ținea în loc, fără putere...
Am plecat cu ușa pe jumătate-nchisă
Și nu că aș mai aștepta ceva...
Când mi-amintesc să pot privi
La cea ce te-a iubit cândva.
Mama e raza mea de lumină
Mama este o rază de lumină. E fiinţa care mi-a dat viaţă, Are inima curată şi senină Şi m-a legănat cu drag în braţe. Mama este dor nemuritor, Este curcubeul care răsare după ploaie. Ea mi-a spus pentru prima oară ce înseamănă dor Şi ma învăţat să-l aştern pe foaie. Mama este ca pomul care înfloreşte primăvara, Ca floarea care înfloreşte în grădină. Este ca soarele care răsare vara Într-o zi caldă şi senină. Mama e tot ce am mai sfânt în lume E ca steaua cea divină, Care a vestit venirea lui Iisus pe lume, Mama e raza mea de lumină. poezie de Vladimir Potlog
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Tribunalul din mine
Alex Black
8 octombrie
M-a atras titlul. Frumoasă si aceasta scriere
Cerneală în amurg
Alex Black
8 octombrie
O scriere pe placul sufletului meu!
Efectul Placebo
Alex Black
8 octombrie
Am admirat scrierile tale anterioare, dar aceasta lasă in urma o întrebare -Cum reușești sa iti pui gandul pe foi atât de frumos?- sincere felicităr...
Din scrumul din pahar
Alex Black
8 octombrie
Ai un talent autentic în a folosi cuvintele pentru a crea atmosferă și a transmite stări limită. Un ritm perfect și o profunzime care te pune pe gându...
VIDUL DE CATIFEA
Alex Black
8 octombrie
Iti multumesc pentru apreciere.
VIDUL DE CATIFEA
anca_nistor
8 octombrie
Scriitura ta bacoviana este captivantă. Trist, ușor deprimant, dar realist. Felicitări!
Ultimul acord
un-pahar-de-poezie
7 octombrie
Mulțumesc din suflet!🤗
Parfumul unui timp apus
un-pahar-de-poezie
7 octombrie
Mulțumesc mult!
Parfumul unui timp apus
Florin Petricean
7 octombrie
Nostalgica, emoționantă, vindecătoare. Mi-a plăcut foarte mult cum ai oscilat între detașarea prezentului si ecoul trecutului. Frumos scrisă! Bravo!...
Diagnosticul: Tu
anca_nistor
6 octombrie
Cutremurător de frumoase aceste versuri! Felicitări!