Fulgi de zapada
Prin noaptea lină dansează fulgi,
Cu zâmbet de argint, lumina ce-o strălucesc.
În tihnă cad, în hore de iarnă,
Povești nescrise în inimi se întemeiază.
Aerul rece îmbracă lumea-n alb,
Pământul doarme sub un văl înzăpezit.
Fulgi mari, ca stele căzătoare,
Șoptesc secrete pe tărâmul adormit.
În liniștea lor, se aștern cu gingășie,
Povești de iubire, de vis și bucurie.
Fulgi mari ce zboară în vântul serii,
Pe drumul lor, desenează magie.
Sub lumina lunii, se joacă cu umbrele,
Pe pajiști albe, un tablou înfiripat.
Sufletul lor, ca o poezie nescrisă,
În taină, în inimi, e permanent adăpat.
În zborul lor efemer, povestesc tăcut,
Despre frumusețea unui iarnă cu suflet.
Fulgi mari ce dansează, artiști ai iernii,
În versuri de zapadă, farmecul lor se dezvăluie.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: PINTILIE Maricel
Data postării: 20 ianuarie 2024
Vizualizări: 555
Poezii din aceiaşi categorie
Lupta
In zarea-n departata
O umbra se arata
Si parca se iveste
Un print pe cal porneste.
Se zguduie pamintul
Alearga ostenit
Veni l-a asa mindra
Cel face fericit.
El vine cu sperante
Ca ea la asteptat
In timp ce-n alta parte
Cu altii sa luptat.
Iar ea cu ochi haini
Priveste si-i apleaca
Rostind cu glas domol
Ca este maritata..
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
mi e dor de tine
scuze…dar prefer să nu mai plâng noaptea după ce i am zis prietenei mele cat de rău mă doare sufletul ca ți am greșit cu ceva.
ca te distanțezi…
ca încep să cred ca orice fac greșit te face să mă urăști și să nu mă mai iubești.
scuze, sunt și eu un om…
ce își dorește să fie atins cu emoție, iubire…liniște..răbdare..
cer prea mult? scuze. nu ți voi cere nimic…promit…mulțumesc.
Poveste de iubire!
Când printre fete te-am văzut
Era pe toamnă, pe la-nceput,
Nu îmi explic cum mi-ai plăcut
Dar știu ce dulce-a fost al tău sărut
Îmi amintesc cum tu mi-ai spus
Că ai venit să îți încerci norocul,
Ce mândra-i fost când lista s-a adus
Și cum pe mine m-ai călcat cu tocul
Am tresărit simțind ceva durere
Ce mi-a trecut când te-ai scuzat,
Privirea ta m-a lăsat fără repere
Și instinctiv eu te-am îmbrățișat
Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire
Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,
Și-n mine-a năvălit torentul de iubire
Mulțimile de mreje, puternic m-au încins
............................
Ce a urmat a fost lunga poveste
Trăită zi de zi, fără punct în iubire,
Iar când în viață a apărut tristețe
Nu am căzut, sperând în fericire
........................ ....
Și-ndrăgostit am fost la prima vedere
De ea, ce-n timp mi-a devenit soție,
Din dragoste noi ne-am extras putere
Și-s fericit că sunt iubit de-a mea Mărie!
Toate așteptările
Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare
Toate celulele strigând te știu pe nume
Te voi iubi-n toate secundele rămase
Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise
Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc pierdut
Nu poți goni la infinit fugind de mine
Vom alerga cândva urlând cu-același vânt
Cântând poveștile de dor pierdute-n vise
Te storc din suflet așternând pe foi cuvânt
E în zadar căci te-ai zidit în tot și-n toate
Și-acum te chem din amintire așteptând
Uitarea tristă veștejindu-mă spre noapte
De n-am s-ajung cât mai curând la tine-n gând
Aștept curgând să fim același strop de apă
Cândva plecând am să devin simplu pământ
Tot așteptând țărâna ta să vin-acasă
Magie
Știi,
de-ai fi lângă mine-acum,
Te-aș ține strâns de mână,
Al meu să fii!
Să nu mai pleci,
Măcar...o săptămână.
Aș construi pentru-amândoi,
O lume fermecată,
Cu luna, soarele și noi
Și cu "A fost odată..."
Te-aș desena-ntr-un colț de suflet
Și te-aș păstra o veșnicie,
De n-ai fi Tu,
te-aș inventa
Și viața s-ar schimba-n magie.
Lupta
In zarea-n departata
O umbra se arata
Si parca se iveste
Un print pe cal porneste.
Se zguduie pamintul
Alearga ostenit
Veni l-a asa mindra
Cel face fericit.
El vine cu sperante
Ca ea la asteptat
In timp ce-n alta parte
Cu altii sa luptat.
Iar ea cu ochi haini
Priveste si-i apleaca
Rostind cu glas domol
Ca este maritata..
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
mi e dor de tine
scuze…dar prefer să nu mai plâng noaptea după ce i am zis prietenei mele cat de rău mă doare sufletul ca ți am greșit cu ceva.
ca te distanțezi…
ca încep să cred ca orice fac greșit te face să mă urăști și să nu mă mai iubești.
scuze, sunt și eu un om…
ce își dorește să fie atins cu emoție, iubire…liniște..răbdare..
cer prea mult? scuze. nu ți voi cere nimic…promit…mulțumesc.
Poveste de iubire!
Când printre fete te-am văzut
Era pe toamnă, pe la-nceput,
Nu îmi explic cum mi-ai plăcut
Dar știu ce dulce-a fost al tău sărut
Îmi amintesc cum tu mi-ai spus
Că ai venit să îți încerci norocul,
Ce mândra-i fost când lista s-a adus
Și cum pe mine m-ai călcat cu tocul
Am tresărit simțind ceva durere
Ce mi-a trecut când te-ai scuzat,
Privirea ta m-a lăsat fără repere
Și instinctiv eu te-am îmbrățișat
Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire
Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,
Și-n mine-a năvălit torentul de iubire
Mulțimile de mreje, puternic m-au încins
............................
Ce a urmat a fost lunga poveste
Trăită zi de zi, fără punct în iubire,
Iar când în viață a apărut tristețe
Nu am căzut, sperând în fericire
........................ ....
Și-ndrăgostit am fost la prima vedere
De ea, ce-n timp mi-a devenit soție,
Din dragoste noi ne-am extras putere
Și-s fericit că sunt iubit de-a mea Mărie!
Toate așteptările
Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare
Toate celulele strigând te știu pe nume
Te voi iubi-n toate secundele rămase
Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise
Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc pierdut
Nu poți goni la infinit fugind de mine
Vom alerga cândva urlând cu-același vânt
Cântând poveștile de dor pierdute-n vise
Te storc din suflet așternând pe foi cuvânt
E în zadar căci te-ai zidit în tot și-n toate
Și-acum te chem din amintire așteptând
Uitarea tristă veștejindu-mă spre noapte
De n-am s-ajung cât mai curând la tine-n gând
Aștept curgând să fim același strop de apă
Cândva plecând am să devin simplu pământ
Tot așteptând țărâna ta să vin-acasă
Magie
Știi,
de-ai fi lângă mine-acum,
Te-aș ține strâns de mână,
Al meu să fii!
Să nu mai pleci,
Măcar...o săptămână.
Aș construi pentru-amândoi,
O lume fermecată,
Cu luna, soarele și noi
Și cu "A fost odată..."
Te-aș desena-ntr-un colț de suflet
Și te-aș păstra o veșnicie,
De n-ai fi Tu,
te-aș inventa
Și viața s-ar schimba-n magie.
Alte poezii ale autorului
În Ajunul Sfânt
În noaptea sfântă, când colinde răsună,
Și luminițe scânteiază-n întuneric,
Gândul meu zboară-n lumi îndepărtate,
Unde tristețea-și lasă-n suflet semn.
La cei ce-n sărăcie trăiesc amar,
Fără pâine, fără-un acoperiş,
La cei bolnavi, în patul de spital,
Ce visează la o viață mai fericită și mai blândă.
La cei ce-și plâng morții, în război pierduți,
Și-și aduc aminte de zile mai bune,
La copiii ce-și caută un refugiu,
Unde frica să nu-i mai chinuie.
Dar în noaptea asta, o speranță se naște,
O scânteie de iubire, caldă și pură,
Să le aducă alinare și pace,
Și să-i umple de bucurie, măcar un pic, în jur.
Haideți să fim uniți, în gând și-n faptă,
Să împărtășim din ceea ce avem,
Și să le oferim o rază de lumină,
Ca să le încălzească sufletul, să-l facă să înflorească.
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Hugo
În zori de zi, când soarele se trezește,
Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.
Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,
El veghează liniștea, un gardian înfrunte.
Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,
Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.
Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,
Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.
La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,
Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.
Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,
El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.
Hugo, prieten credincios, mereu alături,
Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.
În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,
El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.
Când soarele apune și cerul devine purpuriu,
Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.
Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,
Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.
Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,
Povestind povești în liniștea serii senine.
Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,
Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.
Dor
În inima mea răsare un dor,
Ca o stea strălucind în amurgul ușor.
Un cântec subtil, un freamăt de vânt,
Dorul îmi șoptește, ca un dulce cânt.
Prin văile sufletului meu, el plutește,
Ca un râu lin, în care visul se ivește.
În adâncul privirii, în zâmbetul tău,
Dorul se prelinge, ca un licăr al răsăritului.
În amintiri se țese firul dorului,
Ca o pânză fină, plină de misterul tău.
Așteptarea devine un dans al gândurilor,
Dorul vibrează în mine, ca un ecou.
Prin pădurea amintirilor pierdute,
Dorul mă cheamă cu glasul lui tăcut.
În lumina lunii, în noaptea senină,
Îmi răsare dorul, ca o floare divină.
În fiecare stea ce strălucește sus,
În fiecare răsărit al soarelui adus,
Dorul mă învăluie, mă leagă de tine,
Ca o poveste nescrisă, dar mereu senină.
Așa că în pieptul meu, mereu va cânta,
Melodia dulce a dorului, subtilă și sfântă.
În fiecare bătaie de inimă, în fiecare pas,
Dorul va fi etern, ca un veșnic compas.
Sclipiri de dovleci
În noaptea de Halloween, umbrele dansează,
Moliile vagi, cu forme ciudate, apar,
Corpuri ce râd, cu fețe vopsite,
Se pregătesc pentru câteva clipe de har.
Luminile palide străbat întunericul,
Cumpăna dintre viață și moarte e umbrită,
Firi de fantezie cu inimi pierdute,
Se-mbracă în frici, în umbre au viețuit.
Dar vine apoi ziua Luminării,
Cu lumânări ce ard pentru cei adormiți,
Și florile albe, în vase mărunte,
Se împletesc cu amintiri dulce-amărâte.
Deși Halloweenul ne arată mască,
În spatele râsului, nisipul se scurge,
Iar Ziua Luminării strigă supliciu,
Să aducem omagiu, chiar când sufletele urlă.
Sclipiri de dovleci și flori de crizanteme,
Zâmbete și lacrimi într-un joc efemer,
În lumea aceasta, plină de contrast,
Moartea și viața dansează la brat.
Halloween e o petrecere a misterelor,
Ziua Luminării, un moment de reflecție,
În fiecare tradiție, o poveste se țese,
Viața și moartea, în legătura lor secvență.
Iubire de Sfântul Valentin
O zi cu trandafiri roșii,
Și inimioare din carton,
O zi a dragostei nebună,
Când Cupidon lansează un glonț.
Femeile primesc flori,
Și ciocolată din belșug,
Bărbații își fac curaj,
Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.
Strada e plină de cupluri,
Ce se plimbă mână-n mână,
Restaurantele sunt pline,
De romantici cu o lumină.
Dar iubirea nu e doar o zi,
E o flacără ce arde mereu,
E respect și înțelegere,
E sprijin și e mereu mereu.
Așa că de Sfântul Valentin,
Sărbătorește iubirea din plin,
Dar nu uita că dragostea reală,
E o călătorie ce ține un destin.
În Ajunul Sfânt
În noaptea sfântă, când colinde răsună,
Și luminițe scânteiază-n întuneric,
Gândul meu zboară-n lumi îndepărtate,
Unde tristețea-și lasă-n suflet semn.
La cei ce-n sărăcie trăiesc amar,
Fără pâine, fără-un acoperiş,
La cei bolnavi, în patul de spital,
Ce visează la o viață mai fericită și mai blândă.
La cei ce-și plâng morții, în război pierduți,
Și-și aduc aminte de zile mai bune,
La copiii ce-și caută un refugiu,
Unde frica să nu-i mai chinuie.
Dar în noaptea asta, o speranță se naște,
O scânteie de iubire, caldă și pură,
Să le aducă alinare și pace,
Și să-i umple de bucurie, măcar un pic, în jur.
Haideți să fim uniți, în gând și-n faptă,
Să împărtășim din ceea ce avem,
Și să le oferim o rază de lumină,
Ca să le încălzească sufletul, să-l facă să înflorească.
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Hugo
În zori de zi, când soarele se trezește,
Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.
Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,
El veghează liniștea, un gardian înfrunte.
Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,
Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.
Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,
Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.
La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,
Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.
Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,
El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.
Hugo, prieten credincios, mereu alături,
Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.
În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,
El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.
Când soarele apune și cerul devine purpuriu,
Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.
Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,
Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.
Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,
Povestind povești în liniștea serii senine.
Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,
Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.
Dor
În inima mea răsare un dor,
Ca o stea strălucind în amurgul ușor.
Un cântec subtil, un freamăt de vânt,
Dorul îmi șoptește, ca un dulce cânt.
Prin văile sufletului meu, el plutește,
Ca un râu lin, în care visul se ivește.
În adâncul privirii, în zâmbetul tău,
Dorul se prelinge, ca un licăr al răsăritului.
În amintiri se țese firul dorului,
Ca o pânză fină, plină de misterul tău.
Așteptarea devine un dans al gândurilor,
Dorul vibrează în mine, ca un ecou.
Prin pădurea amintirilor pierdute,
Dorul mă cheamă cu glasul lui tăcut.
În lumina lunii, în noaptea senină,
Îmi răsare dorul, ca o floare divină.
În fiecare stea ce strălucește sus,
În fiecare răsărit al soarelui adus,
Dorul mă învăluie, mă leagă de tine,
Ca o poveste nescrisă, dar mereu senină.
Așa că în pieptul meu, mereu va cânta,
Melodia dulce a dorului, subtilă și sfântă.
În fiecare bătaie de inimă, în fiecare pas,
Dorul va fi etern, ca un veșnic compas.
Sclipiri de dovleci
În noaptea de Halloween, umbrele dansează,
Moliile vagi, cu forme ciudate, apar,
Corpuri ce râd, cu fețe vopsite,
Se pregătesc pentru câteva clipe de har.
Luminile palide străbat întunericul,
Cumpăna dintre viață și moarte e umbrită,
Firi de fantezie cu inimi pierdute,
Se-mbracă în frici, în umbre au viețuit.
Dar vine apoi ziua Luminării,
Cu lumânări ce ard pentru cei adormiți,
Și florile albe, în vase mărunte,
Se împletesc cu amintiri dulce-amărâte.
Deși Halloweenul ne arată mască,
În spatele râsului, nisipul se scurge,
Iar Ziua Luminării strigă supliciu,
Să aducem omagiu, chiar când sufletele urlă.
Sclipiri de dovleci și flori de crizanteme,
Zâmbete și lacrimi într-un joc efemer,
În lumea aceasta, plină de contrast,
Moartea și viața dansează la brat.
Halloween e o petrecere a misterelor,
Ziua Luminării, un moment de reflecție,
În fiecare tradiție, o poveste se țese,
Viața și moartea, în legătura lor secvență.
Iubire de Sfântul Valentin
O zi cu trandafiri roșii,
Și inimioare din carton,
O zi a dragostei nebună,
Când Cupidon lansează un glonț.
Femeile primesc flori,
Și ciocolată din belșug,
Bărbații își fac curaj,
Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.
Strada e plină de cupluri,
Ce se plimbă mână-n mână,
Restaurantele sunt pline,
De romantici cu o lumină.
Dar iubirea nu e doar o zi,
E o flacără ce arde mereu,
E respect și înțelegere,
E sprijin și e mereu mereu.
Așa că de Sfântul Valentin,
Sărbătorește iubirea din plin,
Dar nu uita că dragostea reală,
E o călătorie ce ține un destin.