La începutul anilor ’90, când s-a declanșat mișcarea de eliberare națională, scriitorii au reprezentat elita națională în mai multe republici ale fostului imperiu sovietic. Si in R. Moldova, o parte dintre aceștia au participat nemijlocit la proclamarea independenței, fiind considerați la acea vreme eroi. 

Așa s-a întâmplat, însă, că astăzi, la 27 de ani de independență, când lumea a devenit ahtiată de scrierile de doi bani ale unor romancieri de mâna a doua, despre scriitori practic s-a uitat. Unii dintre aceștia au ajuns să-și vândă cărțile în stradă sau să trăiască din mila rudelor. Textele lor nu mai interesează pe nimeni, declarațiile lor îi lasă pe toți reci. Chiar și puținii care au o viață mai bună își câștigă pâinea pe alte căi. Pentru că societatea i-a dat uitării, TIMPUL a încercat să afle din ce surse trăiesc astăzi scriitorii.

Un critic câștigă 200 de lei pentru o cronică de carte

Criticul literar Ion Ciocanu, deși are o vârsta onorabilă, este nevoit să muncească pentru a avea un salariu fix, care să-i asigure o viață cât de cât decentă. El spune că la noi este imposibil să supraviețuiești din literatură, mulți scriitori fiind nevoiți să iasă în stradă pentru a-și vinde propriile creații. „În R. Moldova munca scriitorilor nu este plătită. Bunăoară, dacă citești o carte și faci o recenzie, care reprezintă pentru tine o plăcere, dar și o muncă, ești răsplătit cu cel mult 200 de lei. Nu trebuie să fim mercantili, dar asta este curată bătaie de joc. Degeaba ne-am face iluzii că am putea exista din literatură. Este exclus! Chiar și scriitorii care scriu mai bine decât mine nu pot câștiga îndeajuns, ca să-și întrețină familia. Eu trăiesc din salariu de consultant științific al Institutului de Filologie, din pensia de trei mii de lei și din onorarii nesemnificative. Astăzi, cine are bani, acela editează cărți, și nu interesează pe nimeni calitatea acestora. Si mai dezastruos este procesul de difuzare a cărților, căci nimeni nu mai are grijă de repartizarea lor prin raioane, ca pe timpuri. Eu, pentru că am un salariu și o pensie, încă nu am ajuns în această situație, dar cunosc colegi care sunt nevoiți să stea în stradă pentru a vinde o carte sau poate două pe zi”, spune Ion Ciocanu.

O poetă trăiește cu 1300 de lei

Într-o situație și mai dramatică se află poeta Călina Trifan, care și-a dedicat întreaga viață scrisului, iar după ce s-a pensionat, a ajuns să trăiască din mila rudelor, pentru că statul îi oferă o pensie de nimic. Totuși, autoarea recunoaște că scrie în continuare și așteaptă un editor care va fi cointeresat de creația ei, în ciuda faptului că are acasă zeci de cărți pe care nu a reușit să le vândă. „Astăzi, condiția scriitorului nu este una de invidiat. În principiu, trăim din alte surse pe care reușim să le acumulăm, deoarece literatura se face pe cont propriu. Mai sunt câteva publicații literare cu care colaborăm, însă onorariile sunt modice. În ultimii trei ani, am editat mai multe cărți, dintre care una cu finanțarea Ministerului Culturii. În toate cazurile am fost remunerată cu exemplare, care stau și se prăfuiesc. Pentru a le vinde, trebuie să ai anumite abilități, care mie îmi lipsesc. Așa că trăiesc din pensia mizeră, pe care mi-o oferă statul. Este greu de închipuit o viață decentă cu 1300 de lei și am noroc numai de rudele de la țară care mă ajută cu produse alimentare. În R. Moldova nu se poate câștiga din scris, deoarece nu există o legislație care să reglementeze procesul de creație, pentru că orice muncă are un anumit preț”, consideră scriitoarea.

Pe unii, banii nu-i interesează deloc

Cu toate acestea, avem și scriitori care recunosc că nu scriu pentru beneficii financiare, deoarece prioritatea lor este să facă literatură de calitate. Cunoscutul Emilian Galaicu-Păun afirmă că există foarte puține state în care scriitorii trăiesc doar din scris. „Pentru mine câștigul material e ultimul lucru care mă interesează atunci când vorbim despre scris. Dacă aș fi vrut dinadins să scriu romane comerciale, cu un mic efort poate c-aș fi reușit, dar asta n-ar mai fi literatură. Or, pe mine mă interesează să fac literatură. Iar pentru a-mi asigura un venit decent muncesc. Sunt redactor-șef la Editura „Cartier”, am emisiunea „Cartea la Pachet” la Europa Liberă, în care scriu despre cărți, și mai administrez un blog. Pe de altă parte, cărțile mele se vând. De exemplu, romanul „Țesut Viu” a avut două ediții și oricum am procente din vânzări. Totuși, sigur că nu se poate trăi doar din literatură, aceștia fiind doar niște bani de buzunar sau, mai bine zis, bani pentru a-mi cumpăra alte cărți”, explică scriitorul.

Ion Hadârcă spune că trăiește doar din indemnizația de senator

Si poetul Ion Hadârcă, senator în Parlamentul României și fost vicepreședinte al Legislativului de la Chișinău, consideră că literatura nu aduce astăzi niciun profit, iar scriitorii sunt la limita subzistenței. El susține că trăiește doar din indemnizația de senator român, care-i permite să-și achite chiria la București și să se întrețină. „Scrisul este un dar de la Dumnezeu, de aceea majoritatea scriitorilor scriu și pun în sertar până găsesc o posibilitate de a-și edita cartea. Veniturile sunt absolut derizorii. Maximum ce poate lua un scriitor din această „afacere” sunt exemplarele de autor. Într-un postmodernism în care s-a schimbat grila valorilor și oamenii nu mai citesc, scriitorii sunt condamnați fie să scrie pentru eternitate, fie să se reprofileze și să facă ziaristică sau publicistică. Eu sunt membru al Academiei din Stiințe a R. Moldova, fac publicistică și eseistică, scriu despre temele fundamentale care mă preocupă de-o viață. Totuși, datorita Editurii „Prut Internațional”, care a câștigat un proiect de la Ministerul Culturii, vara aceasta am pregătit o antologie de poezie care va apărea în toamnă. Însă, repet, aceste activități nu-mi aduce niciun venit financiar”, precizează Ion Hadârcă.

Un alt poet Iulian Filip, ne-a dat de înțeles că a reușit să supraviețuiască din salariul de șef al Direcției cultură al Primăriei Chișinău, pe care a ocupat-o în perioada în care capitala era condusă de Serafim Urechean, dar și din leafa pe care o ridică de la Academia de Stiințe. „Primesc și onorarii de la edituri, însă din acești bani pot să mă întrețin numai câteva luni, de exemplu, cu onorariul obținut din volumul „Copăcel-Copăcel”, puteam să nu lucrez vreo jumătate de an”, a adăugat Iulian Filip.

Am încercat să vorbim în această privință și cu scriitorii Nicolae Dabija și Leo Butnaru. Ambii ne-au rugat să revenim puțin mai târziu, motivând că sunt ocupați, după care n-au mai răspuns la apelurile noastre repetate.

„Pentru mine scrisul înseamnă bucurie”

În timp ce scriitorii consacrați susțin că este practic imposibil să trăiești din literatură, pe piața de carte apar unele volume care se vând ca pâinea caldă. Autorii lor afirmă contrariul, și anume că pot supraviețui din scris, deși au și alte activități. Igor Guzun este directorul unei agenţii de PR şi publicitate, administrează un portal de știri și are un blog. Aceste activități îi asigură principala sursă de venit. Deși a mai scris cărți, Guzun s-a remarcat prin „Vinil”, care a ajuns a fi apreciată şi comentată pe cea mai mare platformă de cărți din lume. De aceea autorul consideră că lucrarea a meritat tot efortul și banii. „Pentru mine scrisul înseamnă bucurie. Eu câștig din scris prieteni, apreciere, încredere. Dacă prin cuvintele pe care le pun alături şi prin cărţile pe care le scriu, am reuşit să fac nişte lume să vibreze la bine şi la lucruri adevărate, înseamnă că, vorba unui cântec, „de ajuns mi-e şi atâta”, a specificat scriitorul. 

„În Moldova banii se fac cumva altfel”

Zina Zen, o moldoveancă stabilită de 11 ani în România, s-a făcut remarcată ca scriitoare în R. Moldova odată cu apariția volumului de versuri „It's complicated”, care, în scurt timp, de la editare a devenit bestseller. Tânăra spune că nu scrie pentru bani, ocupația ce-i asigură principala sursă de venit fiind cea de jurist. „Eu stau în România din anul 1996, de aceea nu știu dacă scriitorii din R. Moldova câștigă bani din cărți. Si nu cred că cineva care scrie, o face pentru bani. Fiecare speră să câștige din ceea ce-i place, dar este foarte greu să tragi linie, după ce publici o carte, după ce investești timp, emoții, insomnii, trăiri și experiențe, care s-au transformat în cuvinte și cărți, și să vezi câți bani îți rămân din vânzări. Întrebarea aceasta este dureroasă, pentru că în Moldova banii se fac cumva altfel, decât în alte părți. Ar fi ideal ca un autor doar să creeze, iar un agent și o editură să se ocupe de restul lucrurilor. Cu părere de rău, în Moldova nu se va întâmpla acest lucru prea curând, ca să nu zic „niciodată”, a conchis Zina Zen.

„Literatura îmi aduce suficiente resurse ca să creez în continuare”

Augustina Siman s-a făcut remarcată pe Internet după lansarea volumului „Parfumul”, care a devenit și prima carte audio din R. Moldova. Tânăra nu s-a oprit aici și a continuat cu romanul „Cămașa lui”, una dintre cele mai vândute cărți ale anului 2015. Ea spune că drumul spre succes nu a fost ușor, însă ulterior toate sacrificiile i-au fost răsplătite de aprecierea cititorilor. „Un scriitor trăieşte din talentul său. Adevărul este că iniţial este greu să începi bazându-te doar pe talent, mai urmează să baţi la uşile editurilor cu manuscrisul în mâini, să faci abstracție de durerea din picioare şi să alergi orbeşte spre realizarea visurilor tale. Eu am rămas întotdeauna dedicată visului copilăresc de a deveni scriitoare. Acum literatura îmi aduce suficiente resurse financiare să creez în continuare”, a remarcat Augustina Siman.

„Dreptul de autor în R. Moldova nu este administrat de nimeni”

Nicolae Rusu, consilierul „Asociației drepturilor de autori și conexe” (ASDAC), ne-a explicat că proprietatea intelectuală aduce venit posesorului doar dacă este administrată conform prevederilor legii. Însă, din păcate, în R. Moldova această lege nu funcționează. „Până în 2010, când în acest sector exista numai ASDAC, dreptul de autor de bine de rău era administrat. Instituția activa în baza legii și colecta remunerația de la utilizatori, care ulterior, conform unor reguli elaborate de specialiștii asociației, era distribuită tuturor autorilor. De exemplu, autorii de texte pentru cântece primeau odată la trei luni până la 3000 de lei sau poate și mai mult, în funcție de nivelul de difuzare a melodiei la radio. După 2010, cei care au crezut că primesc prea puțin pentru proprietatea intelectuală s-au retras din ASDAC și au început să-și creeze propriile asociații. Astfel, în acest domeniu a început o debandadă totală!”, susține Rusu.

Potrivit lui, noile asociații, în loc să se ocupe cu acumularea și colectarea remunerației de autor, au început procesele de judecată împotriva ASDAC. Asociația și-a încetat activitatea în 2012, când, prin decizia instanței, a fost pus sechestru pe contul său bancar, unde se păstrau peste cinci milioane de lei. „Din cauza acestei situații, în prezent dreptul de autor nu mai este administrat de nimeni”, a adăugat Nicolae Rusu.

„Cititorul trebuie să facă distincție între valoare și nonvaloare”

Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din R, Moldova, recunoaște că este aproape imposibil să trăiești din scris. În opinia lui, pentru a avea un trai decent și a-și putea valorifica talentul, de cele mai dese ori scriitorii se angajează în diverse domenii apropiate muncii de creație. Suceveanu este de părere că cei care vor să obțină profit din literatură trebuie să știe să-și administreze și să-și promoveze propria creație.

„Nu este o noutate că scriitorii din R. Moldova o duc greu din punct de vedere material, deoarece la noi, practic, a dispărut remunerarea pentru munca intelectuală. Totuși, unii scriitori tineri reușesc să-și vândă cărțile, deoarece știu să-și facă publicitate mai bună, ceea ce nu este rău, ci mai degrabă este un apanaj al timpului în care trăim. Așa se explică faptul că numele unor scriitori mai tineri sunt mai cunoscute, nu neapărat pentru că sunt mai valoroși. Există lucrări valoroase ale scriitorilor din generațiile mai în vârstă care nu sunt cunoscute doar pentru că nu au publicitate. Astăzi, pentru a avea priză la public, trebuie să știi să-ți faci publicitate, dar nu toți au timp, energie și pricepere pentru aceasta”, afirmă Suceveanu. El consideră că, pentru a delimita cărțile bune de cele comerciale, care de regulă aduc venituri autorilor, cititorul atent trebuie să știe să facă distincție între valoare și nonvaloare. „Nu întotdeauna o lucrare în jurul căreia se face multă vâlvă publicitară este valoroasă în mod implicit”, consideră președintele Uniunii Scriitorilor.

Potrivit topurilor afișate de librăriile din R. Moldova, cele mai vândute cărți ale anului 2016 au fost următoarele: „Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac, „Fluturi” de Irina Binder, „Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose și „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija.
 

Preluat de la: Timpul.md
Postat 30 august 2017