Oleg Serebrian - o voce de rezonanță a prozei basarabene

 Pentru marea majoritate, e mai întâi de toate Excelența Sa, Ambasadorul Oleg Serebrian – una dintre cele mai sprintene minți din artileria grea a diplomației moldovenești. Pentru unii, este Domnul Profesor, pentru alții, politolog și fost deputat, lider de partid, istoric, om de o înaltă cultură, iar de aici în- colo, și un scriitor impunător.

 O voce de rezonanță a prozei basarabene, parcă ieri răsărită, dar care eclipsează, cu ușurință migrând fastuos, dar și suav prin octave de la basul care îți domină substanța cenușie, până la sopranul liric, care-ți zguduie întreaga ființă. Oleg Serebrian a oferit una din cele mai valoroase cărți ale anului 2018 – „Woldemar”, un roman despre care un alt diplomat, Valeriu Turea, spunea: „Cred că literatura de la noi se poate lipsi fără mari regrete de multe cărți. De aceasta – nu, fiindcă s-ar sărăci pe sine însăși. Si nici n-ar putea s-o facă, chiar de-ar voi-o.”

Stiu, e ciudat să te trezești pe lume cu sentimentul că nu e cea reală, că e o mistificare, o iluzie…” Așa începe Woldemar, un fabulos roman de impact absolut. Voi, cu sentimentul unei mistificări, veți ieși din această carte. Nu, nu veți ieși, chiar dacă în față vă va rămâne ultima copertă. Croit în mod nemilos, aproape de extreme, absolut milimetric, acest copil hiperrealist vă va domina încă multă vreme. O să-l iubiți cu patimă, o să-l compătimiți cu toată ființa.

„Faptul că nimeni n-ar avea nevoie de mine, l-am însușit repede și bine, iar frica de a nu rămâne pe drumuri deveni treptat una din obsesiile copilăriei mele”. Woldemar e un roman scris în ani. Veţi descoperi un scris foarte măsurat, meticulos şi elegant. O poveste extrem de sensibilă despre psihologia copilului – o temă deloc ușoară, dar care o să vă poarte prin lumi de vis şi apocalipsă. Autorul n-o să vă ofere șansa unui compromis. Aici totul se trăiește intens, totul doare, totul luminează și înalță. Copil a două mame și a două lumi: una apusă și alta în tiparul căreia nu se înscrie. E copilul iubit și format de bunică – o baronesă de origini germane, care e şi vocea secundară a acestui roman împletit în două iţe. Anume acestă femeie cu un caracter cât un imperiu, este cea care-i educă spiritul și valorile culturale ale epocii sale. Într -un cuvânt, Woldemar e esenţa nobilă a lumii interbelice aruncată în URSS. Poartă un nume specific aristocraţiei din ţările germanice. La fel, Woldemar e un nume la confluenţa spaţiului slav cu cel germanic, aşa cum este Bucovina, aşa cum este şi acest copil – abandonat de mama naturală, înfiat de sora acesteia. Fiecare-și trăiește abisurile sale. Mama sa adoptivă își taie perspectiva la o minimă fericire, aliniindu-se perfect ordinii sociale, de dragul unei împăcări convenționale cu lumea. Dar în interior, tună și trăsnetele ei se descarcă de cele mai dese ori în „Woldemar”.


„Cât despre mine, eu o iubeam, deși nu chiar întotdeauna. De nimic și de nimeni nu mi-a fost frică în viață atât de tare ca de femeia asta.”

„Cele mai grele lovituri nu sunt de la pumni și vin pe neașteptate. Să le suporți în tăcere, cu demnitate.” Vei încerca să rescrii povestea în capul tău, să corectezi traseul existenței lui Woldemar. „Nimeni n-ar fi spus că am murit, pentru că lăsam impresia unui om viu”. Vei dori să-l iei în brațe, ridicându-l deasupra crudei realități, dar el va rămâne departe de tine, de neatins, chiar dacă-l ai în suflet. Si, inevitabil, vei căuta sursa reală din care a „crescut” acest copil. „Oricum, noi cunoastem cu adevărat un singur copil: cel care am fost (ori suntem) noi înșine.”

Cinghiz Aitmatov a fost ambasadorul URSS în Luxemburg, Ismail Kadare – ambasadorul Albaniei la UNESCO, Pablo Neruda – ambasadorul Republicii Chile în Franţa. Când eram la post la Paris, fiecare al cincilea ambasador era din sfera literară.” Dar „Woldemar” nu i se părea foarte potrivit istoricului și diplomatului pentru debutul în literatură. Astfel, acesta a fost precedat de „Cântecul Mării” (care în curând va fi lansat și în limba germană), un roman despre o perioadă când hotarele care se schimbau de la o zi la alta, tocând destine și călind caractere. Când fiecare zi e o încercare de a supraviețui, păstrându-ți calitatea de om și demnitatea de neam. Aici istoricul îşi face treaba excelent, pregătind terenul pentru scriitorul care în al doilea roman avea să strălucrească. Veți aprecia o dată în plus fumusețea și savoarea intelectuală a perioadei interbelice, dorindu-vă ca și azi, să se preia din latura spirituală, culturală și mai ales morală a acelei perioade.

Dar această lume apusă trăiește în toată splendoarea în Woldemar, copil născut deja în URSS, țară căreia nu i se potrivește deloc. „Efortul de a mă controla în permanență, mă consuma efectiv.” Să te ajustezi la lumea uniformă, în timp ce tu ai o lume a ta, cu atâta istorie, trăiri, evenimente și oameni unul și unul, e poate cea mai grea povară. Să înțelegi că ești unic, dar să te prefaci de duzină, doar ca să nu cazi în dizgrația colectivității, iarăși, nu e cel mai plăcut lucru. El, al tuturor și parcă al nimănui, e gata să-și aburce lumea întreagă pe umeri și s-o ducă mai departe. Chiar dacă din el, poate, nu va rămâne nimic.

Dar veţi avea şi momente când veţi zâmbi cu sentimentul unei inocenţe demult uitate. „Ea se întorsese cu faţa spre mal… Încremenii. Ceea ce vedeam, mai exact ce nu vedeam, era cu totul ciudat… Fără să vreau, privii încă o dată fetiţa goală… Rămăsesei aşa câteva clipe cu gura căscată de nedumerire: „asta e o regulă, ori e o excepţie?” Iubirea va purta haine diferite, iar intensitatea ei va fi mereu pătrunzătoare.

„Să nu cazi, Woldemar, să nu cazi niciodată! Să-ți duci crucea până la capăt.” Până la urmă, cartea nu mai e a autorului, dar a celui care plonjează în ea, îmbrăcându-se în pielea micului Woldemar. Trăind la fel de intens, ajustând emoția după intensitatea sa interioară. Iar Oleg Serebrian doar îți servește o lume pe post de matcă, din care te împotrivești să ieși, chiar dacă ultima pagină îți anunță nașterea.

O poveste copleșitoare. Caldă și tulburătoare. Un roman cu greutate incontestabilă, care stă pe aceiași treaptă a calității cu marea literatură. O carte care va trebui să-și croiască singură drumul, pentru că autorul, dintr-un soi de modestie neînțeleasă, nu-i asigură promovarea binemeritată. Pusă de scriitor permanent la îndoială. Retrasă din editură în câteva rânduri. Presupun, nici azi, Oleg Serebrian nu este pe deplin conștient de impactul pe care l-a creat Woldemar, chiar dacă aprecierile poartă noduri în gât și emoții copleșitoare.

Text: Victoria Cușnir
pentru http://vipmagazin.md


Preluat de la: Timpul.md

Creaţii aleatorii :)

Fericirea?

Fericirea!?...

O clipă plină de frumos si dor

A iubirii aripă 

Ce stă deasupra tuturor.

 

Fericirea!?...

Un sentiment ce îl respiri

Din trist te face vesel

Al sufletului elixir.

 

Fericirea!?...

O stare-a vieții pe pământ 

Între vis și realitate

.... poezie și cuvânt...

Mai mult...

Ai fost ca valurile mării, noaptea....

Ai fost ca valurile mării, noaptea...

O umbră caldă-n pieptul meu ascuns,

Săpând adânc în stânca serii mele,

Fără să-mi lași vinul... un ultim sărut.

 

Veneai tăcut, în haine de spumă,

Bărbat din umbre și din mister,

Lăsai pe buze gust de sare,

Apoi piereai sub linii de cer.

 

În pahar n-a rămas acel vin promis,

Doar o licoare amară de dor și trecut,

Și nici o ultimă strânsă îmbrățișare,

Doar speranțe ce-n ploi de lacrimi au zăcut..

 

Un postgust de sec și de amăgire,

Se-așază pe buze ca praful de stele,

E gustul de vin și de stranie mare,

Ce curge acum prin venele mele.

 

E aspru și dens acest postgust al serii,

Așa cum e vinul băut în tăcere,

O dâră de vechi, de târziu, de odinioară 

Ce-mbină otrava cu-a sa mângâiere.

 

Mă arde și-acum acel pierdut vis,

Parfumul tău demidulce, amestec de val,

Căci cupa e goală, și vraja s-a stins,

Iar spuma s-a spart definitiv de mal.

 

Te-ai dus cum pleacă marea în zori,

Lăsând în urmă un țărm pustiu,

Dar nu mai plâng, am intors paharul

Și am înțeles că e prea târziu....

 

Mai mult...

NORI

    Plângeau copacii goi, de frunze ce cădeau, 
    Ca nişte lacrimi vii, ce-n moarte se treceau, 
    Iar norii disperaţi s-agaţă-n ceruri, grei, 
    Umplând cerneala ploii ce-adastă în condei... 
    
    Învolburat şi trist, îmi pare vântul plin, 
    Ce-amestecă în jale parfumul de pelin, 
    Izbind cu ură-n poarta umilă a casei mele, 
    Un maldăr de noroi şi de senzaţii grele...
    
    De darabana ploii, m-ascund pe după geam, 
    Să stau s-ascult în pace, acest superb “program”, 
    Pândit mereu de-acelaşi, de-acum banal plictis, 
    Ecoul ploilor trecute, pierdute în abis… 
    
    Eu am ales ca ora asta lungă, să mi-o petrec uşor, 
    Cetind o carte veche, într-un plăcut decor, 
    De mi-au crescut, în floare, sub degete culori, 
    Ce-au stins amurgul serii, în ţipăt de cocori...

Mai mult...

Poem

Lacrimile îngerilor pe care  i-am pierdut, s-au războit  în trecut.  Acum doar picură intens și zgmotos, tare dor mi de acele momente ce râdeam fără rost. #AA

 

 

 

 

 

Mai mult...

Ești cea mai frumoasă

 

Nu-mi amintesc pe-altcineva

În frumusețe să te-ntreacă!

Nici zâmbetul de platină cu diamante să-l poarte

Cum numai tu îl porți universal!

Cine din lumea asta largă nu te-ar dori?

Iar de te-ar știi că ești captivă între pământ și cer,

Ori prinsă în ghearele tristeții,

Cu ușurință pentru tine s-ar jertfi!

Nu chipul tău ce-l porți e însăși iubirea cu misterul ei?

Sunt întrebări ce pleacă de la mine către tine...

Nu-mi trebuie răspunsuri astăzi,

Iar mâine nu există de tu nu vrei!

Dar voi rămâne-așa cum ți-am mărturisit deja,

Nu-mi amintesc pe nimeni

Să aibă frumusețea ta!

(11-24 noiembrie  Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Pronosticuri !

M-am pitulat printre copacii pădurii,

Mă sint apărat de umbră și tăcere,

Am să încerc să fac față distanței și urii,

Ar trebui să pun frâu gândirii și gurii.

 

Toate le văd și mă împiedic de ele,

În țară se petrec doar lucruri rele,

Ai grijă cui spui, cui te spovedești

Când vei fi întrebat-cu ce dovedești?

 

Ar fi mai cuminte, să tragi ușa, când pleci,

Să nu-ți spui părerea, pe unde treci,

Să nu cânți -hora unirii-când faci baie

Și nici pe câmp, când aduni fânul în claie.

 

Acestea-s pronosticuri, pentru zilele ce vin

Pentru câți Români în țară mai rămân,

Satele-s goale, industria a fost transferată

Rău mai arată, țara asta distrusă și furată.

                                               

Mai mult...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live