Dușman mi-i...timpul!

Probabil te-ai întrebat cine este în spatele vieții?

Sau dacă există cumva temuta moarte,

Despre care se vorbește cu teamă!?

Daca da,ei bine îți pierzi vremea!

Acum,există doar viața aceasta blestemată!

Frumoasă sau nu, viața se vrea trăită oricum!

Noi creștinii nu credem in moarte,

Chiar dacă viața doare,

Iar oamenii știu cu toții că tot ce naște dispare,

Că ziua face loc nopții,

Iar Nimicul,Efemerul apare să Fure tot ce poate, mișelul,

Te fură pe tine cu tot neamul,

Pe mine,pe orișicine chiar și pe Obraznicul care spune că el e Ateul ce știe misterul lumii prezente,

Bietul de el nevăzând că-și trăiește ultimele clipe bete...

Ca să dispară etern nemurind,

Martorul chinului veșnic fiind,

Ne spun cuminți și blânzi

Ai lui Hristos Sfinții Părinți!

(17 februarie-5martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Noaptea - i acoperită de penele unei ciori,

Iar, fără nicio diferență... 

Omul face concurență. 

Torn în amforă savoare

Să se adape ori și care

Din argilă , apă , lut

Eu mi-am costruit un scut

Nici nu stiu ce e pe afară

Viața mi-e interioară

Scormonesc mereu prin ea

De-o comoară poate-oi da.

O comoară , nu de arginții

Nici pietre prețioase .

Un filon ascuns în scris

Ca și viața mea-un vis .

Poetul poetic poezește,

Din lemnul codrului ce îl zidește,

Din apa râului ce-l hărăzește,

Sau pârga câmpului ce îl hrănește!

Nimic din ce-i străin nu-i valoros,

Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,

Venind cu frații săi din moși strămoși!

Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,

Eu spun că doar Hristos împărățește!

Ca ortodox respir doar românește,

Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!

Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,

Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)

M-am săturat de toate

și aș fugi oriunde,

departe de orașe,

spre pustnicii din munte,

să-mi plângă ochii-n ceruri,

iar buzele să-mi cânte,

să hibernez în geruri,

cu aripile frânte.

M-am săturat de toate,

și-aș alerga pe ape,

să mă ascund de gloate,

din mine să se-adape,

furtuni și adiere,

ninsori și multe ploi,

să văd apoi cum piere,

pământul de sub voi.

M-am săturat de toate,

de plânset și oftat,

de inima ce-mi bate,

când stau întins în pat,

de temeri și de spaimă,

de sfinți și erezie,

și m-aș dori o taină,

ori vers în poezie...

Din înaltul cerului trimite-mi,Doamne,mâna Ta cea tare,

Ca sunt scufundată-n valuri și mă clatin rău pe mare.

Când îngenunchez Stăpâne și ca să ma rog as vrea, 

Vin ispitele alături și-mi încurcă mintea mea. 

Dar vino, Doamne, lângă mine când eu Te chem cu drag

Ajută-mă IIsuse să trec al greutății prag.

Ființa mea e slabă, dar întărește-o Tu cum știi, 

Prin valurile lumii-acestea cu mine, Doamne, Tu sa fii...

Și astăzi simt că ziua-i minunată

Iar soarele de sus ne încălzește,

Nu ține cont de ești bun sau rău

Cu raza lui pe toți ne nimerește

Răsare și omenirea o lumină

Care în întuneric se găsește,

De mult nu mai trăiește-n pace

Și în război, viața și-o irosește

Mă rog la soare să m-asculte

Ca raza s-o transforme-n scut,

Și pavăză să fie pentru mame

Și Doamne, la copii și nou născut

Dar cine-s eu în astă lume rea

Ca cineva să aibă timp de mine,

Când frică nu au nici de Domnul

Și ura cultivând, ei cred că-i bine

Dar nu voi renunța la rugăciune

Cerând ca TU, să aduci pacea,

Învață-ne să ținem Calea Dreaptă

Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!

La tine am văzut lumina

Și raza sufletului meu,

Și te-am rugat să vii la mine

Când îmi era destul de greu

La tine se vedea bunătatea

În timp ce eu mult rău făceam,

Și ți-am cerut să-mi dai și mie

Un leac la suferința ce-o aveam

Spre tine m-a condus destinul

Și-am devenit puțin mai bun,

O mână mi-ai întins să prind

Și am pornit pe-același drum

La tine mi-am aflat iubirea

Pe care-n viață o căutam,

Acum tu îmi lumini cărarea

Și-s vindecat de ce boleam

În mine există mulțumire

Și-s fericit că ești soția mea,

Mă simt că-s omul împlinit

Cu tine, unde îmi e și..dragostea!

E iarnă în satul meu natal

Unde-am ajuns de-o oră,

Să-l văd pe tata că-i bolnav

Și-apoi să trec și pe la soră

E ger și câmpul totu-i alb

Acum la mijloc de ianuarie,

Mă uit în jur dar nu mai văd

Copii pe derdeluș la sanie

Mă uit deasupra peste case

Și număr unde iese fumul,

Puține mai au foc pe vatră

E semn ca ni se duce neamul

Din loc în loc scârție poarta

Și se-aude un lătrat de câine,

Câte un om merge la băcănie

Să-si cumpere salam și pâine

Privesc la tata și-l întreb?

Dacă și-a cumpărat rețeta?

Iar el răspunde cu tristețe

Că a plecat din sat și Veta

Mă fac că nu-nțeleg ce zice

Și-i spunem să se îmbrace,

Să-i facem o vizită lui Angelica

Și mai pe seară ne-om întoarce

Pe drum mă uit la casele pustii

Cu garduri rupte și porți căzute,

Și peste tot sunt multe bălării

Și nu s-arată picior de om în curte

Ne așezăm cu toții să mâncăm

Din bunele bucate pregătite,

Tata de mama ne amintește

Și printre noduri greu înghite

Într-un târziu ne despărțim

Că timpul trece ca nebunul,

Cu drag pe tata îl îmbrățișăm

Și singur îl lăsăm...cu Domnul!

Aș  vrea ca seara asta 

Să fie una fără sfârșit, 

Să-ți spun a mia oară 

Că sunt cu tine fericit. 

Plutim în pas de dans 

Pe melodia preferată, 

Și arătăm celor din jur

O dragoste adevărată. 

Zâmbim și ne-amintim 

Cum noi ne-am cunoscut, 

Pe ritm de cânt ne minunăm 

Cât timp în doi am petrecut. 

Când muzica devine mută 

Și ringul se simte părăsit, 

Ieșim să ne plimbăm puțin 

Că luna ne-ndeamnă la iubit. 

Nu stau prea mult pe gânduri 

Și sfatul lunii degrabă îl urmez, 

Cu un sărut încerc să o surprind 

Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.

Nu zăbovim prea mult în noapte 

Că-i toamnă și afară se lasă rece, 

Ne ridicăm și mergem înspre casă 

Iar eu recit,,vreme vine,  vreme trece..!

Calc pe-alee în Copou, de care

multe amintiri mă leagă,

Încă de când eram student

și-am întâlnit o fată dragă.

S-a întâmplat tare demult

pe anotimp de toamnă,

Când toți eram tovarăși și

interzis cuvântul doamnă.

Eram și eu și ea atât de tineri

și fără a simți grija cotidiană,

Și nici s-avem habar, că mintea

omului este vicleană.

Îmi amintesc cu câte mreje

am fost încins de Cupidon,

Că toată ziua la ea visam,

iar noaptea n-aveam somn.

N-a fost ușor s-o cuceresc

și să-mi accepte prietenia,

Așa c-a trebuit neortodox,

să-mi folosesc și viclenia.

Dar fapta mea n-a fost ceva

de care să mă rușinez,

Și doar mici tertipuri,

s-ajung la ea și să flirtez.

Erau pe-atunci alte principii,

în perioada greu apusă,

Pe care mulți români n-o înțeleg,

decât dacă e spusă.

Aici pe-alei mi-am cunoscut aleasa

și o pereche am format,

Și simt că-n astă viața scurtă,

sunt omul și soțul...binecuvântat!

Peste cap îmi este dată viața,

De când ai hotărât să pleci,

Privesc fereastra dimineața,

Sperând că poate pe drum treci

Mă-ndrept spre geam și seara,

Dorind să-apari în pragul porții,

Dar nu te văd și trist trag sfoara,

Să cadă draperia, în liniștea nopții

Petrec mult timp cu ochiul pe fereastră,

De dimineață până seara târziu,

Făra-nțelege despărțirea noastră,

Și cum iubirea, s-a dus pe pustiu

Încerc să-mi răspund la întrebări,

Și unde, când, care din noi a greșit

De ce-am cedat așa ușor la provocări,

Când nimic nu anunța că s-a sfârșit

Încă mai cred în tot ce ne-a unit,

În dragoste, fără niciun suspin,

Și că putem ierta, de ne-am mințit,

Și numele să ni-l păstrăm..în buletin!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!