Cu moartea vreau să mă însor acum
Cu moartea vreau să mă însor acum,
Eu ştiu că o să spuneţi că îs nebun.
Dar în viaţa asta grea şi de rahat,
Oare acum mai e de stat?
Decât o viaţă pe pământ aşa de rea,
Mai bine una în cavou la ea.
Să scap de griji, amar şi de nevoi,
Şi totodată ca să scap de voi.
Căci oamenii aici ei pe pământ,
Cu toţii au doar răzbunare în gând.
Te-ar omarai odată dacă ar putea,
Te-ar omorî, s-ar răzbuna.
M-am hotărât ca să mă însor cu ea,
De pe pământ când oi pleca.
Să îmi fie următoarea mea nevastă,
Să dorm cu ea pe lumea cealaltă!
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: Dorel Marin
Data postării: 7 februarie 2023
Vizualizări: 743
Poezii din aceiaşi categorie
Gheața
gheața de sub mine e tot mai subțire,
o simt cum crapă sub pașii mei grei,
și orice mișcare oricât de ușoară,
mă poate lăsa să mă pierd printre ei.
imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,
nu știu cât timp mai pot să rezist.
poate că mâine n-o să mai fie,
poate că mâine n-o să exist.
intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,
nimeni nu vede că sunt pe final
că gheața se rupe, că lumea ma uită
că-n mine e haos, tăcere și val.
Te-ai dus și tu...
Trag de porți și se deschid greoi,
Câini bătrâni lătrând pustiul,
De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi
C-am rămas doar eu "fiul".
Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,
Ai uitat de toți, de noi,
Cei ce-ți plâng pe urmă roi
Căci n-ai să te-ntorci înapoi.
Am râs cu tine, cât am stat
Nici o vorbă n-ai suflat.
Ochii împăcat ți-ai închis,
Zâmbetul-ți trădează un vis.
Am blestemat tradiții vechi
Și crucea eu am purtat-o la priveghi.
Toți se grăbeau pe lângă mine,
Dar crucea tot în față vine.
Clipa-n care te-am atins
Toată viața-n mine s-a stins,
Chinul tău de ani strâns
S-a eliberat prin al meu plâns.
Am înălțat crucea la cer
Și-a căzut grea ca un fier
Trăgându-mă-n genunchi sub ea,
Arătându-mi cum te scapă-n groapă,
Slăbind, mai mult ea mă ținea.
Simțeam cum pe mine mă sapă,
Victimă a prietenei Morți,
Să te uite, să nu plângă toți,
Ci doar eu, singur și sfânt,
Să astup al tău mormânt.
Am plâns cum n-am crezut vreodată,
Că până și Moartea s-a ascuns furioasă
Crezând c-a mea dragoste-i trădată
Și n-am s-o mai vreau mireasă.
Dar mai bine așa i-a fost,
Decât să chinuie fără rost...
Poarta-n urmă îi se închide,
Ea încă speră că mai vine...
Tulburarea lui Narcis
Aripi de înger cu oase ieșite,
Sângele ce-ți pică pe buze-mi ciupite.
E negru ca smoala cu-n iz de metal
Ruginiu si vâscos altminteri nectar.
Înger al morții întinde-mi tu mâna,
Vreau ca la păcate eu să-mi dezleg frâna.
Alți zeci de mustangi galopând evreiește,
Doar unul e glasul cel care-mi șoptește.
Păstrează-mi secretul,îngroapă-mi și taina,
Pășește viclean lepădându-ți doar haina.
Înger, fă-mă tu astru, O, fă-mă tu zeu!
Instruiește tu-mi viața să nu dea rateu.
Ochi de tron și ochi de soare,
Învârte-te-n inele goale,
Poleite cu lumină ascuzând acea duzină,
Cea plângând și fumegând,
Mută, moartă dar tunând.
Copilul meu
Azi e ziua ta copilul meu
E ziua Sfântului Andrei
E ziua-n care te-ai născut
Doamne ție-ți mulțumesc
Că Tu mi-ai dat ce ți-am cerut.
E ziua ta copilul meu
Tare aș vrea să te sărut
Să te string la pieptul meu
Să mă satur de iubire
Nu să pling și iar să pling.
Azi e ziua ta copile
Toți la masa ne-adunarăm
Numai tu nu ești cu noi
Ai plecat și-au luat cu tine
Tot ce-a fost mai bun din noi.
Azi e ziua ta copile
Mult mi-e dor sa fi cu noi
Să-ți ador a ta privire
Să mă satur de-al meu dor.
Mult mi-e dor să te ating
Mai mi-e dor de ochii tăi
Să-ți ating a tale mâini
Să te privesc nu să mă sting.
Nu mai pot de dorul tău
Mama plînge neîncetat
Fratele și sora ta pling și ei la poza ta.
Azi e ziua ta copile
Casa-i plina cu de toate
Noi te așteptăm acasă
Să îți spunem La multi ani
Și să te strîngem in brațe.
Tu nu mai vii
Dar noi nu credem
Te-asteptăm in capul mesei
Să zâmbești la noi puțin
Să-nchinam și să fim veseli.
Trece ziua și s-a dus
Noi nu am primit răspuns
Am mai sta să așteptăm
Dar visăm și iar visăm.
Noi vom sta și aștepta
Tu să vi la casa ta
Mama sa te imbrățișeze
Să îți spună să-ți ureze
La mulți ani de ziua ta
Și să-ți pupe gurița.
Iarăși eu să-ți string mînuța
Și să-ți pup din nou gurița.
Eu și mama te-om iubi
Pururi veci și de-om muri
Bunicuța mama Ina și bunica mama Ana
Fratele și sora ta, cumanțica și nepoții ,Nouăcel micuțul tău
Ei te vor iubi cu toții .
La mulți ani copilul meu
Ai lasat in urma greu
Ai lăsat o cruce grea
La toată familia.
Dumnezeu așa a vrut
Viața ta sa fie atît
Pe pămînt suntem nimic
Doar adiere de vînt.
Eu mă rog neîncetat
Și Ileana la fel face
Suflețelul tău curat
Să se odihneasca-n pace.
Voi privi mereu la stele
In toate zilele mele
Poate te zăresc.
O clipă as vrea să te arăți
Să-ți văd ochii tăi frumoși
Să-ți spun că TE IUBESC!
Copilul meu celest.
Doamne Tu m-ai incercat
Și copilul mi-ai luat
Pling și ziua pling și noaptea
Și voi plînge toată viața.
Cinstit
Legată de mâini,
picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.
Cerul negru s-a făcut
stelele s-au spart de când
Trădare. Suflet al nimănui
Sabia dușmanului, peste mine a dat.
am fost rănită, dar
am uitat să mor.
Semnificația vieții mi-a dispărut
din vedere ca și din gând,
Voi rosti pe franceză ultima frază
Au revoir nu a fost rost să exist!
Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,
Mă evapor ca aerul,
ce trece mereu prin copaci și vânt.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 14.11.2024
Steaua stinsă, și iar aprinsă
Cel care s-a stins,
Va străluci mai tare
Ca cometele, și cu plâns,
Își vor aminti plecarea.
Cât de tare lumina,
Pe acest pământ,
Acum vocea sa curată
Nu se-aude din mormânt.
Mii de stele minunați;
Noapte, voi ieși în grădină,
Și cu ochi înlăcrimați,
Mă voi uita la tine.
Gheața
gheața de sub mine e tot mai subțire,
o simt cum crapă sub pașii mei grei,
și orice mișcare oricât de ușoară,
mă poate lăsa să mă pierd printre ei.
imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,
nu știu cât timp mai pot să rezist.
poate că mâine n-o să mai fie,
poate că mâine n-o să exist.
intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,
nimeni nu vede că sunt pe final
că gheața se rupe, că lumea ma uită
că-n mine e haos, tăcere și val.
Te-ai dus și tu...
Trag de porți și se deschid greoi,
Câini bătrâni lătrând pustiul,
De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi
C-am rămas doar eu "fiul".
Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,
Ai uitat de toți, de noi,
Cei ce-ți plâng pe urmă roi
Căci n-ai să te-ntorci înapoi.
Am râs cu tine, cât am stat
Nici o vorbă n-ai suflat.
Ochii împăcat ți-ai închis,
Zâmbetul-ți trădează un vis.
Am blestemat tradiții vechi
Și crucea eu am purtat-o la priveghi.
Toți se grăbeau pe lângă mine,
Dar crucea tot în față vine.
Clipa-n care te-am atins
Toată viața-n mine s-a stins,
Chinul tău de ani strâns
S-a eliberat prin al meu plâns.
Am înălțat crucea la cer
Și-a căzut grea ca un fier
Trăgându-mă-n genunchi sub ea,
Arătându-mi cum te scapă-n groapă,
Slăbind, mai mult ea mă ținea.
Simțeam cum pe mine mă sapă,
Victimă a prietenei Morți,
Să te uite, să nu plângă toți,
Ci doar eu, singur și sfânt,
Să astup al tău mormânt.
Am plâns cum n-am crezut vreodată,
Că până și Moartea s-a ascuns furioasă
Crezând c-a mea dragoste-i trădată
Și n-am s-o mai vreau mireasă.
Dar mai bine așa i-a fost,
Decât să chinuie fără rost...
Poarta-n urmă îi se închide,
Ea încă speră că mai vine...
Tulburarea lui Narcis
Aripi de înger cu oase ieșite,
Sângele ce-ți pică pe buze-mi ciupite.
E negru ca smoala cu-n iz de metal
Ruginiu si vâscos altminteri nectar.
Înger al morții întinde-mi tu mâna,
Vreau ca la păcate eu să-mi dezleg frâna.
Alți zeci de mustangi galopând evreiește,
Doar unul e glasul cel care-mi șoptește.
Păstrează-mi secretul,îngroapă-mi și taina,
Pășește viclean lepădându-ți doar haina.
Înger, fă-mă tu astru, O, fă-mă tu zeu!
Instruiește tu-mi viața să nu dea rateu.
Ochi de tron și ochi de soare,
Învârte-te-n inele goale,
Poleite cu lumină ascuzând acea duzină,
Cea plângând și fumegând,
Mută, moartă dar tunând.
Copilul meu
Azi e ziua ta copilul meu
E ziua Sfântului Andrei
E ziua-n care te-ai născut
Doamne ție-ți mulțumesc
Că Tu mi-ai dat ce ți-am cerut.
E ziua ta copilul meu
Tare aș vrea să te sărut
Să te string la pieptul meu
Să mă satur de iubire
Nu să pling și iar să pling.
Azi e ziua ta copile
Toți la masa ne-adunarăm
Numai tu nu ești cu noi
Ai plecat și-au luat cu tine
Tot ce-a fost mai bun din noi.
Azi e ziua ta copile
Mult mi-e dor sa fi cu noi
Să-ți ador a ta privire
Să mă satur de-al meu dor.
Mult mi-e dor să te ating
Mai mi-e dor de ochii tăi
Să-ți ating a tale mâini
Să te privesc nu să mă sting.
Nu mai pot de dorul tău
Mama plînge neîncetat
Fratele și sora ta pling și ei la poza ta.
Azi e ziua ta copile
Casa-i plina cu de toate
Noi te așteptăm acasă
Să îți spunem La multi ani
Și să te strîngem in brațe.
Tu nu mai vii
Dar noi nu credem
Te-asteptăm in capul mesei
Să zâmbești la noi puțin
Să-nchinam și să fim veseli.
Trece ziua și s-a dus
Noi nu am primit răspuns
Am mai sta să așteptăm
Dar visăm și iar visăm.
Noi vom sta și aștepta
Tu să vi la casa ta
Mama sa te imbrățișeze
Să îți spună să-ți ureze
La mulți ani de ziua ta
Și să-ți pupe gurița.
Iarăși eu să-ți string mînuța
Și să-ți pup din nou gurița.
Eu și mama te-om iubi
Pururi veci și de-om muri
Bunicuța mama Ina și bunica mama Ana
Fratele și sora ta, cumanțica și nepoții ,Nouăcel micuțul tău
Ei te vor iubi cu toții .
La mulți ani copilul meu
Ai lasat in urma greu
Ai lăsat o cruce grea
La toată familia.
Dumnezeu așa a vrut
Viața ta sa fie atît
Pe pămînt suntem nimic
Doar adiere de vînt.
Eu mă rog neîncetat
Și Ileana la fel face
Suflețelul tău curat
Să se odihneasca-n pace.
Voi privi mereu la stele
In toate zilele mele
Poate te zăresc.
O clipă as vrea să te arăți
Să-ți văd ochii tăi frumoși
Să-ți spun că TE IUBESC!
Copilul meu celest.
Doamne Tu m-ai incercat
Și copilul mi-ai luat
Pling și ziua pling și noaptea
Și voi plînge toată viața.
Cinstit
Legată de mâini,
picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.
Cerul negru s-a făcut
stelele s-au spart de când
Trădare. Suflet al nimănui
Sabia dușmanului, peste mine a dat.
am fost rănită, dar
am uitat să mor.
Semnificația vieții mi-a dispărut
din vedere ca și din gând,
Voi rosti pe franceză ultima frază
Au revoir nu a fost rost să exist!
Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,
Mă evapor ca aerul,
ce trece mereu prin copaci și vânt.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 14.11.2024
Steaua stinsă, și iar aprinsă
Cel care s-a stins,
Va străluci mai tare
Ca cometele, și cu plâns,
Își vor aminti plecarea.
Cât de tare lumina,
Pe acest pământ,
Acum vocea sa curată
Nu se-aude din mormânt.
Mii de stele minunați;
Noapte, voi ieși în grădină,
Și cu ochi înlăcrimați,
Mă voi uita la tine.
Alte poezii ale autorului
Tu să știi că ești iubită,
Şi afară plouă a jale,
lacrimi mari ca de argint.
Se rostogolesc la vale,
pe al tău chip frumos și blând.
Buzele se încleştară,
inima ți-a împietrit.
Ochii mei vor să te vadă
si în brațe să te-alint.
Părul tău, mătase deasă,
despletit, lăsat pe spate.
Printre degete-mi răsfiră,
suvițele-ți parfumate.
Tu să știi că ești iubită,
eu mai sper că mă iubești.
Atunci când cerul suspină,
stiu că şi tu mă dorești.
Şi pe buzele-ncleștate,
tu sărutul meu să îl simți.
Că ai în inimă văpaie,
dorul tu poți să îmi aprinzi.
Când norii se risipesc
si când soarele răsare.
Eu la tine mă gândesc,
insă lipsa ta mă doare.
Dragoste , iubirea-i oarba,
nici odata nu se spune,
Ori ce ar fi in asta lume,
iubirea nu ne rapune,
Vreau şi soare, vreau şi ploaie
si vreau vântul să adie.
Gerul sper să nu te-ndoaie,
să-mi lași inima pustie
Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,
Fraților văd că deja mulți înnebuniţi,
De ceva zile doar de cutremur vorbiți.
Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,
Doar de cutremur zilnic voi ne vorbiți.
Dar nu vă pune-ți nici unul întrebarea,
De ce nu mai la voi seismul e în zona aia.
Și zilnic acest cutremur el la voi se repetă,
Și stați cu toții în case, blocuri sau cuşetă?
Nu vă gândiți că în Gorj exploatările sunt,
Prea multe și de ani buni și-au luat avânt.
Excavatoarele când taie produc fisuri mari,
Fiindcă uneori cupele lovesc în roci tari.
Și că aceste fisuri petrecute mereu în pământ,
Se interceptează cu undele seismice ce sunt.
Provocate de faliile mişcătoare la suprafața,
Și că aceștia pot produce cutremurele îndată?
Așa dar dacă doriți ca aceste cutremure să fie,
Oprite și să nu mai existe doborâtă vreo clădire.
Sau cineva să moară zdrobiţi pe sub ruine,
Atunci opriți cu totul mineritul și va fii bine.
Dacă veți continua să exploataţi cărbunele așa,
Cu siguranța că moartea ea vă va aștepta.
Fiindcă fisuri se vor petrece mereu în strat,
Iar cutremurul ce urmează va fii mereu repetat.
Și atunci gândiți-vă bine ce aveți de făcut acum,
Trebuie oprit de îndată mineritul ăsta vă spun.
Că acolo în Gorj voi numai de asta ne vorbiți,
Dar mineritul care vă ucide nu vreți să îl opriți !
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.
Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.
Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Am acasă o grădină,
Am acasă o grădină,
Ea cu mulţi nuci este plină.
I-am sădit, i-am îngrijit,
Când îi văd sunt fericit.
Fac din nuci, multă dulceaţă,
E dulce şi e gustoasă.
Din ele mai fac lichior,
Că el se face uşor.
Şi la cozonac pun nuci,
Că sunt bune şi sunt dulci.
Poţi să faci din nuci şi ţuică,
Când o bei să nu te ducă.
Aşa dar toţi nucii mei,
În grădină îs singurei.
Doar eu cu ei mai vorbesc,
Că – mi sunt dragi şi îi îndrăgesc.
Cu moartea să fac dragoste în mormânt
Cu moartea să fac dragoste în mormânt,
De mulţi ani eu mi-am pus în gând.
Căci moartea este o doamnă frumoasă,
Pe care am cunoscut-o la ea acasă.
La ea acasă acolo în mormânt unde am fost,
Şi frică eu nu am avut acolo deloc.
Căci moartea este o adevărată doamnă,
O doamnă elegantă ce într-una te bagă în seamă.
Şi într-o noapte înstelată şi aşa de frumoasă,
La doamna moarte am coborât în groapă.
Şi i-am dus flori speciale ca doamnei să îi placă,
Şi cu gândul că doamna să mă iubească.
Şi am stat cu moartea întreaga noapte la masă,
Şi abia atunci mi-am dat seama cât e de frumoasă.
Şi după o masă copioasă cu moartea în mormânt,
Mi-am dorit să fac cu ea dragoste în curând.
Şi după o noapte de amor cu moartea în mormânt,
Am înţeles că şi moartea cu tine face un legământ.
Acolo când cu adevărat tu vei veni pe veci,
Ea doamna moarte te aşteaptă cu ea ca să petreci.
Mi-am zis cu moartea dragoste să fac în mormânt,
Ca să nu mă simt căit apoi nicicând.
Căci moartea este o adevărată doamnă aşa frumoasă,
Pe care eu am cunoscut-o în mormânt la ea acasă!
Tu să știi că ești iubită,
Şi afară plouă a jale,
lacrimi mari ca de argint.
Se rostogolesc la vale,
pe al tău chip frumos și blând.
Buzele se încleştară,
inima ți-a împietrit.
Ochii mei vor să te vadă
si în brațe să te-alint.
Părul tău, mătase deasă,
despletit, lăsat pe spate.
Printre degete-mi răsfiră,
suvițele-ți parfumate.
Tu să știi că ești iubită,
eu mai sper că mă iubești.
Atunci când cerul suspină,
stiu că şi tu mă dorești.
Şi pe buzele-ncleștate,
tu sărutul meu să îl simți.
Că ai în inimă văpaie,
dorul tu poți să îmi aprinzi.
Când norii se risipesc
si când soarele răsare.
Eu la tine mă gândesc,
insă lipsa ta mă doare.
Dragoste , iubirea-i oarba,
nici odata nu se spune,
Ori ce ar fi in asta lume,
iubirea nu ne rapune,
Vreau şi soare, vreau şi ploaie
si vreau vântul să adie.
Gerul sper să nu te-ndoaie,
să-mi lași inima pustie
Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,
Fraților văd că deja mulți înnebuniţi,
De ceva zile doar de cutremur vorbiți.
Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,
Doar de cutremur zilnic voi ne vorbiți.
Dar nu vă pune-ți nici unul întrebarea,
De ce nu mai la voi seismul e în zona aia.
Și zilnic acest cutremur el la voi se repetă,
Și stați cu toții în case, blocuri sau cuşetă?
Nu vă gândiți că în Gorj exploatările sunt,
Prea multe și de ani buni și-au luat avânt.
Excavatoarele când taie produc fisuri mari,
Fiindcă uneori cupele lovesc în roci tari.
Și că aceste fisuri petrecute mereu în pământ,
Se interceptează cu undele seismice ce sunt.
Provocate de faliile mişcătoare la suprafața,
Și că aceștia pot produce cutremurele îndată?
Așa dar dacă doriți ca aceste cutremure să fie,
Oprite și să nu mai existe doborâtă vreo clădire.
Sau cineva să moară zdrobiţi pe sub ruine,
Atunci opriți cu totul mineritul și va fii bine.
Dacă veți continua să exploataţi cărbunele așa,
Cu siguranța că moartea ea vă va aștepta.
Fiindcă fisuri se vor petrece mereu în strat,
Iar cutremurul ce urmează va fii mereu repetat.
Și atunci gândiți-vă bine ce aveți de făcut acum,
Trebuie oprit de îndată mineritul ăsta vă spun.
Că acolo în Gorj voi numai de asta ne vorbiți,
Dar mineritul care vă ucide nu vreți să îl opriți !
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.
Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.
Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Am acasă o grădină,
Am acasă o grădină,
Ea cu mulţi nuci este plină.
I-am sădit, i-am îngrijit,
Când îi văd sunt fericit.
Fac din nuci, multă dulceaţă,
E dulce şi e gustoasă.
Din ele mai fac lichior,
Că el se face uşor.
Şi la cozonac pun nuci,
Că sunt bune şi sunt dulci.
Poţi să faci din nuci şi ţuică,
Când o bei să nu te ducă.
Aşa dar toţi nucii mei,
În grădină îs singurei.
Doar eu cu ei mai vorbesc,
Că – mi sunt dragi şi îi îndrăgesc.
Cu moartea să fac dragoste în mormânt
Cu moartea să fac dragoste în mormânt,
De mulţi ani eu mi-am pus în gând.
Căci moartea este o doamnă frumoasă,
Pe care am cunoscut-o la ea acasă.
La ea acasă acolo în mormânt unde am fost,
Şi frică eu nu am avut acolo deloc.
Căci moartea este o adevărată doamnă,
O doamnă elegantă ce într-una te bagă în seamă.
Şi într-o noapte înstelată şi aşa de frumoasă,
La doamna moarte am coborât în groapă.
Şi i-am dus flori speciale ca doamnei să îi placă,
Şi cu gândul că doamna să mă iubească.
Şi am stat cu moartea întreaga noapte la masă,
Şi abia atunci mi-am dat seama cât e de frumoasă.
Şi după o masă copioasă cu moartea în mormânt,
Mi-am dorit să fac cu ea dragoste în curând.
Şi după o noapte de amor cu moartea în mormânt,
Am înţeles că şi moartea cu tine face un legământ.
Acolo când cu adevărat tu vei veni pe veci,
Ea doamna moarte te aşteaptă cu ea ca să petreci.
Mi-am zis cu moartea dragoste să fac în mormânt,
Ca să nu mă simt căit apoi nicicând.
Căci moartea este o adevărată doamnă aşa frumoasă,
Pe care eu am cunoscut-o în mormânt la ea acasă!