Imperturbabila moarte

Am auzit că-n Ucraina acum un an,

o babă a doborât o dronă c-un borcan!

Românii au una și mai gogonată,

căci statul ar vrea valoarea adăugată,

pe gemul pe care noi l-am preparat,

la fel cum ia pe cel de cumpărat!

Dar ce pretenții poți să ai de la un stat,

ce ani de zile o pizza mare a mâncat

și-acum când a venit ziua de plată,

nu știe de unde banii să-i mai scoată?

Plătim pe râul donat de Dumnezeu,

apa de ploaia o plătim din greu,

plătim impozite că ne-am făcut o casă,

și fiindcă să muncim statul ne lasă,

pe pensie plătim impozit de o apucăm,

la fel pe locul în care ne îngropăm!

Ne mai lipsea valoarea adăugată,

pe pâinea frământată în propia covată!

Și cine știe dacă-ntr-o bună zi,

nu-o să plătim impozit fiindcă suntem ... vii?

 

17.10.2025

Femeia nu te lasă niciodată,
să duci o frază până la sfârșit;
abia ai scos o vorbă și de-îndată,
consideră că știe ce-ai gândit!

Te întrerupe și-ți spune altceva,
ce nici-un fel de legătură n-are,
cu ce-ai fi spus, de te lăsa
ca să vorbești, având răbdare!

Apoi când îi arăți că s-a înșelat,
în loc s-accepte și să tacă poate,
aduce argument și cerul înstelat,
că tu greșești și ea are dreptate!!!

Femeia e împotrivă întotdeauna,
la tot ce spune, îi cere, un barbat,
de când era pe tot pământul una
și până azi, când s-au „emancipat„!

Știe și poate totul mult mai bine
ținând morțiș să-o demonstreze,
nereușita cu lacrimi și suspine,
apoi încearcă să-o atenueze!

Femeile sunt toate de la o mamă,
afară de Preacinstita Născătoare,
și pentru ele este o mare dramă;
să-o ia model, de viață îndrumătoare!

25.04.2024 

In pădure la plimbare
am fost cu cățelul meu;
era frig, deși plin soare,
tremura și el și eu!

Multă larmă în pădure;
scârțăieli și pocnituri,
nu înfundate de secure,
doar așa …fâsâieturi!

Se auzeau ba sus, ba jos!
Din copaci păreau să vină!
Câinele după miros
era sigur: „Nu-i jivină!”

Ne-am apropiat de-un pom
și am tras o creangă-n jos;
tremuram pe sub palton,
Aki lătra furios!

Și când colo ce să vezi?
Am găsit ce auzeam!
Albicioși cu vârfuri verzi
mugurii plezneau pe ram!

5.04.2021.

 

La revedere mamă, mergi acum
spre Dumnezeu cel sfânt și bun,
care îți va face în ceruri locuință,
căci viața ta a fost doar suferință,
durere, lacrimi, până în mormânt,
iar Dumnezeu făcut-a legământ,
că fericiți vor fi cei care-au plâns,
cei milostivi, nu cei care-au strâns,
cei de dreptate adesea însetați,
pentru credință loviți și înjurați
și findcă astea le-ai trăit mereu,
o să te ierte bunul Dumnezeu!

 

8.10.2024

Sunt o "ruină" care mai visează,

deși în fiecare zi se degradează,

fiindcă mereu mintea mă minte,

ca-aș fi încă un tip "fierbinte"!

 

Fierbinte nu sunt însă dulce,

căci diabetul asta aduce,

energic par și-ntruna în acțiune

de ne uităm la ... tensiune!

 

Am umerii ca-n tinerețe lați,

păcat că sunt anchilozați,

iar degetele așa-s de deformate,

de pumnii să îi strâng nu se mai poate!

 

Imi trebuie tot timpul ochelari,

în gura mai am trei molari,

singur e părul ce nu m-a părăsit,

dar este mult mai rar și s-a albit!

 

Imunitate nu mai am de loc;

sunt scos de-o gripă imediat din joc,

iar serile mereu merg la culcare,

devreme, ca găina ouătoare!

 

Deci cum spuneam un tip "fierbinte"

destul de limpede la minte,

deși dacă ați știi ce eu încă visez

ați spune că și ... delirez!

 

20.01.2026

Îți mulțumesc mult dragă mamă
că m-ai purtat în trupul tău
Și nouă luni n-ai luat în seamă
când mă cerea noaptea Cel rău!

Prietenă continuu tu mi-ai fost
de la început, întreagă noastra viață!
Și des mi-ai fost chiar avantpost
când trebuia plătită câte o boroboață

Îți mulțumesc că știu și să gătesc
că milă am de cel în nevoință,
îți mulțumesc că-mi place să citesc
dar mai ales îți mulțumesc pentru credință!

Acesta este darul cel mai mare,
mai mare decât viață ce mi-ai dăruit;
fără credință viață este non-valoare
un chin absurd, purtat la nesfârșit!

Îți mulțumesc de veghea pentru mine,
de lacrimi, rugăciuni și paraclise,
de munca grea, ca să-o duc mai bine,
de insistența ta, să nu renunț la vise!

Și pot să-ți multumesc în continuare,
dar oaspeții ‘s flămânzi și se agită,
așa ca închei de acuma cu o urare:
Să ne inviți din nou…cu suta împlinită!

11.06.2018

Atâta durere simt

Și mă întreb oare cât mă mai mint

Că o sa fie bine

Și că o să mă gândesc la mine

Nu înțeleg unde am greșit

Când eram bine însfârșit

Parcă simt că am obosit

Simt că timpul mi-a sosit

Stau pe geam și mă uit in gol

Și îmi dau seama cât aș vrea sa mor

Din cauza unor cuvinte care dor

Nici planeta nu o mai văd color

Nu înteleg de ce mă simt așa

Când lumea era in favoarea mea

Parcă viața devine tot mai grea

Doamne,măcar de nu m-ar mai durea...

Întreaga viață noi fugim de moarte
iar ea aleargăparcă după noi,
distanța care ne desparte,
pare mereu un pas, sau doi!

Dar obligați de ne oprim din fugă
paradoxal distanța se mărește,
doamna cu coasă și cu glugă,
n-apare, nu ne urmărește!

Pe nimenea nu urmărește,
ne închipuiam doar noi c-ar fi așa,
ea știe când și unde ne găsește
și ne așteaptă să venim la ea!

Fuga de moarte e doar grabă,
să ajungem punctuali la întâlnire
e mintea noastră cea neghioabă;
căci suflu avem de nemurire!

23.09.2024 

Dacă mâine ar fi să mori, ce ai face?

Mă întreb dacă te trece un fior?
Oare cum se simte pe interior?
Ai striga cel mai probabil după ajutor?
Regretându-ți faptele într-un mod chinuitor?
Tot ce faci aici, acum, are consecințe
E singura viață ce ți-o permiți, ține minte

Sub sclipirea bombei solare,

   se-agită un mic orășel.

E arșiță mare, multă sudoare,

   toți se-aprind ca scânteia pe fier.

Norul grabnic le refuză porunca,

   se prezintă la loc răzbunător.

Dar stropii nu cad, așteaptă doar ruga,

   sub nor arde tot pământul de dor...

În mijlocul crizei, țipete răsună,

   nu se-ndură nimeni, niciun ajutor.

Doi copii se mai țin strâns de mână,

   o speranță într-un gest răvășitor...

Dar și speranța câteodată moare,

   când te-mpungi pe drumul spre izvor...

Apa se duce, apa tot dispare...

   și din măr mai rămâne un veșnic cotor.

Viața e moartă în mica adunare,

   însă, undeva se află acel supraviețuitor.

E grea povara vieții, e gravă provocare,

   nu toți reușesc să scape neiertător.

Așa că, omul oriunde se găsește,

   tot va căuta un mic ajutor.

Și călăuza apare, cu trăsura gonește,

   și-l salvează pe cel muritor.

Curioasă din fire, călăuza întreabă:

   ,,ei, și cum e traiul în micul orășel?"

Omul sfios, nu știe ce să creadă,

   ,,salvatorul n-a fost oare la măcel?"

Cu gândul la nor, cu teama crescândă,

    musafirul răspunde cu-n vag mister.

,,Călăuză naivă... se gândi la osândă!",

    o nenorocire venită cu-n aer mișel...

Merge și tot merge trăsura prin vale,

   coboară și urcă fără-ncetare.

La mijloc e jocul, i-e mintea în soare,

   călăuza pare că-i dă crezare.

O vie se vede din trăsură, ce veste!

   și călătorul doar ce-a luat-o-n vizor.

De călăuză se roagă: ,,Doar puțin, oprește!

   doar un strop, că mi-e sete de mor!"

Zis și făcut, întocmai se întâmplă,

    omul o culege și setea-și potolește.

Mai trece un timp și tot stă la pândă,

    la margine de drum, doi saci zărește.

Se-ndură de călăuză să oprească din nou,

    câteva straie de-ar găsi prin ele.

Călăuza răspunde: ,,dacă nu te simți rău...".

    și omul repede s-a și schimbat în ele.

Sătul și-mbrăcat, într-un somn se pierde,

    dar îl trezește un răcnet asurzitor.

Pe drum, o bătrână geme de sete,

    ,,ajutor, străine! ajutor, că mor!"

Însă călătorul vrea acum să doarmă,

    de babă să se ocupe altă soartă.

Și hotărât, poruncește ca din goarnă:

    ,,tot înainte, că-i oricum moartă!"

Mai merge trăsura, mai merge cât poate,

    până ce un copil jupuit zărește.

Călătorul adaugă: ,,și el e pe moarte!",

    călăuza spune: ,,dar încă se târăște!"

Cu nervii la pământ, sătul de omenie,

    omul se vede stăpânul companiei.

Și hotărât, spune răspicat: ,,tot înainte!"

    iar călăuza rămâne supusă tiraniei.

Trăsura iese din acel orășel,

    a văzut și altele... destule...

Pe un drum nou a luat-o-n mister, 

   soluții s-au găsit, chiar cu sutele.

Omul apoi observă o groapă,

    ,,aici trebuie să facă un ocol."

Dar trăsura se mai mișcă-ntr-o roată,

    și nici urmă de cel salvator...

Omul se jelește, zbiară mai puternic:

    ,,oprește trăsura, nu e drum deloc!"

Doar norul se observă, la fel de grabnic,

    ca în ziua când el se-ascundea de foc.

Trăsura nu se-oprește, trăsura cade-n gol,

    călătorul se nimicește într-un glas sonor.

,,Și alții au scăpat, târându-se-n nămol,

    pe veci să trăiești întunericul arzător."

Din pacate doar durerea 

Poate fi mai sus ca visul

Din pacate doar tacerea

Poate sa aduca scrisul

Din pacate doar privirea

Poate lacrimi ca sa nasca

Din pacate numai gindul

Poate mintea s-o raneasca

Din pacate numai viata

Nu mai poate fi usoara

Din pacate doar cuvintul

Linistea o mai omoara

Din pacate tot ce este

Undeva s-a inceput

Din pacate totul trece

Dar nimic nu ai facut

Din pacate tot ce-i nou

Miine vechi deacum va fi

Din pacate doar parintii

Ramin parinti pin vor muri

Din pacate inca sunt

Dar nu mult voi fi cu voi

Din pacate timpul trece

Si nu se-ntoarce inapoi

Din pacate numai pretuim

Timpul care numai trece

Din pacate sa oprit

S-ati admire corpul rece

Moartea e cucoană mare
nu vine când o dorești,
sau când este o scăpare,
vine când vrei să trăiești!

Mie, viața nu mi aduce
de la o vreme bucurii,
pentru mine înseamnă a duce
Crucea grea pân’ voi muri.

De aceea mie îmi pare
voi trăi la nesfârșit;
dorești moartea tare, tare,
ești de Ea… de negăsit!

15.10.2017