Depresia unui suflet de piatra
Intr-un mic castel de piatra
Mi-a fost inama-ncuiata,
De un an si-unpic de zile
Nu mai stiu nimic de mine.
Viata-si pierde sensul ce-l avea
Nici nu mai pot simti durerea.
Sunt un trup viu ce a pierit demult
Nici eu nu mai stiu acum ce sunt.
Tot ce iubeam atat inainte
Au devenit simple si goale cuvinte
Pictura isi pierde culoarea,
Iar zambetul isi pierde valoarea.
"Sunt bine" e ceva des folosit,
Doar pentru ca e mai usor de rostit.
Vantul ce bate usor spre apus
Mi-a luat fericirile si departe le-a dus.
Ma gasesc tot mai singur in marea de vise,
Toate caile de scapare imi sunt interzise.
Ma pierd printre ganduri ce vin cu regrete,
Stand si vorbind cu tacutul perete.
Ma uit pe fereastra la cei ce zambesc
Si ma intreb "Cum de ei reusesc?"
"Traim cu totii in aceeasi lume
Dar suntem diferiti" asa mi se spune!
Aud rasete ce-mi disturba tacerea,
Dar cateodata imi curma durerea.
Sa vad pe cineva fericit,
E ceea ce mereu mi-am dorit.
Sa ajut persoane ce nu le cunosc
Ma face sa simt ca am un rost, recunosc!
Dar gasesc rar pe cineva in nevoi,
Caci pe lume exista deja multi eroi.
Nu am sa recunosc nimanui niciodata,
Ca imi e greu si vreau sa termin odata,
Ca inima mea e calcata-n picioare,
Inchisa pe nedrept in acea inchisoare.
Nu te prefa ca intelegi cum ma simt,
Doar spune-mi direct ca nu-ti pasa.
Oricum lumea asta e una nedreapta,
As vrea sa ma fi nascut cu-n suflet de piatra!
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: Kris' 
Data postării: 23 ianuarie 2021
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 1537
