Autorul Kris'

A fost o vreme când numele tău

Era ars în pielea mea ca un jurământ.

A fost o vreme când mâinile tale

Erau răspuns la orice cuvânt.

Dar timpul a șters, dar timpul a stins,

Focul ce-mi ardea sub piele, aprins.

Acum ești un nume, o umbră subțire,

Un fum ce s-a dus, o veche amintire.

Nu doare, nu plâng, nu mai privesc,

Ce-a fost s-a pierdut, ce e, trăiesc.

Și dacă te-ntrebi de ce nu mai sunt,

E pentru că eu am ales alt cuvânt.

Când ești făcut din paie,
Te mistui de la o scânteie prefăcută-n vâlvătaie.
Suflul unei brize mici,
Te face să te ridici.

Tot ce-ai construit cu paie,
Se împrăștie-n odaie.
Se cutremură lăuntru-n-tine,
Sinele se preface în ruine.

Cuvântul spus devine scrum.
Scrumul se împrăștie-n neant.
Acompaniat de-un ultim pai
Din care tu pe tine te-ai creat.

N-am nevoie de un glob de cristal 

Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar 

Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final 

Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar 

La început credeam că poate o să fie diferit 

La început credeam că însfârșit voi fi iubit 

Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit 

Deci nare sens să mai încerc și să mă agit 

Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă 

Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față 

Se vede de la distanță că nu ești fată de casă 

Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață

Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia 

Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția 

Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate 

N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate

Mi-a zâmbit viața intr-un pahar

Vino să guști jumătatea ta!

Să ne spunem șoapte fermecate,

Să ne dăm îmbrățișarea uitată!

În ochi să-ți mai văd strălucirea 

În suflet să răsune fericirea, 

Cu ochii să privim apusul

În minte să-mi rămână râsu-ți!

Mi-a zâmbit viața într-un pahar

Plin de-al strugurilor nectar

Am simțit din nou pe buze fericire

Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!

N-am ce-ti face pisicutà,
Desi esti tare drägutà,
Ai cälcat pe bec asearã,
Färà mascà sanitarà I
Vai, in graba mea cea mare,
Am uitat si de scrisoare,
Ce-o sà zicà bunicuta,
C-am intârziat prostuta?
Mà asteaptà cu mâncare
si tu imi iei din parale,
Dar ce-ti pasà dumitale
Cà ea moare-acum de foame!?

Vreau sà stii,c-am sà mã rog
Sà ajungi un hodoroq,
Când ti-o fi viata mai grea
Sà pâtesti asemenea!
Dacà mà uit eu mai bine,
Nici tu n-ai masca la tine
Si ar fi foarte corect.
Sá aplici legea de drept!

Poate ca n-am un nume pentru ce ne tine apropiati,
Dar stiu ca-n gandul meu apari, chiar si cand nu te-ai lasat.
Si ce se naste din taceri sau din cuvinte scrise rar,
E mai real decat ce spun multi cand jura in zadar.

Ma gasesc in miez de noapte vorbind cu tine-n gand,
Si toate fricile din mine se sting usor, pe rand.
Nu stiu de-i vis, miraj sau dor ce prinde contur clar,
Dar stiu ca-n tine-i liniste, si-n vocea ta, hotar.

Am vazut in ochii tai raspunsuri fara grai,
Si-n zambetul tau cald, ceva ce n-am gasit in rai.
E arta, e curaj, e foc ce nu vrea sa se stinga,
O soapta care spune: “Ramai”, dar nu te constrange.

Poate candva vom pune nume la tot ce am creat,
Dar pana-atunci, ramanem doi, un pic nelamurit si clar legat.
Caci uneori, iubirea nu striga, doar respira lin,
Si-n fiecare vers ce-ti scriu, iti las inima din plin.

Si daca tot ce-i scris dispare, si lumea-n soapte se prelinge,
Ramai tu dorul care arde, si-n liniste se-nvinge.
Cuvintele se sting, se duc, dar tu ramai mereu,
Ca strofa care n-are timp, ci doar un loc in pieptul meu.