Iară

Dragul meu fulg de nea,

Coboară-mi din gând,

Pe-un colind sau pe-o stea,

Să te prind în mâini.

Să te port în palmele mele,

Să-ți cânt colinde cu dor,

Fulg de nea, visător.

Fulg de flori.

Să-ți urez Crăciun senin,

Dulce alb, luminos,

Îmi lipsești atât de mult,

Fulg de gând frumos.

Să stăm împreună un ceas,

Printre colindători,

Să-ți mângâi obrajii roșii de la ger,

Fulgul meu zâmbitor.

Să stăm numai noi,

Printre oameni de zăpadă,

Să ne strângem în brațe tremurând de frig,

Fulg de nea, să nu te topești niciodată.

Dulce alb pe pământ,

Fulg de nea, fulg de gând.

Fulg de nea, fulg de dor,

Fulg de nea, fulg de gând, fulg de flori.

Mă gândeam că dacă-am fi doi fulgi de nea,

N-aș vrea niciodată de pământ să ne atingem,

Aș vrea să ne oprim pe un vârf de copac

Și să privim împreună cât de frumos ninge.

Tu ai râde și mi-ai spune cât de mult iubești iarna,

Eu ți-aș arăta fulgii mari, mii…

Tu m-ai ruga să ne oprim o clipă

Că avem obrajii fierbinți, nasurile roșii,

Și ți-e teamă că am putea răci.

Stăm așa un moment,

Buzele ne sunt deja dezghețate,

Lăsăm frigul să ne muște

Nu mai suntem din zăpadă.

Și-atunci observ că ne ținem strâns de mână,

Și îți șoptesc la ureche, în timp ce se face cald,

Că fulgii de zăpadă nu răcesc,

Doar se topesc… de drag.

Așa, ținându-ne de mână,

Ne cuprinde vântul și ne împinge

Spre o lume albă, curată,

Unde ne iubim și chicotim privind

Cum dansează în aer ceilalți fulgi de zăpadă.

Când m-am trezit era târziu și frig,

Vânam un miez al nopții, nu ca-ntotdeauna;

Pe cer, scântei se împrăștiau, iar mii

De străluciri zâmbeau, și timpii stăteau împreună.

E fascinant cum, în noaptea asta,

Luminițele au putere într-un fel:

Aduc oamenii mai aproape,

Pentru că oriunde am fi, privim cu toții înspre cer.

M-am străduit, la fix, să prind tăcerea lumii,

S-ascult cum tace cuvânt cu cuvânt,

Priveam cum anii își scot pălăriile… tot priveam,

Și te țineam aproape la mine în gând.

Am mai rămas mult după aceea,

Cu gândul înainte, înapoi cu emoții;

Fie ca noul an să lase inima ta și inima mea

Să-și găsească singure miezul nopții.

Aproape uitasem că-i toamnă încă,

Pe poteci… frunze căzute, tăcute.

Trec oameni și le calcă-n picioare,

Dar cine să le ajute?

Te văd într-un colț de alee, sub tei,

Cea mai frumoasă dintre frunze, și-mi spui,

Să nu te calc, că încă mai vrei

Să mângâi o rază de soare, întâi.

Rămâi lângă teiul bătrân și uscat,

O frunză pierdută în toamnă… și-mi doresc

Să trec cu grijă pe lângă tine,

Să nu te strivesc.

Dar nu pot să te las pe alee,

Te iau cu mine, cu grijă, încet,

Lumea tăcea, timpul se oprise,

Și eu te purtam toamna… în buzunarul meu drept.

Dumnezeule! Când s-a făcut așa de târziu?

Nu prea mai am timp să-ți spun tot ce vreau să-ți spun,

Mi-aș dori ca orele să treacă mai greu.

Acum probabil că deja dormi pe inelul lui Saturn.

E vina ta, totuși,

pentru că mă pierd în gânduri cu tine,

și timpul trece

și văd că mai mult am visat, și ahhh, Dumnezeu…

Știa că mi-ar fi fost mult prea ușor să te prind

dacă umblai prin lume ca un om normal,

și nu desculță prin sufletul meu.

Te gândești vreodată la lucruri pe care nu le-ai mai văzut demult?

Eu, de exemplu, nu am mai văzut de mult, mult timp…

un struț, un urs,

o zi ploioasă, o gâscă nervoasă,

un curcubeu, un graur,

un cântăreț stradal, un cal,

un om bun, un om rău

etc

(față tristă 🥺)

Zâmbetul tău.

Și e trist. Și e crunt.

Și de asta nici nu o să-ți spun măcar că…

îmi e dor de tine mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult…

(Atât de dură sunt)

Iubind când reci, albastre mări

încă-și învață rostul,

din mintea mea zâmbetul tău

luminează întreg orașul nostru.

Luminează și stâlpi, și clădiri,

și copaci… iar privind pe fereastră,

mi-ar fi plăcut să fiu un gând de-al tău,

să pot să trag cu urechea în mintea ta frumoasă.

Dar nu ca să aud ce gândești,

ci ca să-mi astâmpăr dorul imens de tine,

mituind simultan și ochiul tău stâng, și ochiul tău drept,

să se prefacă că nu s-au întâlnit cu mine.

Să mă așez pe fruntea ta și să privesc la tot ce privești tu,

să fiu un gând pierdut care, în sfârșit, și-a găsit adăpostul,

când, fără să știi, peste umbre

ai adus lumina în orașul nostru.

Și, cum sunt fericită la tine pe frunte,

nu vreau să mă mai gândesc la timpul pe care aș vrea să-l zdrobesc.

Mai bine îmi caut curajul, pășind pe sub lună,

într-o zi să pot să-ți spun cât de mult sufletul și inima mea

te iubesc!

Ei bine preafrumoaso

Credeai că las eu timpul să se scurgă

Fără să-ți cânt sonet de-amor?

Sau să-ți compun o melodie

Dar nu sosită-n din melodioasă armonie

Ci din nebune versuri ce-mi vin în minte?!

Cum că pe lume nu există frumusețe revarsată

Așa cum izvorăște doar din tine,

Izvor de bunatate îngerească...

Flăcări ce pleacă din blânzi-ți ochi ce prevestesc iubirea Cerească ce nu moare niciodată!

Căci tu ești doar o pace ce suspină bucurie,

Ohhhh preafrumoaso...!

Primește-mă te rog la tine,

În visele ce-mi sunt șoptite,

Și-mi spun că tu ești amorul și iubirea sau mai degrabă Nemurirea!

(20 iunie 2023 H.S-Irepetabila iubire)

Îmi ești lacrimă de dor pe pleoape, 

Când liniștea se rupe-n amintiri,

Te simt în gând cu fiecare gând ce scapă

Pe drumul vechi, pavat cu dulci trăiri.

Îmi ești lacrimă de dor în noapte, 

Când nu mai știu ce-i somn și ce-i visare,

Mi-e greu cu tine-n mine fără fapte, 

Ca un cuvânt ce nu mai are stare.

Îmi ești lacrimă de vin pe buze, 

Pomenit în rugi ce n-au fost auzite, 

C-ai ramas tăcere si gânduri confuze, 

Şi dor greu, la amintirea clipelor trăite.

Îmi ești lacrimă de dor, unul tăcut, 

Un semn ce stă pe piele...bătut in tatuaj

Oricât repet că toate sunt trecut,

Inca îmi ești al ochilor... miraj.

Am să-ți trec prin gând uneori

Căutând biată aripă frântă

Pe cealalt-am legat-o cu flori

Cu acelea ce cred că te-ncântă

Stă pe inimă piatră și-i grea

Scufundându-se-n râul de lacrimi

Căutându-ți lumina de stea

Arde stins înecându-se-n patimi

Cu speranță o mână întind

Așteptându-ți și zâmbet și ploaie

Cu cealaltă încerc să o țin

Dar plecată-i să-ți ceară iertare

Mă aleagă doi pași pe nisip

Căutând urma tălpilor tale

Dorul zace-ntr-o palmă strivit

Aruncându-mă-n grea așteptare

Timpul pare să umble oprit

Căutând suflet trist ascultare

Strigă inima-n piept să o simt

Bate-n ușa iubirii ce doare

Praful orelor tace răstit

Așteptând  a cuvintelor ploaie

Nici o vorbă cât fir de nisip

Căutând să m-arunce-n uitare

Poate singur s-ajungă-mpărțit

Părăsindu-se-n două contrare

Una astăzi și alta un mit

Să abdice-anulând căutare

Ma mai aștepți?Așa ca mine 

La răscrucea cea din sus 

Timpul trece ,nu mai vine 

Mai sunt povești ce nu ți am spus 

Mă mai vizezi? În negre nopți 

Când abunzi în taină taina

 Mai poți Din minte ca să mă scoți?

Te mai gândești la mine ?la noi 

Cine știe ce socoți 

Suntem unu? suntem doi?

Doar la mână mă mai porți

Într-un infinit departe 

Jocul pare a fi hazard,

Miilor de ani lumină 

Încă un pas le-a trebuit 

Pe o TEERA neștiută

Și -au găsit un asfințit.

Printre galaxii,printre ceruri etajate

Suflete de oameni vii 

Cu priviri decente bate.

Raiu-i sus în ceruri înalte

Iadu-i jos și-i plin de smoală 

Și de multe ce-s păcatele 

Dau pe afară.